Colecistectomia

Generalitati

Colecistectomia este o procedura chirurgicala care presupune eliminarea veziculei biliare (organ sub forma de para, localizat sub ficat, in partea dreapta a cadranului superior al abdomenului, cu dimensiuni cuprinse intre 7-10 cm lungime si 4 cm latime). Cu toate ca la majoritatea oamenilor aceasta este pozitia clasica a vezicii biliare, exista si variatii anatomice, lucru care complica interventiile chirurgicale de la acest nivel.

Vezicula biliara colecteaza si stocheaza bila produsa de ficat, ce are rolul de facilita digestia produsilor lipidici. Colecistectomia poate fi necesara in cazul in care o persoana dezvolta simptomatologie de tip biliar, fie ca vorbim despre aparitia unor calculi sau procese inflamatorii la acest nivel.

Ce presupune colecistectomia

Exista doua tipuri de interventii chirurgicale de eliminare a vezicii biliare:
•pe cale clasica (deschisa): se realizeaza o incizie in cadranul superior drept al abdomenului, subcostal; se diseca tesuturile si se identifica pediculul vezicii biliare, care se clampeaza; se realizeaza excizia vezicii biliare; se monteaza un tub de dren; se realizeaza sutura la piele.
•abord laparoscopic: se realizeaza 3 sau 4 incizii prin care se introduce trocarele de lucru; se introduc laparoscopul si celelalte instrumente necesare exciziei.

In zilele noastre, colecistectomia laparoscopica este metoda preferata de abord, avand in vedere recuperarea postoperatorie, gradul scazut de complicatii si sangerarile reduse.
Cu toate acestea, uneori, cand exista un istoric de interventii chirurgicale in sfera abdominala sau cand metoda laparoscopica nu permite o excizie in siguranta, se realizeaza conversia pe cale clasica, deschisa, pentru un rezultat optim.

Anatomie si fiziologie

Bila circula prin intermediul canalului cistic din vezicula biliar, care se uneste cu ductul hepatic cele doua dand nastere canalului biliar comun. Canalul biliar comun va fi apoi golit de continut in duoden, una dintre portiunile intestinului subtire. Scopul principal al veziculei biliare este de stoca si concentra bila.

Aceasta va elibera bila prin intermediul canalului biliar comun in intestinul subtire atunci cand sunt consumate alimente ce contin derivati lipidici. Desi joaca un rol important in procesul de digestie, nu este un organ indispensabil desfasurarii celorlalte functii ale organismului.


Simptome si diagnostic

Printre persoanele predispuse la episoade de colecistita enumeram:

- femeile, in special cele cu varsta peste 40 de ani
- femeile care au nascut - riscul formarii calculilor biliari creste cu fiecare sarcina
- obezitatea
- terapiile hormonale
- fluctuatii mari ale greutatii
- diabetul zaharat
- cei care consuma canitati mari de produse lactate, grasimi animale si alimente prajite
- cei in familia carora exista deja antecedente de patologia din sfera biliara

Printre simptomele calculilor biliari se pot enumera:
- dureri la nivelul hipocondrului drept (cadranul superior drept al abdomenului)
- greata
- flatulenta (balonare)
- varsaturi
- febra sau frison
- intoleranta la consumul de alimente grase

Manifestarile apar, de regula, dupa consumul de alimente grase, prajite sau mese bogate. Simptomele se pot repeta frecvent si pot fi neplacute.

Diagnosticul calculilor biliari se pune pe baza anumitor investigatii:

- analize de sange - cu ajutorul carora se poate detecta icterul sau eventualele cresteri ale enzimelor care apar ca rezultat al obstructiei fluxului biliar

- ecografie abdominala - este utila pentru scanarea abdomenului in vederea depistarii calculilor biliari. Cu ajutorul acesteia se poate vedea prezenta, marimea si pozitia calculilor biliari, dimensiunea canalului biliar comun, precum si grosimea peretelui veziculei biliare.

- scintigrafia radioizotopica (HIDA) - acest tip de scanare utilizeaza izotopi radioactivi pentru evaluarea functiei veziculei biliare.

Pregatirea preoperatorie

Inainte de colecistecomie, fie care se desfasoara pe cale clasica sau laparoscopic, pacientii trebuie sa fie echilibrati din punct de vedere al celorlalte patologii, sa nu mananca si sa nu bea nimic in ziua operatiei si, la sfatul medicului, sa intrerupa medicamentele antiagregante si anticoagulante in cazul in care medicul cardiolog avizeaza operatia.


Tratament chirurgical

- Indepartarea clasica a veziculei biliare se poate realiza prin colecistectomie deschisa, care presupune o incizie care se face in partea dreapta a abdomenului superior. Apoi va fi indepartata vezicula biliara, desprinzandu-se din structurile sale inconjuratoare.

Acest tip de interventie chirurgicala se realizeaza in cazurile dificile sau periculoase in care nu poate fi realizata o colecistectomie laparoscopica, situatii ce implica dificultati de natura tehnica din cauza aderentelor abdominale dense rezultate din interventiile chirurgicale anterioare, vezicula biliara inflamata sau atunci cand anatomia veziculei biliare nu este clar vizibila printr-un laparoscop.

Perioada de recuperare si internare in spital dureaza 4-5 zile. In unele cazuri, calculii biliari care obstructioneaza canalul biliar comun pot fi eliminati prin explorarea canalului biliar comun in urma interventiei chirurgicale deschise.

- Colecistectomia laparoscopica este interventia chirurgicala utilizata cel mai frecvent pentru ameliorarea problemelor veziculei biliare. Laparoscopul este un tub lung, care contine la un capat o sursa luminoasa cu o camera de luat vederi conectata la un ecran. Prin acest sistem, chirurgul poate vizualiza abdomenul in timpul interventiei chirurgicale.

Inainte de operatie sunt recomandate antibiotice administrate intravenos pentru a se reduce riscul infectios. Dupa anestezie, in locul in care se vor face inciziile se va aplica o solutie antiseptica si se vor face mai multe incizii mici (3-4) in peretele abdominal. Se va introduce apoi un ac special in abdomen (ac Veress) pentru distensia abdomenului cu ajutorul dioxidului de carbon care va creea spatiul necesar pentru introducerea instrumentelor.

Laparoscopul si instrumentele laparoscopice lungi se vor introduce prin incizii abdominale. Intreaga operatiune va fi apoi realizata in timp ce chirurgul vizioneaza imaginea marita a organelor interne prin intermediul unui ecran. Vezicula biliara va fi desprinsa de structurile din jur. Canalul cistic care ataseaza vezicula biliara la canalul biliar comun va fi disecat si prins in mai multe clipsuri metalice.

In unele cazuri ar putea fi introdus un cateter mic prin canalul cistic pentru a se injecta substanta de contrast pentru a se putea vizualiza daca ar mai exista pietre care ar putea obtura canalul biliar comun. Daca sunt prezenti calculi in ductele biliare, acestia pot fi indepartati cu ajutorul explorarii laparoscopice a ductului biliar comn, prin deschiderea abdominala, sau prin colangiopancreatografie retrograda endoscopica (ERCP).

Dupa ce canalul cistic este impartit, vezicula biliara va fi disecata si arterele mici care furnizeaza sangele la vezicula biliara (artera chistica) vor fi prinse cu clipsuri metalice. Vezicula biliara este apoi desprinsa de ficat si se va incerca evitarea deversarii bilei in cavitatea abdominala.


Complicatii

Incidenta complicatiilor dupa o colecistectomie este relativ scazuta si cuprinde:
- complicatii ale anesteziei generale
- sangerare postoperatorie
- leziuni ale ductelor biliare sau arterei hepatice
- scurgeri biliare
- infectia plagii
- leziuni la nivelul altor organe abdominale
- embolie pulmonara
- tromboza venoasa profunda
- infectii respiratorii sau urinare