Ministrul Dezvoltarii Regionale si Turismului, Elena Udrea, a declarat joi ca incasarile din turismul medical ar putea aduce la bugetul statului 500 de milioane de euro pana in 2015, aceasta fiind o forma de turism de mare potential, dar insuficient exploatata.
Potrivit datelor ANAT, in 2010 incasarile din turismul medical s-au ridicat, in Romania, la 250 de milioane de euro. Anul trecut, circa 2-3% din turistii straini care ne-au vizitat tara au ales turismul medical (adica aproximativ 60.000 de turisti straini).
Autoritatile spun ca 70% din turismul medical il reprezinta turismul balnear, restul fiind tratamentele stomatologice, chirurgia estetica si tratamentele impotriva imbatranirii.
"Din cercetarile facute pentru elaborarea brandului turistic al Romaniei, a reiesit ca avem un potential turistic mare, de a atrage turisti care practica aceasta forma de turism in Europa si in intreaga lume. Trebuie sa folosim resursa medicala pe care o avem in Romania pentru a aduce aici turisti care calatoresc in scopul de a beneficia de tratamente medicale, fie mai ieftine, fie de mai buna calitate fata de cele din tara lor. Cu aceasta ocazie, sigur ca acesti turisti viziteaza tara in care merg, cheltuie bani la locul de destinatie, acolo unde merg sa-si faca tratamentele, bani care merg nu numai pe contravaloarea serviciilor medicale, ci si pe celelalte activitati pe care le au ca turisti, pe perioada tratamentului medical", a precizat Elena Udrea.
Turismul medical este practicat de persoanele care calatoresc dintr-o tara in alta pentru interventii medicale, in functie de valoarea personala perceputa ca fiind de obtinut. Sistemele de sanatate actuale se afla intr-o criza accentuata, criza cauzata de factori diferiti in functie de fiecare tara. Factorii cheie ai crizelor din sistemele de sanatate din intreaga lume sunt: costurile mari ale serviciilor, lipsa serviciilor de asistenta medicala, nevoia de servicii medicale de mai buna calitate, lipsa de personal in sectorul medical la nivel mondial, costurile farmaceutice ridicate, dar si lipsa masurilor de preventie la nivel mondial.
Potrivit datelor oficiale, 57 de tari se confrunta cu o criza severa a personalului medical. Organizatia Mondiala a Sanatatii estimeaza ca lipsesc cel putin 2,36 milioane de furnizori de servicii medicale si 1,89 milioane de angajati legati de managementul medical.
Turismul medical este un sector in plina dezvoltare la nivel mondial, dar mai putin in Romania. Obiectivul turismului medical este de a propune pacientilor straini oferte de sejururi care cuprind servicii medicale in institutii specializate private de inalta calitate, la preturi cu 30%-50% mai mici decat cele practicate in Europa si America de Nord, precum si cazare si modalitati de recreere, care sa le permita practicarea de activitati turistice pe perioada de convalescenta.
La nivel mondial, piata turismului medical este estimata la 12 milioane de turisti.
Trei ministere, cel al Dezvoltarii Regionale si Turismului, al Sanatatii si cel al Educatiei si Cercetarii au semnat joi un protocol de colaborare interinstitutionala pentru promovarea si dezvoltarea turismului medical.