Gelozia apare in viata fiecaruia si este o stare ce oscileaza intre ura si iubire, intre realitate si proiectie. Gelozia este o problema atat de universala, incat mai degraba trebuie sa te aranjezi cu ea decat sa-ti faci iluzii ca ar putea fi invinsa sau chiar extirpata. Gelozia este un conflict relational intre trei oameni, obisnuind a se intampla intre doi indivizi de acelasi sex si unul de sex opus. Cel mai gelos este cel a carui relatie de durata a fost violata si poate fi sotul sau sotia, iubitul sau iubita.
Gelozia normala se compune din:
- durerea pentru persoana iubita, presupus pierduta;
- jignire narcisica, adica jignirea celui retrogradat si atins intr-un punct central al sentimentului de sine;
- sentimente ostile fata de rival;
- sentimente ostile, autocritica ce vizeaza contributia proprie la pierdere;
- uneori agresivitatea fata de persoana iubita sau o raceala impersonala.
Si sentimentele au o istorie si fata de gelozie stiinta are o pozitie pe care a luat-o odata cu dezvoltarea cunostintelor si teoriilor de medicina. In psihiatrie medicii au studiat mai intai gelozia maladiva sau obsesiva, care a fost inclusa in cercetarea paranoiei. In 1905 se face prima cercetare asupra fenomenului general de gelozie.
Descrierea sentimentului facuta de Gesell ne arata cat de putin s-au schimbat oamenii in relatiile lor psihice si sociale in ultima suta de ani.
Gelozia apare fiind cea mai dureroasa dintre emotiile umane. Daca gelozia infantila este fatisa, agresiva si instinctuala, la pubertate gelozia este insotita de melancolie si depresie. Aparuta foarte timpuriu in istoria omenirii, gelozia este o constiinta de sine, al carei continut este determinat de rivalitatea instinctiva mostenita de la regnul animal, si de influentele mediului ambient social. Ea se dezvolta transformandu-se in forme complexe si rafinate, paralel cu diferentierea constiintei de sine.
In 1911 Friedmann da geloziei o definitie: sentimental care apare intr-o concurenta sau in implicarea altcuiva intr-un domeniu de activitate intens marcat sentimental si se percepe ca un sentiment penibil de iritare asociata cu dorinta de a-l alunga pe concurent.
La Freud, iubirea este intotdeauna ambivalenta. Ceea ce uzual numim iubire, contine intotdeauna si ura, una dintre functiile iubirii este de a face ca ura sa fie inofensiva. Iubirea singura este oarecum o abstractie nerealista.
In 1922, Freud vorbeste despre gelozie asemanand-o cu doliul. La indivizii la care ea nu se manifesta a tras concluzia ca ea exista in viata psihica inconstienta insa este supusa unei refulari puternice. Acolo unde ea se manifesta intens si anormal se poate clasifica pe trei nivele: concurentiala sau normala, proiectata si deliranta.
Gelozia normala este compusa din doliu din durerea pentru persoana iubita pierduta, din umilirea narcisica, din sentimente dusmanoase fata de rivali, autocritica in care propriul eu devine vinovat pentru pierderea iubirii.
Desi numita normala, ea nu este o gelozie rationala fiindca nu porneste din relatii actuale, nu este proportionala cu situatia reala si este inradacinata in inconstient din afectivitatea copilariei si provine din complexul Oedip sau din complexul fratern al primei perioade sexuale. Caracterul triunghiului geloziei se intelege, pe de o parte, copilul concureaza cu unul din parinti pentru dragostea celuilalt, iar, pe de alta parte, fratii rivalizeaza pentru dragostea, atentia, favorizarea sau exclusivitatea cu parintii. Asemanator se intampla si in conflictele de iubire ale adultilor.
In teoria lui Freud gasim explicat si cazul unor persoane care au o traire bisexuala a geloziei: de ex. la barbat, in afara de durerea pentru femeia iubita, apare si ura impotriva rivalului masculin care ii rapeste iubita.
Gelozia proiectata provine din propria infidelitate avuta deja sau din impulsuri spre infidelitate care cad sub refulare. Prin proiectie aici se intelege ca sentimentele, insusirile, dorintele resprinse sunt transferate in afara, la o alta persoana. Se proiecteaza propriul impuls spre infidelitate:”Nu eu sunt infidel, ci ea, respective el este.” Gelosii de la acest nivel, obisnuiesc sa se serveasca de formula: “Se poate ca si eu sa fi vrut/sa fi fost infidela, dar la mine este altfel.”
Dupa cum arata Freud, este mai usor sa-i atribui celuilalt infidelitatea si sa te simti ranit de ea, decat sa ti-o asumi si s-o prelucrezi. Pentru a putea face acest lucru, ar trebui sa fii constient de faptul ca oricarui om ii este greu sa-si respecte promisiunea de fidelitate.
Realitatea cotidiana ne arata ca fidelitatea, chiar si cea pretinsa in casatorie, nu poate fi pastrata impotriva unor ispite constante. Fiecare din noi percepem aceasta ispita si ne comportam diferit. Cel care neaga ispita este pentru ca a gasit o usurare, o eliberare de constiinta morala apeland la un mecanism inconstient care presupune proiectarea propriilor porniri intr-o infidelitate din partea celuilalt, astfel reusind sa ramana el fidel.
In societate s-a tinut cont de aceasta tendinta proiectiva lasand un spatiu de joc pentru dorinta de a fi placuta/de a placea, a femeilor si pentru dorinta de a cuceri a barbatului, asteptandu-se astfel la o toleranta a tendintei catre infidelitate facand-o mai inofensiva. Regula stabileste ca femeia si barbatul sa nu dea seama unul altuia de acest mic pas in directia infidelitatii.
Gelosul nu recunoaste aceasta conventie sociala, nu realizeaza ca flirtul social poate fi si o asigurare impotriva unei infidelitati reale. El vede astfel intr-o exagerare nerealista ceea ce exista realmente – dorintele relationale multilaterale ale tuturor oamenilor.
Gelozia care se naste din proiectie este greu de analizat in procesul terapeutic, care duce la descoperirea fantasmelor inconstiente ale propriei infidelitati.
Gelozia deliranta este cea mai grea, fiindca aici gasim gelozie la toate cele trei niveluri. Si aceasta apare din tendinta la infidelitatea refulata, dar obiectul fantasmei este de acelasi sex cu persoana in cauza.
Aceasta gelozie corespunde unei homosexualitati in fermentatie si este o forma clasica a paranoiei. Ea se transcrie astfel, de ex. la barbat: “Eu nu il iubesc pe el, ea il iubeste.” Delirul de gelozie poate sa-l faca pe cel afectat incapabil de munca si-l transforma intr-un real pericol vital pentru altii, ca si pentru sine insusi.
Groaza geloasa, furia violenta, aprinsa apare mai des in gelozia masculina decat la femei. Daca la barbati intalnim teama, in cazul conflictului de gelozie, femeile sufera mult mai multa vreme si mai intens.
Teama de pierdere a iubirii este strans legata de sentimentele feminine de vinovatie. Femeile inclina spre acest sentiment prin apartenenta la cultura, educatie si dezvoltare afectiva in care privarea de dragoste este vazuta ca o consecinta a comportamentului ei. Modul traditional de comportament in fata infidelitatii sotului, pretins de la o femeie este sa nu faca prea mult tapaj, sa nu-si manifeste gelozia, sa-si caute propriile greseli care l-au trimis spre alte femei si, sa astepte pana ce el renunta.
Relatiile sexuale deschise par sa aduca mai multe dificultati si mai putine avantaje pentru femei decat pentru barbati. Gelozia este inevitabila iar la persoanele nevrotice exista pericolul ca ele sa se retraga in ele insele, sa nege conflictele legate de relatia amoroasa sau sa incerce sa le rezolve pentru sine, ceea ce desparte partenerii. Vaukhonen ajunge la concluzia ca barbatii se imbolnavesc de gelozie mai des, mai grav si mai devreme decat femele, acestea fiind inclinate mai mult spre gelozia nevrotica. Psihiatria relateaza mai des despre cazuri masculine. Indiferent de ce arata statisticile, deosebirile dintre femei si barbati la un moment dat se anuleaza.
Potrivit lui Freud, oamenii deosebit de predispusi la gelozie sunt cei care au fost ei insisi sau ar fi vrut sa fie infideli, ca si cei cu impulsuri homosexuale puternice, dar refulate.
Teza psihanalizei spune ca nimeni care este gelos ca adult nu traieste aceasta stare pentru prima oara. In copilarie, odata cu complexul Oedip, fiecare copil are experienta dureroasa, in care parintii nu pot fi pe lunga durata doar pentru copil, disponibili total, ceea ce duce la renuntarea pretentiilor nerealiste.
In cazul ideal, copilul este sustinut de dragostea rezistenta a ambilor parinti care nu-i vor lua in nume de rau pretentiile sale, staruintele la exclusivitate, ci il vor ajuta sa parcurga aceasta perioada in unele privinte grea, patimasa, considerand-o o experienta normala si necesara pentru asimilare in bagajul inconstientului. Caci aici sunt depozitate toate rezultatele copilariei iar ele ne influenteaza viata de adult.
Amintirile infantile ale relatiei cu parintii strabat din inconstient si pot deveni focare daca sunt atatate de furtunile varstei adulte. In toate cazurile de gelozie, recursul la relatia cu parintii este edificatoare si utila.
Sa nu intelegem gresit, nu din toate triunghiurile primare dificile– mama, tata, copil – apar persoane geloase, dar toti adultii gelosi au avut de-a face in copilaria si tineretea lor cu parinti (sau inlocuitori ai acestora) problematici, chiar daca, ei isi percep copilaria ca una fericita, cu incetul se pot apropia de ranirile si fantasmele timpurii pastrate acum in inconstient. Pentru a le depista, intotdeauna e nevoie de un travaliu individual si anevoios. Iar vindecarea nu inseamna doar amintire, ci si constientizare, repetare, perlaborare, inainte de a fi posibile noi solutii.
Freud descopera indivizi cu un tipar care se caracterizeaza prin acela ca au nevoie pentru iubirile lor de conditia unui “tert prejudiciat”: ei se indragostesc doar de acele persoane care au deja soti, logodnici sau prieteni stabili, repetand o experienta din copilarie in care mama era intr-un mod total indisolubil. In felul acesta, situatia din copilarie, va fi tot mereu evocata si se va incerca rezolvarea ei. In spatele geloziei stau intotdeauna dorinte, care sunt exprimate, blocate sau sanctionate prin angoase. Sentimentul de inferioritate morala sta mereu la panda, in cazul persoanelor inclinate spre gelozie. Pentru a evita o asemenea situatie si pentru a nu da frau liber acestei constiinte de sine, ele au nevoie sa fie iubite.
Asa se explica rolul nevoii narcisice si caracterul indoielnic al dragostei la gelosi. Ceea ce caracterizeaza dragostea gelosilor este ca nu e vorba de iubire, ci de dorinta chinuitoare de a fi iubit.
Pentru a-si implini aceasta dorinta, gelosul face asemeni unui drogat, cele mai absurde eforturi, caci doar ca persoana de sine statatoare el nu se poate considera demn de a fi iubit sau apreciat. Realizam prin urmare, ca gelozia este un semn de slabiciune si nu de tarie in dragoste; originea ei se afla mai degraba in teama si in sentimental inconstient de vinovatie.
O alta teza se refera la sentimentul de a fi pozitionat ca al doilea, ca si in experienta copilariei: mai intai la mama, dupa tata. Daca un individ nu reuseste sa se perceapa el insusi, independent sau eliberat de experienta relatiei cu parintii, el va solicita insistent, incepand cu pubertatea, sa fie primul pentru o partenera proprie, care sa fie cat mai autentica.
Se intampla uneori, ca cei care acuza perceptia locul doi si se afla intr-o relatie in care s-a nascut un copil, sa se planga ca a fost folosit ca furnizor pentru implinirea celuilalt ca parinte si, din nou, avand in vedere enorma importanta a copiilor, el va fi al doilea ca valoare. Gelozia pe copii este des intalnita in psihoterapie, mai ales acolo unde se stie ca pentru un copil este vital ca in primii ani de viata sa ii fie luate in serios necesitatile sale.
Daca sotul si-a interiorizat normele rezultate din copilaria sa, va putea mai usor sa renunte un timp la propriile satisfactii in favoarea urmasilor. Dar el se va simti lezat, si pe buna dreptate, cand sotia va profita de ocazie pentru a se sustrage unei relatii adulte intre un barbat si femeie. Plangerile provocate de importanta interioara mult prea mare a copiilor si cele referitoare la aversiunea sexuala a femeilor dupa prima nastere si mai ales dupa a doua sunt prilej de suferinta pentru barbati.
Lipsa de timp si epuizarea rezultata din noile sarcini in casa si regresul importantei relatiei femei cu barbatul aduc multe cupluri in terapie. Daca gelozia sexuala este cat de cat permisa, gelozia pe copii sau parinti este inconstienta si nepermisa.
Edmund Bergler, in 1939, in teza sa vorbeste despre alegerea obiectului agresiunii in functie de felul iubirii. In dragoste, sustine el, are loc o repartizare a rolurilor a doua instante sentimentale: Eul si idealul Eului. Daca persoana care iubeste are o reprezentare superioara, ideala despre sine, dragostea sa va fi activa, grijulie, darnica, protectoare.
Daca gelosul vede in persoana iubita idealul Eului sau – jumatatea mai buna – el va dori sa se subordoneze acestuia, sa admire, sa ceara, sa se delecteze, sa fie iubit pasiv. Chinul geloziei se explica prin implicarea propriului Eu. In cazul infidelitatii, cel care iubeste activ va deveni agresiv fata de rival. El este atat de narcisic incat rivalul sau devine mai important decat persoana iubita, fiindca il vede mai degraba egalul sau. Fata de acesta are consideratie si agresiune, iar fata de persoana iubita dispret si neglijare.
In cazul dorintei de a fi iubit, gelosul este lovit de infidelitate in idealul Eului si isi exprima amagirea prin furie si ura impotriva partenerului infidel. Rivalul ramane mai degraba in afara campului de disputa. In cazul alcoolicilor gelosi, patima lor arata cat de mult are nevoie propriul Eu de o intarire din afara, ei nu-si agreseaza aproape niciodata rivalul.
Sa ne amintim de caracterul absorbant si devorator al iubirii geloase. Este important sa ne gandim la teoria relatiei dintre Sine si obiecte, la tensiunile compulsionale din cea mai precoce faza de dezvoltare psihosexuala, aceea in care copilul cunoaste placerea si refuzarea placerii in special in procesele hranirii, prin supt, adica faza orala. Nu poti manca ceva, fara a-l distruge. Nu exista o contopire mai radicala decat cea prin mancare, dar nicio distrugere mai radicala. Folosim deseori in relatia cu persoanele dragi afirmatia: “Imi vine sa te mananc!”
Prin urmare o anvergura foarte mare a ambivalentei apare prima oara in dezvoltarea umana a libidoului si apoi o gasim des ca si caracteristica a geloziei. Joan Riviere, in 1932, a publicat un raport de caz in care este prezentata gelozia ca mecanism de aparare, adica impotriva dorintelor de inghitire si pradare.
Masochismul – satisfacerea autotorturanta greu de perceput si de recunoscut de catre gelosi – se manifesta mai ales prin necesarul lor vizual, de a privi, de a se gandi la, a-si reprezenta ceea ce se petrece intre partenerul lor si rival. Compulsia masochista a privitului in relatia cu partenerul este cea de a-si vedea mereu partenerul, de a-l interoga mereu si in felul acesta a-l tortura.
Rezultatul duce la despartire sau la distantare atunci cand partenerul se retrage din jocul sadomasochist, insa gelosul vrea sa continue, fiindca se simte amenintat in lipsa satisfactiei jocului vesnicelor interogari.
Componenta exibitionista poate fi observata des la gelosi, nu numai ca privesc intruna, ci si vorbesc intruna despre acest subiect si astfel se arata neobositi in toata nefericirea lor.
Componenta narcisica, orientata spre ei insisi este si mai evidenta in acest caz. Dupa La Rochefoucauld, gelozia contine mai mult amor propriu decat amor si astfel putem intelege lipsa de atractivitate a persoanelor preocupate cronic de gelozie, fiindca cine cauta un contact cu ele va fi tot timpul lezat, caci gelosii sunt lor insisi mult mai importanti decat toti ceilalti.
Gelozia este cea mai mare dintre toate patimile, nu are mila fata de cel pe care pretinde ca-l iubeste, sustine La Rochefoucauld. Fiecare agresiune contine un element narcisic, de autoaparare, insa la gelos este greu de inteles agresiunea impotriva partenerului care este intoarcerea nu impotriva dusmanului, ci impotriva unei persoane iubite peste masura. Nemarginirea unei astfel de iubiri, ostilitatea si pretentia de control ingrozesc, condamnand iubirea gelosului ca fiind inumana, imatura.
Psihanaliza vede in puterea arogata de un adult asupra unui alt adult, consecinta unei delimitari vagi intre propriul Sine si persoana iubita. Drepturile acesteia, independenta si libertatea de miscare a acesteia nu sunt recunoscute; sentimentul de atotputernicie si delirul de grandoare sunt fenomene prezente in iubirea gelosului.
De unde isi ia un gelos forta sau puterea de a pretinde sa dispuna total de persoana iubita, ajungand, in caz extrem, pana la omor? Raspunsul gelosului suna astfel: Tu si Eu ar fi trebuit sa fim un singur tot, nu doar in momentele de contopire sexuala, erotica sau spirituala ci intotdeauna.
Tu nu trebuie sa ridici niciun fel de pretentii proprii sau doar pe cele care ii convin lui Eu; daca ridici altele, teama va fi extraordinar de amenintatoare, insuportabila, incat singura. gelozia ca mecanism de aparare nu va fi suficienta, ci inlaturarea partenerului recalcitrant va aparea ca unica iesire sigura.
Putem intelege caracterul amenintator, daca ne amintim ca mama si sugarul sunt perceputi in faza simbiozei normale ca dubla unitate in interiorul unei granite comune. Daca gelosul regreseaza la o astfel de stare, atunci el se percepe pe sine si persoana iubita, ca doua persoane intr-o singura piele, cea exterioara determinand exclusiv contactul cu lumea inconjuratoare.
Indiferent ca pornim de la teza unui singur vinovat sau teza implicarii multilaterale nu se poate avansa fara o intelegere fundamentala a proceselor intrapsihice a individului, dar ea trebuie pusa in relatie de reciprocitate cu comportamentul, istoricul si cu cei din jurul sau. In sistemul familial cei doi parteneri sunt supusi unei influente reciproce a carui rezultat nu este mereu previzibil.
Nu putem gandi doar linear, considerand vinovat o singura persoana fiindca ceilalti, chiar daca in mod constient vor ca gelosul sa se vindece, inconstient contribuie la mentinerea problemei.
De aceea, circularitatea in cazul geloziei este bine analizata. Comunicarea dintre parteneri mentine reteaua relationala in care solutiile problemelor pot fi cele care rezulta din solutii eronate, repetate la nesfarsit insa pot fi identificate unele noi care vor sparge secventele insusite. Astfel, gelozia apare ca rezultat al unor incercari de solutionare gresite, alaturi de rigidizare ca simptom fundamental.
Completarea reciproca, indispensabila in orice casnicie, nu este modelata productiv, ci fiecarui partener ii sunt repartizate acele segmente pe care celalalt nu indrazneste sa le cunoasca. De exemplu, unul are voie doar sa ingrijeasca si sa ocroteasca, celalalt doar sa fie neajutorat si dependent. Daca se schimba pozitiile sau rolurile, atunci se ajunge la criza.
In gelozie-infidelitate, regasim lupta conjugala pentru putere in care jocul este formulat: “sunt atat de gelos/geloasa doar fiindca tu esti infidela/infidel “ iar la celalalt: “sunt atat de infidel/infidela pentru ca esti tu atat de geloasa/gelos”. Pe de o parte, actiunea dorintelor de libertate si temerile de despartire, pe de alta parte, dorintele de apropiere si aspiratia despartirii trebuie privite ca ceva ce stau la baza foarte multor procese relationale legate de gelozie.
Gelozia are un aspect pozitiv semnificativ si este interesul fata de continuarea relatiei. Exista insa si infidelitate, care nu provoaca gelozie, ci este traita cu indiferenta sau cu satisfactia de a face posibila despartirea. La gelozie si in special la conservarea ei indelungata contribuie atat persoana geloasa, cat si partenerul, desi ambii vor in mod constient sa scape de gelozie.
In cazul unei gelozii delirante nu ne putem intreba cine este mai dement – sotia, care-si imagineaza o fascinatie de indragostire inexistenta a sotului ei pentru o femeie anume, sau barbatul care ani de zile si clipa de clipa lasa sa i se controleze intreg comportamentul si incearca mereu sa-si convinga cu dragoste sotia ca ii este credincios, se scuza daca odata s-a infuriat si multe altele.
Gelozia, alaturi de sentimentele de ura si invidie intra in campul de interes al psihoterapiei , care se confrunta in mod curent cu ele. Gelozia este partea intunecata a iubirii iar in exces, ea devine dificultate pentru ambii parteneri de iubire si poate distruge relatia si sentimental valori proprii ale celui care o traieste. Gelozia nu poate fi depasita fara confruntare, intelegere si schimbare.