Sterilizarea
Biberonul: sunt recomandate biberoane lungi cu marcaj clar, incasabile si transparente.
Tetina: se recomanda sa aveti cel putin doua tetine de buna calitate. Incepeti cu tetine care au gaura de marime mijlocie, ca sa puteti vedea cat de repede mananca copilul dumneavoastra. Daca sugarul pare sa se lupte pentru a trage laptele, largiti gaura tetinei cu ajutorul unui ac inrosit in flacara. Pentru siguranta, aruncati tetinele care sunt uzate sau care au gauri prea largi.
Peria pentru curatat biberoanele: aveti nevoie de o perie circulara pentru a curata toate urmele de lapte de pe biberon, dupa fiecare masa.
Ingrijirea biberoanelor si a tetinelor.
Este foarte important sa curatati si sa sterilizati biberonul si tetina dupa folosire pentru a evita imbolnavirea copilului dumneavoastra. Intai clatiti-le cu apa rece, apoi spalati-le cu detergent lichid de vase si cu spa calda. Umpleti sticla cu apa si folositi peria pentru a indeparta orice urma de lapte de pe pereti. Treceti apa prin orificiul tetinei sa verificati daca nu este infundat. La sfarsit, clatiti biberonul si tetina cu apa curata. Ele sunt gata pentru sterilizare.
Sterilizarea
Exista mai multe metode de sterilizare a biberoanelor si a tetinelor. Puteti alege metoda care va convine cel mai mult. Fierberea este cea mai veche metoda de sterilizare. Fierberea echipamentului se va face dupa ce acesta este spalat bine si clatit.
Biberoanele si tetinele se pun intr-un vas mare cu apa, acoperit cu un capac si se fierb timp de 25 de minute (cu toate piesele scufundate complet). Apoi se pastreaza vasul acoperit pana la utilizare. Vasul in care se face fierberea trebuie tinut la distanta de copiii din familie. Fierberea uzeaza mai repede tetinele decat alte metode de sterilizare.
Sterilizarea chimica.
Puteti utiliza o simpla cutie de plastic cu capac, care sa fie suficient de mare pentru ca toate biberoanele sa incapa bine scufundate in lichidul de sterilizare. Nu utilizati cutia decat in acest scop. Aveti grija ca biberoanele si tetinele sa fie complet acoperite de lichidul de sterilizare si ca durata sterilizarii sa fie cea recomandata de producator. Lichidul de sterilizare se gaseste gata preparat in farmacii sau exista tablete pentru sterilizare, cu instructiuni de folosire.
-
Interpretare simptome
semnificatia simptomelor si afectiunile probabile
Afla acum