Vancocin cp, solutie injectabila

Informatii prospect Vancocin cp, solutie injectabila

Compozitie
Vancocin HCl (Vancomicina clorhidrat, USP) este un antibiotic glicopeptidic triciclic, purificat cromatografic, derivat din Amycolatopsis orientalis si are formula chimica C66H75Cl2N9O24HCl. Greutatea moleculara este 1486; 500 mg ale substantei baza echivaleaza cu 0,34 mmol. Flacoanele contin vancomicina clorhidrat echivalent fie la 500 mg sau la 1 g vancomicina activa. Vancomicina clorhidrat este o masa liofilizata de culoare galben pai. Reconstituita in apa, formeaza o solutie limpede, cu un pH intre 2,5 si 4,5.
 Vancocin HCl 500 mg, flacoane a 10 ml; Vancocin HCl 1g, flacoane a 20 ml.

Actiune terapeutica
Vancomicina este un antibiotic glicopeptidic triciclic derivat din Amycolatopsis orientalis. Actiunea bactericida a vancomicinei rezulta in primul rand din inhibarea biosintezei peretelui celular. In plus, vancomicina modifica permeabilitatea membranei celulare si sinteza de ARN. Nu exista dovada unei rezistente incrucisate la vancomicina si la alte antibiotice. In vitro, vancomicina este activa impotriva: stafilococilor, inclusiv Staphylococcus aureus si S. epidermidis (inclusiv tulpinile heterogene rezistente la meticilina), streptococilor, inclusiv Streptococcus pyogenes, S. pneumoniae (inclusiv tulpinile rezistente la penicilina), S. agalactiae, grupului viridans, S. bovis si enterococilor ( de ex.: S. faecalis), Clostiridium difficile (de ex.: tulpinile toxigene implicate in producerea enterocolitei pseudomembranoase) si difteroizilor. Alte organisme susceptibile la vancomicina in vitro includ Listeria monocytogenes, Lactobacillus spp., Actinomyces spp., Clostridium spp. si Bacillus spp.
Vancomicina nu este activa in vitro impotriva bacililor gramnegativi, micobacteriilor sau fungilor. Combinarea vacomicinei cu aminoglicozide actioneaza sinergic, in vitro, impotriva multor tulpini de S. aureus, grupului D de streptococi non-enterococici, enterococilor si a Streptococcus spp. (grupul viridans). Vancomicina si rifampicina actioneaza sinergic impotriva S. epidermidis.
Proprietati farmacocinetice: Vancomicina este administrata intravenos in cazul tratarii infectiilor sistemice. Vancomicina este slab absorbita dupa administrarea orala, chiar daca absorbtia poate fi mai mare in cazul inflamatiilor de la nivelul tractului gastrointestinal. Administrarea intravenoasa: la subiectii cu functii renale normale, doze multiple intravenoase de 1 g de vancomicina (15 mg/kg corp), perfuzate pe parcursul a 60 de minute, produc concentratii plasmatice medii de 63 mg/l imediat dupa incheierea perfuziei, concentratii medii plasmatice de 23 mg/l la 2 ore dupa perfuzie si concentratii medii plasmatice de aprox. 8 mg/l dupa 11 ore. Doze multiple de 500 mg, perfuzate timp de 30 de minute, produc concentratii plasmatice de 49 mg/l dupa incheierea perfuziei, concentratii plasmatice medii de 19 mg/l la 2 ore dupa perfuzie si concentratii plasmatice medii de 10 mg/l la 6 ore dupa perfuzie. Concentratiile plasmatice de dupa dozele multiple sunt similare celor de dupa doza unica. Timpul mediu de injumatatire al vacomicinei in plasma este de 4-6 ore. Aproximativ 75% dintr-o doza de vancomicina este excretata in urina prin filtrare glomerulara in primele 24 de ore. Eliminarea plasmatica medie este de 0,058 l/kg corp/ora si clearance-ul renal mediu este de aprox. 0,048 l/kg corp/ora. Distributia este cuprinsa intre 0,3-0,43 l/kg corp. Aparent, medicamentul nu este metabolizat. Vancomicina este legata in proportie de 55% de proteinele plasmatice, masurate prin ultrafiltrarea nivelelor serice ale vancomicinei, de 10-100 mg/l. Dupa administrarea i.v. de vancomicina clorhidrat, concentratiile inhibitorii sunt prezente in lichidul pleural, pericardic, ascitic, in tesuturile atriale si lichidul sinovial, precum si in urina si lichidul peritoneal. Vancomicina nu penetreaza in lichidul cerebrospinal decat daca meningele sunt inflamate. Disfunctiile renale incetinesc excretia de vancomicina. Timpul mediu de injumatatire la pacientii anefrici este de 7,5 zile. Clearance-urile totale sistemice si renale ale vancomicinei pot fi reduse la varstnici datorita reducerii naturale a filtrarii glomerulare. Administrarea orala: in timpul administrarii unor doze multiple de 250 mg, la 8 ore, in 7 doze, concentratia vancomicinei in fecale la subiectii normali depaseste 100 mg/kg corp in majoritatea mostrelor analizate. Nu s-au detectat concentratii in sange, iar in urina nu depasesc 0,76%. Date mai multe in ceea ce priveste dozarea solutiei orale sunt prezente in cele ce urmeaza. Administrarea solutiei orale de vancomicina, 2 g zilnic, timp de 16 zile, in cazul pacientilor anefrici, fara boli inflamatorii ale intestinelor, da nivele serice mai mici de 0,66 mg/l. In cazul unor doze de 2 g zilnic, concentratii de peste 3100 mg/l pot fi regasite in fecale, iar nivele mai mici de 1 mg/l pot fi detectate in serul pacientilor cu functii renale normale, care au insa colita pseudomembranoasa.
Date preclinice de siguranta: nu a fost demonstrat potentialul mutagen al vancomicinei in testele standard de laborator. Studiile teratogenice pe animale nu au demonstrat efectul nociv al vancomicinei asupra fatului.
Incompatibilitati: solutiile de vancomicina sunt acide si trebuie sa ramana asa petru a se preveni precipitarea. De altfel, amestecarea cu solutii alcaline trebuie evitata.
Instructiuni de folosire si manipulare: Vancomicina sterila pentru administrarea intravenoasa: in momentul utilizarii, reconstituiti solutia, adaugand 10 ml de apa distilata pentru injectii la fiola de 500 mg sau 20 ml de apa distilata la fiola de 1 g de pudra uscata, sterila de vancomicina, pentru a obtine o solutie de concentratie 50 mg/ml. Este necesara diluarea in continuare. Solutiile reconstituite continand 500 mg de vancomicina trebuie diluate cu cel putin 100 ml de diluant. Solutiile de vancomicina reconstituite care contin 1 g de vancomicina trebuie diluate cu cel putin 200 ml de diluant. Solutii potrivite pentru dilutie sunt solutia de dextroza 5% si solutia de clorura de sodiu 0,9%. Inainte de administrare, produsele care se administreaza parenteral trebuie inspectate vizual, pentru a descoperi eventuale particule solide sau eventule decolorari ale solutiilor.

Indicatii 
Vancocin HCl este indicata pentru tratamentul infectiilor grave cu tulpini susceptibile ale stafilococilor meticilino-rezistenti (beta-lactam rezistenti). Este indicat pentru pacientii alergici la penicilina, pentru pacientii care nu pot primi sau nu raspund la alte medicamente, inclusiv peniciline si cefalosporine, si pentru infectii cauzate de microorganisme sensibile la vancomicina, dar rezistente la alte medicamente antimicrobiene. Vancocin HCl este indicat pentru terapia initiala in suspiciunea de infectie cu stafilococi meticilino-rezistenti, pana ce antibiograma va fi disponibila. Vancocin HCl este eficace in tratamentul endocarditei stafilococice. Eficacitatea sa a fost probata si in alte infectii stafilococice: septicemie, infectii osoase, pneumonii si infectii ale pielii si structurilor acesteia. Cand infectiile stafilococice sunt localizate si purulente, antibioticele sunt folosite in asociere la tratamentul chirurgical potrivit. Singura sau in asociere cu un aminoglicozid, vancomicina este eficace in endocardita determinata de S. viridans sau S. bovis. Pentru endocarditele cu enterococi (de ex.: E. faecalis), vancomicina este eficace doar in combinatie cu un aminoglicozid. Vancocin HCl este eficace in tratamentul endocarditelor difterice. Vancocin HCl a fost utilizata cu succes in combinatie cu rifampicina si/sau un aminoglicozid in endocardita acuta post-protezare valvulara determinata de S. epidermidis sau difteroizi. Forma parenterala a vancomicinei poate fi administrata oral in tratamentul colitei pseudomembranoase secundare antibioticoterapiei, cauzata de C. difficile si in enterocolitele stafilococice. Vancomicina clorhidrat nu este eficace in administrare orala pentru alte tipuri de infectii.
Nota: cand se face alegerea unui antibiotic pentru profilaxia endocarditei bacteriene, medicul trebuie sa cunoasca recomandarile American Heart Association si American Dental Association in aceasta privinta.

Doze si mod de administrare
Administrarea intravenoasa: Sunt recomandate concentratii de pana la 5 mg/ml. In cazul pacientilor care au restrictie la lichide se poate utiliza o concentratie de pana la 10 mg/ml, dar aceste concentratii cresc riscul producerii de efecte adverse. Adulti: fiecare doza trebuie administrata intr-un ritm de pana la 10 mg/min sau timp de 60 de minute, alegand de preferinta varianta care dureaza mai mult. Persoane in varsta: vezi tabelul. Copii: doza obisnuita este de 10 mg/kg corp per doza, o data la 6 ore. Fiecare doza trebuie administrata timp de cel putin 60 min. Sugari si nou-nascuti: o doza initiala de 15 mg/kg corp, urmata apoi de 10 mg/kg corp, la 12 ore, pentru nou-nascutii in prima saptamana de viata si la 8 ore dupa aceea, pana la 1 luna. Fiecare doza trebuie administrata timp de 60 min. La acesti pacienti este recomandata monitorizarea nivelelor serice ale vancomicinei.
Insuficienta renala: ajustari ale dozajului trebuie facute in cazul pacientilor cu insuficienta renala. La nou-nascutii prematuri si la persoanele in varsta sunt necesare reduceri mai mari ale dozelor din cauza functiilor renale reduse. Concentratiile serice ale vancomicinei trebuie monitorizate atent.
Dozarea vancomicinei la pacientii cu insuficienta renala:

Clearance creatinina (ml/min)	Doza de vancomicina (mg/24 ore)
100	1 545
90	1 390
80	1 235
70	1 080
60	925
50	770
40	620
30	465
20	310
10	155

Acest tabel nu este valabil in cazul pacientilor functional anefrici. In cazul acestor pacienti trebuie administrata o doza de incarcare de 15 mg/kg corp, pentru a atinge rapid concentratii serice terapeutice si doza necesara pentru a mentine nivele stabile de 1,9 mg/kg corp/24 ore. Din moment ce doza individuala de intretinere este cuprinsa intre 250 mg pana la 1g, in cazul pacientilor cu insuficienta renala grava o doza trebuie administrata de preferinta o data la cateva zile si nu zilnic. In anurie sunt recomandate doze de 1 g, o data la 7-10 zile.
Administrarea orala:
Adulti: doza obisnuita totala zilnica este de 500 mg pana la 2 g, divizata in 3-4 doze, timp de 7-10 zile.
Copii: doza obisnuita zilnica este de 40 mg/kg corp divizat in 3-4 doze timp de 7-10 zile.
Doza zilnica totala nu trebuie sa depaseasca 2 g.

Contraindicatii
Hipersensibilitatea la vancomicina.

Masuri de precautie
Administrarea in bolus (adica in cateva minute) poate fi asociata cu hipotensiunea exagerata, incluzand socul si rar stopul cardiac. Vancomicina trebuie administrata intr-o solutie diluata de-a lungul unei perioade de cel putin 60 de minute, pentru a evita reactiile legate de administrarea prea rapida. Oprirea perfuziei duce la incetarea prompta a acestor reactii. Ototoxicitatea a aparut la pacientii tratati cu vancomicina. Aceasta poate fi trecatoare sau permanenta. A fost raportata la majoritatea pacientilor carora li s-au administrat doze prea mari de vancomicina, care prezentau deja semne de pierdere a auzului sau care primeau si alt agent ototoxic, cum ar fi aminoglicozidele.
Alte precautii: toti pacientii carora li se administreaza vancomicina intravenos trebuie sa faca periodic teste hematologice si renale. Teste seriale ale functiilor auditive sunt de asemenea recomandate. Vancomicina este iritant si extravazarea poate duce la necroza tisulara. Poate sa apara si tromboflebita, chiar daca aceasta poate fi minimalizata prin perfuzarea foarte incet a unor solutii diluate (2,5 - 5g/l) si prin schimbarea locurilor de injectare. Vancomicina trebuie folosita cu multa grija in cazul pacientilor cu insuficienta renala, din cauza riscului crescut de toxicitate, datorita concentratiilor sanguine prelungite. Dozajul de vancomicina trebuie ajustat pentru pacientii cu insuficienta renala. Dupa terapia orala cu vancomicina, unii pacienti cu boli gastrointestinale inflamatorii, inclusiv colita pseudomembranoasa produsa de C. difficile, pot sa prezinte o absorbtie sistemica semnificativa a medicamentului. Acesti pacienti pot risca aparitia unor reactii adverse asociate cu administrarea parenterala de vancomicina. Riscul este si mai mare in prezenta insuficientei renale.
Interactiuni cu alte medicamente si alte forme de interactiuni:
Administrarea concomitenta de vancomicina intravenos si de agenti anestezici a fost asociata cu eritemul, cu "histamine-like flushing" si reactii anafilactice. O perfuzie administrata timp de 60 de minute inaintea inducerii anesteziei poate minimiza aceste evenimente. Administrarea concurentiala sau succesiva sau aplicatia locala a altor medicamente cu potential neurotoxic sau nefrotoxic, cum ar fi amfotericina B, aminogicozide, bacitracina, polimixina B, colistina, viomicina sau cisplatinul, cand este recomandata, trebuie monitorizata cu grija.
Sarcina si alaptare:
Categoria B1. Nu a fost stabilita siguranta utilizarii acestui produs in timpul sarcinii. Evaluarea rezultatelor obtinute in cazul studiilor pe animale nu a demonstrat ca administrarea acestui medicament ar avea un efect nociv asupra embrionului sau fatului, asupra cursului sarcinii sau dezvoltarii peri- si postnatale. Vancomicina este excretata in laptele uman. Acest medicament trebuie administrat cu multa grija femeilor care alapteaza.
Efecte asupra abilitatii de a conduce automobilul si a utiliza alte masini: Vancomicina nu afecteaza abilitatea de conducere sau de utilizare a unor masini.

Reactii adverse
Efecte legate de modul de administrare a perfuziei: In timpul sau imediat dupa administrarea unei perfuzii rapide cu vancomicina, pacientii pot sa prezinte reactii de tip anafilactic. Pot sa apara inrosirea partii superioare a corpului ("red-neck") sau durerea si spasmul musculaturii pieptului si spatelui. Aceste reactii dispar de obicei in 20 de minute, dar uneori pot persista mai multe ore. Rareori a aparut insuficienta renala, in primul rand manifestata prin nivele crescute ale creatininei serice sau ale concentratiei de uree in sange, in special la pacientii carora li se administrasera doze mari de vancomicina. Au fost raportate cazuri rare de nefrita interstitiala. Majoritatea au aparut la pacientii carora li se administrau concomitent aminoglicozide sau care aveau disfunctii renale preexistente. Azotemia a fost rezolvata odata cu oprirea tratamentului. Au fost raportate: pierderea auzului, vertij, ameteala si tinitus, asociate cu administrarea intravenoasa de vancomicina. A fost mentionata si neutropenia reversibila, aparuta de obicei la o saptamana sau mai mult dupa instaurarea terapiei intravenoase sau dupa o doza totala mai mare de 2,5 g. Trombocitopenia a fost raportata rareori. Reactii alergice la vancomicina nu sunt dese si cuprind: soc anafilactic, febra medicamentoasa, eozinofilie, frisoane, eruptii (inclusiv dermatita exfoliativa), sindrom Stevens-Johnson, necroliza epidermica toxica si cazuri rare de vasculita. Greata a fost raportata foarte rar.
Supradozare:
Tratament: este recomandata terapie intensiva cu mentinerea filtrarii glomerulare. Vancomicina este indepartata cu greutate din sange prin dializa. Hemofiltrarea si hemoperfuzia cu rasini polisulfonice grabesc eliminarea vancomicinei.
Vancomicina pentru administrare orala: fiecare doza poate fi reconstituita in 30 ml de apa si data pacientului sa o bea sau administrata printr-un tub naso-gastric. Se pot adauga siropuri obisnuite care imbunatatesc gustul si mirosul medicamentului.