Trivaccinul antirujeolic, antirubeolic, antioreionic (vaccinare neinclusa in programul national de imunizari)

Generalitati

Indicatii
- imunizarea activa fata de rujeola, oreion si rubeola, incepand cu varsta de 12 luni
- imunizarea activa a copiilor care traiesc in colectivitati (crese, gradinite), incepand cu varsta de 9 luni; in acest caz este necesara revaccinarea copilului la varsta de 15 luni, cu acelasi vaccin pentru a asigura o protectie perfecta
- imunizarea in cadrul masurilor preventive de vaccinare, a tuturor copiilor mai mari de 9 luni, dintr-o colectivitate, daca exista un risc epidemiologic.
Nota: antecedentele de boala (indiferent care din cele trei) nu constituie un argument suficient pentru a contraindica vaccinarea. In plus nu putem fi siguri de diagnosticul unui episod infectios anterior, riscand astfel sa lasam persoana fara protectie.

Mod de administrare - se administreaza de preferinta intramuscular dar si subcutanat. Doza recomandata pentru vaccinare este de 0,5 ml. Vaccinul se poate administra simultan cu orice alt vaccin, dar injectarea trebuie facuta in 2 zone anatomice diferite

Schema de vaccinare

Pentru vaccinare este necesara o singura administrare, daca varsta copilului este cuprinsa intre 12-15 luni.
Daca vaccinarea s-a inceput la varsta de 9 luni, pentru copiii care traiesc in colectivitati, o a 2-a injectie este recomandata 6 luni mai tarziu (la varsta de 15 luni).

Efecte secundare si contraindicatii

Vaccinul combinat este bine tolerat de copii. Reactii minore pot fi observate la 5 zile de la injectare: febra, simptome rinofaringiene sau respiratorii trecatoare, o usoara eruptie. Ca urmare a vaccinarii, persoanele tuberculino-pozitive pot deveni pentru scurt timp tuberculino-negative.
Situatiile in care vaccinul este contraindicat sunt:
- boli acute febrile
- boli acute sau cronice in curs de evolutie
- alergie cunoscuta la proteinele de ou
- administrarea recenta de imunoglobuline
- sarcina
- administrarea recenta de imunoglobuline, datorita riscului de inactivare a vaccinului
- imunodepresia dobandita sau congenitala (include infectia cu HIV).

Copii nascuti din mame seropozitive pentru HIV

Intrucat anticorpii materni de tip Ig G pot traversa placenta, situatia serologica a copilului nu poate fi stabilita cu precizie decat dupa varsta de 9-10 luni (s-au identificat anticorpi materni si pana la varsta de 14 luni); pentru a stabilii daca un copil este sau nu infectat cu HIV, trebuie obtinut mai intai rezultatul prin examen Western Blot sau prin detectare de genom viral.
In cazul in care:
- copilul nu este infectat HIV: calendarul vaccinarilor poate fi aplicat normal
- copilul este infectat HIV: este necesar avizul unei echipe formate din epidemiolog si medic pediatru.