Cauta afectiune/simptom/conditie medicala
Cere sfatul medicului
Cere sfatul
medicului

Ketomag, supozitoare

Publicat la data de: 22 Ianuarie 2010 | Actualizat la data de: 16 Aprilie 2021

Informatii prospect Ketomag, supozitoare

Ce este Ketomag si pentru ce se utilizeaza

Indicatii

Acest medicament contine un antiinflamator nesteroidian: ketoprofenul.

Este indicat la adulti si la copii cu varsta peste 15 ani:
-Tratament pe termen lung al:
-anumitor afectiuni reumatismale inflamatorii cronice;
-anumitor artroze severe.

Tratamentul pe termen scurt al:
-anumitor inflamatii din jurul articulatiilor (tendinite, bursite, dureri la nivelul umerilor);
-anumitor inflamatii ale articulatiilor determinate de depunerea de cristale (de exemplu, guta);
-dureri acute din artroze;
-dureri lombare acute;
-dureri acute determinate de iritarea unui nerv (de exemplu sciatic);
-dureri si edeme determinate de traumatisme.

Mod de administrare

Luati intotdeauna Ketomag exact asa cum v-a spus medicul dumneavoastra. Trebuie sa discutati cu medicul dumneavoastra sau cu farmacistul daca nu sunteti sigur.
Doza uzuala este 1-2 supozitoare Ketomag pe zi, in functie de simptomatologie.
Ketomag se administreaza intrarectal.
Ketomag nu este indicat copiilor cu varsta sub 15 ani.

Daca utilizati mai mult Ketomag decat trebuie
Luarea oricarui medicament in exces poate avea serioase consecinte. Simptomele in cazul supradozajului cu Ketomag sunt: dureri de cap, agitatie motorie, iritabilitate, spasme musculare, ameteli, convulsii, imposibilitatea de a coordona diverse grupe musculare, dureri abdominale, greata, varsaturi, diaree, ulcer gastro-duodenal, tulburari ale functiei hepatice, eliminarea unei cantitati mici de urina. Daca apar astfel de simptome, adresati-va imediat medicului dumneavoastra sau departamentului de primire urgente.

Daca uitati sa utilizati Ketomag
Daca ati uitat sa luati o doza, luati medicamentul imediat ce va amintiti. Totusi, daca este timpul pentru urmatoarea doza, luati-o doar pe aceasta. Este important sa nu luati o doza dubla pentru a compensa doza uitata.

Atentionari si precautii

Contraindicatii

Nu utilizati Ketomag
- daca sunteti alergic (hipersensibil) la ketoprofen sau la oricare dintre celelalte componente ale Ketomag;
- daca ati avut antecedente de astm sau reactii alergice induse de ketoprofen, alte antiinflamatorii nesteroidiene (AINS) sau acid acetilsalicilic;
- daca aveti ulcer gastro-duodenal, hemoragii gastro-intestinale sau alte hemoragii in evolutie;
- daca aveti rectita sau rectoragii recente;
- daca suferiti de insuficienta hepatica, renala sau cardiaca severe;
- daca sunteti gravida in ultimul trimestru;
- daca aveti inflamatii sau sangerari recente la nivelul rectului.

Precautii

Aveti grija deosebita cand utilizati Ketomag
Medicamente precum Ketomag se pot asocia cu un risc usor crescut de aparitie a atacului de cord
(infarct miocardic) sau a accidentului vascular cerebral. Riscurile de orice tip sunt mai probabile la
doze mari si in cazul tratamentului de lunga durata. Nu depasiti doza si durata recomandate
pentru tratament.

Daca aveti probleme cardiace, accident vascular cerebral in antecedente sau considerati ca ati putea
fi in situatie de risc din cauza acestor afectiuni (de exemplu, daca aveti hipertensiune arteriala,
diabet zaharat, valori crescute ale colesterolului sau sunteti fumator) trebuie sa discutati despre
tratament cu medicul dumneavoastra sau cu farmacistul.

Daca aveti astm bronsic asociat unei rinite cronice, unei sinuzite cronice si/sau unei polipoze nazale
exista un risc mai mare de declansare a unei crize de astm in urma administrarii de antiinflamatoare nesteroidiene, inclusiv ketoprofen.

Daca ati suferit vreo afectiune digestiva (ulcer gastro-duodenal, colita ulcerativa, boala Crohn,
etc.) utilizati ketoprofen cu prudenta.

Daca sunteti varstnici, slabiti sau sunteti sub tratament cu anticoagulante sau antiagregante plachetare
pot aparea sangerari gastro-intestinale sau ulcere. Acestea se pot declansa in orice moment in
cursul tratamentului, fara vreun semn premergator. In caz de aparitie a sangerarilor, a scaunelor negre
sau de aparitie a durerilor epigastrice, intrerupeti imediat tratamentul cu Ketomag si anuntati medicul.

Ketomag poate reduce capacitatea naturala de aparare a organismului in caz de infectii sau poate
masca semnele unor infectii.

Administrarea de ketoprofen poate provoca o afectare renala grava, denumita insuficienta
renala functionala. Se va urmari functia renala (diureza), mai ales la inceputul tratamentului sau
dupa cresterea dozei de ketoprofen la pacienti situati in urmatoarele categorii de risc:
varstnici, hipovolemici, pacienti cu afectiuni cardiace, renale sau hepatice.

Daca urmati un tratament prelungit cu Ketomag, anuntati medicul, care va va urmari constantele
sanguine si probele functionale renale si hepatice.
In timpul tratamentului pot aparea valori crescute ale nivelului enzimelor hepatice. Initial, acest lucru
este reversibil, dar daca persista sau se inrautateste, intrerupeti administrarea de Ketomag.

Daca folositi dispozitive contraceptive intrauterine exista un risc in ceea ce priveste diminuarea
eficacitatii lor.
Ketomag poate determina cresterea valorilor serice ale potasiului.

Interactiuni medicamentoase

Daca luati acest medicament impreuna cu alte medicamente, se poate modifica modul lor de
actiune. Administrarea ketoprofenului cu aceste produse necesita monitorizarea stricta a starii clinice si paraclinice a pacientului. Adresati-va medicului daca luati:
- alte AINS (inclusiv salicilati la doze mari);
- acid acetilsalicilic in doze antiagregante plachetare ;
- antiagregante plachetare si inhibitori selectivi ai recaptarii de serotonina;
- deferasirox-chelator de fier;
- anticoagulante orale-medicamente care scad coagularea sangelui;
- heparine: risc crescut de hemoragie;
- litiu-medicament stabilizator al dispozitiei;
- metotrexat-medicament imunosupresor;
- diuretice, inhibitori ai enzimei de conversie, antagonsti ai receptorilor pentru angiotensina II;
- pentoxifilina-medicament vasodilatator;
- zidovudina-antiretroviral;
- beta-blocante adrenergice;
- ciclosporina, tacrolimus-imunosupresive;
- dispozitiv intrauterin contraceptiv;
- trombolitice: risc hemoragic crescut;
- premetrexed-medicament utilizat in tratamentul cancerului.

Va rugam sa spuneti medicului dumneavoastra sau farmacistului daca luati sau ati mai luat recent
orice alte medicamente, inclusiv dintre cele eliberate fara prescriptie medicala.

Sarcina si alaptarea

Nu utilizati Ketomag in ultimul trimestru de sarcina, deoarece poate produce afectiuni cardiace (inchiderea prematura a canalului arterial) si renale la fat, iar in primele 2 trimestre de sarcina, utilizati Ketomag numai daca este absolut necesar, pe durate scurte de timp.

Ketomag trece in laptele matern.
Adresati-va medicului dumneavoastra sau farmacistului pentru recomandari inainte de a lua orice medicament.

Conducerea vehiculelor si folosirea utilajelor

Daca va simtiti obosit, somnolent, aveti ameteli sau tulburari vizuale in timpul tratamentului cu Ketomag,
nu este indicat sa conduceti vehicule si sa folositi utilaje.

Reactii adverse posibile

Ca toate medicamentele, Ketomag poate determina reactii adverse, cu toate ca nu apar la toate persoanele.

Reactiile adverse sunt clasificate dupa urmatoarele frecvente:
Foarte frecvente: care afecteaza mai mult de 1 pacient din 10
Frecvente: care afecteaza mai putin de 1 din 10 pacienti
Mai putin frecvente: care afecteaza mai putin de 1 din 100 pacienti
Rare: care afecteaza mai putin de 1 din 1000 pacienti
Foarte rare: care afecteaza mai putin de 1 din 10000 pacienti
Cu frecventa necunoscuta: care nu poate fi estimata din datele disponibile

Reactiile adverse rare: leucopenie care poate ajunge la agranulocitoza.
Reactiile adverse foarte rare: umflarea fetei, gatului, limbii, soc anafilactic, hepatita, dermatita buloasa (sindrom Stevens-Johnson, sindrom Lyell), nefrita interstitiala, sindrom nefrotic.

Cu frecventa necunoscuta: scaderea numarului de plachete sanguine, scaderea numarului de globule rosii care poate duce la hemoragie cronica, eruptii trecatoare pe piele, mancarimi, urticarie, agravarea urticariei cronice, posibilitatea de aparitie a astmului bronsic sau bronhospasm, in special la pacientii alergici la alte AINS, dureri de cap, ameteli, somnolenta, vedere incetosata, acufene, edeme, tensiune arteriala mare, agravarea unei insuficiente cardiace preexistente, greata, varsaturi, diaree, constipatie, dureri la nivelul stomacului, gastrita, stomatita, cresterea valorilor serice ale transaminazelor, fotosensibilitate, caderea parului, retentie hidrosalina, cresterea valorilor serice ale potasiului, insuficienta renala acuta, risc de toxicitate locala, cu atat mai frecventa si mai intensa cu cat durata tratamentului este mai prelungita si frecventa de administrare si nivelul de dozare este mai mare.

Daca manifestati orice reactii adverse, adresati-va medicului dumneavoastra sau farmacistului. Acestea includ orice reactii adverse nementionate in acest prospect.

Cum se pastreaza Ketomag

Nu lasati acest medicament la vederea si indemana copiilor.
Nu utilizati acest medicament dupa data de expirare inscrisa pe cutie, dupa EXP. Data de expirare se refera la ultima zi a lunii respective.

A se pastra la temperaturi sub 25 grade Celsius, in ambalajul original.
Nu aruncati niciun medicament pe calea apei sau a reziduurilor menajere. intrebati farmacistul cum sa aruncati medicamentele pe care nu le mai folositi. Aceste masuri vor ajuta la protejarea mediului.

Informatii suplimentare

Compozitie

- Substanta activa este ketoprofen. Fiecare supozitor contine ketoprofen 100 mg.
- Celelalte componente sunt: grasimi solide de semisinteza.

Ambalaj

Ketomag se prezinta sub forma de supozitoare in forma de torpila cu suprafata neteda onctuoasa, de culoare alba.
Cutie cu 2 folii termosudate PVC/PE a cate 5 supozitoare.

Detinatorul autorizatiei de punere pe piata si fabricantul

S.C. MAGISTRA C&C S.R.L.
B-dul Aurel Vlaicu nr. 82A, Constanta
Romania

Acest prospect a fost aprobat in Ianuarie 2014.

Atentie

Nu se recomanda administrarea de medicamente fara consult medical.

Cititi online prospectele medicamentelor, pentru a va informa asupra indicatiilor, modului de utilizare sau reactiilor adverse.

Citeste si

Arhiva
  • Dieta Perricone

    Generalitati In contrast cu majoritatea dietelor care au facut valva in ultimile decenii, programul Perricone, cel putin in forma sa actuala, nu pune accentul pe scaderea in greutate. Specialistii in dermatologie si nutritie (in frunte cu Dr. N. Perricone)...citeste mai mult

  • Despre spermicide

    Generalitati In prezent exista o gama foarte variata de metode contraceptive, care pot preveni aparitia unei sarcini nedorite. Unele dintre acestea sunt chiar mai complexe decat altele si pot fi eficiente si in prevenirea transmiterii bolilor sexuale, evitand...citeste mai mult

  • Bolile inflamatorii intestinale si sexul

    Pot influenta activitatea sexuala bolile inflamatorii intestinale? Da. Unele femei cu boli inflamatorii intestinale (BII) au dureri sau disconfort in timpul contactului sexual. Acestea pot fi cauzate fie de boala, fie de interventia chirurgicala sau de...citeste mai mult

  • Trusa de prim ajutor

    Generalitati O trusa de prim ajutor bine aprovizionata, pastrata la indemana, este o necesitate in orice casa. Daca aveti in trusa instrumentele necesare puteti sa tratati un caz de urgenta la momentul potrivit. Este important sa pastrati o trusa de prim...citeste mai mult

Gasesti in Comunitate

  • Dureri la nivelul bazinului

    buna,la nivelul feselor mi-au iesit doi noduli durerosi mai ales cand stau in pozitie sezanda, dureros este mai tare cand sunt la volan si stau fortat pe scaun.Specific cand sunt in picioare durerea dispare, am inceput un tratament cu KETOMAG! Este bine, va rog un raspuns

  •  

    Interpretare simptome

    semnificatia simptomelor si afectiunile probabile

    Afla acum

Clasificarea ATC

Urmareste Sfatul Medicului

Aboneaza-te la Newsletter