Aceste rezultate provin din analiza pe termen lung a datelor prelevate de la aproximativ 3000 de femei cu cancer mamar.
Cele mai mici nivele de mortalitate au fost inregistrate in cazul femeilor care au efectuat exercitii fizice timp de 3-5 ore saptamanal.
Aceste vesti sunt imbucuratoare pentru femeile cu cancer de san.
Nu este necesar ca ele sa devina atlete; multe femei sunt slabite dupa tratamentele agresive antitumorale, de aceea e bine ca activitatea fizica sa fie inceputa si continuata treptat.
3 ore de plimbare pe saptamana reduc la jumatate riscul de dezvoltare a cancerului de san
Rezultatele cercetarilor au fost comparate cu cele ale femeilor care nu efectuau cel putin 1 ora de mers pe jos saptamanal. Astfel:
- 1-3 ore de plimbare pe saptamana au redus riscul de deces cu 20%
- 3-5 ore de mers pe jos au redus procentul riscului de deces pana la 50%
- activitatea mai intensa, peste 5 ore pe saptamana, a redus riscul de deces cu 40-44%.
Cercetatorii sustin ca activitatea mai intensa nu trebuie descurajata, atata vreme cat face bine celor care o practica, dar, pe de alta parte, pacientele trebuie informate ca exercitiile moderate aduc beneficii maxime.
Femeile cu cancer mamar trebuie incurajate sa faca miscare de cel putin doua ori pe saptamana. Posibilitatea de a efectua aceste exercitii si beneficiile asupra evolutiei cancerului sunt deosebit de incurajatoare.
Iar beneficiile legate de supravietuire nu sunt singurele. Alte studii au concluzionat ca pacientele cu cancer mamar care duc o viata activa se bucura de o dispozitie si de o imagine corporala mai buna, precum si de mai mult respect de sine. Si in aceste cazuri miscarea exercita efecte protectoare fata de dezvoltarea bolilor de inima si diabetului.
Expertii subliniaza ca femeile nu trebuie sa astepte sa se imbolnaveasca pentru a deveni active; exercitiul fizic moderat scade in primul rand riscul de a dezvolta cancer de san.