Zovirax, comprimate
Informatii prospect Zovirax, comprimate
Indicatii
Zovirax tablete si suspensie este indicat in tratamentul infectiilor cu virus herpes simplex ale pielii si mucoaselor, inclusiv herpesul genital initial si recurent. zovirax tablete si suspensie este indicat in supresia infectiilor recurente (prevenirea recaderilor) cu virusul herpes simplex la pacientii imunocompetenti. zovirax tablete si suspensie este indicat in profilaxia infectiilor cu virus herpes simplex la pacientii imunocompromisi. Zovirax tablete si suspensie este indicat in tratamentul varicelei si a herpesului zoster. Studiile au aratat ca tratamentul precoce cu Zovirax are un efect benefic asupra durerilor si poate reduce incidenta nevralgiei postherpetice. Zovirax este indicat pentru tratamentul herpesului la pacientii sever imuno-compromisi, in special cei cu boala HIV avansata (CD4 sub 200/mm3) sau cei cu transplant de maduva osoasa, reducind mortalitatea in ambele cazuri. In plus, zovirax ofera o profilaxie eficienta pentru bolile determinate de virusul herpetic.
Zovirax unguent oftalmic este indicat in tratamentul keratitelor cu virus herpes simplex.
Doze si mod de administrare
Tratamentul infectiei cu herpes simplex la adulti: se administreaza 200 mg Zovirax de 5 ori pe zi, la aproximativ 4 ore interval (omitand doza de noapte). Tratamentul trebuie continuat timp de 5 zile dar in cazul infectiilor initial severe aceasta perioada se prelungeste.
La pacientii cu imunodeficienta severa (ex. dupa transplant medular) sau la pacientii cu deficit de absorbtie intestinala doza poate fi dublata la 400 mg Zovirax, sau se poate recurge la tratamentul intravenos. Administrarea trebuie sa inceapa cat mai curand dupa debutul infectiei; pentru episoadele recurente, aceasta trebuie sa inceapa, de preferat, in timpul perioadei prodromale sau cand apar primele leziuni.
Supresia infectiilor cu herpes simplex la adulti: pentru supresia infectiei cu herpes simplex la pacienti imunocompetenti, trebuie sa se administreze 200 mg Zovirax de 4 ori pe zi, la 6 ore interval. In cazul multor pacienti este eficienta schema cu 400 mg Zovirax de 2 ori pe zi, la aproximativ 12 ore interval. Pot fi eficiente doze de 200 mg Zovirax de 3 ori pe zi la aproximativ 8 ore interval, sau chiar de 2 ori pe zi la aproximativ 12 ore interval. Unii pacienti pot face recaderi la doze zilnice de 800 mg. Terapia trebuie intrerupta periodic la intervale de 6-12 luni pentru a observa posibilele schimbari intervenite in istoria naturala a bolii.
Profilaxia infectiilor cu herpes simplex la adulti: pentru profilaxia infectiilor cu herpes simplex la pacientii imunocompromisi trebuie sa se administreze 200 mg Zovirax de 4 ori pe zi, la 6 ore interval.
La pacientii sever imunodeprimati (ex. dupa transplant medular) sau la pacientii cu deficit de absorbtie intestinala, doza poate fi dublata la 400 mg Zovirax de 4 ori pe zi, sau se poate considera tratamentul intravenos. Durata profilaxiei este in functie de durata perioadei de risc. Tratamentul infectiei cu herpes zoster. Pentru tratamentul infectiei cu herpes zoster se administreaza 800 mg Zovirax de 5 ori pe zi la 4 ore interval, omitand doza de noapte. Tratamentul trebuie sa dureze 7 zile.
La pacientii cu imunodeficienta severa (ex. dupa transplant medular) sau la pacientii cu deficit de absorbtie intestinala se recomanda administrarea intravenoasa. Administrarea trebuie sa inceapa cat mai precoce dupa debutul infectiei; tratamentul are rezultate mai bune daca este initiat cat mai curand posibil dupa aparitia rashului.
Copii: pentru tratamentul herpesului simplex si profilaxia infectiilor cu herpes simplex la pacienti imunodeprimati, copiii in varsta de peste 2 ani primesc doze identice cu cele pentru adulti, iar copiii sub varsta de 2 ani primesc jumatate din dozele de adulti. Se recomanda folosirea de Zovirax suspensie. Nu exista informatii specifice despre supresia infectiei cu herpes simplex sau tratamentul herpesului zoster la copiii imunocompetenti.
Varstnici: la varstnici, clearanceul total al Zovirax scade paralel cu clearanceul creatininei. La pacientii in varsta, in tratament cu doze mari de Zovirax oral, trebuie acordata o atentie deosebita hidratarii adecvate, precum si reducerii dozelor la cei cu afectare renala.
Afectiuni renale: in tratamentul infectiilor cu herpes simplex la pacientii cu afectiuni renale dozele per os recomandate nu duc la o acumulare de Zovirax peste nivelele considerate de siguranta la perfuziile intravenoase. Oricum, la pacientii cu afectare functionala renala severa (clearanceul creatininei sub 10 ml/min) se recomanda doze de 200 mg Zovirax de 2 ori pe zi la aproximativ 12 ore interval. In tratamentul infectiilor zoster este recomandat ca doza sa se reduca la 800 mg Zovirax de 2 ori pe zi (la aproximativ 12 ore interval) la pacientii cu afectare renala severa (clearanceul creatininei sub 10 ml/min) si la 800 mg Zovirax de 3 ori pe zi la pacientii cu afectare renala moderata (clearanceul creatininei intre 10-25 ml/min).
Crema:
Adulti si copii: Zovirax crema trebuie aplicat pe leziuni de 5 ori pe zi, la aproximativ 4 ore interval, omitand doza de noapte. Tratamentul trebuie inceput cat mai curand posibil dupa debutul infectiei, iar pentru episoadele recurente tratamentul trebuie sa inceapa de preferat in timpul perioadei prodromale sau cand apar primele leziuni. Tratamentul trebuie continuat timp de 5 zile. Daca dupa 5 zile nu apare vindecarea, tratamentul poate fi continuat pana la 10 zile.
Unguent
Dozele sunt aceleasi pentru toate grupele de varsta. 1 cm de unguent trebuie aplicat in sacul conjunctival inferior de 5 ori pe zi la aproximativ 4 ore interval. Tratamentul trebuie continuat inca cel putin 3 zile dupa vindecare.
Suspensie 400 mg/5 ml:a se pastra la temperaturi sub 30 grade Celsius. Suspensia de Zovirax 200 mg/5 ml poate fi diluata cu un volum egal de sirop sau solutie sorbitol 70% (necristalizanta). Produsul diluat este stabil 4 saptamani la 25 grade Celsius, dar se recomanda ca toate dilutiile sa fie proaspat preparate.
Compozitie
Tablete 200 mg: tablete de culoare bleu-pal, in forma de scut, inscriptionate zovirax pe una din fete si cu un triunghi pe cealalta, ce contin 200 mg aciclovir.
Tablete 400 mg: tablete de culoare roz, in forma de scut, inscriptionate Zovirax 400 pe una din fete si cu un triunghi pe cealalta, ce contin 400 mg Aciclovir.
Tablete 800 mg: tablete de culoare bleu-pal, cu forma elongat-biconvexa, inscriptionate Zovirax 800 pe una din fete si cu o crestatura transversala pe cealalta, ce contin 800 mg Aciclovir.
Suspensie 200 mg/5 ml: suspensie orala, alba, cu aroma de banane, ce contine 200 mg Aciclovir in fiecare 5 ml.
Suspensie 400 mg/5 ml: suspensie orala, alba, cu aroma de portocale, ce contine 400 mg Aciclovir in fiecare 5 ml.
Pulbere injectabila 500 mg/flacon.
Crema Zovirax este indicata pentru tratamentul infectiilor cu virus herpes simplex ale pielii incluzand herpesul genital initial si recurent si herpesul labial.
Unguent translucid de culoare aproape alba ce contine 3% acyclovir intr-o baza de parafina sterila, anhidra.
Actiune terapeutica
Acyclovirul este un analog sintetic de nucleozid purinic, cu activitate inhibitorie in vivo si in vitro impotriva virusurilor herpetice umane, incluzind virusul herpes simplex (hsv) tip 1 si 2 si varicelo-zosterian (VZV), epstein barr (EBV) si Citomegalic (cmv). In culturi de celule, zovirax are cea mai puternica activitate antivirala impotriva hsv-1, fiind urmata, in ordine descrescatoare, de HSV-2, VZV, EBV si CMV. Activitatea inhibitorie a zovirax pentru hsv-1, HSV-2, VZV, EBV si CMV este inalt selectiva. Timidinkinaza (TK) din celulele normale, neinfectate, nu foloseste zovirax ca substrat, astfel ca toxicitatea asupra celulelor gazda de mamifer este scazuta; totusi TK codificata de hsv, VZV si EBV transforma zovirax in acyclovir-monofosfat, un analog nucleozidic, transformat in continuare de enzimele celulare in difosfat, si in final, in trifosfat. Acyclovir-trifosfat interfera cu ADN-polimeraza virala si inhiba replicarea ADN-ului viral cu intreruperea lantului in urma incorporarii in ADN-ul viral. Cure prelungite sau repetate de Zovirax la pacientii imunodeprimati sever pot duce la selectarea unor specii virale cu sensibilitate redusa, care pot sa nu mai raspunda la continuarea terapiei cu zovirax. Cele mai multe prelevate cu sensibilitate redusa prezentau o relativa deficienta a TK virale; oricum, s-au raportat suse cu TK sau ADN-polimeraza alterate. Expunerea in vitro a hsv la zovirax poate duce de asemenea la selectarea de suse cu sensibilitate redusa. relatia dintre sensibilitatea hsv in vitro si raspunsul clinic la terapia cu zovirax este neclara.
Contraindicatii
Zovirax tablete si suspensie este contraindicat la pacientii cu hipersensibilitate cunoscuta la aciclovir.
Masuri de precautie
Mutageneza: variate teste in vitro si in vivo arata ca Zovirax nu prezinta risc genetic la om.
Carcinogeneza: studii pe termen lung pe sobolani si soareci au aratat ca Zovirax nu este carcinogenic. Teratogeneza: administrarea sistemica de zovirax in teste standard acceptate international nu a produs efecte embrio-toxice sau teratogene la sobolani, iepuri sau soareci. In teste non-standard pe sobolani s-au observat anomalii fetale, dar numai in urma administrarii unor doze subcutanate atat de mari incat a aparut toxicitatea materna. Relevanta clinica a acestor rezultate este neclara.
Efectele asupra fertilitatii: efecte adverse reversibile asupra spermatogenezei, asociate unei toxicitati generale, s-au constatat la sobolani si caini, numai la doze cu mult in exces fata de dozele terapeutice recomandate. Studii pe doua generatii de soareci nu au evidentiat nici un efect al administrarii orale de Zovirax asupra fertilitatii. Nu exista experienta in ceea ce priveste efectul Zovirax asupra fertilitatii femeii. Zovirax tablete nu are un efect definit asupra numarului, morfologiei si motilitatii spermatozoizilor la om. sarcina: exista putine date referitoare la folosirea Zovirax in timpul sarcinii. De aceea trebuie avuta grija in evaluarea beneficiilor potentiale ale tratamentului pentru mama in raport cu posibilele riscuri fetale.
Lactatie: in urma administrarii de 200 mg zovirax de 5 ori pe zi, zovirax a fost decelat in laptele matern la concentratii de 0,6-4,1 ori mai mari fata de concentratia plasmatica corespunzatoare. Aceste nivele, teoretic, pot expune sugarul la doze de zovirax de pana la 0,3 mg/kg/zi. De aceea zovirax se administreaza cu precautie la femeile care alapteaza.
Pacientii trebuie preveniti ca imediat dupa aplicare pot sa apara senzatii de intepaturi usoare, tranzitorii.
Nu exista informatii referitoare la efectul Zoviraxului unguent oftalmic asupra fertilitatii la femei. In ce priveste fertilitatea masculina, s-a aratat ca Zovirax tablete nu are efect sigur asupra numarului, morfologiei si motilitatii spermatozoizilor.
Experienta la om este limitata, de aceea Zovirax unguent oftalmic trebuie administrat numai cand beneficiile potentiale sunt mai mari decat eventualele riscuri fetale. Exista date restranse care mentioneaza ca medicamentul se excreta in laptele matern.
Reactii adverse
La cativa pacienti care au primit Zovirax oral s-a observat aparitia de rash (care s-a remis la intreruperea tratamentului) si reactii gastrointestinale precum greata, varsaturi, diaree si dureri abdominale. In studii dublu orb, controlate placebo, incidenta reactiilor gastrointestinale a fost similara cu cea a grupului placebo. Au fost raportate ocazional reactii neurologice reversibile precum ameteala, stari confuzionale, halucinatii, somnolenta, convulsii, de regula la pacientii cu afectiuni renale, la care dozele au fost in exces fata de cele recomandate sau cu alti factori predispozanti. Ocazional s-a inregistrat alopecie difuza. Deoarece acest tip de alopecie a fost observat la pacienti cu o mare varietate de afectiuni si tratamente asociate, relatia cu Acyclovirul este greu de precizat. Rar s-au observat si alte reactii la pacientii in tratament cu Zovirax per os precum cresteri medii tranzitorii ale bilirubinei si enzimelor hepatice, cresteri usoare ale ureei si creatininei sanguine, scaderea usoara a indicilor hematologici, cefalee si astenie.
Dupa aplicarea Zovirax crema pot aparea senzatii de arsura sau intepaturi, trecatoare la unii pacienti. La aproximativ 5% din pacienti a aparut uscarea si descuamarea usoara a pielii. Intr-o mica proportie din cazuri pot aparea eritem si prurit.
Imediat dupa aplicarea de Zovirax unguent oftalmic pot aparea senzatii de intepaturi usoare, tranzitorii, la un procent mic din pacienti. S-a mentionat aparitia de keratopatie superficiala punctiforma, care nu a necesitat intreruperea tratamentului si s-a vindecat fara sechele. De asemenea, s-a mentionat posibilitatea aparitiei unei iritatii si inflamatii locale, cum ar fi blefarita si conjunctivita.
Atentie
Nu se recomanda administrarea de medicamente fara consult medical.
Cititi online prospectele medicamentelor, pentru a va informa asupra indicatiilor, modului de utilizare sau reactiilor adverse.
Citeste si
Arhiva-
Sindromul Piriformis
Generalitati Sindromul Piriformis este o afectiune neuromusculara rara, care determina comprimarea nervului sciatic de catre muschiul piriformis. Muschiul piriformis are forma alungita si este localizat intre fese langa partea de sus a articulatiei soldului. Acest...citeste mai mult
-
Metronidazolul si sarcina
Generalitati Articolul ne vorbeste despre riscurile expunerii la metronidazol in timpul sarcinii. Fiecare sarcina comporta un risc de 3-5% de a naste un copil cu malformatii congenitale. Aceste informatii nu vor inlocui sfaturile si recomandarile medicului...citeste mai mult
-
Anticonceptionalele si efectele secundare asupra celorlalte viscere
Generalitati Anticonceptionalele intra in categoria metodelor contraceptive si reprezinta forma farmaceutica a acestora ce sunt administrate sub forma de pilule sau tablete (comprimate) ori chiar si in forma de unguente sau creme. Anticonceptionalele reprezinta o...citeste mai mult
-
Stenoza spinala cervicala
Generalitati Stenoza spinala cervicala este o afectiune degenerativa in care spatiul canalului spinal este ingustat determinand compresie pe maduva spinarii sau radacinile nervoase adiacente. Canalul spinal este aria delimitata de interiorul vertebrelor in care se...citeste mai mult
Gasesti in Comunitate
-
Herpes genital
am contactat herpes genital si viata mea sa schimbat,as vrea sa cunosc pesoane de gen feminin care sufera si ele de aceasta boala asa putem avea o viata reletiv normala
Urmareste Sfatul Medicului
Aboneaza-te la Newsletter