Anafilaxia este o reactie alergica imediata si poate fi periculoasa.
Atunci cand simptomele sunt amenintatoare de viata, cum ar fi scaderea severa a presiunii arteriale, inconstienta, ametelile, dispneea (dificultatea respiratiei), trebuie luate masuri de urgenta. Acestea includ administrarea rapida de medicamente, cum ar fi epinefrina (adrenalina) pentru a creste tensiunea arteriala - un medicament care se injecteaza sau administreaza intravenos. In rare cazuri, este necesara intubarea pacientului (insertia unui tub prin gura pana in plamani) pentru a asigura respiratia sau poate fi necesara, chiar respiratia mecanica asistata. Frecvent, este necesara administrarea de lichide, intravenos, pentru a creste tensiunea arteriala.
Tratamentul anafilaxiei in dezvoltare include, de asemenea, medicamente antihistaminice si corticosteroizi pentru a ameliora raspunsul sistemului imun. In unele cazuri, blocantii receptorilor H2 (care reduc secretia gastrica acida si blocheaza receptorii pentru alergie) sunt recomandati, deoarece combinatia unui medicament antistaminic cu un blocant H2 ofera o protectie mai buna impotriva histaminelor, substantele care sunt responsabile de anafilaxie. Medicamentele antiastmatice (medicamente inhalatorii sau nebulizatoare) pot fi adminstrate in caz de necesitate.
Din fericire, atunci cand este tratata imediat, simptomele dispar rapid, in cursul unei zile. Exista si alte medicamente in afara epinefrinei care vor fi administrate in continuare pentru 3 zile sau mai mult pentru a se asigura tratarea adecvata a raspunsului imun, acestea urmand a fi prescrise de medic.
Cei mai multi medici folosesc antihistaminicele pentru a trata simptomele rinitei alergice, cum ar fi rinoreea (secretii nazale abundente), stranutul, iritatia ochilor si a nasului.
Se recomanda ca administrarea antihistaminicelor sa fie inceputa inaintea varfului sezonului alergic sau la aparitia primelor simptome sau semne. Somnolenta este cel mai frecvent efect advers al antihistaminicelor. Sunt disponibile si medicamente antihistaminice mai putin sedative, dar acestea sunt mai costisitoare.
Trebuie evitata administrarea lor la persoane care sufera de boli care limiteaza golirea vezicii urinare (cum ar fi adenomul de prostata), deoarece aceste medicamente pot face si mai dificila golirea vezicii urinare. Pot determina, la persoanele in varsta, tulburari de echilibru sau confuzie.
Spray-urile nazale cu corticosteroizii sunt alternative eficiente la antihistaminice. Exemple de astfel de spray-uri sunt Budesonide si Beclometazona. Atunci cand sunt folosite regulat si pentru o perioada destul de lunga pentru a-si atinge efectul complet, aceste spray-uri controleaza simptomele nazale mai bine decat antihistaminicele. In cazul in care spray-ul nazal irita mucoasa nazala, poate fi de ajutor folosirea ulterioara a spray-urilor nazale saline sau folosirea unora care sa fie pe baza de apa.
Unele persoane au incredere in spray-ul nazal cromolinic, care nu necesita prescriptie medicala si nu determina iritare nazala, iar efectele adverse sunt mult mai neinsemnate fata de alte spray-uri. Spray-urile cromolinice sunt eficiente doar daca sunt folosite inaintea expunerii la alergeni. Astfel, ele trebuie folosite inaintea unei expuneri predictibile sau folosite regulat (de exemplu de mai multe ori pe zi).
Azelastina este un spray nazal antihistaminic disponibil doar cu prescriptie medicala. Poate fi o buna alegere in cazul pacientilor cu efecte adverse semnificative la antihistaminicele cu administrare orala.
Atunci cand congestia nazala (inrosirea si umflarea) este primul simptom al rinitei alergice, decongestionantele sunt medicamentele de prima intentie. Decongestionantele sunt eficiente atunci cand apare dispneea de cauza nazala sau cand sinusurile sunt blocate si este resimtita presiune la aceste niveluri. Sunt disponibile sub forma de tablete, lichide (pseudoefedrina) si spray-uri nazale (oximetazolina). Spray-urile nazale sunt folosite pentru o ameliorare pe termen scurt a debutului simptomelor.
Ele pot determina o agravare paradoxala a simptomelor daca sunt folosite pentru mai mult de 3 zile fara pauza. Decongestionantele amelioreaza rezultatul final al reactiei alergice mai mult decat bazele acesteia (sistemul imun). Prin vasoconstrictie, decongestionantele reduc edemul (umflarea) si inflamatia care determina respiratia dificila si lacrimarea. Astfel, este permis fluxul de aer si drenarea mucusului. Efectele adverse ale decongestionantelor includ insomnia, hipertensiunea arteriala si tahicardia (accelerarea ritmului inimii). In cazul pacientilor cu hipertensiune arteriala, cu un accident vascular cerebral in antecedente sau cu boli cardiace, este necesar consultul unui medic inainte de folosirea decongestionantelor.
Tratamentul astmului se concentreaza pe eliberarea cailor respiratorii si controlarea inflamatiei.
Simptomele din timpul unei crize de astm sunt sufocarea, wheezing-ul, accese de tuse care, atunci cand diagnosticul este confirmat, necesita medicamente bronhodilatatoare cu actiune rapida, cum ar fi Albuterolul. In cazul simptomelor remanente dupa o criza de astm, se recomanda administrarea de corticosteroizi intravenos sau oral timp de cateva zile sau chiar saptamani, pentru a ameliora inflamatia. In cazul pacientilor cu simptome frecvente, este foarte importanta administrarea regulata a medicamentelor care controleaza inflamatia si previn aparitia simptomelor. De obicei, medicamentele preventive sunt sub forma unui inhalator steroid.
Evitarea alergenilor care declanseaza crizele de astm este o parte foarte importanta a tratamentului. Deoarece astmul si alergiile merg de obicei in paralel, identificarea alergenilor este importanta pentru recomandarea metodelor de prevenire a lor.
Evitarea alergenilor poate insemna evitarea cresterii de animale de companie la domiciliu sau scuturarea frecventa a lenjeriilor pentru a reduce cantitatea de excremente invizibile de insecte (acarieni) de pe acestea.
Desensibilizarea la alergeni este folosita in mai putin de 1 caz din 10 de persoane cu astm bronsic alergic. Poate fi luata in considerare in cazul in care alergenii sunt identificati, dar de obicei, desensibilizarea nu elimina astmul si este considerata riscanta in cazurile severe. Reducerea expunerii la alergeni si tratarea agresiva a alergiilor poate ameliora foarte eficient simptomele astmatice.
Terapiile pe termen lung al astmului necesita un plan de tratament prescris de medicul specialist. Medicul trebuie sa informeze pacientii despre cum trebuie adaugate sau modificate dozele de medicamente, in cazul carora apar diverse reactii, astfel incat acestea sa fie tinute sub control.
Tratamentul oricarui tip de alergie dermica necesita fie anhistaminice sau corticosteroizi (orali sau cu uz local), fie o combinatie intre acestea. Pruritul (mancarimile) este cel mai caracteristic simptom al unei eruptii alergice. Scarpinatul agraveaza mancarimile, deoarece stimuleaza inflamatia si eliberarea de histamina. Pruritul poate fi adesea ameliorat prin antihistaminice. Orice fel de antihistmanice pot fi folositoare. Cel mai frecvent antihistaminic folosit este Difenhidramina. Acesta reduce pruritul, dar poate determina somnolenta. Cea mai buna alegere este administrarea lui inainte de culcare.
Clorfeniramina este un antihistaminic ieftin care cauzeaza somnolenta mai usoara decat Difenhidramina, iar Loratadina (Claritinul) determina mai putina somnolenta decat ambele. Hidroxizina este un alt antihistaminic administrat pentru prurit. Antihistaminicele pot reduce, de asemenea, roseata si edemul din anumite tipuri de eruptii, inclusiv urticaria. Ele nu imbunatatesc aspectul eruptiei in cazul eczemelor sau dermatitelor de contact, dar amelioreaza pruritul.
Corticosteroizii administrati oral controleaza, de obicei, pruritul si sunt folositi in cazul alergiilor intinse sau determinate de alte medicamente. Aceste medicamente sunt folosite doar in cazuri selectate datorita efectelor adverse, incluzand tulburarile de dispozitie, hiperglicemia sau hipertensiunea. Ele cresc riscul pentru infectii, reduc densitatea osoasa, in special cand sunt folosite pe o perioada indelungata.
In general, trebuie consultat un medic specialist inainte de a lua in consideratie orice tip de corticosteroizi pentru a trata o eruptie. Medicamentele trebuie folosite doar la recomandarea medicului sau in cazul in care au mai fost prescrise in trecut pentru episoade identice.
Corticosteroizii topici (cu uz local) sunt foarte eficienti in dermatita de contact in cazul in care este diagnosticata imediat si se intinde pe o arie mica. Corticosteroizii topici sunt folositi, adesea, si in tratarea eczemelor. Sunt disponibili sub forma de creme, uleiuri sau lotiuni. Uleiurile patrund patrund rapid in piele si o hidrateaza in acelasi timp. Pentru folosirea corticoizilor de potenta medie sau ridicata este nevoie de recomandarea medicului specialist. Exemple de astfel de corticostroizi sunt Triamcinolona, Fluocinonida, Flocinolona si Valeriana de hidrocortizon. Corticosteroizii topici nu trebuie administrati pe fata, vintre sau organe genitale. Durata tratamentului trebuie recomandata de medicul specialist.
In cazurile severe de dermatita de contact, pot aparea pustule, secretii si prurit intens. In cazul suprainfectiilor, trebuie consultat un medic care sa examineze aceste zone. In unele dintre aceste cazuri nu pot fi folositi corticosteroizii topici. Poate fi vorba de o infectie la acel nivel.
Se recomanda purtarea unor haine lejere. Baile cu zeama de fulgi de ovaz pot calma iritatia pielii. Lotiunile cu Calamina pot reduce mancarimile in cazurile usoare.
Dermatitele atopice (eczemele alergice) sau dermatitele de contact intinse pe o arie larga a corpului sau pe fata sunt tratate, de obicei, cu corticosteroizi cu administrarea orala.
Durata tratamentului poate varia intre 1 saptamana sau 1 luna depinzand de raspunsul la tratament si severitatea eruptiei. Pentru tratamentul dermatitelor atopice sau eczemelor, crema cu Pimecrolimus sau Tacrolimus sunt eficiente, dar acestea cresc riscul de cancer. Pot fi folosite doar peste varsta de 2 ani.
Tratamentul initial al acestor tipuri de alergii este acelasi, deoarece ei pot duce la aparitia simptomelor severe, amenintatoare de viata sau a anafilaxiei. Primul pas consta in recunoasterea simptomelor anafilaxiei. In cazul in care au aparut oricare dintre simptome, trebuie evitata expunerea ulterioara la alergenii suspectati chiar si in cazul in care simptomele sunt usoare (de exemplu, evitarea consumarii unor alimente sau administrarea unor medicamente care nu au mai fost administrate anterior).
Daca simptomele sunt usoare, trebuie consultat un medic, iar in cazul in care sunt severe sau incep sa se agraveze, trebuie sunat rapid la un serviciu de urgenta.
In cazul intepaturii de insecte, trebuie scos cu blandete acul cu ajutorul unei pensete sau cu unghia.
In cazul in care apar simptome similare unei alergii anterioare, alimentare, medicamentoase sau intepaturi de insecte, trebuie administrat urgent un antihistaminic. In cazul in care apar simptome amenintatoare de viata, trebuie sunat rapid la un serviciu de urgenta si administrarea injectabila a epinefrinei in cazul in care este disponibila.
Medicamentele pentru reactiile alergice severe pot include combinatii intre epinefrina, un antihistaminic, un blocant de receptori H2, un inhalator antiastmatic si un corticosteroid oral.