Hepatita virala A (Hepatita epidemica)

Generalitati

Hepatita este un termen general care semnifica prezenta unei reactii inflamatorii la nivelul ficatului. Hepatitele acute virale sunt infectii virale acute sau subacute caracteristice omului si animalelor, care afecteaza intregul organism dar suferinta manifestandu-se cu predilectie la nivelul ficatului.

Se cunosc mai multe tipuri de virusuri hepatitice, notate cu literele mari ale alfabetului latin, cele mai cunoscute fiind cele de la A la E. Unele se transmit pe cale fecal-orala, cum este cazul virusurilor hepatice A si E iar altele prin sange si fluide ale corpului contaminate (virusurile B, C, D).

Hepatita virala A este o boala infecto-contagioasa acuta, produsa de virusul hepatitic A – se mai numeste si hepatita epidemica, deoarece apare in focare epidemice sau epidemii, mai ales la copii.

Mod de transmitere

Sursa de infectie este reprezentata de bolnavii si purtatorii asimptomatici (mai frecvent copii). Transmiterea este de obicei digestiva, fecal-orala:

- prin contaminarea directa cu bolnavul (mai frecventa in colectivitati);

- prin contaminarea indirecta (alimente, apa contaminata) - mai frecventa in epidemii.

Boala se poate transmite rar prin sange sau contact sexual. Perioada de contagiozitate este de 2 saptamani inainte si 1 saptamana dupa debutul bolii. Virusul este prezent la bolnavi in fecale, incepand din ultima parte a perioadei de incubatie si in primele doua saptamani ale bolii.

Practic, omul se infecteaza frecvent in copilarie cu acest virus, dar si ulterior de-a lungul anilor, incat 80-85% dintre persoanele cu varsta de peste 30 de ani au deja dezvoltati anticorpi fata de acest virus (imunitate specifica).

Simptome

Incubatia dureaza intre 15-50 de zile, fiind in medie 28 de zile. Probabilitatea de boala simptomatica este strict legata de varsta: copiii mici fac forme asimptomatice de boala in majoritatea cazurilor; la adolescenti formele acute sunt mai frecvente. Tipic, hepatita acuta A evolueaza in trei stadii: pre-icteric, icteric, convalescenta.

Debutul poate fi pseudo-gripal, gastro-enteric, cu febra, anorexie, astenie, apatie, disconfort digestiv (greata, varsaturi, pierderea apetitului). In stadiul urmator apare icterul, coloratia galbena a sclerelor (albul ochilor) si tegumentelor, urini hipercrome (inchise la culoare) si scaune acolice (decolorate). Durata icterului este de 2-4 saptamani. Convalescenta este marcata de o lunga perioada de astenie.

Hepatita virala A evolueaza in marea majoritate a cazurilor cu vindecare completa. Nu se cronicizeaza. Complicatiile hepatice sau extra-hepatice apar mai ales la adulti.

Tratament

Nu exista un tratament specific, ci doar simptomatic bazat pe administrarea de vitamine si protectoare hepatice.

Igiena riguroasa poate reduce riscul de contaminare, dar nu asigura o protectie eficienta si sigura. Evolutia hepatitei cu virus A este aproape totdeauna favorabila, cu o vindecare completa, fara sechele. Nu se cunosc hepatite cronice si nici purtatori cronici de virus A, dupa infectia cu virus hepatitic A.

Perioada de covalescenta este de 30-60 zile, reprezentand perioada in care se face un control periodic, clinic si de laborator si se consolideaza vindecarea.

Administrarea de imunoglobuline este o metoda rapida, scumpa si limitata in timp (3-6 luni de protectie). Vaccinarea este singura metoda cu adevarat sigura, rapida si eficace, asigurand protectia pe termen lung impotriva hepatitei A.