Dezvoltarea testiculelor
Raspunsurile online ale specialistilor nostri, nu constituie un diagnostic exact al problemelor de sanatate pe care le-ati prezentat !
Boli grave se pot manifesta prin semne care va par minore, iar un diagnostic corect nu poate fi pus decat in urma unei consultatii detaliate a copilului dvs. in clinicile de specialitate.
Am un copil de 3 ani, operat in vara lui 2006 de extrofie de vezica. Recuperarea a fost ok, dar la ultimul control ni s-a spus sa-i facem 6 saptamani injectii cu "pregnyl 500 ui" (cate 1 pe saptamana). Diagnosticul de pe reteta este "testicul necoborat bilateral". In primavara-vara acestui an din nou va fi operat pentru "epispadias". Sper sa intelegeti teama mea si sa-mi raspundeti daca are sens sau nu sa-i fac acest tratament.
In timpul vietii intrauterine testiculii se formeaza in regiunea lombara dupa care incep sa coboare incepand cu luna a IV-a de viata embrionara pana spre sfarsitul sarcinii, astfel ca in majoritatea cazurilor nou-nascutii la termen au testiculele coborate in scrot.
Necoborarea testiculilor in scrot la nastere se numeste criptorhidie si este mai frecventa la prematuri, dar poate apare si la nou-nascutii la termen. Poate fi bilaterala sau unilaterala si poate fi simpla sau asociata si cu alte malformatii genito-urinare.
In unele cazuri, testiculii coboara spontan in scrot in primele saptamani dupa nastere. Daca aceasta nu se intampla, criptorhidia trebuie tratata medical si chirurgical, deoarece netratata in timp util poate determina sterilitate masculina.
Aceasta deoarece in interiorul corpului testiculul este supus unei temperaturi mai ridicate decat cea de la nivelul scrotului, ceea ce pe termen lung poate determina leziuni ireversibile si chiar degenerare maligna.
Tratamentul medical al criptorhidiei consta in administrarea de gonadotrofina corionica umana (Pregnyl) si este indicat pentru a stimula o dezvoltare a testiculului si a cordonului spermatic fie in speranta unei vindecari fie pentru a permite realizarea ulterioara a unei orhidopexii cu rezultate bune.
Orhidopexia – o interventie chirurgicala prin care testiculul este eliberat din aderente si este fixat la nivelul scrotului.
Adasar, nu exista nici un motiv pentru care sa nu respectati indicatiile chirurgului pediatru in privinta acestui tratament, cu atat mai mult cu cat baietelul dumneavoastra prezinta si alte malformatii genito-urinare; viitorul genito-urinar al copilului depinde de corectarea cu succes a acestor defecte, de aceea va recomand sa mentineti o colaborare cat mai buna cu medicul curant si sa-i solicitati lamuriri suplimentare daca aveti vreun dubiu in privinta indicatiilor primite. Multa sanatate!
Alina Pop-Began
- Medic rezident -Anestezie si Terapie Intensiva-
Detalii specialist
-
Interpretare simptome
semnificatia simptomelor si afectiunile probabile
Afla acum