Cauta afectiune/simptom/conditie medicala
Cere sfatul medicului
Cere sfatul
medicului

Enalap, comprimate

Publicat la data de: 07 Mai 2009 | Actualizat la data de: 16 Aprilie 2021

Informatii prospect Enalap, comprimate

Ce este Enalap si pentru ce se utilizeaza

Indicatii

Hipertensiune arteriala, singur sau in asociere cu alte antihipertensive, in special diuretice tiazidice. Insuficienta cardiaca congestiva simptomatica, de obicei in asociatie cu diuretice si digitalice.

Mod de administrare

Hipertensiune: La pacientii tratati cu diuretic acesta trebuie intrerupt cu 2-3 zile inaintea initierii tratamentului cu enalapril; daca aceasta nu este posibila, doza initiala de enalapril este 2,5 mg sub supraveghere medicala. La pacientii netratati cu diuretic doza recomandata este de 5 mg o data pe zi. Doza uzuala stabilita este de 10-40 mg pe zi administrata intr-o singura priza sau divizata in doua prize. Doza se ajusteaza in functie de raspunsul tensiunii arteriale. La pacientii cu functie renala scazuta se tine seama de clearence-ul creatininei. Daca acesta este mai mare de 30 ml/min doza este cea uzuala. Daca clearence-ul creatininei este mai mic de 30 ml/min prima doza este de 2,5 mg o data pe zi. Doza maxima este de 40 mg/zi.

Dozele la nedializati trebuie ajustate in functie de raspunsul tensiunii arteriale. La pacientii dializati doza initiala este de 2,5 mg in zilele de dializa. Doza in zilele fara dializa trebuie ajustata in functie de raspunsul tensiunii arteriale. Insuficienta cardiaca: Tratamentul se incepe cu 2,5 mg o data sau de 2 ori pe zi. Doza uzuala terapeutica stabilita este de la 5 la 20 mg zilnic administrata ca doza unica sau divizata in doua prize.

La pacientii cu scaderea functiei renale si cu hiponatremie sau creatinina mai mare de 1,6 mg/dl, tratamentul trebuie initiat cu 2,5 mg zilnic sub supraveghere medicala. Doza poate fi marita de la 2,5 mg pe zi la 5 mg pe zi si marita atat cat este nevoie, de obicei la intervale de 4 zile sau mai mult. Doza maxima zilnica este de 40 mg.

Atentionari si precautii

Contraindicatii

Hipersensibilitate la enalapril sau orice alt inhibitor al enzimei de conversie a angiotensinei I. Antecedente de angioedem relatate anterior inceperii tratamentului cu inhibitori ai enzimei de conversie.

Precautii

Administrarea maleatului de enalapril trebuie sa se faca cu prudenta in caz de insuficienta renala, hemodializa, hiperpotasemie, interventii chirurgicale majore, anestezie, angioedem, hipotensiune, neutropenie, sarcina. Utilizarea maleatului de enalapril nu este recomandata in trimestrele II si III de sarcina si in perioada de alaptare

Reactii adverse posibile

Cardiovasculare: stop cardiac, infarct miocardic sau accident vascular cerebral secundare hipotensiunii excesive la pacientii cu risc crescut, embolie pulmonara, tulburari de ritm cardiac inclusiv tahicardie si bradicardie, fibrilatie atriala, palpitatii, hipotensiune, sincopa.

Digestive: ileus, pancreatita, insuficienta hepatica, hepatite, melena, anorexie, constipatie, stomatita, gura uscata.

Hematologice: neutropenie, trombocitopenie si deprimarea maduvei hematopoietice, scadere usoara a hemoglobinei si hematocritului; hemoliza la pacientii cu deficit de glucozo - 6 - fosfatdehidrogenaza.

Musculoscheletice: crampe musculare.

Nervoase/Psihiatrice: depresie, confuzie, ataxie, somnolenta, nervozitate, neuropatie periferica (parestezie, disestezie).

Respiratorii: bronhospasm, rinoree, durere in gat, astm, infectii respiratorii superioare, infiltrate pulmonare, tuse.

Cutanate: dermatita exfoliativa, liza necrotica toxica a epidermului, sindrom Stevens-Johnson, herpes zoster, eritem multiform, urticarie, prurit, alopecie, diaforeza, fotosensibilitate.

Urogenitale: insuficienta renala, oligurie, disfunctie renala, durere la nivelul flancului, ginecomastie, impotenta. Hepatice: cresterea enzimelor hepatice si/sau a bilirubinei serice. Electrolitice: hiperpotasemie. Creatinina si ureea sanguina: pot fi crescute usor si reversibil dupa intreruperea tratamentului.

Diverse: reactii alergice cu angioedem, un sindrom complex care include prezenta anticorpilor antinucleari (ANA), o crestere a vitezei de sedimentare a hematiilor, artralgii, artrite, vasculite, mialgii, febra, leucocitoza, eozinofilie, fotosensibilitate si alte manifestari dermatologice.

Informatii suplimentare

Compozitie

Un comprimat contine 10 mg, respectiv 20 mg maleat de enalapril si excipienti: celuloza microcristalina, lactoza, polividona, amidon de porumb, talc, stearat de magneziu.

Atentie

Nu se recomanda administrarea de medicamente fara consult medical.

Cititi online prospectele medicamentelor, pentru a va informa asupra indicatiilor, modului de utilizare sau reactiilor adverse.

Citeste si

Arhiva
  • Sindromul Piriformis

    Generalitati Sindromul Piriformis este o afectiune neuromusculara rara, care determina comprimarea nervului sciatic de catre muschiul piriformis. Muschiul piriformis are forma alungita si este localizat intre fese langa partea de sus a articulatiei soldului. Acest...citeste mai mult

  • Metronidazolul si sarcina

    Generalitati Articolul ne vorbeste despre riscurile expunerii la metronidazol in timpul sarcinii. Fiecare sarcina comporta un risc de 3-5% de a naste un copil cu malformatii congenitale. Aceste informatii nu vor inlocui sfaturile si recomandarile medicului...citeste mai mult

  • Anticonceptionalele si efectele secundare asupra celorlalte viscere

    Generalitati Anticonceptionalele intra in categoria metodelor contraceptive si reprezinta forma farmaceutica a acestora ce sunt administrate sub forma de pilule sau tablete (comprimate) ori chiar si in forma de unguente sau creme. Anticonceptionalele reprezinta o...citeste mai mult

  • Stenoza spinala cervicala

    Generalitati Stenoza spinala cervicala este o afectiune degenerativa in care spatiul canalului spinal este ingustat determinand compresie pe maduva spinarii sau radacinile nervoase adiacente. Canalul spinal este aria delimitata de interiorul vertebrelor in care se...citeste mai mult

  •  

    Interpretare simptome

    semnificatia simptomelor si afectiunile probabile

    Afla acum

Clasificarea ATC

Urmareste Sfatul Medicului

Aboneaza-te la Newsletter