Dr. Dan-Eduard Ovricenco

Stima doamna Buliman, Va scriu în calitate de fiu al bolnavului Feroiu Victor ca a fost operat de o tumoare maligna de catre domnul doctor Ciubotaru si doamna doctor Tataran pe data de 29 mai 2009. Operatia a fost reusita si sînt foarte multumit de felul în care tatal meu a fost tratat în sectia de neurochirurgie pe toata durata spitalizarii. Am avut însa ocazia de a solicita sectia de Cardiologie în doua rînduri si am ramas perplex de atitudinea personalului din acesta sectie. Primul contact l-am avut cu doctorul Ovricenco pe data de 28 mai, la ora 22. Aflasem de la asistenta de pe sectie ca refuzase sa faca un control cardiologic tatalui meu care urma sa fie operat a doua zi. Tatal meu era foarte pertubat de situatia creata caci realiza ce se întîmpla si ce impact acest lucru avea asupra operatiei prevazute. Am încercat sa îl linistesc spunîndu-i ca îl voi solicita pe colegul cardiolog pentru controlul preoperatoriu. De îndata ce am intrat în sectia de cardiologie m-am prezentat doctorului Ovricenco dar numai dupa cîteva cuvinte am fost întrerupt de 3 persoane de sex feminin, personal paramedical probabil, care au spus ca tatal meu l-ar fi agresat verbal pe doctorul Ovricenco, înjurînd-ul. Nu am reactionat la aceasta aberatie, pentru respectul pe care îl port tatalui meu, si le-am cerut în mod politicos sa ma lasa sa vorbesc cu colegul meu. În urma acestei cererei cele 3 persoane s-au ridicat si au plecat în grup si am putut astfel sa continui discutia cu doctorul Ovricenco. I-am explicat situatia în care se afla tatal meu sperînd ca argumentele mele colegiale sa fie luate în consideratie. Nicidecum, dînsul a adus discutia pe un teren strict personal fara nici o urma de responsabilitate si de profesionalism. Ìn primul rînd mi-a raspuns « veti fi dvs doctor la dvs în cabinet dar aici este sectia mea ». I-am spus deîndata ca îmi pare rau pentru ca s-a întîmplat si ca îl rog sa primeasca scuzele mele pentru comportamentul tatalui meu bolnav de o tumoare cerebrala. Nu le-a aceptat iar eu l-am rugat sa treaca peste ce s-a întîmplat si sa nu îmi refuze cererea strict medicala. Raspunsul dînsului a fost « da, va refuz, nu pot trece peste ce s-a întîmplat. Tatal dvs nu este o urgenta cardiologica si nu îl voi consulta ». Tot ce mi-a ramas a fost sa îi multumesc pentru timpul pe care mi l-a acordat si sa plec cu un gust amar în gura si în suflet. M-am întors la tatal meu si l-am mintit spunîndu-i ca « am rezolvat cu doctorul » si ca tinînînd seama de medicatia antihipertensoare pe care o lua un consult cardiologic nu mai era necesar. Nu puteam sa îi spun adevarul tatului meu de 76 de ani care a facut o diferenta clara între profesie si trairile personale si care si-a respectat meseria. Ìn a doua noapte dupa operatie tatal meu a facut un episod de tahicardie acompaniat de dureri precordiale. Tinînd seama de diagnosticul de cardiomiopatie ischemica am rugat-o pe asistenta de garda sa îmi faciliteze un examen ECG. Dînsa m-a îndrumat catre sectia de cardiologie invocînd absenta unui aparat ECG în sectie. Am avut senzatia ca ma gasesc pe o alta lume, m-am rugat pentru cei care nu au copii doctori. Neavînd încotro m-am îndreptat cu inima îndoita catre aceasi sectie de cardiologie unde ma dusesera pasi cu doua nopti înainte. Am fost primit de catre o asistenta careia i-am împaratsit îngrijoarea vis-à-vis de simptomele tatalui meu. Dupa o perdea s-a auzit o voce care spunea “cine-i draga îngrijorat?!” pe un ton umilitor. Am explicat si acestei persone situatia medicala si am cerut sa vorbesc cu un medic care a venit deîndata si care, în pofida descrierii tabloului clinic, mi-a raspuns ca nu poate efectua o ECG si m-a sfatuit sa ma adresez medicului de sectie. Am realizat atunci ca viata unui om, pentru anumiti medici din spitalul dvs, nu are nici o valoare, poate cel mult o valoare materiala. Îmi este foarte greu sa va scriu aceste rînduri caci ele exprima situatia pe care am trait-o si care este degrandanta pentru toata lumea, chiar pentru cei care nu au, sper, constiinta consecintelor actelor lor. Cu respectele mele, Dr Feroiu Corneliu

Stima doamna Buliman, Va scriu în calitate de fiu al bolnavului Feroiu Victor ca a fost operat de o tumoare maligna de catre domnul doctor Ciubotaru si doamna doctor Tataran pe data de 29 mai 2009. Operatia a fost reusita si sînt foarte multumit de felul în care tatal meu a fost tratat în sectia de neurochirurgie pe toata durata spitalizarii. Am avut însa ocazia de a solicita sectia de Cardiologie în doua rînduri si am ramas perplex de atitudinea personalului din acesta sectie. Primul contact l-am avut cu doctorul Ovricenco pe data de 28 mai, la ora 22. Aflasem de la asistenta de pe sectie ca refuzase sa faca un control cardiologic tatalui meu care urma sa fie operat a doua zi. Tatal meu era foarte pertubat de situatia creata caci realiza ce se întîmpla si ce impact acest lucru avea asupra operatiei prevazute. Am încercat sa îl linistesc spunîndu-i ca îl voi solicita pe colegul cardiolog pentru controlul preoperatoriu. De îndata ce am intrat în sectia de cardiologie m-am prezentat doctorului Ovricenco dar numai dupa cîteva cuvinte am fost întrerupt de 3 persoane de sex feminin, personal paramedical probabil, care au spus ca tatal meu l-ar fi agresat verbal pe doctorul Ovricenco, înjurînd-ul. Nu am reactionat la aceasta aberatie, pentru respectul pe care îl port tatalui meu, si le-am cerut în mod politicos sa ma lasa sa vorbesc cu colegul meu. În urma acestei cererei cele 3 persoane s-au ridicat si au plecat în grup si am putut astfel sa continui discutia cu doctorul Ovricenco. I-am explicat situatia în care se afla tatal meu sperînd ca argumentele mele colegiale sa fie luate în consideratie. Nicidecum, dînsul a adus discutia pe un teren strict personal fara nici o urma de responsabilitate si de profesionalism. Ìn primul rînd mi-a raspuns « veti fi dvs doctor la dvs în cabinet dar aici este sectia mea ». I-am spus deîndata ca îmi pare rau pentru ca s-a întîmplat si ca îl rog sa primeasca scuzele mele pentru comportamentul tatalui meu bolnav de o tumoare cerebrala. Nu le-a aceptat iar eu l-am rugat sa treaca peste ce s-a întîmplat si sa nu îmi refuze cererea strict medicala. Raspunsul dînsului a fost « da, va refuz, nu pot trece peste ce s-a întîmplat. Tatal dvs nu este o urgenta cardiologica si nu îl voi consulta ». Tot ce mi-a ramas a fost sa îi multumesc pentru timpul pe care mi l-a acordat si sa plec cu un gust amar în gura si în suflet. M-am întors la tatal meu si l-am mintit spunîndu-i ca « am rezolvat cu doctorul » si ca tinînînd seama de medicatia antihipertensoare pe care o lua un consult cardiologic nu mai era necesar. Nu puteam sa îi spun adevarul tatului meu de 76 de ani care a facut o diferenta clara între profesie si trairile personale si care si-a respectat meseria. Ìn a doua noapte dupa operatie tatal meu a facut un episod de tahicardie acompaniat de dureri precordiale. Tinînd seama de diagnosticul de cardiomiopatie ischemica am rugat-o pe asistenta de garda sa îmi faciliteze un examen ECG. Dînsa m-a îndrumat catre sectia de cardiologie invocînd absenta unui aparat ECG în sectie. Am avut senzatia ca ma gasesc pe o alta lume, m-am rugat pentru cei care nu au copii doctori. Neavînd încotro m-am îndreptat cu inima îndoita catre aceasi sectie de cardiologie unde ma dusesera pasi cu doua nopti înainte. Am fost primit de catre o asistenta careia i-am împaratsit îngrijoarea vis-à-vis de simptomele tatalui meu. Dupa o perdea s-a auzit o voce care spunea “cine-i draga îngrijorat?!” pe un ton umilitor. Am explicat si acestei persone situatia medicala si am cerut sa vorbesc cu un medic care a venit deîndata si care, în pofida descrierii tabloului clinic, mi-a raspuns ca nu poate efectua o ECG si m-a sfatuit sa ma adresez medicului de sectie. Am realizat atunci ca viata unui om, pentru anumiti medici din spitalul dvs, nu are nici o valoare, poate cel mult o valoare materiala. Îmi este foarte greu sa va scriu aceste rînduri caci ele exprima situatia pe care am trait-o si care este degrandanta pentru toata lumea, chiar pentru cei care nu au, sper, constiinta consecintelor actelor lor. Cu respectele mele, Dr Feroiu Corneliu

Stima doamna Buliman, Va scriu în calitate de fiu al bolnavului Feroiu Victor ca a fost operat de o tumoare maligna de catre domnul doctor Ciubotaru si doamna doctor Tataran pe data de 29 mai 2009. Operatia a fost reusita si sînt foarte multumit de felul în care tatal meu a fost tratat în sectia de neurochirurgie pe toata durata spitalizarii. Am avut însa ocazia de a solicita sectia de Cardiologie în doua rînduri si am ramas perplex de atitudinea personalului din acesta sectie. Primul contact l-am avut cu doctorul Ovricenco pe data de 28 mai, la ora 22. Aflasem de la asistenta de pe sectie ca refuzase sa faca un control cardiologic tatalui meu care urma sa fie operat a doua zi. Tatal meu era foarte pertubat de situatia creata caci realiza ce se întîmpla si ce impact acest lucru avea asupra operatiei prevazute. Am încercat sa îl linistesc spunîndu-i ca îl voi solicita pe colegul cardiolog pentru controlul preoperatoriu. De îndata ce am intrat în sectia de cardiologie m-am prezentat doctorului Ovricenco dar numai dupa cîteva cuvinte am fost întrerupt de 3 persoane de sex feminin, personal paramedical probabil, care au spus ca tatal meu l-ar fi agresat verbal pe doctorul Ovricenco, înjurînd-ul. Nu am reactionat la aceasta aberatie, pentru respectul pe care îl port tatalui meu, si le-am cerut în mod politicos sa ma lasa sa vorbesc cu colegul meu. În urma acestei cererei cele 3 persoane s-au ridicat si au plecat în grup si am putut astfel sa continui discutia cu doctorul Ovricenco. I-am explicat situatia în care se afla tatal meu sperînd ca argumentele mele colegiale sa fie luate în consideratie. Nicidecum, dînsul a adus discutia pe un teren strict personal fara nici o urma de responsabilitate si de profesionalism. Ìn primul rînd mi-a raspuns « veti fi dvs doctor la dvs în cabinet dar aici este sectia mea ». I-am spus deîndata ca îmi pare rau pentru ca s-a întîmplat si ca îl rog sa primeasca scuzele mele pentru comportamentul tatalui meu bolnav de o tumoare cerebrala. Nu le-a aceptat iar eu l-am rugat sa treaca peste ce s-a întîmplat si sa nu îmi refuze cererea strict medicala. Raspunsul dînsului a fost « da, va refuz, nu pot trece peste ce s-a întîmplat. Tatal dvs nu este o urgenta cardiologica si nu îl voi consulta ». Tot ce mi-a ramas a fost sa îi multumesc pentru timpul pe care mi l-a acordat si sa plec cu un gust amar în gura si în suflet. M-am întors la tatal meu si l-am mintit spunîndu-i ca « am rezolvat cu doctorul » si ca tinînînd seama de medicatia antihipertensoare pe care o lua un consult cardiologic nu mai era necesar. Nu puteam sa îi spun adevarul tatului meu de 76 de ani care a facut o diferenta clara între profesie si trairile personale si care si-a respectat meseria. Ìn a doua noapte dupa operatie tatal meu a facut un episod de tahicardie acompaniat de dureri precordiale. Tinînd seama de diagnosticul de cardiomiopatie ischemica am rugat-o pe asistenta de garda sa îmi faciliteze un examen ECG. Dînsa m-a îndrumat catre sectia de cardiologie invocînd absenta unui aparat ECG în sectie. Am avut senzatia ca ma gasesc pe o alta lume, m-am rugat pentru cei care nu au copii doctori. Neavînd încotro m-am îndreptat cu inima îndoita catre aceasi sectie de cardiologie unde ma dusesera pasi cu doua nopti înainte. Am fost primit de catre o asistenta careia i-am împaratsit îngrijoarea vis-à-vis de simptomele tatalui meu. Dupa o perdea s-a auzit o voce care spunea “cine-i draga îngrijorat?!” pe un ton umilitor. Am explicat si acestei persone situatia medicala si am cerut sa vorbesc cu un medic care a venit deîndata si care, în pofida descrierii tabloului clinic, mi-a raspuns ca nu poate efectua o ECG si m-a sfatuit sa ma adresez medicului de sectie. Am realizat atunci ca viata unui om, pentru anumiti medici din spitalul dvs, nu are nici o valoare, poate cel mult o valoare materiala. Îmi este foarte greu sa va scriu aceste rînduri caci ele exprima situatia pe care am trait-o si care este degrandanta pentru toata lumea, chiar pentru cei care nu au, sper, constiinta consecintelor actelor lor. Cu respectele mele, Dr Feroiu Corneliu

Stima doamna Buliman, Va scriu în calitate de fiu al bolnavului Feroiu Victor ca a fost operat de o tumoare maligna de catre domnul doctor Ciubotaru si doamna doctor Tataran pe data de 29 mai 2009. Operatia a fost reusita si sînt foarte multumit de felul în care tatal meu a fost tratat în sectia de neurochirurgie pe toata durata spitalizarii. Am avut însa ocazia de a solicita sectia de Cardiologie în doua rînduri si am ramas perplex de atitudinea personalului din acesta sectie. Primul contact l-am avut cu doctorul Ovricenco pe data de 28 mai, la ora 22. Aflasem de la asistenta de pe sectie ca refuzase sa faca un control cardiologic tatalui meu care urma sa fie operat a doua zi. Tatal meu era foarte pertubat de situatia creata caci realiza ce se întîmpla si ce impact acest lucru avea asupra operatiei prevazute. Am încercat sa îl linistesc spunîndu-i ca îl voi solicita pe colegul cardiolog pentru controlul preoperatoriu. De îndata ce am intrat în sectia de cardiologie m-am prezentat doctorului Ovricenco dar numai dupa cîteva cuvinte am fost întrerupt de 3 persoane de sex feminin, personal paramedical probabil, care au spus ca tatal meu l-ar fi agresat verbal pe doctorul Ovricenco, înjurînd-ul. Nu am reactionat la aceasta aberatie, pentru respectul pe care îl port tatalui meu, si le-am cerut în mod politicos sa ma lasa sa vorbesc cu colegul meu. În urma acestei cererei cele 3 persoane s-au ridicat si au plecat în grup si am putut astfel sa continui discutia cu doctorul Ovricenco. I-am explicat situatia în care se afla tatal meu sperînd ca argumentele mele colegiale sa fie luate în consideratie. Nicidecum, dînsul a adus discutia pe un teren strict personal fara nici o urma de responsabilitate si de profesionalism. Ìn primul rînd mi-a raspuns « veti fi dvs doctor la dvs în cabinet dar aici este sectia mea ». I-am spus deîndata ca îmi pare rau pentru ca s-a întîmplat si ca îl rog sa primeasca scuzele mele pentru comportamentul tatalui meu bolnav de o tumoare cerebrala. Nu le-a aceptat iar eu l-am rugat sa treaca peste ce s-a întîmplat si sa nu îmi refuze cererea strict medicala. Raspunsul dînsului a fost « da, va refuz, nu pot trece peste ce s-a întîmplat. Tatal dvs nu este o urgenta cardiologica si nu îl voi consulta ». Tot ce mi-a ramas a fost sa îi multumesc pentru timpul pe care mi l-a acordat si sa plec cu un gust amar în gura si în suflet. M-am întors la tatal meu si l-am mintit spunîndu-i ca « am rezolvat cu doctorul » si ca tinînînd seama de medicatia antihipertensoare pe care o lua un consult cardiologic nu mai era necesar. Nu puteam sa îi spun adevarul tatului meu de 76 de ani care a facut o diferenta clara între profesie si trairile personale si care si-a respectat meseria. Ìn a doua noapte dupa operatie tatal meu a facut un episod de tahicardie acompaniat de dureri precordiale. Tinînd seama de diagnosticul de cardiomiopatie ischemica am rugat-o pe asistenta de garda sa îmi faciliteze un examen ECG. Dînsa m-a îndrumat catre sectia de cardiologie invocînd absenta unui aparat ECG în sectie. Am avut senzatia ca ma gasesc pe o alta lume, m-am rugat pentru cei care nu au copii doctori. Neavînd încotro m-am îndreptat cu inima îndoita catre aceasi sectie de cardiologie unde ma dusesera pasi cu doua nopti înainte. Am fost primit de catre o asistenta careia i-am împaratsit îngrijoarea vis-à-vis de simptomele tatalui meu. Dupa o perdea s-a auzit o voce care spunea “cine-i draga îngrijorat?!” pe un ton umilitor. Am explicat si acestei persone situatia medicala si am cerut sa vorbesc cu un medic care a venit deîndata si care, în pofida descrierii tabloului clinic, mi-a raspuns ca nu poate efectua o ECG si m-a sfatuit sa ma adresez medicului de sectie. Am realizat atunci ca viata unui om, pentru anumiti medici din spitalul dvs, nu are nici o valoare, poate cel mult o valoare materiala. Îmi este foarte greu sa va scriu aceste rînduri caci ele exprima situatia pe care am trait-o si care este degrandanta pentru toata lumea, chiar pentru cei care nu au, sper, constiinta consecintelor actelor lor. Cu respectele mele, Dr Feroiu Corneliu

Stima doamna Buliman, Va scriu în calitate de fiu al bolnavului Feroiu Victor ca a fost operat de o tumoare maligna de catre domnul doctor Ciubotaru si doamna doctor Tataran pe data de 29 mai 2009. Operatia a fost reusita si sînt foarte multumit de felul în care tatal meu a fost tratat în sectia de neurochirurgie pe toata durata spitalizarii. Am avut însa ocazia de a solicita sectia de Cardiologie în doua rînduri si am ramas perplex de atitudinea personalului din acesta sectie. Primul contact l-am avut cu doctorul Ovricenco pe data de 28 mai, la ora 22. Aflasem de la asistenta de pe sectie ca refuzase sa faca un control cardiologic tatalui meu care urma sa fie operat a doua zi. Tatal meu era foarte pertubat de situatia creata caci realiza ce se întîmpla si ce impact acest lucru avea asupra operatiei prevazute. Am încercat sa îl linistesc spunîndu-i ca îl voi solicita pe colegul cardiolog pentru controlul preoperatoriu. De îndata ce am intrat în sectia de cardiologie m-am prezentat doctorului Ovricenco dar numai dupa cîteva cuvinte am fost întrerupt de 3 persoane de sex feminin, personal paramedical probabil, care au spus ca tatal meu l-ar fi agresat verbal pe doctorul Ovricenco, înjurînd-ul. Nu am reactionat la aceasta aberatie, pentru respectul pe care îl port tatalui meu, si le-am cerut în mod politicos sa ma lasa sa vorbesc cu colegul meu. În urma acestei cererei cele 3 persoane s-au ridicat si au plecat în grup si am putut astfel sa continui discutia cu doctorul Ovricenco. I-am explicat situatia în care se afla tatal meu sperînd ca argumentele mele colegiale sa fie luate în consideratie. Nicidecum, dînsul a adus discutia pe un teren strict personal fara nici o urma de responsabilitate si de profesionalism. Ìn primul rînd mi-a raspuns « veti fi dvs doctor la dvs în cabinet dar aici este sectia mea ». I-am spus deîndata ca îmi pare rau pentru ca s-a întîmplat si ca îl rog sa primeasca scuzele mele pentru comportamentul tatalui meu bolnav de o tumoare cerebrala. Nu le-a aceptat iar eu l-am rugat sa treaca peste ce s-a întîmplat si sa nu îmi refuze cererea strict medicala. Raspunsul dînsului a fost « da, va refuz, nu pot trece peste ce s-a întîmplat. Tatal dvs nu este o urgenta cardiologica si nu îl voi consulta ». Tot ce mi-a ramas a fost sa îi multumesc pentru timpul pe care mi l-a acordat si sa plec cu un gust amar în gura si în suflet. M-am întors la tatal meu si l-am mintit spunîndu-i ca « am rezolvat cu doctorul » si ca tinînînd seama de medicatia antihipertensoare pe care o lua un consult cardiologic nu mai era necesar. Nu puteam sa îi spun adevarul tatului meu de 76 de ani care a facut o diferenta clara între profesie si trairile personale si care si-a respectat meseria. Ìn a doua noapte dupa operatie tatal meu a facut un episod de tahicardie acompaniat de dureri precordiale. Tinînd seama de diagnosticul de cardiomiopatie ischemica am rugat-o pe asistenta de garda sa îmi faciliteze un examen ECG. Dînsa m-a îndrumat catre sectia de cardiologie invocînd absenta unui aparat ECG în sectie. Am avut senzatia ca ma gasesc pe o alta lume, m-am rugat pentru cei care nu au copii doctori. Neavînd încotro m-am îndreptat cu inima îndoita catre aceasi sectie de cardiologie unde ma dusesera pasi cu doua nopti înainte. Am fost primit de catre o asistenta careia i-am împaratsit îngrijoarea vis-à-vis de simptomele tatalui meu. Dupa o perdea s-a auzit o voce care spunea “cine-i draga îngrijorat?!” pe un ton umilitor. Am explicat si acestei persone situatia medicala si am cerut sa vorbesc cu un medic care a venit deîndata si care, în pofida descrierii tabloului clinic, mi-a raspuns ca nu poate efectua o ECG si m-a sfatuit sa ma adresez medicului de sectie. Am realizat atunci ca viata unui om, pentru anumiti medici din spitalul dvs, nu are nici o valoare, poate cel mult o valoare materiala. Îmi este foarte greu sa va scriu aceste rînduri caci ele exprima situatia pe care am trait-o si care este degrandanta pentru toata lumea, chiar pentru cei care nu au, sper, constiinta consecintelor actelor lor. Cu respectele mele, Dr Feroiu Corneliu

Stima doamna Buliman, Va scriu în calitate de fiu al bolnavului Feroiu Victor ca a fost operat de o tumoare maligna de catre domnul doctor Ciubotaru si doamna doctor Tataran pe data de 29 mai 2009. Operatia a fost reusita si sînt foarte multumit de felul în care tatal meu a fost tratat în sectia de neurochirurgie pe toata durata spitalizarii. Am avut însa ocazia de a solicita sectia de Cardiologie în doua rînduri si am ramas perplex de atitudinea personalului din acesta sectie. Primul contact l-am avut cu doctorul Ovricenco pe data de 28 mai, la ora 22. Aflasem de la asistenta de pe sectie ca refuzase sa faca un control cardiologic tatalui meu care urma sa fie operat a doua zi. Tatal meu era foarte pertubat de situatia creata caci realiza ce se întîmpla si ce impact acest lucru avea asupra operatiei prevazute. Am încercat sa îl linistesc spunîndu-i ca îl voi solicita pe colegul cardiolog pentru controlul preoperatoriu. De îndata ce am intrat în sectia de cardiologie m-am prezentat doctorului Ovricenco dar numai dupa cîteva cuvinte am fost întrerupt de 3 persoane de sex feminin, personal paramedical probabil, care au spus ca tatal meu l-ar fi agresat verbal pe doctorul Ovricenco, înjurînd-ul. Nu am reactionat la aceasta aberatie, pentru respectul pe care îl port tatalui meu, si le-am cerut în mod politicos sa ma lasa sa vorbesc cu colegul meu. În urma acestei cererei cele 3 persoane s-au ridicat si au plecat în grup si am putut astfel sa continui discutia cu doctorul Ovricenco. I-am explicat situatia în care se afla tatal meu sperînd ca argumentele mele colegiale sa fie luate în consideratie. Nicidecum, dînsul a adus discutia pe un teren strict personal fara nici o urma de responsabilitate si de profesionalism. Ìn primul rînd mi-a raspuns « veti fi dvs doctor la dvs în cabinet dar aici este sectia mea ». I-am spus deîndata ca îmi pare rau pentru ca s-a întîmplat si ca îl rog sa primeasca scuzele mele pentru comportamentul tatalui meu bolnav de o tumoare cerebrala. Nu le-a aceptat iar eu l-am rugat sa treaca peste ce s-a întîmplat si sa nu îmi refuze cererea strict medicala. Raspunsul dînsului a fost « da, va refuz, nu pot trece peste ce s-a întîmplat. Tatal dvs nu este o urgenta cardiologica si nu îl voi consulta ». Tot ce mi-a ramas a fost sa îi multumesc pentru timpul pe care mi l-a acordat si sa plec cu un gust amar în gura si în suflet. M-am întors la tatal meu si l-am mintit spunîndu-i ca « am rezolvat cu doctorul » si ca tinînînd seama de medicatia antihipertensoare pe care o lua un consult cardiologic nu mai era necesar. Nu puteam sa îi spun adevarul tatului meu de 76 de ani care a facut o diferenta clara între profesie si trairile personale si care si-a respectat meseria. Ìn a doua noapte dupa operatie tatal meu a facut un episod de tahicardie acompaniat de dureri precordiale. Tinînd seama de diagnosticul de cardiomiopatie ischemica am rugat-o pe asistenta de garda sa îmi faciliteze un examen ECG. Dînsa m-a îndrumat catre sectia de cardiologie invocînd absenta unui aparat ECG în sectie. Am avut senzatia ca ma gasesc pe o alta lume, m-am rugat pentru cei care nu au copii doctori. Neavînd încotro m-am îndreptat cu inima îndoita catre aceasi sectie de cardiologie unde ma dusesera pasi cu doua nopti înainte. Am fost primit de catre o asistenta careia i-am împaratsit îngrijoarea vis-à-vis de simptomele tatalui meu. Dupa o perdea s-a auzit o voce care spunea “cine-i draga îngrijorat?!” pe un ton umilitor. Am explicat si acestei persone situatia medicala si am cerut sa vorbesc cu un medic care a venit deîndata si care, în pofida descrierii tabloului clinic, mi-a raspuns ca nu poate efectua o ECG si m-a sfatuit sa ma adresez medicului de sectie. Am realizat atunci ca viata unui om, pentru anumiti medici din spitalul dvs, nu are nici o valoare, poate cel mult o valoare materiala. Îmi este foarte greu sa va scriu aceste rînduri caci ele exprima situatia pe care am trait-o si care este degrandanta pentru toata lumea, chiar pentru cei care nu au, sper, constiinta consecintelor actelor lor. Cu respectele mele, Dr Feroiu Corneliu