Cuvantul 'delirium' se refera in general la o stare de efervescenta bogata in valente artistice si creatoare, o stare de reviriment spiritual. In realitate insa termenul medical se refera la o stare bine definita, o conditie medicala cat se poate de serioasa.
Deliriumul este o scadere a atentiei, a starii de constienta si de luciditate, deseori declansata de o afectiune subsidiara grava. Semnele deliriumului pot include agitatia, nelinistea si combativitatea.
Deseori, deliriumul se manifesta ca o stare de somnolenta si de indiferenta fata de mediul inconjurator. Deliriumul apare la aproximativ o treime dintre persoanele spitalizate cu varsta de peste 65 de ani, si la mai mult de 70 la suta din persoanele in varsta din unitati de terapie intensiva. In ciuda frecventei sale, deliriumul poate fi deseori trecut cu vederea, in special la persoanele care sufera de dementa.
Delirumul poate fi impartit in trei subtipuri, pe baza diferentelor de comportament:
1. Deliriumul hiperactiv, marcat de agitatie, iritabilitate, combativitate, vorbire rapida sau cu voce tare si halucinatii;
2. Deliriumul hipoactiv, uneori numit „delirium linistit”, marcat de somnolenta, apatie, bradilalie (vorbire rara) sau bradikinezie (lentoarea sau absenta miscarilor);
3. Deliriumul mixt, alternand intre starea de liniste si cea de agitatie psihomotorie.
Semnele si simptomele deliriumului pot aparea si disparea pe tot parcursul zilei, de multe ori fiind mai severe seara si noaptea.
Aceste manifestari pot include:
• Dificultati de mentinere a atentiei;
• Confuzie;
• Discurs dezorganizat sau incoerent;
• Dezorientare temporo-spatiala;
• Halucinatii vizuale sau auditive;
• Tulburari emotionale – frica, furie, anxietate sau iritabilitate;
• Tipete, injuraturi sau murmur incoerent;
• Cresterea sau scaderea activitatii motorii – de exemplu miscari repetitive ale mainii, tragerea de haine sau de lenjeria de pat, sau dimpotriva, rigiditate excesiva;
• Tulburari ale somnului si ale starii de veghe.
Desi dementa - incluzand si maladia Alzheimer - are multe dintre aceste simptome, ea se dezvolta mai lent si are un caracter permanent. Semnul distinctiv al dementei este starea de veghe prelungita, cu scaderea marcata a capacitatii de memorare.
Cercetatorii nu au identificat o cauza exacta a deliriumului . De multe ori exista mai multi factori care joaca un rol important. In cazul persoanelor in varsta situatiile stresante pot declansa episoade delirante.
De exemplu, privarea de somn, introducerea unui medicament nou in tratamentul unei afectiuni sau modificarea mediului domestic pot cauza aparitia deliriumului in cazul in care organismul este slabit de o pierdere de sange, de deshidratare, infectii sau un infarct miocardic. Medicamentele se numara printre cele mai frecvente cauze de delirium.
Medicamentele care cauzeaza cel mai frecvent episoade de delirium sunt:
• Antihistaminice antiH1;
• Antalgice;
• Miorelaxante;
• Benzodiazepine;
• Hipnotice;
• Antihistaminice antiH2;
• Antiemetice;
• Antipsihotice;
• Antidepresive.
Alte cauze posibile ale deliriumului sunt:
• Privarea de somn;
• Infectiile;
• Sevrajul etanolic;
• Modificarile metabolice aparute prin deshidratare, hipovolemie sau afectiuni cardiace;
• Dementa;
• Constipatia;
• Hipoxia.
Uneori deliriumul si dementa se pot suprapune. Doua treimi din persoanele care dezvolta episoade delirante sufera de dementa, si deseori aceste conditii pot avea o cauza comuna.
Deliriumul este de obicei observat de catre membrii familiei. De exemplu, in cazul unei persoane in varsta care sufera de dementa, daca deodata se observa o inrautatire brusca a fluentei si coerentei limbajului se poate suspecta un episod de delirium, mai degraba decat o agravare a dementei.
Anturajul trebuie sa fie atent la modificarile bruste in gradul de constientizare de care persoanele in varsta pot da dovada, mai ales daca au fost introduse medicamente noi sau au aparut manifestari noi ale unei boli. Este indicat sa anuntam medicul ori de cate ori ni se pare ca ceva este in neregula.
Diagnosticarea deliriumului este de multe ori dificila. Letargia, modificarile comportamentale si incoerenta pot fi deseori atribuite varstei inaintate, lipsei somnului, oboselii sau depresiei.
Deliriumul este deseori confundat cu dementa deoarece multe semne si simptome sunt similare si cele doua afectiuni pot aparea in acelasi timp la aceeasi persoana.
Evaluarea deliriumului se bazeaza pe un examen clinic amanuntit, ce include:
1. Evaluarea statusului mental
Medicul incepe cu evaluarea gradului de atentie, constientizare si gandire. Acest lucru poate fi realizat in mod informal, prin conversatie, sau formal, cu teste sau liste de verificare, care evalueaza starea mentala, confuzia, perceptia si memoria.
2. Istoricul medical
Medicul va incerca sa inteleaga ce anume ar fi putut declansa actualul episod delirant. Membrii familiei pot furniza informatii despre istoricul medical, deoarece persoana in cauza cel mai probabil nu este capabila sa faca acest lucru.
Medicul poate cere informatii referitoare la modelele de comportament normal al persoanei in cauza, inclusiv obiceiurile legate de alimentatie si odihna; trebuie relatate toate bolile recente, consumul de alcool, sedative si alte droguri, precum si depresia recenta sau accidentele soldate cu leziuni ale capului.
Vor fi luate in considerare, de asemenea, posibilele infectii, probleme de respiratie si eventualele manifestari cardiovasculare.
3. Revizuirea medicatiei
O parte importanta a diagnosticului se bazeaza pe cunoasterea medicatiei zilnice a pacientului. Membrii familiei sunt rugati sa prezinte medicului toate medicamentele administrate pacientului in ultima perioada sau care constituie tratamentul de fond pentru diverse boli cronice ale respectivului pacient.
4. Examenul fizic si neurologic
Medicul va efectua un examen clinic complet, insistand pe decelarea eventualelor semne de deshidratare, infectii si sevraj etanolic. Examenul clinic este deosebit de important, intrucat uneori deliriumul poate fi primul si singurul semn al unei insuficiente respiratorii sau al unui infarct miocardic.
Un examen neurologic care evalueaza vederea, auzul, echilibrul, coordonarea si reflexele poate stabili daca la baza deliriumului sta un accident vascular cerebral sau o alta afectiune neurologica.
Alte posibile teste
Daca nu se poate stabili cauza deliriumului din istoric sau examinarea clinica, medicul poate cere teste de sange, urina, radiografii sau EKG. Uneori pot fi necesare efectuarea tomografiilor computerizate (CT) sau a testarilor speciale, care sa realizeze imagini in sectiune ale sistemului nervos, precum si electroencefalograme care inregistreaza activitatea electrica a creierului (EEG).
Deliriumul poate disparea de la sine in cateva ore sau cateva zile, sau poate persista cateva luni sau chiar cativa ani. Daca se poate decela si trata cauza deliriumului, durata acestuia poate fi redusa considerabil.
Pana la un sfert dintre persoanele care prezinta episoade delirante au probleme de memorie, atentie si scaderea capacitatii cognitive. Deliriumul poate, de asemenea, marca debutul dementei. In cazul celor care au fost deja diagnosticati cu dementa, deliriumul aduce o agravare brusca si aparent inexplicabila a starii mentale.
Inca din cele mai vechi timpuri, deliriumul a fost legat de inrautatirea diferitelor afectiuni sau a fost considerat un semn premonitor al mortii.
Studiile statistice au arata ca moartea a survenit la un procent intre 20 si 75% dintre pacientii spitalizati care au prezentat un episod de delirium in timpul sederii in spital, si ca aproximativ 40% dintre persoanele care experimenteaza un episod de delirium mor in decurs de un an de la acesta.
Tratamentul se bazeaza pe rezolvarea cauzei declansatoare, atunci cand acest lucru este posibil – de exemplu, prin tratarea unei infectii sau prin intreruperea administrarii unui anumit medicament. Nu exista un tratament eficient al deliriumului. In lipsa acestuia, tratamentul se bazeaza pe masuri suportive si sedative.
Masuri suportive
Masurile suportive tintesc prevenirea complicatiilor prin protejarea cailor respiratorii, asigurarea unui aport adecvat de fluide, tratarea durerii si a incontinentei si asigurarea unui mediu familiar si relaxant.
Iata cateva masuri suportive care si-au dovedit eficienta:
• Mentinerea unui mediu domestic confortabil, incluzand diverse obiecte familiare precum calendare sau ceasuri;
• Reamintirea periodica a locului unde se afla pacientul si explicarea contextului;
• Implicarea membrilor familiei;
• Evitarea schimbarii ingrijitorilor si a decorului;
• Mentinerea unei atmosfere odihnitoare in timpul somnului, cu un nivel scazut de lumina si zgomot;
• Ridicarea obloanelor pe parcursul zilei;
• Evitarea sondelor urinare;
• Muzica, masajul si tehnicile de relaxare;
• Asigurarea conditiilor necesare efectuarii de mici plimbari/activitati zilnice de ingrijire.
Medicatie
Tratamentul medicamentos este rezervat cazurilor care manifesta agitatie excesiva si prezinta un risc crescut pentru ei insisi. Medicatia uzuala este cea antipsihotica, care este creditata cu rolul de a imbunatati tulburarile de rationament care insotesc episodul de delirium.
Cea mai eficienta metoda de prevenire a deliriumului este tintirea posibilelor cauze declansatoare. Internarea in spital poate cauza episoade de delirium – schimbarea decorului uzual, nivelul ridicat de zgomot si lipsa luminii naturale pot cauza aparitia deliriumului.
Strategiile care s-au dovedit a fi utile in prevenirea episoadelor de delirium in spital in cazul persoanelor in varsta includ:
- comunicarea simpla despre locul si ora curenta;
- asigurarea de activitati stimulante;
- minimizarea consumului de droguri psihoactive;
- asigurarea unui somn linistit si neintrerupt;
- limitarea medicatiei hipnotice sau anxiolitice;
- asigurarea unui aport suficient de fluide;
- utilizarea de ochelari, aparate auditive sau a altor mijloace adaptative pentru a asigura o buna orientare temporospatiala a pacientului;
- tratarea durerii.
Deliriumul este una dintre problemele de sanatate care pot fi prevenite. In cazul in care aveti persoane in varsta internate in spital este indicat sa fiti atenti la modificarile comportamentului aceastora si sa alertati personalul medical in cazul aparitiei oricarui motiv de ingrijorare.