Balbismul este o tulburare de vorbire in care fluenta normala a vorbirii este intrerupta de repetitii frecvente sau prelungirea unor sunete, silabe sau cuvinte sau de inabilitatea individului de a incepe pronuntia cuvantului.
Intreruperile in vorbire pot fi insotite de clipiri frecvente ale ochilor, tremuraturi ale buzelor sau ale mandibulei sau alte comportamente care arata stradania persoanei de a se exprima.
Anumite situatii, cum ar fi vorbirea in fata unui grup de persoane sau la telefon, pot determina inrautatirea balbismului, in timp ce alte situatii, cum ar fi cantatul sau vorbirea de unul singur, imbunatatesc fluenta vorbirii. Afectiunea este cunoscuta sub numele de balbaiala.
In mod normal vorbirea se produce datorita unor miscari musculare precis coordonate care implica respiratia (mecanism respirator), fonatia (mecanism fonator) si articularea (gat, palat, limba, buze si dinti). Aceste miscari musculare sunt initiate, coordonate si controlate de creier si sunt monitorizate prin simturile auditiv si tactil.
Inainte de a vorbi, o persoana inspira si coardele vocale, care sunt doua benzi de tesut muscular localizate in laringe, trebuie sa se apropie una de alta. Aerul retinut in plamani este eliberat gradual, trece prin coardele vocale usor inchise, determinand astfel vibratia lor si producand vocea.
Sunetul vocii trece prin laringe si faringe si este directionat spre gura pentru majoritatea sunetelor, mandibula si buzele se misca intr-un mod precis pentru modificarea sunetelor si aparitia cuvintelor.
Balbismul afecteaza indivizi de orice varsta, dar apare mai frecvent la copiii mici, intre 2 si 6 ani, cand se dezvolta limbajul. Baietii au risc de 3 ori mai mare de a face balbism decat fetele. Majoritatea copiilor, totusi, depasesc aceasta afectiune, se presupune ca doar 1% din adulti prezinte balbism.
Multi adulti cu balbism au cariere de succes in domenii care implica vorbitul in public. Iata o scurta lista: primul ministru britanic Winston Churchill, actrita Marilyn Monroe, actorii James Earl Jones, Bruce Willis, Jimmy Stewart.
Cercetatorii suspecteaza mai multe cauze. Exista motive sa credem ca multe forme de balbism sunt determinate genetic. Mecanismele precise care determina balbismul nu sunt inca pe deplin intelese.
Cea mai frecventa forma de balbism se considera ca este developmentala, adica apare la copiii care sunt in proces de formare a limbajului. Acest tip se considera ca apare cand abilitatile de vorbire ale copilului sunt insuficient dezvoltate pentru a implini nevoile sale de verbalizare. Balbaiala apare cand copilul cauta cuvantul corect. Balbismul developmental este de obicei limitat in timp.
Alte forma comuna este cea neurologica. Tulburarile neurologice apar datorita problemelor de semnalizare intre creier si nervi sau musculatura. In balbismul neurogen, creierul nu poate coordona adecvat diferitele componente ale mecanismului vorbirii. Acest tip de balbism poate apare si dupa un accident vascular cerebral sau alte tipuri de leziuni cerebrale.
Alte tipuri de balbism sunt clasificate ca psihogenice sau care isi au originea in minte sau activitatea mentala cum ar fi prin gandire si rationament. Desi la un moment dat s-a considerat ca acesta ar fi cauza majora a balbismului, acest tip este acum recunoscut la un numar mic de indivizi care se balbaie.
Desi persoanele cu balbism pot dezvolta probleme emotionale cum ar fi teama de a cunoaste persoane noi, sau sa vorbeasca la telefon, aceste probleme apar ca rezultat al balbismului nu ca si cauza al acestuia. Balbismul psihogenic apare ocazional la persoane care prezinte o boala mintala sau la persoane care au experimentat stres mental sever sau anxietate.
Cercetatorii si clinicienii au observat de mai mult timp ca balbismul apare la mai multi membri ai aceleiasi familii si ca exista o mare probabilitate ca unele forme de balbism sa fie, de fapt, ereditare. Totusi, nu au fost identificate gene specifice pentru balbism.
Balbismul este de obicei diagnosticat de un specialist in patologia vorbirii (logoped); acesta este specializat in testarea si tratarea afectiunilor vocii, vorbirii si limbajului.
Acest diagnostic este stabilit in Romania si de psihiatrul de copii si adolescenti. Diagnosticul se bazeaza pe istoricul afectiunii, cum ar fi momentul debutului si in ce circumstante a aparut, precum si o evaluare completa a abilitatilor de vorbire si limbaj.
Exista o varietate de tratamente pentru balbism. Oricare dintre metode imbunatateste fluenta vorbirii, dar nu exista nici un tratament care sa vindece balbismul. Totusi, logopedia poate ajuta la prevenirea balbismului de dezvoltare sau poate preveni ca acesta sa devina o problema pe toata viata.
De aceea, este necesara o evaluare a vorbirii la toti copiii care se balbaie mai mult de 6 luni sau la cei la care balbismul este asociat cu comportamente de fortare inainte de a spune cuvantul.
Balbismul de dezvoltare se trateaza de obicei prin educarea parintilor despre restructurarea mediului in care vorbeste copilul pentru a reduce episoadele de balbaiala.
Deseori, parintii sunt invatati:
- sa ofere un mediu relaxant acasa cu oportunitati pentru copil sa vorbeasca; stabilirea unor momente specifice de-a lungul zilei in care copilul sa poata vorbi cu parintele fara ca acesta din urma sa fie deranjat pot fi de folos
- abtinerea de la a critica sau a corecta felul in care vorbeste copilul sau oprirea de la manifestarea unor reactii negative la lipsa de fluenta in vorbire a copilului; parintii ar trebui sa evite sa pedepseasca copilul pentru lipsa de fluenta in vorbire sau sa-i ceara copilului sa repete cuvantul la care apare balbismul pana il va pronunta fluent
- sa nu oblige copilul sa vorbeasca cu alte persoane, daca el nu vrea;
- sa asculte cu atentie copilul atunci cand acesta vorbeste;
- sa vorbeasca rar si intr-o maniera relaxata: daca un parinte vorbeste in acest mod si copilul va vorbi rar, relaxat;
- sa astepte pana copilul spune cuvantul pe care vrea sa-l spuna, fara sa incerce sa completeze gandurile copilului;
- sa vorbeasca deschis cu copilul despre balbism, daca acesta deschide subiectul.
Multe din cele mai populare terapii pentru balbismul persistent se bazeaza pe reinvatarea vorbirii sau dezobisnuirea de a vorbi intr-un mod incorect. Aceste programe sa adreseaza, de asemeni, si efectelor psihologice pe care le poate determina balbismul: teama de a vorbi cu persoane straine sau in public.
Alte forma de terapie, folosesc interventii cum ar fi medicatia sau dispozitive electronice. Medicamentele care afecteaza functionarea cerebrala deseori au efecte secundare care le poate face dificil de utilizat pe termen lung.
Dispozitivele electronice care pot ajuta individual sa controleze fluenta vorbirii pot crea mai multe probleme decat sa fie de ajutor in majoritatea situatiilor in care persoana trebuie sa vorbeasca si sunt abandonate de pacientii cu balbism.
Exista si metode alternative de tratament pentru balbism. Este bine ca pacientul sa verifice cu atentie studiile, experienta in domeniu si scopurile unei persoane care ofera un astfel de tratament. Este bine sa fie evitate persoanele care ofera un tratament pentru vindecarea balbismului.
Cercetarile in acest domeniu exploreaza cai de a imbunatati diagnosticul si tratamentul balbismului, dar si identificarea cauzelor. Un accent deosebit se pune pe imbunatatirea abilitatilor de determinare a copiilor care vor depasi balbismul si a celor la care afectiunea va dura toata viata.
Sunt examinate caracteristicile balbismului pentru a identifica grupuri de indivizi care prezinta acelasi tip de balbism si care pot avea cauze comune. Cercetarile se concentreaza de asemeni pe localizarea genelor care se presupune ca ar fi implicate in balbismul ce apare la mai multi membrii ai aceleiasi familii.
Instrumentele medicale moderne, cum ar fi PET (tomografie cu emisie de pozitroni) si IRM (imagistica prin rezonanta magnetica) ofera imagini ale organizarii creierului la pacientii cu balbism. De asemenea, se examineaza eficacitatea tipurilor de tratament si dezvoltarea unor noi terapii.