Lincocin, capsule

Informatii prospect Lincocin, capsule

Compozitie
Lincocin capsule 500 mg. Fiecare capsula contine: Lincomicina (lincomicina clorhidrica monohidrat) 500 mg + lactoza + talc + stearat de magneziu + indigo tinsulfonat de sodiu+ bioxid de titan + gelatina.
Lincocin sirop 250 mg/5 ml. Fiecare mililitru contine: Lincomicina (lincomicina clorhidrica monohidrat) 500 mg + propilparaben + metilparaben + acid sorbic + zaharina sodica +sucroza + aroma artificiala de zmeura + aroma artificiala de guarana +apa purificata. Lincocin solutie sterila 300 mg/ml. Fiecare mililitru contine: Lincomicina (lincomicina clorhidrica monohidrat) 300 mg +alcool benzilic + apa sterila pentru injectie.

Actiune terapeutica
Microbiologie: In functiede sensibilitatea microorganismului si de concentratia antibioticului,lincomicina poate fi bactericida sau bacteriostatica. Spectrul "in vitro" include urmatoarele microorganisme: Microorganisme sensibile (CMI < 2 g/ml): bacterii anaerobe nesporulate gram pozitive. Exemple:A ctinomyces spp, Propionibacterium spp si Eubacterium spp; cocianaerobi si microaerofili gram pozitivi. Exemple: Peptococcus spp,Peptostreptococcus spp si streptococi microaerofili; microorganisme aerobe gram pozitive. Exemple: stafilococi, streptococi (exceptie S.faecalis) si pneumococi. Microorganisme moderat sensibile (CMI intre 2si 4 g/ml), care raspund probabil la doze mai mari: bacterii anaerobene sporulate gram negative. Exemple: Bacteroides spp si Fusobacterium spp; bacterii anaerobe sporulate gram pozitive. Exemple: clostridium spp. Microorganisme rezistente sau care prezinta o sensibilitate scazuta (CMI > 8 g/ml). Exemple: streptococcus faecalis, Neisseria, majoritatea tulpinilor de haemophilus influenzae, Pseudomonas si alte microorganisme gramnegative. "In vitro" a fost observata rezistenta incrucisata de tip disociat intre clindamicina si lincomicina, pe de o parte, si macrolide (eritromicina, oleandomicina si spiramicina) pe de alta parte. Intre lincomicina si clindamicina exista o rezistenta incrucisata absoluta. Microorganismele nu au dezvoltat rapid rezistenta la Lincocin cand au fost testate prin metode "in vitro" sau "in vivo". Stafilococii dezvolta "in vitro" rezistenta la lincomicina sau clindamicina intr-o maniera lenta, in trepte.

Farmacocinetica
Absorbtie: Reabsorbtia lincomicinei administrata oral, pe stomacul gol, este de 20-35%. Dupa o doza orala de 500 mg nivelele maxime (de cca 3g/ml) sunt atinse in 2 pana la 4 ore. Aceasta valoare este diminuata cu aproximativ 50% in cazul in care medicamentul este administrat intimpul meselor. Pentru majoritatea microorganismelor gram pozitive concentratiile serice sunt mentinute peste CMI (intre 1 si 2 g/ml) timp de 6 pana la 8 ore. Administrarea intramusculara a unei doze de 600 mg produce un nivel maxim seric de 12-20 g/ml la 1/2 pana la o ora, cu concentratii detectabile timp de 24 ore. Perfuzia intravenoasa timp de 2 ore a 600 mg de Lincocin determina o concentratie serica maxima de 20 g/ml la 30 minute, ajungand la concentratia de 1 pana la 2 g/ml la 14 ore.
Distributie: Dovezi directe si indirecte au aratat ca legarea de proteine scade la concentratii serice mai mari (legarea de proteine plasmatice este saturata). In sangele fetal, lichidul peritoneal si pleural pot fi atinse concentratii de 20-50% din cele sanguine, in laptele matern de 50-100%, in tesutul osos de aproximativ 40% si intesuturile moi de 75%. Cu toate acestea, lincomicina patrunde lent in lichidul cefalorahidian (1-18% din nivelul seric); in cazul meningitelor au fost observate concentratii de pana la 40% din cele serice. excretie: metabolismul sau relativ crescut are loc in principal la nivelul ficatului. Timpul de injumatatire normal este de 5,4 + 1 ora. Acest timp poate fi prelungit in cazul afectarii ficatului si/sau a functiei renale. De aceea, trebuie acordata atentie la scaderea frecventei de administrare a lincomicinei la pacientii cu afectare renala sau hepatica. Dupa o doza orala unica de 500 mg, excretia sub forma microbiologica activa variaza de la 1-31 % (media de 4%), iar prin fecale in cantitati de aproximativ 33%. Aparent, bila este o cale importanta de eliminare dupa administrare orala, rezultand concentratii biliare care sunt de 10 ori mai mari decat cele din ser. Dupa administrarea intramusculara a unei doze de 600 mg excretia produsului microbiologic activ prin urina este de 1,8 pana la 24,8% (media este 17,3%), iar prin fecale 4 pana la 14 %. Dupa administrarea intravenoasaa 600 mg timp de 2 ore, excretia prin urina sub forma unui produs activ din punct de vedere microbiologic este de 4,9 pana la 30,3% (media estede 13,8%). Ceea ce ramane se elimina sub forma de metaboliti inactivi. Nu exista nici o influenta a hemodializei sau a dializei peritoneale asupra excretiei lincomicinei din sange.

Indicatii
S-a aratat ca lincomicina este activa in tratamentul urmatoarelor infectii cauzate de tulpini sensibile de aerobi grampozitivi ca streptococcus, pneumococi si stafilococi sau de bacterii anaerobe.
1. Infectii ale cailor respiratorii superioare, incluzand amigdalite, faringite, otite medii, sinuzite, scarlatina si, ca terapie adjuvanta pentru difterie. Se presupune ca este eficient in tratamentul mastoiditei.
2. infectii ale cailor respiratorii joase, incluzand bronsita acuta si pneumonia.
3. infectii ale pielii si tesuturilor moi, incluzand celulita, furunculi, abcese, impetigo, acnee si infectii ale plagilor, precum si erizipelul, limfadenita, paronichia (panaritii), mastita si gangrena cutanata care daca sunt cauzate de organisme sensibile, raspund la terapia cu lincomicina.
4. Infectii osoase si ale articulatiilor, incluzand osteomielita si artritele septice.
5. Septicemie si endocardita. Cazuri selectate de septicemie si/sau endocardita date de organisme sensibile au raspuns bine la lincomicina. Cu toate acestea, medicamentele bactericide sunt adesea preferate in cazul acestor infectii.
6. Dizenterie bacilara. Cu toate ca Shigella este rezistenta la lincomicina "in vitro" (CMI aproximativ 200-400 g/ml), lincomicina a fost activa in tratamentul sau datorita unor concentratii foarte mari de lincomicina obtinute in intestin (aproximativ 3000-7000 g/g de materii fecale).

Doze si mod de administrare
Adulti, oral: 1. Infectii severe date de microorganisme sensibile: 500 mg de 3 ori pe zi (la 8 ore). 2. Infectii grave: 500 mg la 6 ore sau de 4 ori pe zi.
Injectabil intramuscular. 1. Infectii severe: 600 mg i.m. la fiecare 24 ore. 2. In infectii grave: 600 mg i.m. la fiecare 12 ore.
Injectabil intravenos (Vezi “Dilutie si rata de perfuzie”):
1. Infectii grave: 600 mg pana la 1 g la fiecare 8 pana la 12 ore. 2. Pentru infectii mai severe aceste doze pot fi crescute. 3. In situatii care ameninta viata, au fost administrate doze intravenoase de 8 g zilnic. Copii (peste 1 luna), oral: 1. Infectii grave: 30 mg/kg/zi divizate in 3 sau 4 doze egale. 2. Infectii mai severe: 60 mg/kg/zi divizate in 3 sau 4 prize egale.
Injectabil intramuscular:
1. Infectii grave: 10 mg/kg/zi ca administrare unica. 2. Infectii mai severe: 10 mg/kg date la 12 ore sau mai des. Injectabil intravenos: 10 pana la 20 mg/kg/zi in functie de severitatea infectiei si care pot fi administrate in doze divizate asa cum se arata in sectiunea - "Dilutie si rata perfuziei". Cand este necesara terapia cu lincomicina la pacienti cu afectare renala severa, doza adecvata este de 25 pana la 30% din cea recomandata pacientilor cu functie renala normala. In cazul infectiilor cu streptococi b-hemolitici, tratamentul trebuie continuat pentru cel putin 10 zile. Pentru o absorbtie optima, este recomandat sa nu se dea nimic pe gura timp de 1 sau 2 ore inainte si dupa administrare orala de lincomicina.
Dilutie si rata de perfuzie: Dozele intravenoase sunt date astfel ca 1 g de lincomicina sa fie diluat in cel putin 100 ml de solutie adecvata, iar perfuzia sa dureze cel putin 1 ora.
Doze (g) Volum diluant (ml) Timp (ora)
0,6             100                   1
1                100                  1
2                200                  2
3                300                  3
4                400                 4
Aceste doze pot fi repetate de cate ori este nevoie, pana la limita dozei zilnice maxim recomandate, de 8 g de lincomicina.
Nota: Au aparut reactii severe cardiorespiratorii in cazul in care medicamentul a fost administrat la concentratie si rata mai mare decat cea recomandata.
Instructiuni de folosire a seringii de unica folosinta: A se scoate dopul de la capatul seringii. A se pozitiona acul in mod steril. A se indeparta capacul de plastic al acului. Seringa este acum gata de folosire.

Contraindicatii
Lincomicina este contraindicata la pacientii care au fost sensibili la lincomicina sau clindamicina.

Reactii adverse
Gastrointestinale: greata, voma, tulburari abdominale si diaree persistenta (Vezi “Precautii speciale”), iar in cazul preparatelor orale - esofagita.
Hematopoietice: neutropenia, leucopenia, agranulocitoza si purpura trombocitopenica au fost raportate. Au existat cazuri rare de anemie aplazica si pancitopenie in care lincomicina nu poate fi exclusa ca agent etiologic.
Reactii de hipersensibilizare: au fost raportate reactii de hipersensibilizare ca edem angioneurotic, boala serului si anafilaxie, o parte din acestea aparand la pacientii sensibili la penicilina. Cazuri rare de eritem multiform, unele asemanatoare sindromului Stevens - Johnson au fost asociate administrarii de lincomicina.
Reactii ale pielii si membranelor mucoase: pruritul, roseata pielii, urticarie, vaginita si rare cazuri de dermatita exfoliativa si veziculobuloasa au fost raportate. Hepatice: in timpul terapiei cu lincomicina au fost observate icterul si modificari ale testelor functiei hepatice (in special, cresterea transaminazelor serice).
Cardiovasculare: au fost raportate cazuri de hipertensiune dupa administrare parenterala, in special dupa adminstrare rapida. Cazuri rare de stop cardio-respirator au fost raportate dupa administrare intravenoasa prea rapida (Vezi “Doze si mod de administrare”).
Reactii locale: dupa administrare intramusculara au fost observate reactii de iritatie locala, durere, induratie si formarea de abcese sterile. tromboflebita a fost raportata dupa injectii intravenoase. Aceste reactii pot fi diminuate prin injectare profunda i.m. si prin evitarea folosirii cateterelor i.v.

Precautii
Forma injectabila a acestui produs contine alcool benzilic. S-a raportat ca acest alcool a fost asociat cu "sindromul de sufocare" la prematuri. Ca si in cazul majoritatii antibioticelor, terapia cu lincomicina a fost asociata cu colita severa, care poate avea sfarsit fatal. Manifestarile clinice variaza de la diaree apoasa, usoara pana la diaree severa persistenta cu leucocitoza, febra, crampe abdominale severe, cu sange si mucus in scaun si care, daca continua, poate produce peritonita, soc si megacolon toxic. Diagnosticul de colita determinat de antibiotice este de obicei stabilit prin recunoasterea simptomelor clinice. Poate fi sustinut prin examinare endoscopica a colitei pseudomembranoase si poate fi confirmat mai departe de coproculturi cu clostridium difficile pe medii selectate si prin punere in evidenta a toxinei clostridium dificile in fecale. colita data de antibiotice a aparut in timpul terapiei sau chiar la 2-3 saptamani dupa administrarea antibioticului. boala are probabil o evolutie mai severa la varstnici sau la pacientii debilitati. In cazul formei usoare de colita, este recomandata intreruperea lincomicinei. Se recomanda tratamentul cu colestiramina si rasini de colestipol, avand in vedere ca aceste produse se leaga de toxina "in vitro". Doza recomandata de colestiramina este de 4 g divizate in 3-4 prize pe zi, iar pentru colestipol, 5 g divizate in 3 prize pe zi. In cazul formei severe de colita, aceasta trebuie tratata cu lichide si electroliti adecvati si prin suplimentare proteica. Studiile au indicat, de asemenea, ca toxina(ele) produsa(e) de Clostridii (in special de clostridium difficile) este (sunt) cauza principala si directa a colitei determinata de antibiotice. Aceste studii arata, de asemenea, ca acest tip de Clostridium toxigen este sensibil de obicei "in vitro" la vancomicina. Daca se administreaza 125 pana la 500 mg de vancomicina de 4 ori zilnic, timp de 7-10 zile, se observa o disparitie rapida a toxinei din fecale, precum si insanatosirea clinica. In anumite cazuri, colita poate reapare dupa intreruperea terapiei cu vancomicina. Colestiramina sau rasinile de Colestipol se leaga de vancomicina "in vitro". Daca rasinile si vancomicina se administreaza impreuna este indicat ca acestea sa se administreze la un interval de timp intre ele. Ca terapie alternativa poate fi considerata bacitracina administrata oral 25000 UI de 4 ori pe zi, timp de 7-10 zile. Medicamentele care determina staza intestinala trebuie evitate. Trebuie acordata atentie in prescrierea dozelor de lincomicina la pacientii cu antecedente de boli gastrointestinale, in special colite. Cu toate ca lincomicina pare sa difuzeze in lichidul cefalo-rahidian, concentratiile sale in LCR pot fi neadecvate terapiei pentru meningita. De aceea, acest tratament nu trebuie administrat in tratamentul meningitei. "In vitro" s-a demonstrat antagonismul dintre lincomicina si eritromicina. Din cauza posibilei semnificatii clinice, aceste doua medicamente nu trebuie administrate impreuna. Daca terapia cu lincomicina se prelungeste, trebuie evaluate functiile renala si hepatica. Folosirea lincomicinei poate determina cresterea unor microorganisme care nu sunt sensibile, in special a ciupercilor. Lincomicina nu trebuie administrata nediluata in cazul injectarii intravenoase in bolus, ci trebuie perfuzata timp de cel putin 10-60 minute, asa cum se indica in sectiunea “Doze si mod de administrare”: S-a aratat ca lincomicina are proprietati de blocare neuromusculara, care poate creste actiunea altor agenti blocanti neuromusculari. De aceea, se foloseste cu atentie la pacientii care primesc aceste medicamente. Lincomicina trebuie administrata cu atentie la indivizi atopici. La pacientii cu boli renale foarte severe si/sau boli hepatice insotite de modificari metabolice severe, lincomicina trebuie dozata cu atentie si monitorizata concentratia sa in ser in timpul terapiei cu doze mari. Urmatoarele medicamente sunt incompatibile din punct de vedere fizic cu lincomicina: novobiocin si kanamicin.

Sarcina si alaptare
Siguranta folosirii sale in sarcina nu a fost stabilita. S-a raportat ca lincomicina apare in laptele matern intre 0,5 si 2,4 g/ml.

Interactiuni
S-a demonstrat o rezistenta de tip incrucisat intre clindamicina si lincomicina. Conditii de pastrare: A se pastra la temperatura controlata a camerei (15-30C). Data de expirare: (luna/an) este mentionata pe ambalaj dupa "EXP" (EXP = data de expirare).