Tulburarea sexuala hipoactiva sau dorinta sexuala hipoactiva este definita ca evitarea sau aversiune extrema persistenta sau recurenta pentru orice contact sexual cu un partener.
Alte sinonime pentru aceasta afectiune ar fi: inhibarea dorintei sexuale, apatie sexuala, anorexie sexuala, inhibare a dorintei sexuale. Tulburarea sexuala hipoactiva este destul de des intalnita si poate afecta ambele sexe. Aceasta este cel mai des intalnita la femei.
Persoana afectata are un nivel scazut de interes si dorinta sexuala, care se manifesta prin incapacitatea de a fi receptiv sau de a initia o relatie sexuala. Conform specialistilor si clasificarilor stiintifice, boala poate fi diagnosticata atunci cand provoaca stres sau dificultati in relatiile interpersonale.
Aversiunea sexuala poate fi situationala (exclusiv orientata impotriva unui partener) sau generala, caz in dorinta sexuala lipseste cu desavarsire.
In forma sa extrema, pacientul considera respingatoare activitatea sexuala, revoltatoare si lipsita de gust. De asemenea, pot fi implicate si panica sau raspunsuri fobice ca urmare a unor factori de natura fizica sau emotionala.
Tulburarea hipoactiva primara a dorintei sexuale este afectiunea ce caracterizeaza persoana care nu a simtit niciodata dorinta sexuala sau interes catre acest segment, sau persoana care a manifestat anterior dorinta sexuala, dar in prezent nu mai este interesata de acest domeniu.
In cazul in care aversiunea sexuala persista pe tot parcursul vietii este posibl ca boala sa fie consecinta unui traumatism sexual cum ar fi: incestul, abuzul sexual sau violul. In absenta unor traume sexuala, vinovate pot fi atitudinile represive privind activitatea sexuala, sustinute, uneori, si de opinii religioase rigide.
O alta posibilitate este cea in care incercarile initiale privind sustinerea actul sexual s-au soldat cu esec sau durere. Cauze pot fi (rareori) si nivelurile insuficiente ale hormoniului sexual masculin, testosteron.
Tulburarea sexuala hipoactiva dobandita este frecvent asociata cu plictiseala in relatia cu partenerul sexual. Depresia, folosirea unor medicamente psihoactive sau antihipertensive, iar deficientele hormonale pot accentua problema.
Afectiunea este si rezultatul insuficientei functiei sexuale: disfunctia erectila in cazul barbatilor sau vaginismul in cazul femeilor.
Vaginismul este definit ca fiind contractia voluntara conditionata sau spasme ale muschilor vaginali inferiori rezultate dintr-o dorinta inconstienta de a preveni penetrarea vaginala.
Apatia sexuala ar putea lua nastere si ca urmare a incompatibilitatii fizice, dar si a solicitarilor neavenite ale unuia dintre partenerii sexuali.
Actul sexual dureros sau dispareunia este mai frecvent intalnita la femei decat la barbati, dar si acesta poate fi un factor descurajator pentru activitatea sexuala pentru ambele genuri.
La barbati, cauzele sunt legate in mod special de nepotrivirea fizica, infectia de la nivelul prostatei, uretrei sau testicule. In mod ocazional, pot interfera cu actul sexual reactiile alergice la anumite spermicide sau prezervative.
Erectiile dureroase pot fi consecintele bolii Peyronie, caracterizata prin modificari al fibrelor penisului, care impiedica o erectie normala.
La femei, dispareunia poate fi cauzata de traumatisme ale aparatului urogenital sau de vaginism, de boli inflamatorii sau alte afectiuni locale (ulceratii labiale, himen rigid, inflamatii ale glandelor labiare sau vaginale).
Priapismulse refera la orice erectie care persista mai mult de patru ore, produsa in absenta stimularii sexuale. Erectia nu este asociata cu excitatia sexuala si nu dispare dupa ejaculare.
Boala poate aparea la orice varsta, dar mai ales la copii intre 5 si 10 ani si la adultii cu varsta intre 20 si 50 de ani. La copii, priapismul este frecvent asociat cu leucemie sau anemia cu celule falciforme sau apare ca efect secundar in urma unui traumatism.
Cea mai frecventa cauza la adulti este injectarea intrapeniana de substante pentru a ameliora disfunctia erectila. Afectiunea poate sa apara si ca efect secundar la utilizarea unor medicamente psihotrope. Durerea care insoteste priapismul poate fi o cauza a inhibarii dorintei sexuale.
Prolactinomul (o tumora benigna secretata de glanda pituitara sau hipofiza) este o cauza rara, dar destul de importanta a tulburarii sexuale de dorinta hipoactiva.
Barbatii care sufera de aceasta boala, pot obtine o erectie, dar nu manifesta nici un fel de interes pentru relatiile sexuale. La femei, prolactinomul este asociat cu galactoree (lactatie in absenta sarcinii), amenoree, simptome ale deficitului de estrogen si dispareunie.
Desi prolactinomul este o tumoare benigna, poate determina tulburari de vedere, iar atunci cand se mareste in dimensiune determina presiuni asupra nervilor optici si formatiunii numita saua turceasca. Durerile de cap si dezvoltarea glandei mamare sunt destul de frecvent manifestate, la barbati.
Diagnosticul este sustinut de confirmarea unui nivel ridicat de prolactina in sange. Marirea glandei pituitare poare fi detectata cu ajutorul imaginsticii prin rezonanta magnetica (RMN) sau tomografie computerizata (CT).
Intarzierile in dezvoltarea (maturizarea) sexuala poate fi, de asemenea, o potentiala cauza a tulburarii sexuale de dorinta hipoactiva.
Sunt prezente la baietii la care nu exista nici o crestere a testiculelor pana la varsta de 13 ani si jumatate sau in cazul in care exista o diferenta mai mare de cinci ani de la declansarea procesului de dezvoltare pana la etapa sa finala.
La fete, intarzierile in dezvoltarea sexuala se refera la absenta cresterii sanilor (glandei mamare) si declansarii menstruatiei.
Pubertatea intarziata poate fi consecinta unor afectiuni constitutionale (genetice), cum ar fi sindromul Turner la femei sau sindromul Klinefelter la barbati, boli ale sistemului nervos central (care se manifesta la nivelul hipofizei si care interfera cu secretia de hormoni gonadotropi), boli cronice (diabet zaharat, insuficienta renala cronica si fibroza chistica).
Anhedonia este o varianta mai rara de tulburare sexuala de dorinta hipoactiva, intalnita mai ales la pacientii de sex masculin care au erectie si ejaculeaza dar nu simt nici o placere in urma orgasmului.
Se considera ca este implicata o anesteziere a penisului din cauza unor factori psihici sau emotionali la o persoana isterica sau care sufera de maladia obsesiv-compulsiva. Unele studii din domeniul psihiatriei specifica faptul ca ahedonia poate fi produsa si de unele leziuni ale maduvei spinarii sau de neuropatii periferice.
Pierderea senzatiei tactile a penisului este putin probabila sa fie determinata de cauze organice, cu exceptia situatiei in care zona anesteziata se afla in apropierea anusului sau a scrotului.
Pacientul care sufera de tulburare sexuala de dorinta hipoactiva va avea un interes scazut pentru sex chiar si in circumstante care sunt erotice, de obicei. Activitatea sa sexuala de cele mai multe ori este absenta si deseori acest lucru duce la conflicte in cuplu sau chiar la desfacerea casatoriei.
Afectiunea poate fi selectiva si orientata catre un singur partener sexual.
Uneori cauza poate fi plictiseala care intervine in cazul activitatilor sexuale desfasurate cu un partenerul constant, fara ca dorinta sexuala sa sa fie influentata in cazul altor parteneri sexuali sau chiar fantezii sexuale.
Daca tulburarea sexuala este simptom al unor boli diagnosticate: afectiuni ale organelor genitale, prolactinom, boala renala cronica, diabet zaharat, tulburari genetice, etc. pacientul va manifesta si alte semne si simptome specifice acestor boli.
In prezent nu exista nici un medicament aprobat pentru tratarea tulburarii sexuale de dorinta hipoactiva, iar psihoterapia s-a dovedit a fi eficienta numai in anumite cazuri. Cel mai important obiectiv terapiei va avea ca scop inlaturarea principalei cauze a bolii.
Tipul de psihoterapie va depinde de cauza. Daca aceasta este una medicala, tratamentul va fi orientat catre vindecarea sau ameliorarea acesteia: mentinerea sub control a diabetului zaharat, evitarea abuzului de substante si medicamente care ar putea fi responsabile de scaderea dorintei sexuale, tratarea infectiilor genito-urinare sau a disfunctiei erectile, etc.
Daca nivelul de testosteron este suspectat ca fiind scazut (mai mic de 300 ng/dl la barbati si mai putin de 10 ng/dl la femei) se va institui terapia de substitutie hormonala.
In cazul in care cauza este de natura interpersonala, poate fi benefica terapia de cuplu prin intermediul careia se va incerca obtinerea unui echilibru, intelegerea preferintelor si actiunilor partenerului sexual.
In cazul in care aversiunea sexuala este insotita de depresie sau atacuri de banica, tratamentul consta in utilizarea de antidepresive triciclice sau inhibitori de monoaminooxidaza.
Rezultatele unui studiu recent au subliniat ca aproape o treime dintre femeile la care tulburarea sexuala de dorinta hipoactiva nu este asociata cu depresia au obtinut un raspuns favorabil la terapia cu medicamente care contin clorhidrat de bupropion.
In urma tratamentului s-a observat o crestere semnificativa a numarului de fantezii sexuale si a crescut in mod semnificativ dorinta femeilor de a se angaja in activitati sexuala.
Medicamentul este utilizat pentru tratamentul depresiei, iar actiunea sa favorabila asupra tulburarii sexuale de dorinta hipoactiva poate fi atribuita cresterii anumitor neurotransmitatori care influenteaza dorinta sexuala, in mod special norepinefrina si dopamina.
Prognosticul pentru tulburarea sexuala cu dorinta hipoactiva depinde in primul rand de cauza sau cauzele care stau la baza acesteia. In majoritatea cazurilor, prognoza privind evolutia si recuperarea sunt pozitive.
Exemplele includ terapia cu testosteron in cazul hipogonadismului, sau tratamentul adecvat al unor tumori pituitare, in cazul prolactinomului. Pe de alta parte in cazul unor boli care au cauze genetice (sindromul Turner sau Klinefelter) desfasurarea normala a functiei sexuale este imposibila.
Cu toate acestea, majoritatea cazurilor ale tulburarii sexuale de dorinta hipoactiva au in centru nemultumirea sau pierderea de interes fata de partenerul sexual.
In cazul neintelegerilor maritale, echilibrul poate fi recastigat prin psihoterapie specializata. In cazul in care nu se obtin rezultate semnificative prin aceasta terapie, situatia culmineaza cu separarea si inlocuirea partenerului sexual.
Din pacate, este dificil sau imposibil ca tulburarea sexuala de dorinta hiperactiva sa fie prevenita, in majoritatea cazurilor.
Rabdarea, intelegerea si sprijinul partenerului sexual sunt esentiale in acele situatii in care cauza este temporara sau tranzitorie. Unii terapeuti recomanda o perioada de abstinenta sexuala si subliniaza valoarea unei perioade de concentrare asupra corpului partenerului, a sexualitatii sale, fara sa fie implicat contactul sexual.