Escarele - ce trebuie sa stim despre ele?

Generalitati

Escara, cunoscuta in termeni medicali ca leziune de decubit sau ulcer de presiune, ramane o problema majora de sanatate, fiind una dintre complicatiile cele mai severe ale pacientilor cu mobilitate redusa. Pentru persoanele afectate, atat varstnice, cat si tinere, aceasta presupune un tratament indelungat, care implica utilizarea atat de resurse materiale, cat si umane. 

Escarele sunt cauza decesului a 7-8% din totalul pacientilor cu paralizie totala a membrelor inferioare. Studiile internationale efectuate asupra unor grupuri mari de pacienti au relevat faptul ca o treime din pacientii cu escare decedeaza pe perioada spitalizarii. In general, cauza decesului in cazul acestor pacienti este boala primara, insa, in unele cazuri, escarele pot contribui si ele la deces, prin complicatiile pe care le determina.

In ceea ce priveste persoanele in varsta, escarele sunt mai frecvente in randul femeilor, datorita sperantei de viata mai ridicate, doua treimi din cazuri inregistrandu-se la pacientii cu varste peste 70 de ani. Dintre persoanele tinere care sufera de escare, majoritatea sunt barbati, in jurul varstei de 30 de ani, acest lucru explicandu-se prin numarul mai mare de barbati care sufera traumatisme vertebro-medulare (accidente rutiere, tentative de suicid).

Ce este escara?

Escara este o leziune tegumentara, care apare in urma mentinerii corpului intr-o pozitie fixa, fara schimbarea centrului de greutate (fara mobilizare), timp de o perioada indelungata. Escara se dezvolta ca urmare a presiunii constante exercitatw asupra pielii, ce diminueaza alimentarea cu sange a zonei afectate, conducand la ischemia tesutului respectiv. Escara apare in cazul imobilizarii intr-un scaun cu rotile sau la pat, chiar si pe o perioada scurta de timp, de ordinul orelor. Astfel, este important ca pacientii sa fie mobilizati pasiv, chiar si pe durate scurte, pentru a preintampina aparitia leziunilor de decubit.

Escara se manifesta, in prima faza, prin eritem tegumentar (culoare rosiatica a pielii), insa, in lipsa unei ingrijiri corecte, aceasta se agraveaza, formand mai intai o flictena (vezicula), ce reprezinta practica o ilustrare a distrugerii jonctiunilor dermo-epidermice. Ulterior, leziunea se aprofundeaza, trecand succesiv prin etapele bine-cunoscute, ca in final sa afecteze toate straturile pielii, tesut adipos si os. Cele mai frecvente zone afectate de escare sunt cele aflate deasupra unor proeminente osoase (oase apropiate de piele), de exemplu: zona sacrala si fesele, coatele, soldurile, gleznele, umerii, spatele, urechile si partea din spate a capului, precum si alte zone osoase care vin in contact cu suprafata patului.

Care sunt factorii de risc pentru aparitia escarelor?

Pentru a preveni escarele, este importanta identificarea factorilor de risc in vederea diminuarii actiunii acestora. Principalii factori de risc pentru aparitia escarelor sunt reprezentati de imobilitate si de nivelul scazut de activitate. Prin urmare, persoanele imobilizate la pat sau cu o capacitate limitata de miscare (de ex. cele conditionate de un scaun cu rotile) trebuie evaluate in vederea determinarii riscului de aparitie a escarelor.

Alti factori de risc pentru aparitia escarelor includ:

Cum prevenim aparitia escarelor?

Dupa identificarea factorilor de risc, este important sa se ia masuri pentru atenuarea sau indepartarea lor, esentiala fiind reducerea presiunii de la nivelul proeminentelor osoase, precum si ingrijirea pielii din aceste zone.
Toate persoanele imobilizate la pat trebuie repozitionate cel putin o data la doua ore, daca starea pacientului o permite. Repozitionarea sau transferul pacientului se va face prin ridicare, evitandu-se frecarea de pat prin tragere (alunecare).

Se recomanda, de asemenea, utilizarea pernelor clasice sau pernelor din spuma poliuretanica pentru a evita contactul direct dintre proeminentele osoase (cum ar fi genunchii sau coatele) in cazul pozitiei laterale a pacientului. Cand pacientul este culcat in pozitie orizontala cu sprijin lateral, trebuie evitata pozitionarea directa pe trohanter (sold). Indepartarea presiunii de la nivelul calcaielor se face cel mai adesea prin ridicarea acestora de pe pat.

Saltelele speciale antiescara reprezinta o modalitate eficienta de reducere a riscului de aparitie a escarelor, precum si un ajutor in tratamentul acestora. Pentru persoanele imobilizate in scaun cu rotile, se recomanda utilizarea dispozitivelor de reducere a presiunii precum cele fabricate din spuma, gel, cu aer sau dintr-o combinatie a acestora. Pacientii trebuie repozitionati, mutand centrul de greutate de pe o parte pe alta cel putin o data pe ora sau sa fie culcati din nou in pat.

Pe langa masurile de indepartare a presiunii, ingrijirea pielii pacientilor imobilizati reprezinta o conditie obligatorie de prevenire a escarelor. Pielea tuturor persoanelor cu risc trebuie inspectata sistematic cel putin o data pe zi, insistandu-se asupra proeminentelor osoase. Curatarea pielii se face periodic, folosindu-se un sapun neutru sau o spuma speciala de curatare, care previne iritarea si uscarea pielii. Toaleta nu se face cu apa fierbinte, nu se aplica presiune si nu se freaca pielea excesiv.

Pentru a reduce riscul de uscare a pielii, temperatura ambientala trebuie mentinuta la un nivel de confort, evitandu-se caldura excesiva sau umiditatea scazuta. 

Avand in vedere ca un factor de risc cunoscut in aparitia escarelor il reprezinta dezechlibrele hidroelectrolitice, nutritia inadecvata si alte tipuri de anemii, este important ca pacientului sa ii fie redresate toate aceste dezechilibre, printr-o dieta hiperproteica, hipercalorica, ce vizeaza corectia patologiilor de fond. Cu toate acestea, trebuie sa se adapteze totul in functie de celelalte afectiuni, astfel incat unui pacient diabetic nu i se pot administra substante hipercalorice, fara o tamponare adecvata cu insulina, pentru a preintampina episoade de hiperglicemie. Totul se adapteaza in functie de pacient.

In cazul in care vorbim deja despre aparitia leziunii de decubit, aceasta trebuie incadrata in unul dintre cele patru grade, urmand a fi tratata in conformitate. Exista o larga varietate de pansamente performante ce pot fi acum utilizate pentru vindecare leziunilor de decubit, sporind astfel vindecarea.