Comportamentul sexual deviant

Generalitati

Experientele sexuale fac parte dintr-o viata echilibrata. Dar daca apare o dorinta neobisnuita pentru sex si preocuparea pentru acest lucru este atat de mare incat sanatatea, serviciul, relatiile si alte parti ale vietii sunt afectate, s-ar putea sa fie vorba de un comportament sexual deviant.

Comportamentul sexual deviant este uneori numit hipersexualitate, nimfomanie sau erotomania. Altii il numesc dependenta de sex – comparand starea de bine pe care o ofera activitatea sexuala cu cea oferita de alcool, droguri sau dependenta de jocuri de noroc. Dar comportamentul sexual deviant este considerat o problema de control a impulsului – o dereglare in urma careia nu se poate rezista tentatiei de a face ceva care dauneaza persoanei in cauza sau altor persoane. Comportamentul sexual deviant, este un comportament normal, care creeaza placere si care e dus la extrem.
Nu are asa mare imporatanta cum este numit, insa comportamentul sexual deviant este o problema reala care interfera cu viata de zi cu zi si care chiar poate pune in pericol sanatatea. Dar cu tratament si cu programe de auto – stapanire, se poate invata cum se gestioneaza comportamentul sexual deviant si cum sa se dezvolte o viata sexuala mai sanatoasa.

Simptome

Simptomele comportamentului sexual deviant variaza ca mod de prezentare si intensitate. Impulsurile care determina comportamentul sexual deviant pot fi cronice si intense si persoana se poate simti ca si cum a pierdut controlul.

In general, daca un individ prezinta comportamentul sexual deviant, e posibil sa prezinte unul dintre aceste caracteristici:
- Prezinta parteneri sexuali multipli sau legaturi extraconjugale
- Are relatii sexuale cu parteneri anonimi sau cu prostituate
- Evita implicarea emotionala in relatiile sexuale
- Foloseste site-uri sau telefoane care ofera diferite tipuri de servicii sexuale
- Se masturbeaza in exces
- Prefera sexul sadic sau masochist
- Poate prezenta exhibitionism.

Persoanele care sufera de comportament sexual deviant, de obicei folosesc sexul pentru a scapa de alte probleme, cum ar fi singuratatea, depresia, anxietatea sau stress-ul. Ei pot continua sa se implice in comportamente sexuale riscante, in ciuda faptului ca pot aparea consecinte grave, cum ar fi probleme de sanatate, boli cu transmitere sexuala sau pierderea relatiei.

Barbatii si femeile care sufera de comportament sexual deviant pot fii casatoriti sau implicati in relatii serioase si in aparenta duc vieti normale. In realitate, ei au adesea probleme cu stabilirea si mentinerea intimitatii emotionale. Ei incearca sa se simta impliniti prin comportament sexual, dar nu pot gasi implinirea emotionala si astfel viata lor poate parea goala.
Comportamentul sexual deviant poate sa afecteze pe oricine indiferent de preferintele sexuale, incluzand heterosexualii, homosexualii sau bisexualii.

Cauze

Nu se cunosc cauzele comportamentului sexual deviant. Cercetarile in ceea ce priveste dependenta de sex sunt relativ noi si inca sunt cercetate posibilele cauze, incluzand:
- Anomalii la nivelul creierului.
Anumite boli sau disfunctii pot determina zone ale creierului care afecteaza comportamentul sexual. Scleroza multipla, epilepsia si dementa, toate sunt asociate cu un comportament sexual deviant. In plus, tratamentul bolii Parkinson cu medicamente agoniste de dopamina pot induce comportamentul sexual deviant.
- Substantele chimice naturale ale creierului.
Neurotransmitatorii, serotonina, dopamina, norepinefrina si altii, joaca un rol important in functionarea sexuala si pot avea legatura cu comportamentul sexual deviant, desi nu este clar in ce fel.
- Androgeni.
Acestia sunt hormoni sexuali care apar in mod fiziologic la barbati si femei. Desi androgenii au si un rol important in dorinta sociala, nu este clar cum pot ei influenta comportamentul sexual deviant.
- Schimbari in circuitele electrice ale creierului.
Unii cercetatori sustin o teorie conform careia comportamentul sexual deviant este o dependenta care in timp creeaza schimbari in circuitele neurale – retea de nervi care permite celulelor creierului sa comunice intre ele. Aceste schimbari pot determina senzatii placute in timpul comportamentelor sexuale si senzatii neplacute atunci cand acest comportament nu mai apare.

Factori de risc

Comportamentul sexual deviant afecteaza atat barbatii cat si femeile de toate varstele.
Nu se cunoaste cu certitudine cati oameni sufera de comportament sexual deviant. Este estimat ca este afectata intre 3-6 % din populatia adulta a Statelor Unite. Sunt diagnosticati mai multi barbati decat femei, cu comportamentul sexual deviant. Dar, se poate ca femeile sa mearga la medic mai rar si atunci sunt diagnosticate mai putin.

Unii experti cred ca si alte afectiuni psihologice pot creste riscul dezvoltarii comportamentul sexual deviant. De exemplu, daca in copilarie o persoana a fost abuzata sexual, emotional sau fizic, ar putea sa dezvolte o atitudine anormala fata de sex, sau sa se simta rusinat sau inutil. Aceste sentimente pot inhiba exprimarile sexuale normale si intimitatea va deveni o activitatea sexuala dusa la extrem. Multe persoane care sufera de comportament sexual deviant, au recunoscut un abuz sexual sau fizic in trecut.

Cand ar trebui sa apelam la medic?

Majoritatea persoanelor cu comportamentul sexual deviant necesita tratament. Eforturile de a se trata singuri sau incercarile de a rezista comportamentului sexual deviant sunt adesea fara succes deoarece dorinta este foarte puternica.

Aici sunt cateva intrebari pe care ar trebui sa si le puna o persoana, daca are dubii in legatura cu adresarea catre un ajutor de specialitate:
- Imi pot controla comportamentul sexual?
- Comportamentul meu sexual imi afecteaza relatia, serviciul sau are consecinte negative, cum ar fi ca as putea fi arestat?
- Este sexul mereu in mintea mea, chiar daca nu vreau sa ma gandesc la el?
- Incerc sa-mi infrang exploziile sexuale?

Daca o persoana este ingrijorata ca este obsedata de sex, este bine sa se adreseze unui medic specializat in tratarea comportamentului sexual deviant. Este posibil ca medicul de familie sa va indrume catre un astfel de specialist.
Nu este usor pentru nimeni sa mearga la o consultatie pentru dependenta sexuala pentru ca este o problema personala profunda. Este bine ca oricine merge la o astfel de consultatie sa lase la o parte rusinea pe care o pot simti si sa se concentreze pe avantajele primirii unui tratament.

Teste si diagnostic

Deoarece au fost putine cercetari stiintifice asupra comportamentulului sexual deviant, multe aspecte ale acestei probleme nu sunt pe deplin intelese. Unii experti psihiatrii cred ca este legat de comportamentele impulsive, in timp ce altii cred ca este legat de dependenta.

Indiferent de teorie, comportamentul sexual deviant nu este inca considerat oficial, o afectiune distincta. Prin urmare, poate fi diagnosticat ca un subtip al problemelor in mentinerea controlului sau al dereglarilor sexuale. Unele forme de comportament sexual deviant pot fi considerate parafilii – un comportament inacceptat din punct de vedere social si ilegal, cum ar fi fetisismul sau pedofilia. Totusi formele obisnuite de comportament sexual deviant sunt activitati sexuale normale, cum ar fi masturbarea, duse la extrem.
Pentru majoritatea bolilor mentale, se pune diagnosticul pe baza unor criterii universal valabile. Nu exista astfel de criterii si pentru comportamentul sexual deviant. De aceea, uneori este greu de depistat cand un comportament sexual trece granita normalului si devine excesiv sau deviant.

Pentru a pune diagnosticul, specialistul face o evaluare psihologica amanuntita. Se pun intrebari despre gandurile sexuale, comportamente, dar si despre stabilitatea emotionala. De asemenea, sa va intreba despre abuzul de alcool si droguri, despre familie, relatii si situatia sociala pentru a determina daca comportamentul afecteaza viata in mod negativ. Este posibil sa fie necesar sa se discute si cu familia si prietenii. Se vor face si teste psihologice pentru a vedea daca se gaseste o cauza pentru dependenta sexuala.

Complicatii

Comportamentul sexual deviant poate avea consecinte grave care pot afecta persoana in cauza, dar si pe cei din jur. Acestea pot fi:
- Neglijarea sau inselarea partenerului sau familiei, care pot duce la sfarsitul unor relatii foarte puternice
- Pot sa apara alte afectiuni mentale, cum ar fi depresia, stress-ul extrem si anxietatea
- Pot aparea datorii financiare datorita procurarii pornografiei si serviciilor sexuale
- Pot aparea bolile cu transmitere sexuala, cum ar fi HIV, hepatita sau altele si astfel aceste persoane ii pot infecta si pe altii
- Aceste persoane pot ajunge in arest datorita solicitarii de prostitutie sau datorita comportamentelor neadecvate, cum ar fi exhibitionismul
- Pierderea concentrarii la locul de munca, amenintarea pierderii acestuia
- Posibilitatea aparitiei unei sarcini nedorite
- Adoptarea altor comportamente cu risc crescut, cum ar fi abuzul de droguri si alcool
- Pot aparea sentimente de vinovatie si rusine

Tratament

Teama, rusinea pot ingreuna decizia de a merge la un consult medical pentru comportament sexual deviant, dar este important sa se caute ajutor de specialitate. Tratamentul implica psihoterapie, medicamente si grupuri de discutie. Un prim punct al tratamentului formelor obisnuite de comportament sexual deviant este invatarea de catre persoana in cauza cum sa-si gestioneze dorinta si sa isi reduca comportamentele sexuale excesive in timp ce mentine o viata sexuala normala.
Persoanele cu alte dependente, afectiuni mentale severe sau care reprezinta un pericol pentru cei din jur vor fi internati pentru initierea tratamentului. Fie ca este in spital sau acasa, tratamentul va fi intens la inceput. Este posibil ca tratamentul periodic, de-a lungul timpului sa ajute la prevenirea recaderilor.

Psihoterapie

Sunt cateva tipuri de psihoterapie care pot ajuta in comportament sexual deviant.

Acestea includ:
- Psihoterapia psihodinamica.
Acest tip de terapie se concentreaza pe constientizarea gandurilor si comportamentelor, dezvoltand noi intelesuri ale motivatiei si rezolvarii conflictelor.
- Terapie cognitivo-comportamentala.
Aceasta terapie ajuta la identificarea credintelor si comportamentelor negative, care dauneaza sanatatii si inlocuirea lor cu unele noi, pozitive.
- Terapia de grup.
Persoana se va intalni regulat cu un grup , sub ghidarea unui specialist, pentru a explora emotiile si relatiile.
- Terapia de familie sau consilierea de cuplu.
Comportamentul sexual deviant afecteaza intreaga familie, de aceea este folositor sa participe si partenerul sau copiii la aceste sedinte de terapie.

Medicatia

Sunt putine cercetari legate de folosirea medicamentelor folosite in psihiatrie pentru tratarea comportamentului sexual deviant. Totusi, studii mici au descoperit ca folosirea unor anumite medicamente poate fi folositoare.
Medicatia care se potriveste cel mai bine fiecarei persoane depinde de situatie in ansamblu si de alte afectiuni care pot sa fie asociate, cum ar fi depresia. Este posibil sa apara rezultate satisfacatoare in urma unei asociatii de medicamente,sau se pot incerca mai multe medicamente ca sa se observe care este cel care are cea mai buna actiune, cu cele mai putine efecte adverse.

Medicamentele care trebuie luate in considerare in tratamentul comportamentului sexual deviant sunt:

- Antidepresivele.
Cele mai des folosite pentru tratamentul comportamentului sexual deviant sunt inhibitorii selectivi de serotonina. Acestea includ fluoxetinum (Fluocim, Fluohexal, Fluoxin, Fluran, Prozac), paroxetinum (Arketis, Paroxetin, Seroxat), sertralinum (Asentra, Serlift, Sertralina, Stimuloton, Zoloft). Pacientii pot fi tentati sa opreasca tratamentul deoarece pot prezenta efecte adverse sexuale. Este bine sa consulte medicul pentru a afla cum poate sa inlature aceste efecte secundare.

- Anti–androgenii.
Aceste medicamente inhiba efectele biologice ale androgenilor – hormonii sexuali. Aceste medicamente pot diminua dorinta sexuala, erectiile si fanteziile. Acest tip de terapie este de obicei folosit atunci cand comportamentul sexual deviant este periculos pentru cei din jur, cum ar fi pedofilia.

- Alte medicamente.
Numeroase alte medicamente au fost folosite pentru tratamentul comportamentului sexual deviant si problemelor coexistente, cum ar fi depresia, anxietatea sau abuzul de diferite substante. Aceste substante pot include stabilizatoarele dispozitiei (litiul, de exemplu), medicamentele anxiolitice care blocheaza zona creierului care simte placere in urma unor comportamente care genereaza dependenta.

Preventie

Nu se stie cum se poate preveni comportamentul sexual deviant.
Totusi, tratand afectiunile creierului care predispun la dependenta sexuala, se poate preveni aparitia comportamentului sexual deviant. In plus, identificarea si tratarea simptomelor timpurii, poate ajuta la prevenirea inrautatirii comportamentului sexual deviant pana intr-un punct in care poate fi daunator si altor oameni. Multe persoane care prezinta comportament sexual deviant au fost abuzate sexual in copilarie. Un tratament profesional ii poate ajuta sa vindece aceste cicatrici.

Stilul de viata si remedii, care pot fi folosite acasa
Desi este greu ca o persoana sa reuseasca sa invinga un comportament sexual deviant, fara nici un ajutor este bine ca autocontrolul sa se impleteasca cu terapia.
- Persoanele care urmeaza tratament trebuie sa ramana concentrate pe planul de tratament. Medicamentele trebuie luate asa cum au fost prescrise si participarea la sedintele de terapie trebuie sa continue, chiar daca exista recaderi.
- Educatia. Oamenii trebuie sa fie informati despre comportamentul sexual deviant astfel incat sa inteleaga mai bine cauzele si tratamentul.
- Este bine sa se descopere ce conduce spre acest tip de comportament. Sa se identifice situatiile, gandurile si sentimentele care pot determina comportamentul sexual deviant pentru a gasi o solutie de a-l controla.
- Situatiile riscante ar trebui evitate. Persoanele care au un comportamentul sexual deviant trebuie sa stie ca-si pun in pericol sanatatea lor si a celor din jur, implicandu-se in practici sexuale riscante.
- Trebuie sa primeasca tratament pentru abuzul de alte substante sau pentru alte boli mentale. Pentru dependenti, depresia, anxietatea si stress-ul, se genereaza una pe cealalta ducand la un cerc vicios.
- Persoanele care sufera de comportament sexual deviant trebuie sa gaseasca modalitati de a-si recanaliza tensiunile sexuale prin exercitii si activitati de recreere.
- Acesti oameni trebuie sa invete cum sa isi gestioneaze stress-ul si relaxarea. Este bine sa incerce tehnici de reducere a stress-ului cum ar fi meditatia sau yoga.
- Persoanele care au un comportament sexual deviant trebuie sa ramana concentrate pe scopul lor. Recuperarea poate dura mult timp. Trebuie sa ramana motivati, reamintindu-si permanent ca pot repara relatiile deteriorate, prieteniile sau problemele financiare.