Datorita culorii, texturii si aspectului, unghiile sunt considerate indicatori precisi pentru starea de sanatate a organismului. Modificarile patologice ale unghiilor sunt semne si simptome pentru afectiuni precum: diabetul zaharat, boli cardiovasculare, onicomicoza, anemie sau cancer. Trebuie mentionat ca pacientii pot manifesta si alte semne si simptome specifice acestor afectiuni inainte ca modificarile unghiilor sa devina evidente.
Inca din vremea lui Hippocrate unghiile sunt considerate indicatori ai starii generale de sanatate!
Linii, urme de traumatisme, pete albe sau decolorate, forme neregulate, fragilitate, toate acestea sunt semne care apar la nivelul unghiilor si care indica existenta unor deficiente de vitamine si minerale, infectii fungice sau afectiuni grave, precum: anemie, diabet zaharat, boli cardiovasculare sau cancer. Astfel, daca organismul nu primeste o cantitate necesara de proteine sau zinc pe suprafata unghiilor pot aparea pete albe; daca exista o carenta de fier pe suprafata unghiilor se poate observa o curba concava la care se adauga o linie proeminenta pe orizontala.
Carenta din complexul vitaminic B si biotina se manifesta prin fragilitatea unghiilor si striatii multiple pe suprafata acestora. Daca organismul se confrunta cu un deficit de vitamina B12, in special, atunci unghiile devin uscate, neuniforme si de culoare mai inchisa in partea superioara.
Deoarece unghiile sunt un indicator al starii generale de sanatate se recomanda autoexaminarea periodica a acestora pentru a verifica daca sunt sanatoase, de culoare roz, daca suprafata este neteda si nu exista curbari sau striatii.
Modificarile unghiilor sunt semne pentru urmatoarele afectiuni:
- afectiuni hepatice - unghiile devin opace (nu transparente) ci albe;
- boli renale - jumatate de unghie are o nuanta deschisa (alba) si cealalta jumatate este sanatoasa, de culoare roz;
- boli cardiovasculare si diabet zaharat - spre varf unghiile au o nuanta inchisa, iar pe suprafata acestora se pot observa semicercuri;
- afectiuni ale tiroidei - unghii fragile, care se rup cu usurinta;
- psoriazis - unghii fragile, cu striatii pe suprafata acestora;
- boli ale plamanilor - unghii curbate spre in jos, in nuante de albastru sau violet;
- artrita reumatoida - unghii "bombate", de forma convexa;
- polipi nazali si infectii cronice ale sinusurilor - unghii in nuante de galben;
- infectii bacteriene - unghii in nuante de verde;
- infectii fungice (onicomicoza) - unghii ingrosate, inegale in nuante de albastru inchis;
- cancer de piele - prezenta unei dungi in nuante de negru sau maro pe suprafata unghiei.
In functie de culoare
Daca unghiile incep sa isi schimbe culoarea sau textura, una dintre cele mai comune cauze este infectia fungica. De asemenea, afectiuni comune, precum afectiunile tiroidei pot determina modificari patologice ale unghiilor, acestea devenind uscate, casante si cu multiple striatii.
1. Nuanta de albastru - indicator pentru boala pulmonara cronica obstructiva (BPOC), emfizem pulmonar sau alte boli pulmonare. Nuanta de albastru a unghiilor reprezinta un tip de cianoza cauzat de existenta unui nivel scazut de oxigen care circula in globulele rosii din sange. Totodata, acestea pot reprezenta un nivel ridicat al hemoglobinei in circulatia sanguina. Daca unghiile revin la culoarea naturala, in urma incalzirii si/sau masajului, cauza acestui semn este tulburarea de circulatie a sangelui cauzata de expunerea la frig, constrictie (tesuturi sau vase sangvine care furnizeaza oxigen tesuturilor) sau din alte motive. Daca unghiile isi pastreaza nuanta de albastru, atunci poate fi vorba despre o afectiune sau anomalie structurala care interfereaza cu capacitatea organismului de a oxigena globulele rosii din sange.
2. Nuanta inchisa (spre negru) - indicator pentru anemie, deficit de vitamina B12, infectii bacteriene, boli renale cronice, tulburari ale glandei suprarenale, afectiuni hepatice, cancer sau melanom, intoxicatie cu argint (metale grele), traumatisme.
3. Nuanta deschisa (alb) - indica boli renale, afectiuni hepatice sau anemie. Liniile albe pozitionate pe orizontala unghiilor pot semnala deficienta de proteine.
4. Pete albe - uneori acestea apar din cauza unei carente de zinc, carenta de fier sau leziuni la nivelul unghiilor. Totodata, aceste pete albe pot indica si anumite afectiuni interne, cum ar fi artrita sau otravirea.
5. Zone albe sub unghii - portiuni albe vizibile sub unghie, in mod special in varful unghiei, indica o infectie fungica care necesita tratament medical. Daca jumatate de unghie are o nuanta deschisa (alba), si cealalta jumatate are o nuanta mai inchisa, mai ales spre varful unghiei, atunci exista riscul ca pacientul sa sufere de o boala de rinichi.
6. Nuanta de gri (cenusiu) - sugereaza afectiuni precum: artrita reumatoida, edem, malnutritie, complicatii dupa o interventie chirurgicala, glaucom, boli pulmonare, emfizem sau boli cardiovasculare.
7. Nuanta de verde - unghiile cu aceasta nuanta sunt asociate cu existenta unei alergii, infectii bacteriene, infectii fungice localizate sau un emfizem sever.
8. Nuanta de galben - indicator pentru afectiunile specifice sistemului limfatic, boli ale sistemului respirator, diabet zaharat sau afectiuni hepatice. Colorarea in nuante de galben a unghiilor poate aparea din cauza afectiunilor respiratorii, precum bronsita acuta, sau umflarea mainilor (limfedem). In cazul sindromului unghiilor galbene, acestea se ingroasa, cresc cu dificultate si conduc la modificari de culoare. Unghiile afectate de aceasta boala pot fi lipsite de cuticule si se pot detasa de tesut in anumite zone.
9. Nuante de violet - privarea de oxigen, afectiuni circulatorii, malformatii congenitale.
10. Nuante de rosu - hemoragie cerebrala, boli cardiovasculare, hipertensiune arteriala, boli pulmonare, atac de cord, intoxicatia cu monoxid de carbon.
11. Pete intunecate (nuante de negru-gri) pe laterale - indica existenta unei boli renale.
12. Linii in nuante de rosu sau maro pe lungimea unghiilor - pot fi cauzate de endocardita (inflamatie a tesutului inimii) sau trichineloza (infectie parazitara cauzata de prepararea necorespunzatoare a carnii de porc). Existenta unei linii simple, in nuanta de albastru inchis, este un semn al cancerului de piele.
Dungi inchise la culoarea (nuanta de negru) pe suprafata unghiilor indica existenta unei afectiuni cardiace (ateroscleroza coronariana), iar liniile subtiri in nuante de negru indica o boala de inima.
13. Pete sub unghii in nuante de maro - indica afectiuni comune ale pielii, precum psoriazisul. Petele maro-rosiatice indica o deficienta de acid folic, proteine sau vitamina C.
In functie de textura
- existenta unor mici striatii pe suprafata unghiei indica carenta de fier din organism. Daca aceste striatii sunt ondulate atunci indica afectiuni precum, psoriazis sau artrita inflamatorie.
- daca unghiile sunt uscate si fragile indica existenta unei afectiuni a tiroidei.
- prezenta liniilor orizontale pe suprafata unghiei sunt semne pentu diabet zaharat, boli circulatorii, febra manifestata in trecut sau malnutritie.
In functie de aspect
- daca unghiile par sa se curbeze in jurul degetului este un semn pentru bolile de plamani, afectiuni hepatice sau boli inflamatorii intestinale.
- daca pe suprafata unghiei apare o linie care imparte unghia in doua indica o afectiune a tiroidei.
Pentru a avea cu adevarat unghii sanatoase si puternice trebuie sa acordati o atentie deosebita alimentatiei si sa puneti accept pe adoptarea unei alimentatii echilibrate. Complexul vitaminic B si minerale, precum zinc, calciu, fier, impreuna cu vitamina D contribuie la mentinerea sanatatii unghiilor si a intregului organism.
Aceste elemente esentiale se gasesc in: galbenusul de oua, unt de arahide, branza, conopida, cereale integrale, linte, lapte, precum si in multe alte surse alimentare, insa intr-o cantitate mai mica. Sunt recomandate si suplimentele nutritionale, dar de regula se opteaza pentru sursele naturale deoarece sunt mai eficiente iar organismul le asimileaza mai usor si, in plus, acesta beneficiaza de proprietatile celorlalte vitamine si minerale existente in aceste surse naturale.
Un factor important pentru mentinerea sanatatii unghiilor este lumina soarelui. Organismul are nevoie ca lumina naturala sa intre in contact direct cu pielea in scopul procesarii corecte a vitaminelor A si D. In lipsa acestui proces vital, unghiile, parul si oasele nu se vor dezvolta armonios!
Este nevoie de aproximativ 6 luni pentru ca o unghie de creasca complet, de la cuticula pana in varf, in cazul unei deteriorari complete a acesteia. Ca urmare a unui traumatism mai vechi puteti identifica pe suprafata unghiei striatii, pete sau linii.
Specialistii in reflexologie sustin ca pe suprafata unghiilor pot aparea linii longitudinale din cauza stresului si in urma unor perioade emotionale indelungate.
Sfaturi pentru a mentine sanatatea unghiilor, pentru a preveni infectiile si pentru a imbunatati aspectul acestora:
- Pastrati-va unghiile curate si uscate;
- Evitati folosirea lacurilor de unghii care contin formaldehida sau acetona;
- Manichiura trebuie facuta numai cu instrumentele proprii;
- Nu inlaturati cuticulele si nu curatati adanc sub unghii, deoarece pot aparea la infectii.
- Daca aveti unghii false, autoexaminati frecvent unghiile pentru a observa instalarea nuantei de verde - semn al infectiei bacteriene.
- Adoptati o dieta echilibrata si administrati vitamine pe baza de biotina.
- Zilnic, aplicati pe unghii si cuticule crema hidratanta. Cremele cu uree, fosfolipide sau acid lactic previn craparea unghiilor.
- Unghiile incarnate nu trebuie sa le scoateti singuri; apelati la un medic dermatolog pentru ca aceasta procedura sa fie realizata in deplina siguranta.
Pentru a va mentine sanatatea unghiilor adresati-va unui medic dermatolog!