Cancerul renal sau cancerul de rinichi, este o afectiune de natura maligna cu localizare in parenchimul renal, caracterizata prin proliferare celulara anarhica, scapata de sub controlul mecanismelor reglatoare, care are drept rezultat formarea unor formatiuni tumorale unice sau multiple, ce se pot extinde in structurile din jur sau pot metastaza la distanta.
Majoritatea tumorilor renale apar la inceput in tubulii renali, pentru ca ulterior sa se dezvolte si sa infiltreze viscerul in intregime. Acest tip de cancer este denumit carcinom celular renal.
Cu cat un cancer, indiferent de localizarea lui, este diagnosticat mai precoce in evolutie, cu atat poate fi tratat cu mai mult succes, iar calitatea vietii pacientului nu este atat de mult afectata. Trebuie precizat insa ca neoplasmele renale pun inca numeroase probleme de tratament, datorita prezentarii tardive a pacientilor la medic, unele evoluand mult timp paucisimptomatic.
Carcinomul renal reprezinta 3% din totalitatea neoplaziilor diagnosticate la adulti si 90 - 95% din totalitatea cancerelor de rinichi. Este caracterizat prin absenta unor simptome precoce de alarma, diversitatea tabloului clinic, precum si rezistenta la chimio si radioterapie. Acest tip de cancer are tendinta de a aparea mai frecvent la barbati, cu o rata de 6:1, fata de femei, si se pare ca este diagnosticat mai ales dupa decada a sasea de varsta, insa cand exista un teren genetic predispozant boala se manifesta si la pacientii mai tineri.
Rinichii sunt organe pereche, ce au forma unui bob de fasole si dimensiuni aproximativ similare cu cele ale unui pumn. Sunt localizati in lojele renale, de o parte si de cealalta a coloanei vertebrale, in spatiul retroperitoneal din abdomen, fara a apartine cavitatii abdominale propriu-zise.
Au functii importante in homeostazia mediului intern, fiind responsabili de metabolizare, de mentinerea echilibrului ionic al organismului, mentinerea tensiunii arteriale, dar si producerea unor hormoni (calcitriol, renina, eritropoietina). Fiecare rinichi are un sistem tubular prin care este formata urina, care dreneaza ulterior in uretere, tuburi ce conecteaza rinichii de vezica urinara.
Patologia renala este adesea intricata datorita multiplelor functii pe care rinichii le indeplinesc in organism, iar simptomele ce par a apartine aparatului excretor pot avea uneori o cu totul alta cauza primara. Cancerul renal este si el integrat in aceasta patologie ce pune uneori in dificultate medicii, mai ales daca pacientul nu se prezinta la un consult de specialitate atunci cand observa ca au aparut probleme de sanatate.
Cancerul renal este o afectiune ce poate fi diagnosticata la timp daca pacientii sunt constienti ca de la o anumita varsta exista un risc mai mare pentru a dezvolta o astfel de afectiune.
Cei mai importanti factori de risc asupra carora specialistii atrag in mod deosebit atentia sunt:
- Fumatul: fumatul creste de doua ori riscul de aparitie a cancerului renal, indiferent daca este vorba de fumatul tigarilor obisnuite sau fumatul trabucului. Aproximativ o treime din pacienti au un indelungat istoric de fumat;
- Sexul masculin: cancerul renal este mult mai frecvent diagnosticat la barbati;
- Obezitatea si supraponderabilitatea determina importante modificari hormonale in organism, care pot fi factori de risc. Obezitatea este un factor de risc important in special in cazul femeilor. Cresterea masei corporale are o relatie de proportionalitate directa cu cresterea riscului;
- Administrarea cronica a unor medicamente: atat medicamente ce se elibereaza fara prescriptie medicala, dar si cele pe care le recomanda medicul pentru tratarea anumitor conditii si afectiuni. Se pare ca analgezicele continand fenacetina administrate in doze ridicate sunt printre cele mai periculoase;
- Scleroza tuberoasa;
- Boli cronice de rinichi, dializarea prelungita;
- Transplantul renal;
- Boli genetice, cum ar fi boala von Hippel - Lindau, sau carcinomul renal papilar mosteni;
- Antecedente familiale de cancer renal, mai ales daca este vorba de rude de primul grad;
- Expunere la substante chimice, cum ar fi azbest, cadminiu, benzen, solventi organici sau anumite ierbicide;
- Hipertensiune arteriala: specialistii nu au identificat deocamdata daca boala in sine sau tratamentul recomandat impotriva ei sunt factorii care cresc riscul, insa rezultatul este acelasi indiferent care este principalul motiv;
- Rasa: se pare ca populatia de culoare are un risc usor mai crescut de a dezvolta cancer renal, insa specialistii nu au identificat motivul exact pentru aceasta observatie;
- Limfoame: din motive inca necunoscute, pacientii diagnosticati cu limfoame (cancere ale sistemului limfatic) au un risc mai crescut de a face si cancere renale, motiv pentru care se recomanda un screening periodic.
De retinut!
Existenta acestor factori de risc nu “garanteaza” aparitia cancerului renal, precum nici inlaturarea lor nu ofera protectie maxima impotriva cancerului.
In foarte multe cazuri, pacientii sunt asimptomatici. Pe masura ce tumora creste insa, apar si semnele care determina prezentarea pacientului la medic. Triada simptomatica clasica, alcatuita din durere in flanc, hematurie si palparea unei mase tumorale apare destul de rar (doar in 10% din cazuri) si este un indicator al bolii avansate. 25 - 30% dintre pacienti sunt insa asimptomatici, iar cancerul lor este descoperit intamplator, in urma unor investigatii de rutina.
Cele mai frecvente simptome sunt:
- Hematurie;
- Prezenta unei mase tumorale in abdomen;
- Diminuarea apetitului ;
- Durere in flancuri ce nu se amelioreaza;
- Scadere ponderala in absenta unor motive evidente;
- Febra cu durata prelungita, care nu apare pe fundal de raceala, gripa sau alta afectiune de natura infectioasa;
- Astenie extrema;
- Anemie;
- Hipertensiune arteriala;
- Hipercalcemie;
- Transpiratii nocturne;
- Stare generala alterata;
- Edeme gambiere;
- Varicocel (de obicei pe partea stanga, datorat obstructiei venei testiculare - apare la 2% dintre pacientii de sex masculin).
Daca neoplazia s-a extins si a cuprins si alte zona ale corpului, pacientii pot prezenta:
- Dispnee;
- Hemoptizie;
- Dureri osoase.
Pacientii pot prezenta si simptome, aparute ca urmare a sindroamelor paraneoplazice (daca tumorile induc secretia de hormoni):
- Disfunctie hepatica;
- Eritrocitoza;
- Polineuropatie;
- Amiloidoza;
- Casexie;
- Dermatomiozita.
Suspiciunea de cancer renal poate fi ridicata daca pacientul prezinta simptome sugestive: durere in flanc, urina cu sange (hematurie), scadere ponderala, sau daca la un examen de rutina a fost descoperita tumora in evolutie. Indiferent de modul in care se ajunge la aceasta suspiciune, ea trebuie investigata corespunzator, astfel incat diagnosticul sa poata fi stabilit fara echivoc, iar pacientul sa fie inclus intr-un program terapeutic.
Investigarea pacientului include: anamneza, examenul fizic general, teste de laborator, studii imagistice, recoltarea de probe pentru biopsie. Anamneza este foarte importanta deoarece astfel se vor investiga simptomele pe care le acuza pacientul (se stabileste debutul lor, natura si evolutia lor), se poate stabili daca pacientul are anumiti factori de risc pentru aparitia cancerului, daca prezinta boli renale importante (pentru care eventual a facut sau face inca dializa), si daca are antecedente heredo-colaterale (in familie) de astfel de afectiuni. Anamneza se poate desfasura concomitent cu examenul fizic al pacientului, si poate fi facut chiar de catre medicul urolog ce se va ocupa de pacient.
La examenul fizic se pot evidentia:
- Sensibilitate spontana si la palparea flancului (la aproximativ 40% dintre pacienti);
- Existenta unei mase tumorale abdominale (apare la 25% dintre pacienti);
- Adenopatii supraclaviculare;
- Hipertensiune arteriala;
- Varicocel.
Aproximativ 30% dintre pacienti se prezinta deja in stadii foarte avansate, cand cancerul deja a metastazat. Din acest motiv la examenul fizic se pot cauta si semne sugestive pentru o eventuala metastazare. Organele predilecte pentru localizarile metastazelor sunt: plamanul, tesutul moale, osul, ficatul, pielea, sistemul nervos central. In functie de ceea ce descopera in urma anamnezei si a examenului fizic, medicul va cere si restul investigatiilor, astfel incat sa poata diagnostica problema de sanatate a pacientului.
Investigatiile de laborator includ:
- Analiza urinii si investigarea functiei renale: se va stabili daca exista hematurie microscopica (in cazul in care pacientul insusi nu a observat modificari ale urinei);
- Hemograma, electroliti;
- Investigarea functiei hepatice (prin determinarea enzimelor AST si ALT);
- Calcemia;
- Viteza de sedimentare a eritrocitelor (VSH);
- Timpul de protrombina, timpul de tromboplastina partial activata.
Investigatiile imagistice sunt foarte importante deoarece un numar crescut din pacientii diagnosticati cu cancer renal prezinta tumori mici, diagnosticate pur intamplator.
Cele mai utile investigatii pentru evaluarea si stadializarea maselor tumorale observate sunt urmatoarele:
- Pielograma cu substanta de contrast: implica injectarea unei substante de contrast si ulterior realizarea de radiografii seriate astfel incat sa se stabileasca particularitatile parenchimului renal;
- Tomografie computerizata: a inlocuit foarte mult necesitatea realizarii pielogramelor. Ofera informatii mult mai complexe, atat cu privire la afectarea parenchimului, dar si a sistemului colector, precum si a organelor din jur. Este foarte utila in stabilirea extensiei neoplasmului la alte structuri din jur sau la distanta;
- Ecografie: se poate recomanda la inceputul investigarii pacientului, fiind utila in diferentierea unei tumori fluide de una solida, parenchimatoasa;
- Arteriografie: este indicata in vederea analizarii vascularizatiei tumorii. La ea se apeleaza mai frecvent, in special atunci cand se intentioneaza rezectia tumorii si cand medicul trebuie sa stie exact relatia ei cu vasele din jur;
- Venografie: are aceleasi indicatii ca si arteriografia, doar ca de aceasta data ea poate oferi informatii utile cu privire la drenajul venos din tumora;
- Imagistica prin rezonanta magnetica: se poate realiza atat cu substanta de contrast cat si fara si ofera informatii precise in legatura cu localizarea tumorii, extinderea ei, eventuale metastaze, si chiar si consistenta ei;
- Scintigrafie osoasa: se recomanda daca pacientul are si acuze osoase si daca exista suspiciunea de metastaza osoasa.
Determinarea naturii benigne sau maligne a unei formatiuni inlocuitoare de spatiu poate fi destul de greu de realizat. Din acest motiv investigatiile radiologice care vor fi realizate pacientului trebuie “croite” in functie de fiecare caz in parte si trebuie gandite astfel incat informatiile pe care le-ar putea furniza sa poata caracteriza tumora si sa ofere date care sa diferentieze o tumora maligna de una benigna. De aceea, de exemplu, urografia de excretie nu este utilizata foarte frecvent la inceputul investigarii pacientului deoarece are o sensibilitate si o specificitate redusa si o tumora de mici dimensiuni, insa reala, poata sa nu fie observata prin aceasta metoda de diagnostic.
Tomografia computerizata cu substanta de contrast a devenit in ultimul timp procedura de prima alegere atat pentru diagnosticarea, cat si pentru stadializarea cancerului renal si a inlocuit multe din investigatiile clasice (urografie, ecografie). In majoritatea cazurile CT-ul poate diferentia mase chistice de cele solide, ofera informatii despre integritatea ganglionilor limfatici, stabileste relatiile masei tumorale cu principalele vase renale si cu vena cava inferioara.
Biopsia renala se realizeaza dupa ce pacientul a fost anesteziat local, si doar sub ghidaj imagistic. Se introduce transcutanat un ac lung si subtire, special destinat acestui scop, cu care se va ajunge in formatiunea tumorala de unde se va recolta o proba de tesut care ulterior va fi analizata la microscop. Biopsia poate determina si cat de agresiv este cancerul in sine. Realizarea ei trebuie facuta insa cu atentie, pentru a nu leza alte structuri vecine sau vase sangvine.
Toate aceste investigatii pot ajuta medicul in stabilirea unui diagnostic de certitudine. Cancerul renal are simptome si semne comune, cel putin in stadiile initiale, cu alte afectiuni sistemice sau locale, cum ar fi: limfomul non-Hodgkin, pielonefrita acuta, pielonefrita cronica, tumora Wilms, angiomiolipomul (tumora benigna), chistul rinichiului, infarctul renal.
Dupa ce diagnosticul de cancer renal a fost stabilit cu certitudine, este foarte important sa se stabileasca si daca neoplazia s-a extins si in alte parti ale organismului sau daca metastazele nu au aparut inca. Astfel de informatii pot fi aflate prin efectuarea de IRM-uri sau de CT-uri.
In vederea stabilirii tratamentului, dar si pentru informarea pacientului in legatura cu prognosticul, trebuie realizata stadializarea cancerului. Prin stadializare specialistii inteleg stabilirea extensiei tumorii, eventualei implicari a sistemului limfatic si metastaze. Cu cat stadiul cancerului este mai ridicat, cu atat inseamna ca evolutia a fost mai indelungata iar afectarea este mai extinsa. Cele mai mari sanse de vindecare le au cancerele surprinse in stadii incipiente, terapia fiind limitata pentru neoplasmele aflate in stadii III, IV.
Stadializarea cancerului renal include:
- Stadiul I: tumora este in interiorul capsulei renale;
- Stadiul II: tumora invadeaza grasimea perinefritica, insa este in continuare limitata de fascia Gerota (numele fasciei este dat de anatomistul roman care a descris-o);
- Stadiul III: tumora a invadat vena cava inferioara sau vena renala, sau exista implicarea ganglionilor limfatici;
- Stadiul IV: tumora invadeaza viscerele adiacente sau exista deja metastaze la distanta;
In functie de stadializarea TNM (tumora - nodul limfatic - metastaza) cancerul poate fi mult mai bine descris:
Date referitoare la tumora primara (T):
T X - tumora primara nu poate fi evaluata;
T 0 - nu exista dovezi de existenta unei tumori primare;
T 1 - tumora are mai putin de 7 cm si este limitata la parenchimul renal;
T 2 - tumora are mai mult de 7 cm si este limitata la parenchimul renal;
T 3 - tumora se extinde in vasele mari sau invadeaza glandele suprarenale sau tesutul periferic, insa nu depaseste fascia Gerota;
T 3a - tumora invadeaza glanda suprarenala sau tesutul periferic, dar nu depaseste fascia Gerota;
T 3b - tumora se extinde in profunzime in venele renale sau in vena cava inferioara (insa nu depaseste superior diafragmul);
T 3c - tumora se extinde in structurile vasculare si depaseste diafragmul;
T 4 - tumora invadeaza fascia Gerota.
Date referitoare la afectarea ganglionilor limfatici regionali (N):
N X - ganglionii regionali nu pot fi evaluati;
N 0 - nu exista metastaza ganglionara;
N 1 - exista metastaze intr-un singur ganglion;
N 2 - exista metastaze in mai multi ganglioni;
Date referitoare la metastaze (M):
M X: metastazele nu pot evaluate;
M 0: nu exista metastaze la distanta;
M 1: exista metastaze la distanta.
In general stadiile cuprind:
- Stadiul I: T1, N0, M0;
- Stadiul II: T2, N0, M0;
- Stadiul III: T1-2, N1, M0 sau T3a-c, N0-1, M0;
- Stadiul IV: T4, N2, M0 sau oricare T, oricare N, si M1.
Separarea pacientilor cu carcinom renal in carcinom cu pericol slab, intermediar sau crescut este utila pentru alegerea ulterioara a unui tratament cat mai potrivit grupei de risc in care va fi integrat pacientul.
Optiunile terapeutice pentru cancerul renal sunt chirurgia, radioterapia, tratamentele sistemice (tratamentele orale tintite, imunoterapia cu inhibitori ai punctelor de control de imun si imunomodulatori - interleukine, interferoni) sau combinarea acestora.
Tratamentul chirurgical ramane singura metoda de tratament cu adevarat eficienta pentru carcinomul renal localizat, si este de asemenea folosita si ca interventie paleativa in cazurile avansate de boala cu metastaze.
Variantele chirurgicale includ:
1. Nefrectomie radicala
Este interventia prin care se scoate rinichiul, glanda renala precum si tesutul inconjurator alaturi de statiile limfatice loco-regionale. Reprezinta procedura cel mai des realizata si are numeroase avantaje, mai ales daca se tine cont ca presupune inlaturarea tuturor zonelor care ar putea fi incluse in procesul patologic. 20- 30% dintre pacientii operati cu boala clinic localizata, limitata la fascia renala, vor dezvolta insa metastaze dupa nefrectomie. Ganglionii limfatici sunt afectati la 10 - 25% dintre pacienti. Din acest motiv se recomanda si scoatere ganglionilor, mai ales ca aceasta etapa nu este perceputa ca un stres suplimentar pentru organism si nici nu ocupa mult din timpul operator. Daca exista afectare vasculara se recomanda manipularea vaselor in functie de extinderea acestei implicari in procesul neoplazic. Exista cel putin trei abordari operatorii in ceea ce priveste o astfel de procedura: abordarea transperitoneala, abordarea prin flanc, abordarea toracoabdominala. Modul de abordare variaza in functie de localizarea tumorii, de dimensiunile acesteia, precum si de constitutia fizica a pacientului.
2. Nefrectomie laparoscopica
Este o procedura mai putin stresanta, sangeranda si invaziva, asociaza mai putine complicatii, incidente si morbiditati postperatorii si este asociata cu o perioada mai scurta de recuperare. Pacientul nu trebuie sa primeasca la fel de multe analgezice, motiv pentru care multi pacienti prefera aceasta porcedura. Ea are insa dezavantaje pentru chirurg, deoarece nu ii permite acestuia aceeasi viziune de ansamblu si aceasi mobilitate in planul operator comparativ cu procedura clasica. Astfel de nefrectomii trebuie efectuate doar in centrele cu experienta.
3. Nefrectomie partiala
Presupune scoaterea rinichiului si a unor structuri care se afla in jurul sau. Procedura este recomandata pacientilor cu tumori mici (cu dimensiuni sub 4 cm) sau celor care nu suporta (obiectiv vorbind) o nefrectomie totala (daca aceasta poate leza rinichiul contralateral, de exemplu).
4. Nefrectomie paleativa
Este recomandata pacientilor cu metastaze. Aproximativ 30% din pacienti au metastaze la momentul diagnosticului si mai putin de 5% dintre acestia au metastaze solitare (unice). In astfel de cazuri rezectiile paleative sunt recomandate deoarece pot ameliora supravietuirea pe termen lung. In aceste situatii interventiile chirurgicale nu pot si nici nu isi propun sa aibe un scop curativ, ci doar unul de ameliorare a calitatii vietii pacientului.
De retinut!
Rinichii sunt organe pereche si isi pot prelua unul altuia functiile. Dupa o operatie de nefrectomie, rinichiul restant poate sa se adapteze si poate face fata in continuare nevoilor organismului. Daca insa ambii rinichi sunt iremediabil afectati, pacientul va avea nevoie de un transplant renal.
Alternative ale interventiei chirurgicale
Daca tumora nu poate fi distrusa (indepartata) prin intermediul tratamentului chirurgical, medicul curant poate sugera alte optiuni terapeutice, precum:
- Crioterapia: este o tehnica prin care se distrug tumorile folosind temperaturi foarte scazute. Initial este redus metabolismul celular, se realizeaza vasoconstrictie locala, pentru ca in final celulele sa fie distruse complet;
- Ablatia prin radiofrecventa: este o procedura de tratament care utilizeaza temperaturi foarte crescute conduse local printr-un sistem electric. Este foarte avantajoasa datorita faptului ca nu necesita anestezie generala, deoarece nu stimuleaza direct nervii;
- Embolizarea arteriala: presupune introducerea in interiorul lumenului vascular a unei substante care poate bloca fluxul sangvin catre tumora, oprindu-i astfel legaturile nutritive. O astfel de procedura poate fi folosita si anterior interventiei chirurgicale, cu scopul de a reduce din dimensiunile tumorii.
Tratamentul biologic isi propune sa amelioreze functionarea sistemului imun astfel incat acesta sa devina apt sa combata cancerul. Astfel de substante cu rol terapeutic sunt realizate din material biologic in laboratoare speciale si constau in interferoni, interleukine.
Interferonii sunt glicoproteine naturale cu proprietati antivirale, antiproliferative si imunomodulatoare. Testele in vitro au demonstrat faptul ca ei au efecte antiproliferative directe asupra celulelor tumorale renale, ca stimuleaza celulele mononucleare ce le vor deveni gazda. Unele studii preclinice au demonstrat chiar ca exista un efect sinergic intre interferoni si medicamentele citotoxice. Frecvent administrata este IL-2, majoritatea pacientilor raspunzand chiar dupa primul ciclu de tratament. Daca raspunsul terapeutic intarzie sa apara, se recomanda repetarea administrarii, pana cand se ajunge la doza maxim permisa sau pana cand apar efectele toxice.
Inhibitorii punctelor de control imun (anti-PD1, anti-PD-L1, anti-CTLA-4) sunt imunoglobuline umanizate, administrate intravenos, care stimuleaza sistemul imunitar sa tumora maligna. Printre optiunile disponibile si aprobate in Romania se numara: nivolumabul, combinatia nivolumab-ipilimumab, pembrolizumabul, avelumabul. Desi imunoterapiile sunt in general mult mai bine tolerate de catre pacienti fata de chimioterapicele clasice, este riscul, chiar si de la prima administrare, de aparitie a unor reactii adverse mediate imun, care pot afecta orice organ. Monitorizarea atenta a simptomelor in timpul imunoterapiei, impreuna cu o evaluare pre-terapeutica (inclusiv depistarea unei hepatite infectioase sau infectie cu HIV - se stie ca tratamentul cu inhibitorii punctelor de control imun pot exacerba infectii latente sau cronice) sunt esentiale.
Terapia tintita
O astfel de terapie are tinta foarte precisa: trebuie sa detecteze in organism celulele tumorale si sa le distruga, fara a dauna celulele normale. Un tip de terapie tintita este terapia anti-angiogenica. Medicamentele administrate cu aceste scop isi propun sa opreasca dezvoltarea vaselor de sange care alimenteaza tumora cu substante nutritive, astfel incat aceasta sa nu se mai dezvolte si ulterior sa involueze chiar. Un alt tip de agenti cu actiune tintita sunt inhibitorii de multikinaza sau inhibitorii de tirozin-kinaza.
Acestea sunt medicamente care se administreaza oral si care pot bloca cascade enzimatice ce duc la cresterea si dezvoltarea celulelor si ulterior a tumorilor. Exista si o a treia categorie de agenti cu actiune tintita, cei care inhiba m-TOR. Exista doua medicamente cu aceasta actiune, unul cu administrare orala, altul cu administrare intravenoasa. Ambele pot bloca cresterea celulara intervenind asupra fluxului sangvin local, intratumoral. Fiecare dintre aceste medicamente are un rol bine stabilit in managementul cancerului renal, si se apeleaza la ele doar in situatii complexe, cand alta varianta terapeutica nu este disponibila sau indicata.
Radioterapia
Radioterapia are indicatie paleativa, folosita pentru tratarea metastazelor cerebrale sau osoase (zone de diseminare obisnuite ale cancerului renal); din pacate, nu si-a demonstrat utilitatea in tratamentul adjuvant (post-chirurgical), in cazul tumorilor mari (T3 sau T4) extirpate sau pentru resturile tumorale care n-au putut fi rezecate. Cancerul renal este considerat radiorezistent, intr-o anumita masura, deci nici ratele de raspuns nu sunt foarte ridicate.
Chimioterapia
Scheme chimioterapeutice clasice continand gemcitabina si 5-fluorouracilul au iesit din practica curenta, in tratarea cancerului renal metastatic sau recurent; cancerul renal este considerat chimio-rezistent, cu rate de raspuns extrem de mici. In tratamentul cancerului renal metastatic sau recurent, chimioterapia a fost inlocuita cu alte tratamente sistemice, cum sunt imunoterapiile, tratamentele tintite cu inhibitori de tip tirzonkinazic sau combinatii ale acestora.
In unele cazuri a fost raportata remisie spontana a simptomelor, insa procentul este foate redus. Prognosticul pacientilor variaza in functie de stadiul in care a fost diagnosticata afectiunea si de tratamentul care a putut fi administrat, iar supravietuirea la 5 ani variaza astfel:
- Pentru cancerul diagnosticat in stadiu I si tratat prin nefrectomie radicala, supravietuirea la 5 ani este de 94%, iar pentru stadiul II supravietuirea in conditii similare este de 79%;
- Supravietuirea pacientilor cu afectare ganglionara sau cu extensie extracapsulara este de 12- 25%;
- Supravietuirea la 5 ani a pacientilor cu tumora aflata la diagnostic in stadiul IV (deci cu metastaze) este de 0-20%.
Cea mai importanta complicatie a cancerului renal poate fi compresia medulara metastatica, anuntata prin aparitia brusca a unor dureri de spate (in regiunea lombara) foarte intense, cu localizare in banda. Se recomanda efectuarea de urgenta a unui IRM, pentru a se diagnostica afectiunea. Pe locul al doilea, cea mai de temut este sindromul hipertensiunii intracraniene, datorat multiplelor leziuni secundare cerebrale; pentru diagnostic, de electie ramane tot IRM-ul.
Datorita faptului ca pana in prezent etiologia cancerului renal nu este pe deplin cunoscuta, recomandarile preventive nu se adreseaza unor anumite masuri care daca sunt aplicate au eficienta sigura. Specialistii recomanda insa evitarea factorilor de risc (celor care pot fi influentati): obezitate, fumat, tinerea in normal a tensiunii arteriale, evitarea expunerii la diverse substante chimice.
Bibliografie:
https://www.mayoclinic.org/diseases-conditions/kidney-cancer/symptoms-causes/syc-20352664