Peste 1000 de bucuresteni s-au testat gratuit de astm in acest weekend

Peste 1000 de persoane si-au testat, in mod gratuit, capacitatea pulmonara, sambata si duminica, in cortul din Parcului Tineretului din Bucuresti. Evenimentul face parte din campania nationala de testare si educare organizata in perioada 2-15 mai de Societatea Romana de Pneumologie, cu sprijinul AstraZeneca, intitulata „Tu poti avea astm. Astmul nu te are pe tine. Astmul poate fi controlat!”.

“Dintre cei 1045 de pacienti testati, 271 au fost depistati cu probleme respiratorii. Astfel 186 de pacienti au fost diagnosticati cu disfunctie ventilatorie obstructiva, 17 de pacienti sufera de disfunctie ventilatorie restrictiva iar 58 dintre ei au disfunctie ventilatorie mixta”, precizeaza Prof. Dr. Florin Mihaltan, Presedintele Societatii Romane de Pneumologie.

De asemenea, site-ul campaniei, www.invingeastmul.ro a fost accesat, in aceste doua saptamani, de 6198 vizitatori unici. Dintre acestia, peste 90 de procente au accesat butonul de testare a astmului iar 6192 (99,9%) au folosit o aplicatie care le permite sa localizeze cel mai apropiat cabinet de pneumologie si sa intre in legatura cu medicul respectiv.