Cauta afectiune/simptom/conditie medicala
Cere sfatul medicului
Cere sfatul
medicului

Cifran, comprimate filmate

Publicat la data de: 03 Noiembrie 2009 | Actualizat la data de: 23 Aprilie 2021

Informatii prospect Cifran, comprimate filmate

Ce este Cifran si pentru ce se utilizeaza

Indicatii

Cifran este un antibiotic care apartine familiei chinolonelor. Substanta activa este ciprofloxacina. Ciprofloxacina actioneaza prin distrugerea bacteriilor care produc infectii. Acest medicament actioneaza numai asupra anumitor tulpini (specii) de bacterii.
Cifran se utilizeaza la adulti pentru tratamentul urmatoarelor infectii bacteriene:

- infectii ale tractului respirator
- infectii prelungite sau recidivante (repetate) ale urechilor sau sinusurilor
- infectii ale tractului urinar
- infectii la nivelul testiculelor
- infectii ale organelor genitale la femei
- infectii ale tractului gastro-intestinal si infectii intra-abdominale
- infectii ale pielii si tesuturilor moi
- infectii ale oaselor si articulatiilor
- tratamentul infectiilor la pacientii care au un numar foarte mic de celule albe sanguine (neutropenie)
- prevenirea infectiilor la pacientii care au un numar foarte mic de celule albe sanguine (neutropenie)
- prevenirea infectiilor produse de bacteria Neisseria meningitidis
- expunerea la antrax, prin inhalare.

Daca aveti o infectie severa sau o infectie produsa de mai multe tipuri de bacterii, este posibil sa primiti tratament antibiotic suplimentar, pe langa Cifran.

Copii si adolescenti

Cifran se utilizeaza la copii si adolescenti, sub supraveghere medicala de specialitate, pentru tratamentul urmatoarelor infectii bacteriene:

- infectii ale plamanilor si bronhiilor la copii si adolescenti cu fibroza chistica
- infectii complicate ale tractului urinar, incluzand infectii care au ajuns la nivelul rinichilor (pielonefrita)
- expunerea (suspectata sau confirmata) la antrax, prin inhalare.

De asemenea, Cifran poate fi utilizat pentru tratamentul altor infectii severe specifice, la copii si adolescenti, cand medicul considera ca este necesar.

Mod de administrare

Medicul dumneavoastra va va explica exact cat de mult Cifran trebuie sa luati, cat de des si pentru cat timp. Aceasta va depinde de tipul infectiei pe care o aveti si de cat de grava este aceasta.

Spuneti medicului daca aveti probleme cu rinichii, deoarece in acest caz s-ar putea sa fie necesara ajustarea dozei dumneavoastra.

Tratamentul dureaza de obicei intre 5 si 21 zile, dar poate dura mai mult in cazul infectiilor severe. Luati comprimatele exact asa cum v-a spus medicul dumneavoastra. Adresati-va medicului dumneavoastra sau farmacistului daca nu sunteti sigur cate comprimate Cifran trebuie sa luati sau cum sa le luati.

Inghititi comprimatele cu mult lichid. Comprimatele nu trebuie mestecate deoarece nu au un gust placut.
incercati sa luati comprimatele aproximativ la aceeasi ora, in fiecare zi.
Puteti lua comprimatele in timpul meselor sau intre mese. Orice produse care contin calciu ca parte a alimentatiei nu vor afecta in mod grav absorbtia. Cu toate acestea, nu luati comprimate de Cifran cu produse lactate, cum sunt lapte sau iaurt sau cu sucuri de fructe cu suplimente (de exemplu suc de portocale cu supliment de calciu).

Amintiti-va sa beti multe lichide in timp ce luati Cifran.

Daca luati mai mult decat trebuie din Cifran

Daca luati mai mult decat doza prescrisa, adresati-va imediat medicului dumneavoastra. Daca este posibil, luati cu dumneavoastra comprimatele sau cutia, pentru a le arata medicului.

Daca uitati sa luati Cifran

Luati doza omisa cat mai curand posibil si apoi continuati tratamentul asa cum vi s-a prescris. Cu toate acestea, daca se apropie timpul pentru urmatoarea doza, nu mai luati doza omisa ci continuati tratamentul ca de obicei. Nu luati o doza dubla pentru a compensa doza uitata. Asigurati-va ca respectati durata completa a tratamentului.

Daca incetati sa luati Cifran

Este important sa respectati durata tratamentului chiar daca incepeti sa va simtiti mai bine dupa cateva zile. Daca incetati sa luati acest medicament prea curand, este posibil ca infectia sa nu se vindece complet si simptomele infectiei pot reapare sau se pot agrava. De asemenea puteti prezenta rezistenta la antibiotic.

Daca aveti orice alte intrebari suplimentare cu privire la acest medicament, adresati-va medicului dumneavoastra sau farmacistului.

Atentionari si precautii

Contraindicatii

Nu luati Cifran daca

- sunteti alergic (hipersensibil) la substanta activa, la alte medicamente chinolone sau la oricare dintre celelalte componente ale Cifran;
luati tizanidina.

Precautii

Aveti grija deosebita cand luati Cifran

Inainte sa utilizati Cifran

Probleme cu inima

Trebuie luate masuri de precautie cand utilizati acest fel de medicament, daca v-ati nascut cu sau aveti istoric in familie de interval QT prelungit (observat pe ECG, inregistrare electrica a inimii), aveti tulburari de echilibru ale substantelor chimice din sange (mai ales nivel scazut de potasiu sau magneziu in sange), aveti un ritm al inimii foarte lent (numit bradicardie), aveti o inima slaba (insuficienta cardiaca), aveti istoric de atac de inima (infarct miocardic), sunteti femeie sau varstnic sau utilizati alte medicamente care duc la modificari anormale ale ECG.

Atentionari

Inainte sa luati Cifran

Spuneti medicului daca:

- ati avut vreodata probleme cu rinichii, deoarece poate fi necesara ajustarea tratamentului dumneavoastra
- aveti epilepsie sau alte boli neurologice
- ati avut in antecedente probleme la nivelul tendoanelor, in urma unor tratamente anterioare cu antibiotice de tipul Cifran
- aveti miastenie gravis (o boala musculara)
- ati avut in antecedente tulburari ale ritmului cardiac (aritmii).

In timp ce luati Cifran

Spuneti imediat medicului daca apar oricare din urmatoarele boli, in timp ce luati Cifran. Medicul va decide daca tratamentul cu Cifran trebuie intrerupt.

Reactie alergica severa si brusca (reactie anafilactica/soc anafilactic, edem angioneurotic); exista un risc mic sa aveti o reactie alergica severa chiar de la prima doza, manifestata prin urmatoarele simptome: senzatie de apasare in piept, ameteli, senzatie de rau sau lesin sau ameteli cand va ridicati in picioare. Daca apar aceste simptome incetati sa luati Cifran si adresati-va imediat medicului dumneavoastra.
Ocazional pot aparea dureri si umflaturi la nivelul articulatiilor si tendinita, in special daca sunteti varstnic si ati fost tratat si cu corticosteroizi. La primele semne de durere sau inflamatie incetati sa luati Cifran si mentineti in repaus membrul afectat. Evitati eforturile fizice inutile, deoarece acestea ar putea creste riscul rupturii de tendoane.
Daca aveti epilepsie sau alte boli neurologice cum sunt ischemie cerebrala sau accident vascular cerebral, este posibil sa aveti reactii adverse legate de sistemul nervos central. In acest caz, intrerupeti tratamentul cu Cifran si adresati-va imediat medicului dumneavoastra.
Cand luati Cifran pentru prima data, puteti avea reactii psihice. Daca suferiti de depresie sau psihoza, simptomele dumneavoastra se pot agrava in timpul tratamentului cu Cifran. In acest caz, intrerupeti tratamentul cu Cifran si adresati-va imediat medicului dumneavoastra.
Puteti avea simptome de neuropatie, incluzind durere, arsura, furnicaturi, amorteala si/sau slabiciune musculara. In acest caz, intrerupeti tratamentul cu Cifran si adresati-va imediat medicului dumneavoastra.
Poate aparea diaree in timp ce luati antibiotice, inclusiv Cifran, chiar la cateva saptamani dupa ce ati terminat tratamentul. Daca diareea devine severa sau persistenta sau daca observati prezenta de sange sau mucus in materiile fecale, incetati imediat sa luati Cifran, deoarece va poate pune viata in pericol. Nu luati medicamente care opresc sau incetinesc miscarile intestinale si adresati-va medicului dumneavoastra.
Daca trebuie sa efectuati o analiza de sange sau de urina, spuneti medicului sau personalului laboratorului de analize ca urmati tratament cu Cifran.
Cifran poate produce leziuni la nivelul ficatului. Daca observati orice simptome cum sunt pierderea apetitului (poftei de mancare), icter (ingalbenirea pielii si a albului ochilor), urina inchisa la culoare, mancarime sau sensibilitate la nivelul stomacului, incetati sa luati Cifran si adresati-va imediat medicului dumneavoastra.
Cifran poate diminua numarul de celule albe din sange si rezistenta dumneavoastra la infectii poate fi scazuta. Daca aveti o infectie cu simptome cum sunt febra si deteriorarea grava a starii generale, sau febra si simptome de infectie locala cum sunt dureri la nivelul gatului/faringelui/gurii sau probleme urinare, trebuie sa va adresati imediat medicului. Vi se vor efectua analize de sange pentru a verifica posibila scadere a celulelor albe in sange (agranulocitoza). Este important sa informati medicul dumneavoastra ca luati acest medicament.
Spuneti medicului daca stiti ca dumneavoastra sau un membru al familiei dumneavoastra aveti deficit de glucoza-6-fosfat dehidrogenaza (G6PD), deoarece puteti avea risc de anemie in cazul administrarii ciprofloxacinei.
in timp ce luati Cifran, pielea dumneavoastra devine mai sensibila la lumina soarelui sau la razele ultraviolete (UV). Evitati expunerea la lumina puternica a soarelui si la razele UV artificiale (de exemplu bai de soare).

Interactiuni medicamentoase

Va rugam sa spuneti medicului dumneavoastra sau farmacistului daca luati sau ati luat recent orice alte medicamente, inclusiv dintre cele eliberate fara prescriptie medicala.

Trebuie sa spuneti medicului dumneavoastra daca utilizati alte medicamente care pot modifica ritmul inimii dumneavoastra: medicamente care apartin grupului de antiaritmice ( de exemplu chinidina, hidrochinidina, disopiramida, amiodarona, sotalol, dofetilida, ibutilida), antidepresive triciclice, unele antimicrobiene (care apartin grupului de macrolide), unele antipsihotice.

Nu luati Cifran impreuna cu tizanidina, deoarece aceasta poate determina reactii adverse cum sunt scaderea presiunii sangelui si somnolenta.

Se cunoaste faptul ca urmatoarele medicamente interactioneaza cu Cifran in corpul dumneavoastra. Utilizarea Cifran impreuna cu aceste medicamente poate influenta efectul terapeutic al medicamentelor respective. De asemenea, poate creste probabilitatea de aparitie a reactiilor adverse.

Spuneti medicului dumneavoastra daca luati:

- warfarina sau orice alte medicamente anticoagulante (pentru fluidificarea sangelui) de exemplu acenocumarol, fenprocumon sau fluindiona.
- probenecid (pentru guta)
- metoclopramid (pentru greata si varsaturi)
- omeprazol (pentru dureri si arsuri la nivelul stomacului)
- metotrexat (pentru anumite tipuri de cancer, psoriazis si poliartrita reumatoida)
- teofilina (pentru probleme respiratorii)
- tizanidina (pentru spasticitate musculara in scleroza multipla)
- clozapina, olanzapina, duloxetina (medicamente antipsihotice)
- ropinirol (pentru boala Parkinson)
- fenitoina (pentru epilepsie).

Cifran poate creste concentratiile urmatoarelor medicamente in sange:

- pentoxifilina (pentru tulburari circulatorii)
- cafeina
- ciclosporina
- glibenclamida
- lidocaina
- sildenafil.

Unele medicamente reduc efectul Cifran. Spuneti medicului dumneavoastra daca luati sau doriti sa luati:

- antiacide
- suplimente minerale
- sucralfat
- un chelator polimeric al fosfatului (de exemplu sevelamer)
- medicamente sau suplimente care contin calciu, magneziu, aluminiu sau fer.

Daca este esential sa luati aceste medicamente, luati Cifran la un interval de doua ore inainte si patru ore dupa ce ati luat aceste medicamente.

Utilizarea Cifran cu alimente si bauturi

Cu exceptia cazului in care luati Cifran in timpul meselor, nu mancati sau nu beti produse lactate (cum sunt lapte sau iaurt) sau bauturi cu supliment de calciu cand luati comprimatele, deoarece acestea pot afecta absorbtia substantei active.

Amintiti-va sa beti multe lichide in timp ce luati Cifran.

Sarcina si alaptarea

Este preferabil sa evitati sa utilizati Cifran in timpul sarcinii. Spuneti medicului dumneavoastra daca intentionati sa ramaneti gravida.

Nu luati Cifran in timpul alaptarii, deoarece ciprofloxacina se excreta in laptele matern si poate fi daunatoare pentru copilul dumneavoastra.

Conducerea vehiculelor si folosirea utilajelor

Cifran va poate afecta gradul de vigilenta. Pot aparea unele reactii adverse neurologice. Prin urmare, asigurati-va ca stiti cum reactionati la Cifran inainte sa conduceti un vehicul sau sa folositi utilaje. Daca aveti dubii, discutati cu medicul dumneavoastra.
Ca toate medicamentele, Cifran poate provoca reactii adverse, cu toate ca nu apar la toate persoanele.

Daca vreuna dintre reactiile adverse devine grava sau daca observati orice reactie adversa nementionata in acest prospect, va rugam sa spuneti medicului dumneavoastra sau farmacistului.

Reactii adverse frecvente (intre 1 si 10 persoane din 100 pot avea aceste efecte):

- senzatie de rau (greata), diaree
- durere articulara la copii.

Reactii adverse mai putin frecvente (intre 1 si 10 persoane din 1000 pot avea aceste efecte):

- suprainfectii fungice
- numar crescut de eozinofile, un tip de celule albe sanguine
- pierderea poftei de mancare (anorexie)
- hiperactivitate sau agitatie
- dureri de cap, ameteli, tulburari de somn sau tulburari de gust
- varsaturi, dureri abdominale, tulburari digestive cum sunt probleme la nivelul stomacului (indigestie/arsuri) sau flatulenta (gaze in intestin)
- cresterea concentratiilor anumitor substante din sange (transaminaze si/sau bilirubina)
- eruptii ale pielii, mancarimi sau urticarie
- dureri articulare la adulti
- afectarea functiei rinichiului
- durere la nivelul muschilor sau oaselor, stare generala de rau (astenie) sau febra
- cresterea concentratiilor fosfatazei alcaline din sange (o anumita substanta in sange).

Reactii adverse rare (intre 1 si 10 persoane din 10000 pot avea aceste efecte):

- inflamatia intestinului (colita) legata de utilizarea antibioticului (in cazuri foarte rare poate pune viata in pericol)
- modificari ale numarului celulelor din sange (leucopenie, leucocitoza, neutropenie, anemie), cresterea sau scaderea cantitatii unui factor de coagulare in sange (trombocite)
- reactie alergica, umflaturi (edem) sau umflarea rapida a pielii si a mucoaselor (edem angioneurotic)
cresterea cantitatii de zahar din sange (hiperglicemie)
- confuzie, dezorientare, reactii de anxietate, vise anormale, depresie sau halucinatii
- senzatie de furnicaturi, sensibilitate anormala la stimuli senzitivi, scaderea sensibilitatii la nivelul pielii, tremuraturi, crize convulsive sau ameteala
- tulburari de vedere
- tiuituri in urechi (tinitus), pierderea auzului, tulburari de auz
- batai rapide ale inimii (tahicardie)
- dilatarea vaselor de sange (vasodilatatie), scaderea presiunii sanguine sau lesin
- senzatie de lipsa de aer, inclusiv simptome de astm bronsic
- tulburari de ficat, ingalbenirea pielii si a albului ochilor (icter colestatic) sau hepatita neinfectioasa
- sensibilitate la lumina
- dureri musculare, inflamatia articulatiilor, cresterea tonusului muscular sau crampe musculare
- insuficienta renala, prezenta de sange sau cristale in urina, inflamatia cailor urinare
retentie de lichide sau transpiratie excesiva
- valori anormale ale unui factor de coagulare (protrombina) sau cresterea valorilor enzimei amilaza.

Reactii adverse foarte rare (mai putin de 1 din 10000 persoane pot avea aceste efecte):

- un tip special de scadere a numarului de celule rosii (eritrocite) din sange (anemie hemolitica), o scadere periculoasa a numarului unor anumite celule albe din sange (agranulocitoza); scaderea numarului de celule rosii, albe si de trombocite din sange (pancitopenie), care poate pune viata in pericol si afectarea maduvei osoase (aplazie medulara), care poate pune de asemenea viata in pericol
- reactii alergice severe (reactie anafilactica sau soc anafilactic, care poate pune viata in pericol - boala serului)
- tulburari mentale (reactii psihotice)
migrena, tulburari de coordonare, mers instabil (tulburari ale mersului), tulburari de miros (tulburari olfactive), presiune la nivelul creierului (presiune intracraniana)
- tulburari in perceptia culorilor
- inflamatia peretilor vaselor de sange (vasculita)
- pancreatita
- moartea celulelor ficatului (necroza hepatica), ducand foarte rar la insuficienta hepatica care poate pune viata in pericol
- sangerari mici, punctiforme, sub piele (petesii), urticarie sau diferite eruptii pe piele (de exemplu sindrom Stevens-Johnson care poate pune viata in pericol sau necroliza epidermica toxica)
slabiciune musculara, inflamatii ale tendoanelor, rupturi de tendoane - in special ale tendonului mare de pe partea posterioara a gleznei (tendonul lui Achile); agravarea simptomelor miasteniei gravis.

Frecventa necunoscuta (nu poate fi estimata din datele disponibile)

- tulburari cardiace: ritm al inimii anormal de rapid, ritm neregulat al inimii care pune viata in pericol, alterarea ritmului inimii (numit "prelungirea intervalului QT", observat pe ECG, activitatea electrica a inimii).
- o eruptie rosie, solzoasa, cu noduli sub piele si vezicule (pustuloza exantematica)
dureaza mai mult ca sangele sa coaguleze
- probleme legate de sistemul nervos central, cum sunt durere, senzatie de arsura, furnicaturi, amorteala si/sau slabiciune la nivelul extremitatilor

Cum se pastreaza Cifran

A se pastra la temperaturi sub 25 grade Celsius, in ambalajul original. A nu se lasa la indemana si vederea copiilor.

Nu utilizati Cifran dupa data de expirare inscrisa pe blister sau pe cutie dupa "EXP": Data de expirare se refera la ultima zi a lunii respective.

Medicamentele nu trebuie aruncate pe calea apei menajere sau a reziduurilor menajere. intrebati farmacistul cum sa eliminati medicamentele care nu va mai sunt necesare. Aceste masuri vor ajuta la protejarea mediului.

Informatii suplimentare

Compozitie

Substanta activa este ciprofloxacina. Un comprimat filmat contine ciprofloxacina 500 mg (sub forma de clorhidrat de ciprofloxacina).

Celelalte componente sunt: celuloza microcristalina (Avicel PH 101), amidon de porumb, stearat de magneziu, talc, dioxid de siliciu coloidal anhidru, amidonglicolat de sodiu (tip A), hipromeloza, dioxid de titan (E 171), macrogol 400.

Ambalaj

Comprimate filmate albe, rotunde, inscriptionate cu „500" pe o parte si plane pe cealalta parte. Cutie cu un blister din PVC/PVDC-Al a 10 comprimate filmate

Fabricant

TERAPIA SA,

Str. Fabricii, nr.124, Cluj-Napoca, Romania.

Detinatorul autorizatiei de punere pe piata

RANBAXY (U.K.) LIMITED

Building 4, Chiswick Park, 566 Chiswick High Road

Londra W4 5YE, Marea Britanie.

Data ultimei verificari a prospectului Aprilie, 2012

Atentie

Nu se recomanda administrarea de medicamente fara consult medical.

Cititi online prospectele medicamentelor, pentru a va informa asupra indicatiilor, modului de utilizare sau reactiilor adverse.

Citeste si

Arhiva
  • Imunofix – un produs nou pentru imunitate, de la o companie cu traditie in sanatate

    In anul in care implineste 65 de ani de activitate neintrerupta , Antibiotice vine in sprijinul romanilor si a sanatatii acestora lansand Imunofix, un supliment alimentar din gama Nutriensa. Imunofix este un produs destinat sustinerii sistemului imunitar, cu un rol...citeste mai mult

  • Sindromul Piriformis

    Generalitati Sindromul Piriformis este o afectiune neuromusculara rara, care determina comprimarea nervului sciatic de catre muschiul piriformis. Muschiul piriformis are forma alungita si este localizat intre fese langa partea de sus a articulatiei soldului. Acest...citeste mai mult

  • Metronidazolul si sarcina

    Generalitati Articolul ne vorbeste despre riscurile expunerii la metronidazol in timpul sarcinii. Fiecare sarcina comporta un risc de 3-5% de a naste un copil cu malformatii congenitale. Aceste informatii nu vor inlocui sfaturile si recomandarile medicului...citeste mai mult

  • Anticonceptionalele si efectele secundare asupra celorlalte viscere

    Generalitati Anticonceptionalele intra in categoria metodelor contraceptive si reprezinta forma farmaceutica a acestora ce sunt administrate sub forma de pilule sau tablete (comprimate) ori chiar si in forma de unguente sau creme. Anticonceptionalele reprezinta o...citeste mai mult

Gasesti in Comunitate

  • Infectie stafilococul auriu

    E posibil ca infectia cu stafilococul auriu , netratata , sa creeze probleme neurologice, stari de rau cu lesin , amorteala, tremuraturi cu imposibilitate de a vorbi????

  •  

    Interpretare simptome

    semnificatia simptomelor si afectiunile probabile

    Afla acum

Clasificarea ATC

Urmareste Sfatul Medicului

Aboneaza-te la Newsletter