Amputatia se refera la ablatia unui membru sau unui segment de membru, de obicei, a unui brat/mana sau picior. Amputarea poate surveni in urma unui traumatism (amputare traumatica) sau a unei interventii chirurgicale. Amputarea in chirurgia vasculara se practica, rareori, la nivelul bratelor; in schimb, chirurgii vasculari amputeaza frecvent degete de la maini sau picioare, in cazuri mai severe, fara rezerva vasculara, ajungandu-se la amputatii de picior, gamba sau chiar coapsa.
Tehnica este una dintre cele mai vechi proceduri chirurgicale. Uneori este posibila inlocuirea membrelor amputate cu proteze specifice.
Pacientii ce trec printr-o amputatie pot suferi depresii, dureri-fantoma, persistenta durerilor, in ciuda tratamentului, lucruri ce complica si prelungesc perioada de recuperare.
Cauzele amputarii pot include urmatoarele situatii:
Majoritatea amputarilor de membre inferioare se realizeaza deoarece arterele de la picioare sunt blocate din cauza rigidizarii lor (ateroscleroza). Intrucat diabetul poate provoca rigidizarea arterelor, aproximativ 30-40% dintre amputatii se efectueaza la acesti bolnavi.
Pacientii care sufera de aceasta boala pot suferi de complicatii ale diabetului: picior diabetic(picior Charcot)sau ulceratii cutanate la nivelul piciorului. Aproximativ 7% dintre bolnavi vor manifesta o ulceratie activa sau vindecata, de obicei recurenta. Dintre acestia, la aproximativ 5-15% se va impune amputarea membrului afectat, in special la barbatii in varsta care fumeaza.
Cand rigidizarea arterelor devine atat de severa incat se dezvolta gangrena si durerea devine constanta, amputarea este singura optiune terapeutica; in caz contrar, infectia se va extinde, iar viata pacientului va fi pusa in pericol. Uneori, pentru a se evita amputarea, se poate incerca stentarea vaselor afectate sau efectuarea de bypass-uri. Totusi, nu toti pacientii indeplinesc conditiile potrivite pentru acest tip de interventie.
Amputatiile la nivelul membrului superior
Amputatiile la nivelul membrului inferior
Procedura chirurgicala
Ca prim pas, vasele de aport arterial si venos sunt ligaturate pentru a preveni o hemoragie. Ulterior, muschii sunt sectionati, iar oasele sunt taiate cu ajutorul unui instrument numit fierastrau oscilant. Dupa ce osul este slefuit, muschiul si pielea urmeaza sa il acopere, pentru a da forma finala bontului. Este recomandata stabilizarea distala a musculaturii, ce are scopul de a permite o contractie eficienta si a de a evita atrofia.
Investigatii
Se pot utiliza ca investigatii adjuvante urmatoarele:
• Complicatii generale - angina pectorala, infarct miocardic si accident vascular cerebral. Deoarece mobilitatea este limitata dupa amputare se pot dezvolta escare, tromboza venoasa profunda
• Complicatii locale - infectii locale, la niveul bontului. Pentru a se reduce riscul de infectie se vor administra antibiotice. Uneori, vindecarea bontului se realizeaza cu dificultate, fie din cauza infectiei, fie din cauza problemelor de circulatie.
In situatii exceptionale, medicii pot recurge la o noua interventie chirurgicala la nivelul bontului sau pentru indepartarea unei suprafete mai mari a membrului. Tot in cazuri exceptionale, la nivelul genunchiului sau soldului pot aparea contractii involuntare, care, de regula, sunt imposibil de corectat si care nu permit utilizarea unei proteze.
Pentru prevenirea acestor contractii pacientul trebuie sa urmeze sedinte de fizioterapie, la scurt timp dupa realizarea operatiei.
Alte complicatii
Tromboza venoasa profunda se poate manifesta din cauza ligaturii arterelor in timpul operatiei sau din cauza lipsei de miscare. Se vor administra anticoagulante (heparina) pentru a reduce riscul de formare a cheagurilor de sange.
Durerea fantoma este o alta complicatie a amputatiei care se caracterizeaza prin senzatia de durere la nivelul zonei amputate. De obicei durerea este usoara, suportabila, dar extrem de neplacuta. Cu timpul, pacientii se acomodeaza cu ideea membrului lipsa si durerea se atenueaza, pana la disparitie.
Pierderea unui membru inseamna o invaliditate permanenta cu impact asupra imaginii de sine a unui pacient, cu implicatii la nivelul autoingrijirii si a mobilitatii. Reabilitarea incepe imediat dupa interventia chirurgicala in timpul fazei acute de tratament, iar cand starea pacientului se imbunatateste va fi dezvoltat un program mai amplu de recuperare.
Succesul reabilitarii depinde de o serie de factori, printre care:
- nivelul si tipul amputarii;
- tipul si gradul handicapului rezultat;
- starea generala de sanatate a pacientului;
- sprijinul familiei.
Atitudinea pozitiva contribuie la recuperarea fizica prin cresterea respectului de sine si promovarea independentei. Programul de reabilitare va fi conceput de catre specialisti in functie de nevoile fiecarui pacient; implicarea activa a fiecarei persoane si a familiei este vitala pentru succesul programului.
Scopul reabilitarii dupa o amputatie este de a ajuta pacientul sa redevina functional si independent si sa isi imbunatateasca calitatea generala a vietii (atat fizic si emotional, cat si social).
Pentru a fi eficiente, programele de recuperare in urma amputarii pot include:
- tratamente pentru vindecarea ranilor si ingrijirea bontului;
- activitati pentru imbunatatirea abilitatilor motorii, reluarea activitatilor de zi cu zi;
- exercitii care contribuie la dezvoltarea fortei musculare, rezistentei si controlului;
- protezare;
- ameliorarea durerilor post-operatorii sau de tip fantoma;
- sprijin emotional pentru a depasi perioada de depresie si pentru imbunatatirea imaginii de sine;
- utilizarea dispozitivelor medicale de reabilitare;
- consiliere nutritionala in scopul accelerarii vindecarii si a starii generale de bine;
- consiliere profesionala;
- adaptarea mediului de acasa pentru usurarea activitatilor zilnice, asigurarea sigurantei, accesibilitatii si mobilitatii;
- instruirea si educatia familiei pentru a contribui la sprijinirea pacientului.
Specialistii implicati in programele de reabilitare a pacientilor cu amputatii:
- ortoped/chirurg ortoped;
- psihiatru;
- specialist medicina interna;
- specialist asistenta medicala;
- fizioterapeut;
- psihoterapeut (terapie ocupationala);
- asistent social.
Amputatia are un impact psihologic major deoarece:
- pacientul trebuie sa se acomodeze si sa faca fata senzatiei de pierdere a membrului amputat;
- pacientul trebuie sa se adapteze pierderii functiei membrului amputat;
- pacientul trebuie sa se acomodeze cu noua imagine corporala si cu perceptia altor oameni.
Emotiile, gandurile si experientele negative dupa amputare sunt firesti, mai ales la persoanele care au avut nevoie de o amputare de urgenta, care nu au avut timp sa se pregateasca psihic pentru efectele acestui tip de chirurgie.
Deseori se intalnesc:
- depresia;
- anxietatea;
- neacceptarea necesitatii schimbarii stilului de viata;
- durerea;
- dorinta de suicid.
Pentru ameliorarea acestor simptome poate fi nevoie de un tratament suplimentar cu antidepresive sau consiliere pentru a imbunatati capacitatea persoanei in cauza de a trai cu un membru amputat.