Invatam sa scriem

Inainte de a incepe scoala este foarte important ca mana copilului sa fie obisnuita cu operatiunea "scris"

Chiar si veselul si fermecatorul Pinocchio a reusit s-o scoata din sarite pe invatatoarea lui. Pentru ca pustiul dvs., care tocmai urmeaza sa inceapa primul lui an de scoala, sa nu ajunga la aceleasi "performante", incercati sa-i starniti interesul pentru intalnirea cu hartia si instrumentul de scris. Nu-l asteapta o sarcina usoara!  

Copilul va trebui sa "uzeze" de mana, va fi nevoit sa tina pasul cu alti copii de aceeasi varsta cu el, sa nu faca prea multi "porcusori" in caiet, sa se deprinda cu o caligrafie frumoasa. Si toate acestea in acelasi timp! Credeti-l, nu-i simplu deloc!
Scrisul a fost intotdeauna considerat de grafologi drept o reflectare a caracterului, a trasaturilor de personalitate si a reusitelor in plan personal ale individului. Despre asa ceva nu se poate insa vorbi in perioada de deprindere a scrisului. Cu toate acestea, educatorii se grabesc uneori sa-si categoriseasa micii scolari chiar din primele zile de scoala. Oricat ar parea de paradoxal, s-a dovedit ca elevul care scrie fara greseli poate fi in acelasi timp neglijent, iar cel cu o caligrafie "oribila" se dovedeste a fi mult mai ascultator, si nu doar la scoala, ci si acasa.

Elevul ale carui caiete arata impecabil, indiferent de cat de multe greseli s-au strecurat in paginile lor, va reusi pe viitor sa acorde mai multa importanta scrisului daca va fi tratat cu indulgenta. Un asemenea scolar poate fi suspectat de lipsa de tenacitate, cu alte cuvinte, de lene; in consecinta, trebuie sa scrie mai mult si totul va fi in regula! Dar ce ne facem in cazul unui pusti care se straduieste cat poate, insa literele se incapataneaza pur si simplu sa nu-i iasa asa cum si-ar dori el? El ar fi extrem de bucuros sa se poata lauda cu litere frumoase si egale, dar mana ii tremura usor, se impiedica, iar peste
5 minute il cuprinde asa o oboseala, de parca ar fi carat pietre toata ziua.
Ghidandu-ne dupa zicala "Prevenit, deci inarmat", sa incercam sa ne inarmam pustiul cu creionul dupa toate regulile pedagogiei si ale neurofiziologiei.

Pana in cele mai mici amanunte
Sa clarificam mai intai un prim aspect: oare va cunoasteti foarte bine copilul? Se intampla adesea ca parintii (cu atat mai mult viitorul scolar insusi) sa nu aiba nici cea mai vaga banuiala despre faptul ca pustiul lor este stangaci. O particularitate a individului de cele mai multe ori mascata, involuntar ce-i drept. S-ar putea sa fi observat ca pustiul isi folosea din frageda pruncie ambele maini in aceeasi masura, fara a o "favoriza" pe cea dreapta? Sau, sa zicem, in timpul mesei isi muta lingura in mana stanga, prefera sa tina pensula sau sa prinda mingea pe terenul de joaca tot cu stanga? Sau v- a atras atentia faptul ca atunci cand desface ambalajul vreunei bomboane sau ciocolate, sau ca, in general, atunci cand manevreaza obiectele, isi foloseste preponderent mana stanga? Iar, la nevoie, prinde foarfeca sau acul cu mana dreapta, dar rasuceste hartia sau indreapta ata cu stanga? Este momentul sa aflam cu ce mana va manevra copilul stiloul: cu dreapta sau cu stanga?

Nu uitati sa verificati si ceilalti "coordonatori": ochiul, urechea, chiar si piciorul. Daca nu reusiti s-o faceti de una singura, solicitati sprijinul unui psiholog sau neuropshiatru. Un specialist este in masura sa depisteze particularitatile "ascunse" ale unui stangaci. Incercati sa va scarpinati cu mana stanga in urechea dreapta si veti intelege cu usurinta importanta activitatii coordonate a tuturor organelor corpului. Imaginati-va ca ar trebui sa faceti totul de-a-ndoaselea, de parca mainile si picioarele ar actiona, fiecare in parte, "de capul sau". Doar nu vreti ca scoala sa-i para micutului dvs. ca un teatru de papusi? Intelegerea modului in care pustiul dvs. percepe lumea va va ajuta in organizarea activitatii lui scolare.


Sursa: Revista Ioana Copilul meu - nr.9 / 2006