Peste 2000 de cadre medicale au trecut pragul Targului International de Cariere Medicale organizat in weekend la Bucuresti

Oferte pentru locuri de munca permanente si temporare, salarii de la 3000 de euro in sus sau chiar 2000 de lire/saptamana ca Resident Medical Officer in spitalele private din Marea Britanie, oportunitati de dezvoltare profesionala excelente, cursuri de limba straina pentru medici si familiile acestora, asistenta in procesul de inregistrare si relocare sunt doar cateva dintre avantajele oferite de angajatori medicilor ieseni in cadrul Targului International de Cariere Medicale care a avut loc la Bucuresti in acest weekend.

Peste 2000 de medici tineri si medici cu experienta, farmacisti, asistenti medicali, dentisti, studenti la medicina sau proaspeti absolventi au vizitat sambata si duminica Targul International de Cariere Medicale si Farmaceutice, cel mai mare eveniment de recrutare din domeniul medical si farmaceutic din Europa si primul care a fost realizat in Romania. Targul este organizat bianual de dr. Grzegorz Chodkowski (MedPharmCareers.com), in colaborare cu Houston NPA, partenerul oficial pentru Romania. „Targul International de Cariere Medicale si Farmaceutice a ajuns in toamna aceasta la a V-a editie in Romania, ultimul eveniment din toamna aceasta avand loc la Bucuresti. Numarul vizitatorilor a fost peste asteptari si la aceasta editie, foarte multi participati venind chiar din mai multe colturi ale tarii", a declarat dr. Grzegorz CHODKOWSKI, medic cardiolog polonez, organizatorul Targului.

La aceasta editie din Bucuresti si seminariile informative tinute de organizatori si de recrutatorii prezenti la targ s-au bucurat de succes. Cei interesati au putut afla gratuit informatii despre: cum se poate invata engleza medicala in mod eficient, detalii despre conditiile de munca din spitalele private din Marea Britanie, despre locurile de munca din Germania, Elvetia, Suedia si Norvegia (pentru acestea 2 din urma candidatul si familia acestuia beneficiaza si de cursuri de limba), ce presupun joburile de tip locum (temporare).

Personalul medical care doreste sa inceapa o cariera peste hotare este foarte derutat si la inceput putin informat despre toata procedura pe care trebuie sa o urmeze, despre dosar, despre ce inseamna colaborarea cu o agentie de recrutare, de cate acte este nevoie pentru a putea incepe efectiv munca. Procesul nu este nici usor si nici rapid, iar o colaborare foarte buna cu agentia de recrutare internationala este cruciala, iar candidatul trebuie sa inteleaga importanta acestei agentii si rolul intermedierii, agentia fiind practic angajata de spitale private/spitale de stat/clinici/centre medicale/farmacii,etc sa gaseasca candidatul cel mai bun pentru un anume post. Asadar, foarte multe intrebari la Targ au fost legate de procesul de recrutare si modalitatea de gasire a unui loc de munca in afara. Pasii initiali sunt urmatorii: participarea la Targul International de Cariere Medicale (MedPharmCareers), discutii si contactarea agentiilor de recrutare, colectarea de date si informarea asupra ofertelor si conditiilor. Apoi urmeaza completarea CV-ului medical dupa un anumit formular si intocmirea dosarului medical (diplome de studiu, adeverinte si autorizatii, obtinerea Certificatului de

Conformitate, legalizari, analize medicale, scrisori de recomandare, test de limba straina-dupa caz, inscrieri si cursuri speciale-dupa caz, livrarea documentelor si obtinerea echivalarilor), interviul individual cu recrutatorii in tara de origine, interviul cu viitorul angajator in tara unde s-a aplicat si vizita la viitorul loc de munca, decizia finala si semnarea contractului de munca. “Acest proces poate dura in medie intre 1 luna si 6 luni, totul depinde de durata obtinerii Certificatului de Conformitate si actelor de la Ministerul Sanatatii si Colegiul Medicilor. De indata ce medicii au aceste certificate, inregistrarea in sistemul de sanatate britanic nu dureaza mai mult de 3-4 saptamani de exemplu. Limba straina este de asemenea o chestiune care implica timp pentru a deveni fluent in engleza, franceza sau germana. Daca se decid sa munceasca in Scandinavia, agentiile care recruteaza pentru Suedia, Norvegia sau Danemarca ofera cursuri de limba gratuite si cursuri de adaptare atat pentru medic, cat si pentru familia acestuia. In principiu, costurile suportate de candidat sunt cele pentru obtinerea si legalizarea actelor si cele pentru taxele de inregistrare la autoritatile nationale care reglementeaza practica medicala in tara unde va lucra. ” a explicat Simona OPREA din partea Houston NPA, compania care promoveaza evenimentul pe piata din Romania.

In ceea ce priveste numarul ofertelor cu care angajatorii au venit la Targ, sunt disponibile aproximativ 4000-5000 in toata Europa, care se adreseaza tuturor participantilor la aceste Targuri, nu numai celor din Romania, ci si celor din restul tarilor unde se desfasoara Targul in aceasta toamna. Printre specializarile medicale cele mai cautate de recrutatori in toate cele 4 orase din Romania s-au numarat anestezia, medicina de urgenta, radiologia, medicina interna, chirurgia si medicina generala. Tarile in care au fost oferite cele mai multe joburi in cadrul editiei a 5-a din Romania sunt: Marea Britanie, Irlanda, Germania, Suedia, Danemarca, Franta, Elvetia, Belgia, Norvegia si Spania.

Cele mai multe posturi s-au adresat medicilor specialisti si cei cu experienta. Salariile si pachetele salariale oferite personalului medical din Romania difera de la o tara la alta. Pentru medicii seniori, cele mai mici salarii oferite in cadrul Targului International de Cariere Medicale sunt cuprinse intre 80.000 – 120.0000 Euro/an, pentru posturi in Germania, Danemarca, Norvegia si Suedia, iar cele mai mari in Irlanda si Marea Britanie, ajungand intre 150.000-200.000 euro pe an.

Potrivit organizatorilor, motivatia medicilor de a pleca din tara este influentata de reducerile salariale suferite in ultima perioada de catre personalul medical, lipsa dotarilor si a conditiilor optime de munca din unitatile sanitare, subtinantarea sistemului sanitar si dorinta de a incepe o cariera medicala cu posibilitati salariale de aproximativ 10 ori mai mari. Fenomentul de migratie al medicilor este unul global si nu se limiteaza numai la Romania. Exista mii de medici care au plecat din Germania in Marea Britanie, Irlanda sau Scandinavia si aproximativ 40% din medicii irlandezi lucreaza in afara Irlandei. De asemenea, mii de doctori din Marea Britanie au migrat catre Statele Unite, Canada, Australia, Noua Zeelanda, Africa de Sud sau Orientul Mijlociu.

Cu ocazia Targului, personalului medical roman le-a fost prezentat si site-ul www.medpharmjobs.com, un portal creat de profesionisti internationali in recrutare medicala. Pe acest site se vor aduce laolalta toate ofertele de munca din Europa si din intreaga lume, dezvoltatorii proiectului propunandu-si ca in timp acest portal sa devina sursa online cea mai sofisticata si cea mai importanta din punct de vedere al serviciilor de recrutare in domeniul medical si farmaceutic, fiind puternic optimizata si cu o interfata “prietenoasa”.

Organizatorii aproximeaza ca la toate cele 4 editii din aceasta toamna (Cluj, Timisoara, Iasi, Bucuresti) organizate in Romania au participat peste 6000 de vizitatori.