Cauta afectiune/simptom/conditie medicala
Cere sfatul medicului
Cere sfatul
medicului

Nipride, fiole

Publicat la data de: 07 Mai 2009 | Actualizat la data de: 16 Aprilie 2021

Informatii prospect Nipride, fiole

Actiune terapeutica
Vasodilatator musculotrop cu actiune rapida si de scurta durata; vasodilatatia intereseaza arteriolele si venele; in insuficienta cardiaca diminuarea postsarcinii si presarcinii usureaza munca inimii.

Indicatii
Urgente hipertensive - este de ales in caz de encefalopatie hipertensiva, hipertensiune cu insuficienta cardiaca, hipertensiune cu insuficienta coronariana acuta, hipertensiune maligna; infarct acut de miocard cu insuficienta ventriculara stanga, fara hipotensiune arteriala; cazuri selectionate de insuficienta cardiaca prin valvulopatie aortica sau mitrala, cardiomiopatie; intra- si postoperator in chirurgia cardiaca si pentru hipotensiune controlata in alte interventii chirurgicale.

Doze si mod de administrare
Perfuzie intravenoasa, in urgentele hipertensive se incepe cu 0,3-1 µg/kilocorp si minut, crescand pana la doza util de 0,5-6 µg/kilocorp si minut, obisnuit 3 µg/kilocorp si minut sau 200 µg/minut - se ajusteaza astfel incat presiunea diastolica sa fie mentinuta la valori cu 30-40% mai mici decat cele initiale (la bolnavii sub tratament cu alte antihipertensive se recomanda doze mai mici); tratamentul se continua pana se poate trece la antihipertensive orale. In insuficienta cardiaca perfuzia se incepe cu 10-15 µg/minut, crescand, dupa nevoie, cu 10-15 µg/minut la fiecare 5-10 minute, pana la doza utila, de 10-200 µg/minut (se poate asocia cu medicamente cu actiune inotrop-pozitiva si cu diuretice); tratamentul se continua cel mult 72 de ore, trecand apoi la medicatia obisnuita. Administrarea si dozele trebuie strict controlate, in conditii de monitorizare circulatorie; este de dorit dozarea cianurii, daca administrarea de nitroprusiat este prelungita - concentratia plasmatica nu trebuie sa depaseasca 8 µg/100 ml (sau 3 µg/mol/l). Solutia pentru perfuzie se prepara dizolvand pulberea din fiola cu cei 2 ml solvent, apoi diluand pana la 250-1 000 ml cu glucoza sau solutie salina izotone; solutia se prepara extemporaneu si se protejeaza de lumina; solutia proaspata este de culoare pala portocaliu-bruna (solutia intens colorata nu trebuie folosita).

Reactii adverse
Injectarea prea rapida poate provoca scaderea brutala a presiunii arteriale cu greata, voma, sudoratie, anxietate, tresariri musculare, constrictie retrosternala, palpitatii, ameteli, dureri abdominale (se reduce viteza de introducere); cresterea excesiva a concentratiei plasmatice de cianura (peste 8 µg/100 ml) determina inhibarea oxidarilor celulare, cu tahicardie, aritmii, sudoratie, acidoza metabolica grava (se sustine respiratia, se folosesc cu antidot
tiosulfat de sodiu sau dicobalt edetat intravenos).

Contraindicatii
Hipertensiune compensatorie (de exemplu in coarctatia de aorta sau sunt arterio-venos), deficit de vitamina B12 (cianura poate interfera metabolismul cianocobalaminei), insuficienta hepatica, atrofie optica Leber; prudenta mare la hipertensivii cu tulburari de irigatie cerebrala, prudenta la hipotiroidieni (tiocianatul inhiba captarea si legarea iodului) si in caz de insuficienta renala grava.

Atentie

Nu se recomanda administrarea de medicamente fara consult medical.

Cititi online prospectele medicamentelor, pentru a va informa asupra indicatiilor, modului de utilizare sau reactiilor adverse.

Citeste si

Arhiva
  • Crioprezervarea – Fertilizarea in vitro

    Definitie Crioprezervarea embrionilor (procesul de inghetare, stocare si dezghetare al embrionilor) poate creste rata nasterii, permitand embrionilor in exces ce nu sunt folositi pentru transferul embrionar actual, sa fie stocati pentru a fi utilizati in viitor....citeste mai mult

  • Normele privind suplimentele alimentare - ordin 1069/2007

    Ordin nr. 1069 din 19/06/2007 pentru aprobarea Normelor privind suplimentele alimentare Avand in vedere prevederile ARTICOLUL 20 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 97/2001 privind reglementarea productiei, circulatiei si comercializarii alimentelor,...citeste mai mult

  • Betablocante adrenergice

    Descriere De la introducerea beta-blocantelorin practica terapeutica curenta, utilizarea lor s-a extins cuprinzandnoi indicatii terapeutice, alaturi de utilizarea lor ca: - antiaritmice, - antianginoase, - antihipertensive, - cardiomiopatia hipertensiva,...citeste mai mult

  • Vaccinarea antigripala

    Ce trebuie sa stim despre vaccinarea antigripala Vaccinarea sau imunizarea activa este o metoda de profilaxie impotriva bolilor infectioase. Vaccinul este un preparat care are in compozitie antigene virale sau microbiene (inactivate sau vii atenuate), care odata...citeste mai mult

  •  

    Interpretare simptome

    semnificatia simptomelor si afectiunile probabile

    Afla acum

Clasificarea ATC

Urmareste Sfatul Medicului

Aboneaza-te la Newsletter