Decaris, comprimate
Informatii prospect Decaris, comprimate
Ce este Decaris si pentru ce se utilizeaza
Indicatii
DECARIS face parte din grupa antinematode, derivati de imidazotiazol; are actiune vermicida prin paralizia musculaturii viermilor intestinali.
DECARIS este indicat in infestari cu: Ascaris lumbricoides, Necator americanus, Strongyloides stercocalis, Trichostrongylus colubriformis si Ankylostoma duodenale.
Mod de administrare
Utilizati intotdeauna DECARIS exact asa cum v-a spus medicul dumneavoastra. Trebuie sa discutati cu medicul dumneavoastra sau cu farmacistul daca nu sunteti sigur.
Comprimatele de 150 mg sunt contraindicate copiilor. Adulti: 1 comprimat de 150 mg in doza unica.
Copii: 2,5 mg/kg corp, sub forma comprimatelor de 50 mg. Aceasta inseamna 25-50 mg (1/2-1 comprimat) copiilor avand varsta de 3-6 ani si 50-100 mg (1-2 comprimate) celor de 6-14 ani, in doza unica.
Este preferabil ca administrarea medicamentului sa se faca seara, la culcare. La nevoie, tratamentul se va repeta dupa o pauza de 14 zile.
Daca utilizati mai mult decat trebuie din DECARIS
In cazul utilizarii unei doze mai mari de DECARIS adresati-va medicului dumneavoastra sau farmacistului.
Atentionari si precautii
Contraindicatii
Nu utilizati DECARIS
- daca sunteti alergic la levamisol sau la oricare din excipientii medicamentului.
- daca alaptati.
- daca pacientul este un copil sub 6 ani (datorita formei farmaceutice inadecvate).
Precautii
Aveti grija deosebita cand utilizati DECARIS
Deoarece DECARIS 150 mg, comprimate contine lactoza, pacientii cu afectiuni ereditare rare de intoleranta la galactoza, deficit de lactaza (Lapp) sau sindrom de malabsorbtie la glucoza-galactoza, nu trebuie sa utilizeze acest medicament.
Prezenta colorantului Sunset Zellow FCF, FD&C Zellow Nr.6 (E110) poate provoca reactii de hipersensibilitate, inclusiv astm.
Interactiuni medicamentoase
Va rugam sa spuneti medicului dumneavoastra sau farmacistului daca luati sau ati luat recent orice alte medicamente, inclusiv dintre cele eliberate fara prescriptie medicala.
Se va evita administrarea concomitenta a levamisolului cu: mebendazol, substante lipofilice (cloroform, eter, tetracloretilena), substante care pot afecta hematopoieza.
Utilizarea DECARIS cu alimente si bauturi
Se va evita consumul de bauturi alcoolice in timpul administrarii tratamentului cu levamisol si inca 24 de ore dupa terminarea lui.
Sarcina si alaptarea
Adresati-va medicului dumneavoastra sau farmacistului pentru recomandari inainte de a lua orice medicament.
Sarcina: Nu exista date adecvate privind utilizarea levamisolului la femeile gravide. Riscul potential pentru om este necunoscut. Se va administra cu prudenta in sarcina, numai daca este absolut necesar, dupa analiza de catre medic a raportului risc potential fetal/beneficiu matern.
Alaptarea: principiul activ trece in laptele matern, nu este indicata administrarea levamisolul la mamele care alapteaza.
Conducerea vehiculelor si folosirea utilajelor
In primele 3-4 saptamani de la administrare, DECARIS poate influenta capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje.
Informatii importante privind unele componente ale DECARIS
Deoarece medicamentul contine zahar si lactoza, administrarea nu este recomandata la pacientii cu intoleranta ereditara la galactoza, sindrom de malabsorbtie a glucozei, galactozei, fructozei sau deficit de lactaza, sucraza – isomaltaza.
Reactii adverse posibile
Ca toate medicamentele, DECARIS poate determina reactii adverse, cu toate ca nu apar la toate persoanele.
Au fost raportate urmatoarele efecte adverse in urma utilizarii levamisolului: greata, varsaturi, cefalle, diaree. Dupa tratament, pot aparea simptome ale sistemului nervos central (uneori encefalopatie). La doze mai mari de tratament sau in tratamente repetate, se pot instala leucopenia, agranulocitoza, eritemul tegumentar, nefropatia.
Daca vreuna dintre reactiile adverse devine grava sau daca observati orice reactie adversa nementionata in acest prospect, va rugam sa comunicati medicului dumneavoastra sau farmacistului.
Cum se pastreaza Decaris
A se pastra la temperaturi sub 25 grade Celsius, in ambalajul original. A nu se lasa la indemana si vederea copiilor.
Nu utilizati DECARIS dupa data de expirare inscrisa pe ambalaj dupa exp.. Data de expirare se refera la ultima zi a lunii respective.
Medicamentele nu trebuie aruncate pe calea apei menajere sau a reziduurilor menajere. Intrebati farmacistul cum sa eliminati medicamentele care nu va mai sunt necesare. Aceste masuri vor ajuta la protejarea mediului.
Informatii suplimentare
Compozitie
DECARIS 50 mg, comprimate
-Substanta activa este levamisol 50 mg sub forma de clorhidrat de levamisol 59 mg.
-Celelalte componente sunt: amidon de porumb, zaharina sodica, povidona K-90, talc, aroma de caise
"Apricot Glavour Permaseal 75731-31", stearat de magneziu, Sunset Yellow FCF, FD&C Yellow Nr.
6 (E110).
DECARIS 150 mg, comprimate
-Substanta activa este levamisol 150 mg sub forma de clorhidrat de levamisol 177 mg.
-Celelalte componente sunt: amidon de porumb, zahar, povidona K-90, talc, lactoza monohidrat, stearat de magneziu.
Ambalaj
DECARIS 50 mg, comprimate se prezinta sub forma de comprimate de culoare orange-deschis, rotunde, aplatizate, cu diametrul de 7 mm, avand gravat pe o fata doua santuri mediane in forma "X", cu un miros caracteristic slab de aroma de caise; suprafata in sectiune a comprimatului prezinta aceeasi coloratie orange-deschis.
DECARIS 150 mg, comprimate se prezinta sub forma de comprimate de culoare aproape alba, rotunde, aplatizate, cu diametrul de 9 mm, avand gravat pe una din fete "Decaris 150".
DECARIS 50 mg, comprimate: cutie cu un blister din PVC/Al a cate 2 comprimate. DECARIS 150 mg, comprimate: cutie cu un blister din PVC/Al a cate 1 comprimat.
Detinatorul autorizatiei de punere pe piata si fabricantul
Gedeon Richter Romania SA,
Str. Cuza-Voda nr. 99-105, Targu-Mures, Romania
Acest prospect a fost aprobat in Decembrie, 2006
Atentie
Nu se recomanda administrarea de medicamente fara consult medical.
Cititi online prospectele medicamentelor, pentru a va informa asupra indicatiilor, modului de utilizare sau reactiilor adverse.
Citeste si
Arhiva-
Sindromul Piriformis
Generalitati Sindromul Piriformis este o afectiune neuromusculara rara, care determina comprimarea nervului sciatic de catre muschiul piriformis. Muschiul piriformis are forma alungita si este localizat intre fese langa partea de sus a articulatiei soldului. Acest...citeste mai mult
-
Metronidazolul si sarcina
Generalitati Articolul ne vorbeste despre riscurile expunerii la metronidazol in timpul sarcinii. Fiecare sarcina comporta un risc de 3-5% de a naste un copil cu malformatii congenitale. Aceste informatii nu vor inlocui sfaturile si recomandarile medicului...citeste mai mult
-
Anticonceptionalele si efectele secundare asupra celorlalte viscere
Generalitati Anticonceptionalele intra in categoria metodelor contraceptive si reprezinta forma farmaceutica a acestora ce sunt administrate sub forma de pilule sau tablete (comprimate) ori chiar si in forma de unguente sau creme. Anticonceptionalele reprezinta o...citeste mai mult
-
Stenoza spinala cervicala
Generalitati Stenoza spinala cervicala este o afectiune degenerativa in care spatiul canalului spinal este ingustat determinand compresie pe maduva spinarii sau radacinile nervoase adiacente. Canalul spinal este aria delimitata de interiorul vertebrelor in care se...citeste mai mult
Gasesti in Comunitate
-
Sindrom nefrotic
Baietelul meu de4a9l a fost diagnosticat de 3l cu sindrom nefrotic.Am ajuns la fundeni cu el si este monitorizat la 1l mergem la analize.Am totusi o neliniste ptr ca de 2l ne-a dat medrol 16mg pe care l-am redus acum la 1cp la 2zile si in ziua cealalta luam vessel due si decaris 50mg.Ma...
Urmareste Sfatul Medicului
Aboneaza-te la Newsletter