Desi alaturate in alfabet, hepatitele D si E sunt destul de diferite.
Hepatita D (HVD) poarta aceasta denumire dupa virusul sau agentul delta, un virus incomplet care necesita prezenta virusului hepatic B pentru a supravietui in organismul uman. In concluzie, o persoana poate dezvolta hepatita D daca sufera deja de hepatita de tip B. Infectia cu virusul hepatitei D poarta denumirea de co-infectie.
Hepatita acuta se va dezvolta dupa o perioada de incubatie de peste trei luni - acesta fiind timpul necesar de la contactarea virusului si pana la aparitia primelor simptome. In cazul in care o persoana sufera de hepatita cronica B si va fi infectata cu virusul hepatic D, are loc o suprainfectie.
Aceasta combinatie poate fi mai grava decat prezenta singulara a hepatitei B, intrucat exista sanse mai mari ca suprainfectia sa provoace hepatita cronica severa si ciroza. Aproximativ 5% dintre persoanele cu hepatita B au fost diagnosticate si cu hepatita D. Hepatita D este intalnita mai ales in Africa centrala, Orientul Mijlociu si in partea centrala a Americii de sud. Rata de infectare este destul de scazuta in majoritatea tarilor din Europa si SUA.
In prezent sunt cunoscute trei forme particulare ale virusului, numite genotipuri:
- de tip 1 - cea mai comuna forma a bolii, in cele mai multe zone ale lumii;
- de tip 2 - o forma mai putin severa manifestata frecvent mai ales in Taiwan;
- de tip 3 - o forma severa a afectiunii intalnita in America de Sud.
Hepatita D afecteaza aproximativ 15 milioane de oameni din intreaga lume.
Prevenirea hepatitei D
Niciun vaccin nu poate preveni HDV. Cel mai bun mod de a o evita este de a reduce riscul de a face hepatita B. Discutati cu medicul dumneavoastra despre vaccinarea HBV. Evitati contactul cu sangele sau alte fluide corporale ale unei persoane cu hepatita. Nu impartiti acele daca va injectati droguri.
Daca aveti deja hepatita B, va puteti reduce riscul de HDV. Acest lucru inseamna:
•Pastrati obiectele personale precum periuta de dinti si aparatul de ras separat.
•Purtati manusi daca trebuie sa atingeti rana deschisa sau rana altcuiva.
•Daca aveti HDV, faceti alegeri sanatoase in fiecare zi pentru a va proteja ficatul de alte leziuni. Evitati alcoolul si discutati cu medicul dumneavoastra despre modalitati de a manca bine. De asemenea, veti dori sa aveti grija sa nu infectati pe altii. Informati-va medicul si medicul dentist inainte de fiecare vizita. De asemenea, nu este sigur pentru altii daca donati tesut, organe, sange, material seminal sau alte fluide corporale.
Hepatita E este cauzata de un virus. Focarele de infectie cu acest tip de hepatita au fost inregistrate in mai multe zone ale lumii, dar mai ales in sudul Asiei, Africa si America Centrala (zone in care conditiile de salubritate sunt improprii). Hepatita E a fost rar intalnita in Marea Britanie, in trecut, dar in prezent este intalnita si in aceasta tara. Perioada medie de incubatie a hepatitei de tip E este de patru pana la sase saptamani. Boala este in general, usoara, cu exceptia cazului in care au fost deja diagnosticate si alte afectiuni ale ficatului. Acest tip de hepatita dureaza doar cateva saptamani, nu exista infectie cronica provocata de hepatita E.
Pentru hepatita E au fost diagnosticate patru tipuri de genotipuri:
- de tip 1 - cel mai frecvent intalnit in Asia si Africa;
- de tip 2 - diagnosticat mai ales in Mexic;
- de tip 3 - depistat doar in Europa si SUA;
- de tip 4 - manifestat in China, Taiwan si Japonia.
In Marea Britanie, hepatita de tip E diangosticata la persoanele care au calatorit in strainatate, este de obicei, genotipul 1. In general, aceasta tinde sa afecteze persoanele cu varste cuprinse intre 15 si 40 de ani. Printre femeile insarcinate exista riscul ca virusul sa provoace o forma severa de hepatita, care se declanseaza rapid si care poate duce la insuficienta hepatica. Aceasta se numeste hepatita acuta fulminanta si in prezent, este o preocupare majora de sanatate in tarile in care hepatita E apare mai frecvent.
1. Hepatita de tip D se raspandeste prin contactul direct dintre sangele persoanei sanatoase si cel al persoanei bolnave. Acest lucru inseamna ca o persoana infectata poate transmite virusul daca acesta intra in fluxul sanguin al unei persoane sanatoase, prin intermediul unei rani deschise (taietura sau zgarietura) sau intepatura cu un ac contaminat. Chiar si sangele uscat va fi infectios pentru o perioada mai lunga decat o saptamana. In Anglia, oamenii care folosesc droguri injectabile au sansele cele mai mari de a se infecta cu virusul hepatic D. Un tatuaj sau un piercing sau chiar acupunctura pot include factori de risc in cazul in care echipamentul utilizat nu este steril. Virusul poate fi transmis prin diverse tipuri de tratamente medicale, inclusiv stomatologice, in cazul in care echipamentul nu este sterilizat in mod corespunzator. Daca o persoana sufera de o tulburare de coagulare sau necesita transfuzii sanguine, ar putea fi expusa riscului de a contacta aceasta afectiune.
Exista doua modalitati principale prin care virusul se poate transmite:
- prin actul sexul neprotejat (fara prezervativ) cu o persoana infectata;
- in urma nasterii de la mama infectata la copil, in timpul nasterii normale (transmitere perinatala).
2. Virusul hepatitei E se raspandeste in mod similar cu cel al hepatitei de tip A, pe cale fecala-orala: prin consumul unei surse contaminate de apa sau a alimentelor care au fost atinse de maini contaminate. Focare pe scara larga a virsului pot fi intalnite mai ales in tarile in care apa in mod normal potabila este infectata dupa musoni si inundatii.Spre deosebire de hepatitele B, C sau D, virusul hepatitei E nu se transmite prin sange, ace sau alte fluide ale corpului sau prin contact sexual.
Ratele de infectare cu HEV sunt alarmante. In ciuda mecanismelor neclare de interactiune intre doua afectiuni, suprainfectia cu HEV modifica in mod clar cursul bolii CHB intr-un model daunator cu rezultate slabe ale pacientilor. Prevenirea infectiei cu VHE, precum si tratamentul sau agresiv in cazurile coinfectate, ar putea fi o strategie importanta pentru reducerea morbiditatii si mortalitatii asociate, dar lipsa dovezilor clinice cuprinzatoare impiedica aceasta abordare. Prin urmare, este foarte de dorit sa se abordeze si sa umple lacunele importante de cercetare existente in interactiunea HBV-HEV in toate aspectele clinice.