4 februarie – Ziua Mondiala de Lupta Impotriva Cancerului marcata in Romania de Federatia Asociatiilor Bolnavilor de Cancer

4 februarie este Ziua Mondiala de Lupta Impotriva Cancerului, ocazie cu care Federatia Asociatiilor Bolnavilor de Cancer din Romania a organizat o serie de manifestari menite sa atraga atentia opiniei publice cu privire la cancer.

Ce este cancerul?
Denumirea generica de cancer acopera o multitudine de afectiuni caracterizate prin cresterea si diferentierea necontrolata a celulelor. In lipsa tratamentului, acest proces duce in general la decesul pacientului. In fiecare an, in intreaga lume se inregistreaza aproximativ sapte milioane de cazuri noi de cancer.

Se estimeaza ca decesele provocate de cancer vor deveni principala cauza de deces in tarile industrializate, incidenta (numarul de cazuri noi pe o perioada de timp) si prevalenta (numarul total de cazuri) acestei afectiuni fiind in crestere. Desi se descopera mereu noi tratamente ce au la baza mecanisme de actiune inovatoare, necesitatile medicale in acest domeniu raman in continuare imense.

Tendintele noi in tratamentul cancerului urmeaza modelul medicamentelor antivirale si antibiotice, in care terapia combinata, impotriva unor tinte foarte precise, poate imbunatati rezultatul terapeutic. Lider in domeniul medicamentelor adresate cancerului, compania Roche este ferm implicata in descoperirea de noi medicamente eficiente pentru tratamentul diverselor tipuri de cancer.

Tehnicile moderne de imunodiagnostic folosesc reactii specifice cu anticorpi pentru a identifica cu precizie celulele canceroase. Aceste teste fac posibila evaluarea succesului terapeutic al unui anumit medicament, imbunatatind astfel sansele de vindecare.

Studiul IMAS realizat la solicitarea Federatiei Asociatiilor Bolnavilor de Cancer In cadrul unei conferinte de presa, Federatia Asociatiilor Bolnavilor de Cancer a prezentat rezultatele unui studiu realizat in colaborare cu IMAS cu privire la nivelul de informare a romanilor despre cancer, cunoasterea modalitatilor de prevenire precum si perceptiile acestora cu privire la tratarea acestei maladii.

Rezultatele studiului au aratat ca aproape jumatate dintre persoanele intervievate au apreciat gradul lor de informare cu privire la cancer ca fiind unul de nivel mediu. Sondajul a relevat faptul ca nivelul de informare este mai ridicat in randul persoanelor de gen feminin si al celor cu educatie superioara. Pe de alta parte insa, tinerii cu varste cuprinse intre 18 si 29 ani se considera mai degraba neinformati cu privire la aceasta maladie.

„Este important ca activitatile noastre de informare cu privire la cancer sa se adreseze din ce in ce mai mult tinerilor. Din pacate, aceasta boala ii loveste din ce in ce mai des si pe cei tineri, iar studiul realizat de Federatia Asociatiei Bolnavilor de Cancer arata ca nevoia de informare in randul acestora este una foarte mare”, a declarat Cezar Irimia, Presedintele Federatiei Asociatiilor Bolnavilor de Cancer din Romania.

Expozitie de fotografie, cu lucrari realizate de bolnavii cu cancer
In perioada 4-18 februarie 2011 va avea loc la Palatul Sutu din Bucuresti o expozitie de fotografie, lucrarile fiind realizate de pacientii cu cancer, cu sprijinul Teodorei Maftei, fotograf profesionist.

“M-am implicat in organizarea acestei expozitii pentru ca stiu ce inseamna suferinta, dar, cel mai important, stiu ce inseama sa nu iti pierzi speranta si optimismul si sa fii invingator in lupta cu boala. Pacientii cu cancer sunt niste luptatori, niste invingatori”, a declarat Teodora Maftei, fotograful care a colaborat cu Federatia Asociatiei Bolnavilor de Cancer, la realizarea acestei expozitii.

Impactul bolii
Conform datelor Federatiei Asociatiilor Bolnavilor de Cancer din Romania, in tara noastra traiesc 420,000 de bolnavi de cancer, dintre acestia primind tratament in anul 2010, 96,000. Dr. Serban Negru, presedintele OncoHelp a aratat ca, in prezent, cazurile de cancer in randul tinerilor se inmultesc, nevoia informarii cu privire la aceasta maladie fiind una dintre cele mai stringente la acest moment.