Hepatita B

Contaminarea prin virusul hepatitei B se face pe cale sanguina (transfuzie, injectii), sexuala si materno-fetala la nastere. Virusul fiind prezent in toate secretiile, intimitatea contactelor mareste mult sansele de transmitere. Copiii crescuti in institutii (casa copilului, crese etc), hemodializatii (exsanguinotransfuzatii la nastere din cauza incompatibilitatii sanguine Rh), hemofilicii si toti copiii care necesita transfuzii repetate prezinta riscul de a fi contaminati prin virusul hepatitei B. Perioada de incubatie este variabila, intre 3 si 10 saptamani; totusi in caz de transfuzie masiva cu particule virale, incubatia nu depaseste o saptamana. In tarile occidentale, cifra purtatorilor de antigen al hepatitei B (HBs) este sub 1%. La noi in tara, prin introducerea obligatorie a seringilor de unica folosinta si a perfectionarii controalelor sangelui la centrele de transfuzie, hepatita virala B este in continua scadere. Utilizarea de globuline hiperimune (0,5 ml/kg) este recomandata la persoanele care, prin contact sexual sau injectie, au fost expuse secretiilor unui purtator de hepatita B. O a doua doza este recomandata la o luna mai tarziu. Imunizarea activa prin vaccin este indicata in toate grupele cu risc crescut (nou-nascuti, sugari, prescolari, copii internati in institutii pentru copii sanatosi sau bolnavi).

De obicei infectia la nou-nascuti este tipica: fara semne de boala si evolueaza, intr-un mare numar de cazuri spre o forma cronica.

Virusul este transmis la mama prin sange si raporturi sexuale. De aceea, infectia este mai frecventa la familiile cu copii nelegitimi, la toxicomani, prostituate, homosexuali, parteneri sexuali ocazionali. Riscul ar fi de 5 la 10%. Nou-nascutul poate sa tolereze bine virusul B si produce in mod obisnuit o antigenie in decurs de 6 la 8 saptamani dupa nastere. Totusi daca transmiterea materno-fetala are loc in cursul celui de al treilea trimestru sau daca mama are un profil epidemiologic de evolutivitate (HBsAg, anti-HBc, HBeAg) nou-nascutul poate prezenta o hepatita clinica si, cateodata, chiar o forma fulminanta. Hepatita fulminanta poate sa se observe la nou-nascut in urma administrarii de sange sau de plasma contaminata.

Toti nou-nascutii iesiti din mame HbsAg pozitive trebuie deci sa primeasca imediat de la nastere o injectie de globuline hiperimune cu o prima doza de vaccin. Aceasta injectie trebuie repetata dupa 4-6 saptamani in cursul programului de vaccinari (3 injectii la 1 luna interval).

Diagnosticul de hepatita B se bazeaza pe datele epidemiologice (mama bolnava, transfuzii, injectii practicate cu instrumente nesterilizate etc), pe semnele clinice si mai ales pe analize serologice (antigeni HBS si HBe si anticorpi anti-HBf, -HBC, -HBe). In cursul hepatitei B se produce nu numai un raspuns umoral, ci si un raspuns al imunitatii celulare. Formarea de complexe imune poate sa complice boala si sa modifice manifestarile clinice. Boala se prezinta in 10-15% din cazuri numai ca o boala serica, fara semne clinice obiective. La copil, boala poate imbraca o forma mai aparte cu febra, marirea ganglionilor si eruptie papuloasa a extremitatilor.

Contrar hepatitei virale A un procentaj insemnat de copii care au suferit de o hepatita virala B raman purtatori si pot transmite boala. Atingerea tesuturilor este de gravitate variabila si nu poate fi prevazuta dupa cifra transaminazelon.

Intr-o foarte mare majoritate a cazurilor, exista \"restutio ad integrum\", cu toata severitatea aparenta a imbolnavirii. De notat ca intr-un numar oarecare de cazuri poate surveni o recadere in cursul celor de a 10-a a 12-a saptamani de la debutul icterului.

Intr-un numar mic de cazuri (sub 1/1 000) evolutia este fulminanta si fatala in cateva zile sau dupa o deteriorare mai mult sau mai putin rapida. In astfel de cazuri singurul tratament este transplantul hepatic.

Numai cativa bolnavi cu atingere severa evolueaza spre stadiul de hepatita cronica persistenta, de hepatita cronica activa.