Tulburarea Tourette

Tulburarea Tourette mai este cunoscuta si sub numele de sindromul Tourette sau sindromul Gilles de la Tourette.

Tulburarea Tourette este o afectiune neurologica (cerebrala) care debuteaza de regula in timpul copilariei. Copilul cu aceasta tulburare pronunta diverse sunete sau cuvinte (ticuri vocale) si prezinta anumite miscari ale corpului (ticuri motorii) pe care el sau ea nu le poate controla.

Totusi, nu toate ticurile pot fi diagnosticate ca tulburare Tourette. Un copil poate avea ticuri, fara sa dezvolte tulburare Tourette.

De obicei, ticurile motorii incep sa apara intre varstele de 3 si 8 ani. Ticurile vocale pot aparea devreme, ca de exemplu la 3 ani, dar de regula incep sa se dezvolte la cativa ani dupa ticurile motorii. In general, ticurile ating manifestarea cea mai severa in jurul varstei de 12 ani. La majoritatea copiilor, ele dispar spontan sau diminueaza semnificativ la varsta adolescentei.

Totusi, la unele persoane, ele pot persista si la varsta adulta. Efectul pe care ticurile il au asupra copiilor este variabil. Unii copii prezinta ticuri usoare, care au un impact redus asupra vietii lor. Dar chiar si ticurile usoare sau care apar rar pot afecta stima de sine a copilului, precum si relatiile interpersonale cu prietenii sau cu membrii familiei.

Ticurile severe sau frecvente pot necesita tratament, care cuprinde tratament medicamentos si consiliere (psihoterapie).
Desi ticurile unui copil pot sa para minore, acestea pot interfera cu capacitatea lui de a invata si pot sa duca la aparitia sentimentului de jena.
Este important de retinut ca:
- ticurile nu sunt un semn al inteligentei scazute
- ticurile nu afecteaza inteligenta
- severitatea ticurilor nu este un bun indicator al capacitatii lui/ei de a face fata situatiilor scolare sau sociale si al performantei scolare
- modalitatea copilului de a face fata ticurilor poate fi ajutata prin asigurarea unui mediu suportiv in familie, la scoala si in comunitate.

Se considera ca tulburarea Tourette are o componenta genetica. Aceasta inseamna ca prezenta unei anumite gene sau a unei asocieri de anumite gene la o persoana predispune acea persoana la dezvotarea tulburarii. Nu s-a identificat cu exactitate pana in prezent gena sau genele responsabile de aparitia tulburarii Tourette. Dupa ce raspund la intrebarile detaliate ale medicului in legatura cu istoricul medical al familiei, numerosi parinti ai copiilor cu tulburare Tourette sunt surprinsi atunci cand constata ca si alti membri din familie au prezentat de asemenea simptome ale acestei tulburari.

Alti factori care pot creste probabilitatea de aparitie a ticurilor sau a tulburarii Tourette sunt:
- mama a prezentat greturi si varsaturi severe in timpul primului trimestru de sarcina
- mama a suferit un stres sever in timpul sarcinii
- in timpul sarcinii, mama a baut multa cafea, a fumat sau a consumat alcool
- in timpul nasterii, copilul nu a primit suficient oxigen sau aportul de sange a fost insuficient
- evaluarea copilului efectuata imediat dupa nastere nu a fost normala (scor Apgar scazut)
- greutate mica la nastere si semne de afectare a creierului sau o cutie craniana mare
- greutate la nastere mai mica decat la fratele geaman monozigot.
Alti factori ce pot afecta dezvoltarea ticurilor pot fi:
- hormonii masculini: unele studii de cercetare sugereaza ca expunerea la hormonii masculini, precum testosteronul, inainte de nasterea copilului, poate juca un rol in dezvoltarea mai tarziu a tulburarii Tourette, dar nu este clar care este exact acest rol
- infectia cu streptococ: poate agrava ticurile existente la unii copii; de asemenea, o infectie streptococica poate provoca dezvoltarea brusca a ticurilor.

Simptomele tulburarii Tourette cuprind ticurile motorii (miscari bruste ale corpului) si ticurile vocale (sunete si cuvinte) care nu pot fi tinute sub control de catre copil. Ticurile motorii si vocale pot fi simple sau complexe:
- ticurile motorii simple implica doar un singur grup de muschi, in timp ce ticurile motorii complexe pot fi o combinatie de mai multe ticuri motorii simple sau o serie de miscari care implica mai multe grupe musculare
- ticurile vocale simple constau in sunete simple, produse de miscarea aerului la nivelul nasului sau al gurii; ticurile vocale complexe constau in cuvinte, fraze si propozitii.

Multi copii si adulti cu tulburarea Tourette afirma ca simt o anumita senzatie sau un "indemn"/necesitate intr-o anumita parte a organismului lor, care creste si creste pana cand devine irezistibila si ca se pot elibera de aceasta senzatie inconfortabila numai prin realizarea ticului. Acest fenomen este numit "necesitatea premonitorie".

Totusi, nu toate persoanele cu tulburarea Tourette pot constientiza aceste necesitati. De fapt, multi copii pot chiar sa nu isi dea seama ca au ticuri. Ei pot sa fie realmente surprinsi atunci cand cineva ii intreaba despre ticul pe care il au, ca de exemplu "De ce clipesti atat de des?".

Ticurile nu sunt intotdeauna evidente. Ele pot aparea si disparea in cursul unei perioade de cateva luni, se pot modifica, trecand dintr-un tip intr-altul sau pot disparea fara nici o cauza aparenta.

Ticurile tind sa se diminueze sau sa dispara complet in timpul somnului. Copilul poate suprima ticurile (cum ar fi suprimarea unui stranut) sau sa nu mai prezinte niciunul pentru perioade scurte de timp, cum ar fi in timpul unui consult medical sau atunci cand se concentreaza asupra unei activitati.

Uneori, ticurile pot dura mai mult si sunt mai severe decat de obicei, mai ales atunci cand copilul a incearcat sa le opuna rezistenta (sa le suprime). De asemenea, ele se pot inrautati atunci cand copilul este bolnav, stresat, emotionat sau agitat.

Este important de retinut ca nu intotdeauna prezenta ticurilor inseamna tulburare Tourette; aceasta tulburare poate sa nu se dezvolte niciodata la unii copii cu ticuri.

O manifestare stereotipa frecventa la persoanele cu tulburarea Tourette, si care nu poate fi controlata de acestea, este prezenta de izbucniri, de injuraturi sau de comportamente obscene sau sexuale.

Aceste tipuri de ticuri complexe nu sunt necesare pentru diagnosticul de tulburare Tourette.

Desi la televizor si in filme, aceste tipuri de ticuri sunt prezentate ca fiind deosebit de frecvente in tulburarea Tourette, in realitate majoritatea copiilor si adolescentilor cu tulburarea Tourette nu au aceste simptome.

Alte mituri legate de tulburarea Tourette includ convingerea ca ticurile pot fi tinute sub control de catre copil, daca el sau ea vrea, sau cea ca persoanele cu tulburarea Tourette incearca de fapt sa obtina atentia celorlalti.

Copiii cu tulburarea Tourette prezinta frecvent si alte probleme si tulburari, precum depresia, tulburarea hiperactiva cu deficit de atentie (THDA sau ADHD - attention deficit hyperactivity disorder) sau tulburarea obsesiv-compulsiva (TOC).

Ticurile din tulburarea Tourette variaza din punct de vedere al tipului, severitatii si al frecventei cu care apar.

Un copil poate dezvolta un nou tic, care pare sa aiba o frecventa si o severitate din ce in ce mai mare pe parcursul unei perioade de mai multe saptamani, pentru ca ulterior acesta sa se diminueze treptat sau chiar sa dispara. La cateva saptamani sau luni mai tarziu, poate aparea un nou tic sau poate reaparea unul mai vechi, care sa fie din ce in ce mai frecvent si mai sever.

Acest model de accentuare a ticurilor, urmata de o perioada in care simptomele sunt mai putine si de unele perioade in care ticurile apar rareori, este cunoscut sub numele de ciclurile de "crestere si istovire" si este tipic in tulburarea Tourette.

In cazul in care simptomele copilului se agraveaza, parintii nu trebuie sa presupuna ca ei sau profesorii sunt vinovati de acest fapt. Desi pot exista unii factori declansatori, acasa sau la scoala, care pot agrava ticurile, uneori acestea se accentueaza si devin mai severe fara un motiv aparent.

Desi ticurile specifice pot aparea si disparea, fara ca acest lucru sa poata fi predictibil, tulburarea Tourette prezinta adesea o evolutie care este mai mult sau mai putin general valabila.

Miscarile care nu pot fi controlate (ticurile motorii) de obicei debuteaza intre 3 si 8 ani. Sunetele sau cuvintele care nu pot fi controlate (ticurile vocale) pot aparea in jurul varstei de 3 ani, dar de regula se dezvolta cativa ani mai tarziu dupa ce au aparut ticurile motorii. Primele ticuri sunt de obicei ticuri motorii simple, ce sunt localizate la nivelul capului si al gatului. Totusi, uneori ticurile vocale apar inaintea celor motorii. Copilul poate sa isi constientizeze sau nu ticurile, iar parintii pot sa le ignore deoarece ticurile pot fi usor de confundat cu simptomele datorate unei raceli sau alergiilor. La inceput, multi parinti pot considera gresit ticurile ca fiind o clipire frecventa, datorata unor probleme de vedere sau cred ca face cu ochiul, vrand sa se joace.

In cursul urmatorilor ani, ticurile isi pot schimba localizarea si pot deveni mai severe si/sau mai frecvente din cand in cand. Probabil copilul va deveni constient de prezenta lor si va incerca sa le dea o explicatie, in diferite moduri. Unele explicatii pot fi linistitoare: "Am o tuse prosteasca, din cand in cand." Altele pot fi ingrijoratoare: "Innebunesc" sau "Ceva din interiorul meu ma face sa ma port ca un fraier". Copilul ar putea incerca sa musamalizeze ticurile, provocand alte sunete sau facand alte miscari. Ticurile pot parea ca facand parte dintr-o activitate normala (ca de exemplu trecerea mainii prin par si indepartarea lui de pe fata), daca nu ar da de banuit repetabilitatea acesteia.

De obicei ticurile sunt mai severe in jurul varstei de 12 ani. Uneori copilul poate fi capabil sa spuna cand incepe un tic (necesitatea premonitorie). El sau ea poate simti incordare musculara, o iritare a pielii (ca o furnicatura) sau o modificare a temperaturii tegumentului. Totusi, copilul poate sa nu simta cand "vine" ticul sau sa simta doar cateodata.

Dupa varsta de 12 ani, ticurile apar mult mai rar sau dispar fara o cauza aparenta, in pana la aproximativ jumatate din totalitatea cazurilor de copii cu tulburare Tourette. La varsta adulta, multe persoane cu tulburarea Tourette mai prezinta inca ticuri, dar acestea apar mai rar si nu mai sunt atat de severe ca in perioada copilariei. Adultii pot prezenta in continuare alte probleme si tulburari care au fost asociate, precum THDA sau TOC.

Desi majoritatea copiilor si adolescentilor cu tulburarea Tourette vor avea mai putine ticuri dupa varsta de 12 ani, la unii poate aparea o accentuare a lor in perioada adolescentei, in timp ce simptomele datorate altor tulburari, precum THDA sau TOC, se pot ameliora. La unele persoane, ticurile datorate tulburarii Tourette pot sa nu fie atat de deranjante, cat poate fi asocierea cu THDA, TOC, tulburarile de dispozitie sau alte afectiuni.
Ticurile care apar dupa varsta de 18 ani nu se considera a fi tulburare Tourette, ci diagnosticul este de alta tulburare a ticurilor.

Medicii specialisti recomandati sunt psihiatrii (medici specializati in psihiatria copilului si adolescentului).

Medicul poate pune diagnosticul de tulburare Tourette pe baza istoricului medical al copilului si pe tipurile de ticuri sau alte simptome pe care parintii sau alte persoane de ingrijire le-au observat. Ca si in cazul multor altor afectiuni, se pot efectua investigatii pentru evaluarea functionarii creierului sau pentru identificarea prezentei de diferite substante in sange, dar aceste teste nu pot fi utilizate pentru a se confirma diagnosticul de tulburare Tourette.

Copiii pot sa isi suprime ticurile atunci cand se afla in cabinetul medicului, astfel ca poate fi de folos aducerea unei inregistrari video in care sa se evidentieze ticurile copilului. Dar medicii pot sa puna diagnosticul de tulburare Tourette chiar daca nu au vazut o inregistrare video sau nu au observat nici un tic in timpul consultatiei copilului de la cabinet.

Medicul va pune intrebari parintilor si uneori si altor persoane care au un contact regulat cu copilul, in legatura cu activitatea scolara si cu alte domenii din viata copilului. De asemenea, poate fi necesara efectuarea unui examen psihologic al copilului, precum si teste pentru evidentierea unor tulburari de invatare.

Tulburarea Tourette poate fi diagnosticata pe baza urmatoarelor criterii:
- ticurile apar inainte de varsta de 18 ani; ticurile care apar dupa varsta de 18 ani nu se considera ca se datoreaza tulburarii Tourette
- sunt prezente atat miscari ale corpului (ticuri motorii) cat si sunete sau cuvinte (ticuri verbale), desi nu neaparat in acelasi timp, care dureaza timp de cel putin un an
- ticurile apar de mai multe ori pe zi (de obicei brusc, in salve) si aproape in fiecare zi; ticurile nu au disparut niciodata pentru o perioada mai lunga de 3 luni
- ticurile nu sunt cauzate de alte afectiuni, precum epilepsia sau de medicamente.
Tulburarea Tourette poate fi dificil de diagnosticat, deoarece ticurile pot fi provocate de alte tulburari ale ticurilor. Sunt necesare teste pentru a se identifica daca exista alte afectiuni, precum:
- o EEG (electroencefalograma) sau tomografie computerizata (CT, TC) pentru a se vedea daca nu este vorba de epilepsia sau de alte afectiuni ale creierului.
- teste de sange pentru a se identifica alte cauze, precum abuzul de anumite medicamente (cum ar fi amfetaminele) sau afectiuni medicale rare, precum incapacitatea de a elimina cuprul din organism (boala Wilson).

Deoarece asocierea cu tulburarea hiperchinetica cu deficit de atentie (THDA, ADHD), tulburarea obsesiv-compulsiva (TOC) si alte afectiuni, precum depresia, se asociaza frecvent cu tulburarea Tourette, medicul trebuie sa vada daca nu exista cumva semne ale acestor probleme.

Tratament - Generalitati

Tratamentul tulburarii Tourette este centrat pe managementul ticurilor: ajutarea copilului si a celorlalti din jur sa faca fata acestora.
Majoritatea cazurilor de tulburare Tourette sunt usoare si nu necesita un tratament medicamentos. Educarea parintilor, a copilului si a persoanelor care au contact regulat cu copilul (cum ar fi profesorii) in legatura cu tulburarea Tourette este extrem de utila.

Crearea unei ambiante suportive acasa si la scoala, in care ticurile sa fie acceptate, necriticate, este de asemenea importanta.

In unele cazuri, cum ar fi cele in care sunt prezente si alte afectiuni, poate fi utila consilierea (psihoterapia).

Daca prezenta ticurilor afecteaza semnificativ viata copilului, se poate lua in considerare administrarea de medicamente sau terapiile comportamentale, precum modificarea obiceiurilor.

Ticurile pot fi diminuate, dar in prezent tulburarea Tourette nu se poate vindeca.

Gasirea celui mai bun tratament pentru tulburarea Tourette poate necesita o perioada indelungata de timp, mai ales daca se asociaza si alte tulburari sau probleme, cum ar fi tulburarea hiperactiva cu deficit de atentie (THDA).

In cazul in care tulburarea Tourette se asociaza cu alte tulburari sau probleme, este indicat ca parintii sa colaboreze cu medicul si cu copilul pentru a se vedea care din simptome provoaca cele mai multe si mai importante dificultati. De asemenea, parintii trebuie sa colaboreze cu profesorii pentru a afla ce se intampla cu copilul la scoala si pentru a obtine informatii in legatura cu mediul scolar. Simptomele copilului pot fi semnificativ diferite la scoala fata de cele pe care le are acasa.

Identificarea problemelor specifice este importanta pentru a se vedea care din ele trebuie tratata mai intai. Unele medicamente care se folosesc in tratamentul ticurilor pot fi ineficiente in alte afectiuni.

Uneori ticurile pot fi diminuate cu ajutorul tratamentului aplicat pentru afectiunile asociate cu tulburarea Tourette. Acest lucru se explica prin faptul ca unele tulburari, cum ar fi problemele de comportament, pot agrava ticurile.

Unele afectiuni, cum ar fi depresia sau anxietatea, de obicei trebuiesc tratate inainte de tulburarea Tourette.

Fiecare persoana cu tulburarea Tourette are anumite ticuri caracteristice ei, de aceea tratamentul trebuie adecvat fiecarui copil in parte.

Copiii cu ticuri usoare pot necesita doar suport din partea celorlalti si anumite modificari ale mediului inconjurator, pentru evitarea contactului cu factorii declansatori.

Adesea ticurile se amelioreaza doar prin efectuarea catorva modificari in mediul scolar, ca de exemplu faptul de a permite copilului sa dea teste fara sa fie presati de timp si intr-o incapere separata.

De asemenea pot fi necesare mai multe etape pentru abordarea problemelor pe care copilul le are ca urmare a ticurilor, precum faptul ca este jenat de prezenta lor atunci cand se afla in compania altor copii.

O sugestie ar fi ca parintii sa roage dirigintele sa arate copiilor din clasa un material video despre tulburarea Tourette.

Copiii care prezinta ticuri ce le afecteaza serios calitatea vietii sau capacitatea de a functiona bine la scoala, acasa si in comunitate pot necesita medicamente sau psihoterapie care sa poata controla aceste ticuri.

Atat parintii cat si copilul trebuie sa colaboreze impreuna cu medicul pentru a gasi solutii in aceasta tulburare. Este important sa se ia deciziile cele mai bune, cat mai mult posibil. Se recomanda ca si parintii si copilul sa ceara ajutorul medicului atat impreuna, cat si individual.

Pe masura ce copilul creste si trece prin diferite stadii de dezvoltare, parintii pot fi nevoiti sa ii dea mai multe informatii in legatura cu tulburarea Tourette, pentru a-l ajuta pe copil sa inteleaga cat mai bine despre ce este vorba si sa invete cum sa faca fata situatiilor. In timp, parintii vor trebui de asemenea sa vada daca sunt necesare noi adaptari in mediul scolar al copilului lor.

Consilierea copilului poate fi mai importanta in unele stadii de dezvoltare decat in altele.

Tratament initial

Tratamentul initial al copiilor cu tulburarea Tourette poate cuprinde:
- educarea parintilor si a altor persoane din anturajul copilului: cunoasterea cat mai multor informatii despre tulburarea Tourette ii poate ajuta pe acestia sa inteleaga ce simte copilul, prin ce trece el; adeseori medicul incepe procesul educational cu oferirea de explicatii parintilor si copilului in legatura cu aceasta afectiune, apoi membrii familiei pot continua sa caute noi surse de informare
- intelegerea modului in care ticurile il afecteaza pe copil: parintii sunt sfatuiti sa incerce sa identifice care sunt factorii declansatori ai ticurilor; poate fi de ajutor notarea intr-un carnetel momentele in care apar ticurile si ce anume se intampla in viata copilului in aceste perioade
- realizarea unor modificari: copilul poate avea mai putine ticuri daca parintii sau alte persoane de ingrijire fac anumite modificari acasa sau la scoala, cum ar fi alternarea efectuarii treburilor casnice cu perioade libere sau permiterea de perioade de relaxare la scoala
- renuntarea la unele obiceiuri: copilul poate fi capabil sa tina sub control ticurile problematice sau jenante prin renuntarea la unele obiceiuri; aceasta metoda consta in concentrarea asupra constientizarii existentei ticurilor si gasirea unei modalitati de inlocuire a acestora; parintii si copilul trebuie sa invete aceasta metoda de la o persoana specializata; medicul va face recomandarile necesare
- consilierea: in timpul sedintelor de consiliere, psihoterapeutul il ajuta pe copil sa faca fata gandurilor, sentimentelor sau comportamentelor legate de tulburarea Tourette; consilierea nu poate opri ticurile, dar poate scadea anxietatea si il poate ajuta pe copil sa aiba mai multa incredere in sine; membrii familiei pot fi sfatuiti sa participe la sedintele de consiliere.

Tratament de intretinere

Simptomele tulburarii Tourette se modifica pe masura ce copilul inainteaza in varsta. Ticurile apar si dispar si din cand in cand par ca se agraveaza.
Performanta scolara si situatiile sociale, mai ales acelea in care copilul este nevoit sa vorbeasca cu sau in fata altor oameni pot fi deosebit de dificile pentru el/ea.

Tratamentul de intretinere are ca obiectiv imbunatatirea calitatii vietii copilului.

In acest scop sunt necesare urmatoarele:
- intelegerea tulburarii Tourette si continuarea educarii parintilor si a altor persoane din anturajul copilului in legatura cu aceasta afectiune
- observarea modului in care ticurile se modifica odata cu cresterea copilului; este indicata continuarea notarii tipurilor de ticuri pe care le dezvolta copilul si a situatiilor care pare ca le declanseaza
- efectuarea de modificari la scoala sau acasa, atunci cand acestea sunt necesare; o atitudine suportiva a celor din jur este deosebit de importanta in ajutarea copilului sa faca fata cu succes situatiei
- continuarea consilierii, daca este necesara
- daca este nevoie, continuarea metodei de renuntare la unele obiceiuri, care consta in constientizarea ticurilor si gasirea unor modalitati de inlocuire a lor.

Tratament in cazul agravarii bolii

In cazul in care tulburarea Tourette afecteaza viata copilului, cum ar fi randamentul scolar sau capacitatea de a indeplini sarcinile casnice sau a celor din comunitate, se recomanda:
- efectuarea de modificari suplimentare acasa sau la scoala
- extinderea consilierii la toate persoanele care sunt afectate de aceasta afectiune
- utilizarea metodei de renuntare la unele obiceiuri, daca ea a fost invatata de la un profesionist specializat in aceasta metoda
- administrarea de medicamente: medicamentele pot scadea severitatea sau frecventa ticurilor; totusi, unele din ele au efecte secundare severe. De aceea parintii sunt sfatuiti sa discute intotdeauna cu medicul despre avantajele si dezavantajele folosirii medicamentelor.

Tratament la varsta adulta

Deoarece un adult cu tulburarea Tourette o are din copilarie, in general tratamentul este deja bine stabilit si depinde de situatia fiecarui adult in parte.
Este important ca persoanele care vin in contact cu adultul cu tulburare Tourette sa inteleaga aceasta afectiune si ca ticurile nu sunt intentionate.
Medicamentele pot fi necesare, precum si consilierea, in cazul in care tulburarea Tourette afecteaza sever viata adultului.

Alte tratamente

Cateva studii au incercat sa demonstreze ca stimularea profunda a creierului (DBS-deep brain stimulation) ar putea fi eficienta in reducerea ticurilor la adulti.
In aceasta procedura, electrozii sunt plasati pe cale chirurgicala in anumite regiuni ale creierului, cum ar fi ganglionii bazali. Acesti electrozi sunt conectati la un alt dispozitiv, care este plasat tot pe cale chirurgicala in interiorul cutiei toracice. Dispozitivul din torace trimite semnale electrozilor din creier. Acest procedeu poate preveni sau limita ticurile.

Cercetatorii continua sa faca investigatii in legatura cu aceasta metoda de tratament si cu riscurile ei de a da efecte secundare, cum ar fi sangerarea in interiorul creierului sau modificari nedorite in functionarea motorie. In acest moment, DBS este o metoda de tratament experimentala si nu este indicata la copii.

Tratament la domiciliu (ambulator)

Tratamentul ambulator al tulburarii Tourette este centrat pe educarea parintilor si a altor persoane din anturaj in legatura cu aceasta afectiune, intelegerea modului in care ticurile il afecteaza pe copil si realizarea de modificari acasa si la scoala care sa il ajute cat mai bine pe copil sa se adapteze.

Se recomanda parintilor sa noteze toate tipurile de ticuri pe care le are copilul, cand se agraveaza acestea, si evenimentele care au avut loc in acea perioada in care au aparut. Tinerea acestei evidente poate fi utila in identificarea factorilor declansatori, fapt care poate ajuta parintii sa faca fata mai bine simptomelor copilului lor. De asemenea, poate fi utila daca sunt schimbate medicamentele cu altele noi. Facand aceste notari, parintii trebuie sa fie atenti sa nu il streseze si mai mult pe copil. De aceea sunt sfatuiti sa nu le faca intr-o maniera care l-ar putea face pe copil sa se simta si mai stanjenit decat de obicei.

Intelegerea tulburarii Tourette face posibila recunoasterea starilor prin care trece copilul. De aceea, parintii sunt sfatuiti sa incerce sa invete cat mai multe despre aceasta afectiune. Medicul poate da indrumari in acest sens.

Modificari recomandate in mediul familial si scolar

Exista mai multe modalitati de a-l ajuta pe copilul cu tulburare Tourette in mediul familial.
Parintii sunt sfatuiti:
- sa nu aiba o atitudine critica vizavi de ticurile copilului: desi poate parea ca aceste ticuri sunt facute intentionat si pot fi frustrante pentru parinti, acestia nu trebuie sa isi pedepseasca copilul pentru ele si sunt sfatuiti sa incerce sa nu isi dea in vileag frustrarea pe care o pot simti; facand acest lucru, ar putea creste anxietatea copilului, ducand la aparitia unor alte ticuri; de aceea parintii trebuie sa tina minte in permanenta ca, desi vrea, copilul lor nu poate sa isi controleze ticurile
- sa alterneze sarcinile casnice cu perioadele de timp liber
- sa noteze cand se agraveaza ticurile: uneori parintii pot reusi sa gasesca factorii declansatori si sa il ajute pe copil sa le faca fata sau sa ii evite; dar deoarece ticurile din tulburarea Tourette apar si dispar, poate fi dificil de aflat cu exactitate de ce acestea se agraveaza uneori (parintii il pot ajuta pe copil in aceste situatii, sustinandu-l, mai ales daca pastreaza o atitudine calma si daca il ajuta sa se relaxeze)
- sa il incurajeze pe copil sa isi cresca responsabilitatile treptat, mentinandu-si linistea.
Profesorii il pot ajuta pe copilul cu tulburarea Tourette sa se adapteze in mediul scolar daca:
- ii acorda mai mult timp la testele scrise
- ii permite copilului sa foloseasca calculatorul sau masina de scris sau sa expuna oral temele pe care le are, in loc sa le scrie de mana, atunci cand ticurile ii afecteaza scrisul
- sa il aseze intr-un loc in care poate fi mai greu de distras si unde are ceva mai multa intimitate
- sa ii permita sa aiba perioade de odihna frecvente atunci cand este nevoie
- sa ii permita copilului sa plece din clasa daca el simte nevoia sa se miste sau sa ignore ticurile, invatandu-i si pe ceilalti copii sa faca la fel
- sa dea un bun exemplu pentru ceilalti copii din clasa, acceptandu-l pe copilul cu tulburare Tourette; este extrem de important pentru acesta sa aiba profesori care sa descurajeze incercarile celorlalti de a-l tachina, amendand aceste incercari repede si ferm, ori de cate ori apar
- sa ofere copilului ore speciale, eventual separate, daca este cazul.

Renuntarea la unele obiceiuri si inlocuirea lor

In cazul in care un profesionist a lucrat cu parintii si cu copilul aceasta modalitate de terapie, sunt sfatuiti sa incerce sa continue punerea ei in practica.
Aceasta metoda consta in concentrarea asupra constientizarii existentei ticurilor si gasirea unei modalitati de inlocuire a acestora.