Sialadenita reprezinta o boala caracterizata prin inflamarea si marirea in volum a uneia sau mai multor glande salivare.
Patologia aceasta poate fi acuta, cronica sau recurenta si asociaza de obicei simptome ca: durere, sensibilitate locala, inrosirea zonei (eritem local) si edematiere instalata treptat.
Cauzele infectiei sunt de obicei virale sau bacteriene (germeni patogeni cu tropism particular pentru aceste glande sau cantonarea lor in aceste locuri in cadrul unor infectii sistemice).
Anatomie si fiziologie
Glandele salivare sunt glande cu secretie exocrina (isi varsa produsul de secretie intr-o cavitate) responsabile de producerea salivei.
Saliva este o substanta apoasa, ce contine peste 98% apa, restul fiind electroliti, mucus, compusi cu actiune antibacteriana si diverse enzime.
Rolul ei este de a inmuia alimentele, de a participa la formarea bolului alimentar si de a incepe procesul de digestie fizica (prin mestecare) si chimica (prin actiunea amilazei si lipazelor salivare).
Prin continutul in substante antibacteriene, in special Ig A, lactoperoxidaze si lizozim, saliva este importanta in indepartarea bacteriilor de pe suprafata dintilor.
Alt rol al salivei consta in realizarea unui mediu propice pentru fixarea si mentinerea pe loc a diverselor aparate ortodontice.
Exista trei perechi de glande salivare:
- glandele parotide (cele mai mari, localizate de-a lungul ramurii mandibulare de fiecare parte, anterior si inferior de urechea externa); secretia acestora faciliteaza masticatia si deglutitia
- glandele submandibulare, situate in partea posterioara a cavitatii bucale; sunt glande pereche ce cantaresc aproximativ 15 grame si secreta 70% din cantitatea totala de saliva; rolul lor este de a imbiba bolul alimentar cu mucina pentru a facilita pasajul esofagian, dar si de a incepe, prin intermediul amilazei, digestia chimica
- glandele sublinguale, sunt localizate sub planseul bucal, anterior de glandele submandibulare.
Saliva este drenata prin ductele excretorii in cavitatea bucala, orificiile de deschidere ale acestora avand localizari diverse, corespunzatoare glandelor de care apartin.
Infectiile glandelor salivare apar destul de des, fie ca sunt de etiologie:
- virala (de exemplu, oreionul sau infectiile cu parainfluenza, Coxsackie, Cytomegalovirusuri, Echovirusuri), cand afecteaza mai ales glandele parotide (inflamatia poarta numele de parotidita)
- sau au etiologie bacteriana (de obicei apar datorita litiazelor salivare sau unei igiene orale defectuoase). Bacteriile cel mai frecvent implicate sunt: stafilococcul, streptococul, Haemophilus influenzae sau germenii anaerobi.
Infectiile bacteriene sunt mai frecvente la varstele extreme: varstnici si nou-nascuti (in primele saptamani de viata).
Exista si o serie de factori de risc in aparitia acestor patologii:
- deshidratarea
- operatii recente
- prematuritatea
- malnutritia
- boli cronice
- neoplazii
- diverse medicamente (diuretice, barbiturice, beta blocante).
In cazul etiologiei litiazice, cel mai frecvent sunt incriminati calculii calcici, iar in aceasta situatie simptomatologia apare cand ductul excretor este blocat de un astfel de calcul, glanda marindu-se in volum iar pasajul salivei fiind obstruat.
Acestui blocaj i se poate adauga si suprainfectarea bacteriana, care va complica patologia de baza.
Simptomatologia depinde in general de etiologia sialadenitei, insa cel mai frecvent, pacientul acuza:
- deformari faciale: in special periauricular, la nivel mandibular sau pe planseul bucal (in special in cazul sialolitiazei)
- uscaciunea gurii
- gust neplacut, anormal (datorat scurgerii de puroi)
- dureri intense, in special in momentul masticatiei
- capacitate limitata de a deschide gura
- febra, stare generala alterata
- mialgii, artralgii, cefalee (in special in cazul etiologiilor virale)
- apetit diminuat.
Examenul clinic
La examenul fizic al extremitatii cefalice in general, si al cavitatii bucale in special, se constata glande salivare marite de volum si dureroase (in special in cazul infectiilor bacteriene). Oreionul poate evolua fara durere.
In cazuri grave, cu evolutie prelungita, se poate observa chiar scurgerea de puroi, spontan sau la palparea de catre medic a regiunii tumefiate.
In unele situatii usoare, autolimitante, tratamentul nu este necesar.
Daca pacientul are febra sau daca infectia este de etiologie bacteriana, se va recurge la antibioterapie.
Antibioticele nu sunt insa recomandate si in cazul infectiilor virale.
Infectiile virale trec, in general, de la sine, si in aceste cazuri nu se administreaza un tratament etiopatogenic, ci mai degraba unul suportiv, in care pacientului ii este recomandat sa consume multe lichide, sa se odihneasca din plin, iar pentru durere sa ia acetaminofen.
Metode adjuvante asociate unui eventual tratament medicamentos includ:
- igiena orala corespunzatoare: spalarea dintilor de minim 2 ori pe zi si folosirea regulata a atei dentare (aceste gesturi simple ajuta la prevenirea extinderii infectiei)
- oprirea fumatului (s-a dovedit ca astfel este favorizat procesul de vindecare)
- clatirea gurii cu apa calduta si sarata (1 pahar cu apa in care se dizolva o lingurita de sare de masa) ajuta le mentinerea umeda a gurii
- consumarea unor cantitati ridicate de apa sau a dropsurilor cu aroma de citrice (dar fara zahar) care vor stimula secretia salivara si vor reduce tumefactia glandulara
- aplicarea de comprese calde pe zona tumefiata.
In cazul in care problema este de natura obstructiva (sialolitiaza) tratamentul poate fi chirurgical, avand drept scop inlaturarea calculului.
Majoritatea sialadenitelor sunt afectiuni ce se rezolva fara tratament medicamentos sau chirurgical.
Totusi, prognosticul depinde in general de cauza inflamatiei, astfel:
- infectiile virale: recuperarea se produce fara complicatii;
- in cazul sialolitiazei exista risc de recurenta (20% dintre pacienti pot dezvolta un nou calcul);
- infectiile bacteriene: in prezenta unui tratament antibiotic corect si prompt instituit, prognosticul este bun.
Riscuri mari de aparitie a complicatiilor prezinta pacientii varstnici sau cei cu boli cronice trenante, imunodeprimante.
Complicatii posibile:
- abcese de glande salivare
- extinderea infectiei bacteriene (cu aparitia consecutiva a celulitei sau anginei Ludwig)
- recurenta procesul infectios si inflamator.
Medicul, fie ca este vorba de generalist sau de stomatolog, trebuie consultat inca de la primele simptome de sialadenita sau, cel tarziu cand glanda devine foarte umflata, eritematoasa si dureroasa, cand apar febra si frisoanele, sau cand apar dificultati de respiratie, masticatie si deglutitie (aceste simptome impun consultarea de urgenta a unui specialist).
In multe situatii, infectia glandelor salivare nu poate fi prevenita, insa o igiena orala corespunzatoare poate proteja impotriva acumularii bacteriilor in cavitatea bucala.
De asemenea, vaccinarea impotriva oreionului si gripei poate proteja glandele salivare de inflamatie.
Desi nu exista ghiduri specifice care sa indrume pacientul, specialistii considera ca urmatoarele sfaturi sunt utile in evitarea unor astfel de probleme:
- oprirea fumatului
- adoptarea unei diete echilibrate si sanatoase (fara excese de dulciuri)
- consumarea a minim 6-8 pahare de apa pe zi
- spalarea regulata pe dinti si utilizarea atei dentare zilnic.