Cauta afectiune/simptom/conditie medicala
Cere sfatul medicului
Cere sfatul
medicului

Afloderm, crema

Publicat la data de: 24 Octombrie 2009 | Actualizat la data de: 16 Aprilie 2021

Informatii prospect Afloderm, crema

Ce este Afloderm crema si pentru ce se utilizeaza

Indicatii

Indicat in tratamentul dermatozelor sensibile la tratamentul extern cu corticosteroizi (de exemplu dermatita atopica, dermatita de contact, psoriazis vulgaris etc).

Sunt utilizate mai ales in tratamentul urmatoarelor cazuri: dermatoze situate pe zone sensibile ale corpului (de exemplu, fata, zone intertriginoase); dermatoze cronice la pacienti cu piele sensibila (copii si batrani); tratamentul unor suprafete mari de piele, in special la copii, datorita absorbtiei sistemice minime; in continuarea unui tratament initial cu corticosteroizi cu potenta mare.

Mod de administrare

Afloderm crema este adecvata pentru tratamentul dermatozelor acute, umede.

Adulti: crema se aplica de doua - trei ori pe zi, pe pielea afectata, in strat subtire, masand usor. Daca simptomele bolii dispar, tratamentul cu Afloderm crema se intrerupe.

Suprafata pielii tratata cu Afloderm nu trebuie acoperita din cauza absorbtiei crescute a alclometazonei sub pansament ocluziv, cu exceptia tratamentului dermatozelor severe si rezistente.

Copii: o cantitate de crema necesara acoperirii zonei afectate se aplica de doua - trei ori pe zi, in strat subtire, masand uşor. Dupa vindecare, tratamentul cu Afloderm crema trebuie intrerupt. Datorita raportului dintre suprafata pielii şi masa totala a corpului şi a stratului cornos insuficient dezvoltat, la copii dupa aplicare topica se poate absorbi o cantitate mai mare de alclometazona. Aceasta poate duce la aparitia toxicitatii sistemice. Prin urmare, aceste medicamente trebuie administrate cu prudenta deosebita copiilor, pentru o perioada scurta de timp (2-3 saptamani).

Atentionari si precautii

Contraindicatii

Hipersensibilitate la alclometazona sau la oricare dintre excipientii medicamentelor. Tuberculoza cutanata, leziuni virale (vaccina, varicela, Herpes simplex), acnee, dermatita periorala si acnee rozacee.

Infectii cutanate de etiologie bacteriana sau fungica.

Precautii

Daca dupa prima aplicare de Afloderm crema sau Afloderm unguent apare o reactie de hipersensibilitate (iritatie severa insotita de prurit, senzatie de arsura, eritem) se va intrerupe imediat tratamentul.

Nu se recomanda tratament de lunga durata pe suprafete cutanate mari cu Afloderm crema, mai ales sub pansament ocluziv, deoarece poate sa apara o crestere a absorbtiei cu reactii adverse sistemice (sindrom Cushing, supresia axului hipotalamo-hipofizo-corticosuprarenalian, hiperglicemie si glicozurie). Reactiile adverse mentionate sunt de obicei reversibile si dispar dupa intreruperea tratamentului. Pacientii care prezinta risc crescut de aparitie a reactiilor adverse sistemice ale alclometazonei (copii, pacienti cu insuficienta hepatica sau care necesita tratament indelungat) trebuie sa efectueze periodic teste pentru verificarea functiei axului hipotalamo-hipofizo-corticosuprarenalian (determinarea cortizolului liber in urina si testul de stimulare cu ACTH). Daca simptomele supresiei axului sunt prezente, tratamentul trebuie intrerupt sau administrarea se va face mai rar.

Crema nu trebuie aplicate la nivelul ochilor sau pe pielea din jurul ochilor datorita posibilei aparitii a glaucomului sau a cataractei.

In cazul infectiilor secundare bacteriene sau micotice ale pielii, este necesara aplicarea locala a unui medicament anti-bacterian sau anti-micotic.

Nu se recomanda aplicarea Afloderm crema in zona acoperita de scutec, deoarece scutecul poate actiona ca un pansament ocluziv si poate creste absorbtia sistemica a substantei active din crema.

Anumite parti ale corpului cum ar fi zonele inghinale, axilele si regiunea perianala unde exista ocluzii naturale, sunt mai predispuse la aparitia vergeturilor dupa tratamentul cu alclometazona. De aceea, utilizarea Afloderm crema pe aceste zone trebuie limitata.

Alcoolul cetostearilic din compozitia Afloderm crema poate determina reactii adverse cutanate locale (de exemplu dermatita de contact) iar clorocrezolul poate determina reactii alergice.

Interactiuni medicamentoase

Nu s-au inregistrat interactiuni cu alte medicamente.

Sarcina si alaptarea

Nu exista studii clinice adecvate si bine controlate privind efectele teratogene ale corticosteroizilor aplicati topic la gravide. Tratamentul local cu Afloderm crema in timpul sarcinii este permis numai daca beneficiul potential depaseste riscul asupra fatului. In astfel de cazuri tratamentul trebuie sa fie de scurta durata si numai pe o suprafata mica de piele.

Nu se cunoaste daca administrarea locala a corticosteroizilor poate duce la o absorbtie sistemica suficienta pentru a determina trecerea unei cantitati importante de corticosteroizi in laptele matern. Totusi, datele arata ca, corticosteroizii administrati sistemic sunt secretati in laptele matern in cantitati care nu sunt nocive pentru copil.

Afloderm crema poate fi utilizata in timpul alaptarii numai dupa evaluarea raportului beneficiul potential matern/risc asupra sugarului. Medicamentele nu trebuie aplicate la nivelul sanilor in timpul alaptarii.

Conducerea vehiculelor si folosirea utilajelor

Nu exista date disponibile care sa arate ca Afloderm crema afecteaza capacitatea de a conduce vehicule si de folosi utilaje.

Reactii adverse posibile

Aplicarea locala a alclometazonei in doze terapeutice produce rar reactii adverse usoare. Reactiile adverse pot fi locale sau sistemice.

La 1-2% dintre pacienti pot sa apara manifestari locale cum sunt prurit, senzatie de arsura, iritatie, eritem sau uscaciunea pielii, rash papulos.

Foarte rar pot sa apara modificari ale pielii similare cu acneea, hipopigmentare, miliarie, foliculita, vergeturi, atrofie cutanata, hipertricoza, dermatita alergica de contact, si infectii secundare ale pielii. Reactiile adverse locale apar mai des sub pansamente ocluzive.

Reactiile adverse sistemice, care pot sa apara in mod exceptional numai dupa o administrare indelungata a alclometazonei pe suprafete cutanate mari, includ supresia axului hipotalamo-hipofizo-corticosuprarenalian si insuficienta corticosuprarenaliana.

Cum se pastreaza Afloderm

A nu se utiliza dupa data de expirare inscrisa pe ambalaj. A se pastra la temperaturi sub 30 grade Celsius, in ambalajul original. A nu se lasa la indemana copiilor.

Informatii suplimentare

Compozitie

Un gram unguent contine dipropionat de alclometazona 0,5 mg si excipienti: propilenglicol, clorocrezol, dihidrogenofosfat de sodiu dihidrat, acid fosforic, alcool cetostearilic (Lanette 0), macrogol cetostearil eter 22, glicerilstearat PEG 100 stearat, vaselina alba, hidroxid de sodiu si apa purificata.

Ambalaj

Cutie cu un tub din Al a 20 g crema. Cutie cu un tub din Al a 40 g crema.

Fabricant

Belupo Pharmaceuticals and Cosmetics d.d., Croatia

Detinatorul autorizatiei de punere pe piata

Belupo Pharmaceuticals and Cosmetics d.d., Ulica Danica 5, Koprivnico, Croatia

Atentie

Nu se recomanda administrarea de medicamente fara consult medical.

Cititi online prospectele medicamentelor, pentru a va informa asupra indicatiilor, modului de utilizare sau reactiilor adverse.

Citeste si

Arhiva
  • Cremele de la A la Z

    Generalitati Cum poate fi aleasa cea mai buna crema? In primul rand persoanei trebuie sa-i placa caracteristicile percepute: mirosul, consistenta, absorbabilitatea. Apoi ar trebui sa aiba efectul maxim, astfel ca este nevoie de timp pentru a o verifica. Crema...citeste mai mult

  • Pericolele utilizarii cremelor de protectie solara

    Generalitati Cremele dar si alte produse cu rol de protectie a pielii impotriva razelor UV nocive ale soarelui sunt cele care filtreaza razele ultraviolete atunci cand sunt aplicate pe piele. Acestea absorb o parte din razele UV in scopul de a apara pielea si a...citeste mai mult

  • Cum alegi crema de protectie solara potrivita

    Generalitati Pentru ca radiatiile ultraviolete sunt tot mai puternice, fiind anuntat chiar si un „tsunami solar”, crema cu factor de protectie UV nu ar trebui sa-ti lipseasca din geanta. Crema de protectie solara nu-ti garanteaza sanatatea...citeste mai mult

  • Cremele BB si rolul lor in ritualul de infrumusetare

    Generalitati Cremele BB sunt produse cosmetice cu multiple proprietati, popularitatea acestora datorandu-se rolului practic pe care il detin. Recent introduse de producatori pe piata occidentala, cremele BB inlocuiesc cremele hidratante, serurile de ten, baza de...citeste mai mult

Gasesti in Comunitate

  • Bubitze pe obrajori

    Fetitei mele de 2 luni i-au aparut la doua saptamani dupa nastere niste bubite mici pe obrajorii si acestia au devenit uscati si aspri.Precizez ca este alaptata exclusiv la san si este nascuta prin cezariana.Doctora pediatra a spus ca sunt din cauza ca este laptele gras,dar mi-a recomandat in...

  •  

    Interpretare simptome

    semnificatia simptomelor si afectiunile probabile

    Afla acum

Clasificarea ATC

Urmareste Sfatul Medicului

Aboneaza-te la Newsletter