HOTARARE nr. 244 din 10 aprilie 2000 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii concediului paternal nr. 210/1999

EMITENT: GUVERNUL
PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL nr. 150 din 11 aprilie 2000

In temeiul prevederilor art. 6 din Legea concediului paternal nr. 210/1999, Guvernul Romaniei hotaraste:

ARTICOL UNIC
Se aproba Normele metodologice de aplicare a Legii concediului paternal nr. 210/1999, prevazute in anexa care face parte integranta din prezenta hotarare.

PRIM-MINISTRU
MUGUR CONSTANTIN ISARESCU


Contrasemneaza:
Ministrul muncii si protectiei sociale,
Smaranda Dobrescu


Ministru de stat,ministrul sanatatii,
Hajdu Gabor

ANEXA 1

NORME METODOLOGICE de aplicare a Legii concediului paternal nr. 210/1999

ART. 1
Titularul dreptului la concediu paternal, prevazut la art. 1 alin. (2) din lege, cu durata de 5 zile lucratoare, este tatal copilului nou-nascut, care participa efectiv la ingrijirea acestuia, indiferent daca copilul este nascut din casatorie, din afara casatoriei sau este adoptat de titularul dreptului.

ART. 2
Solicitarea pentru acordarea concediului paternal se adreseaza in scris, in primele 8 saptamani de la nasterea copilului, conducerii unitatii in care tatal isi desfasoara activitatea. Aceasta are obligatia de a dispune luarea masurilor necesare in vederea acordarii concediului paternal.

ART. 3
(1) Concediul paternal se acorda numai daca titularul acestui drept are calitatea de salariat, indiferent de modul de organizare si de finantare a unitatii in care el isi desfasoara activitatea.
(2) Prin unitate, in sensul prevederilor alin. (1), se intelege persoana juridica sau fizica, dupa caz, in beneficiul careia presteaza activitate salariatul asigurat in cadrul sistemului asigurarilor sociale de stat.

ART. 4
(1) Indemnizatia pentru concediul paternal platit, egala cu salariul aferent zilelor lucratoare respective, potrivit prevederilor art. 2 alin. (3) din lege, se calculeaza pe baza salariului brut realizat, incluzand sporurile si adaosurile la salariul de baza.
(2) Indemnizatia prevazuta la alin. (1) se plateste din fondul de salarii al unitatii si se include in veniturile impozabile ale salariatului.

ART. 5
(1) In cazul in care tatal copilului nou-nascut satisface serviciul militar obligatoriu, el are dreptul la o permisie de 7 zile calendaristice, ce se acorda de unitatea militara in conditiile prevazute la art. 1 si 2, care se aplica in mod corespunzator.
(2) Permisia prevazuta la alin. (1) se acorda si in cazul in care tatal care satisface serviciul militar obligatoriu solicita acordarea acestei permisii in vederea recunoasterii paternitatii, intocmita in conditiile legii.
(3) Permisia solicitata si acordata va fi justificata, la intoarcere, cu certificatul de nastere al copilului, din care sa rezulte calitatea de tata a militarului in situatia in care declaratia de recunoastere a paternitatii s-a facut simultan cu inregistrarea nasterii sau, dupa caz, numai pe baza declaratiei de recunoastere a paternitatii, daca aceasta s-a facut ulterior inregistrarii nasterii copilului la serviciul de stare civila.

ART. 6
(1) Tatal copilului nou-nascut, care participa efectiv la ingrijirea acestuia, are dreptul la un concediu paternal platit de 15 zile lucratoare, prin majorarea duratei concediului paternal de 5 zile lucratoare cu inca 10 zile lucratoare, daca a obtinut atestatul de absolvire a unui curs de puericultura.
(2) Dreptul la majorarea duratei concediului paternal in conditiile alin. (1) se acorda numai o singura data, indiferent de numarul copiilor titularului.

ART. 7
(1) Cursul de puericultura consta in prezentarea unor notiuni elementare teoretice si practice necesare in vederea ingrijirii copilului mic, in vederea participarii efective a tatalui la ingrijirea propriului copil nou-nascut.
(2) Cursul de puericultura va fi tinut de medicul de familie al tatalui, in perioada de sarcina a mamei sau dupa nasterea copilului.
(3) In urma verificarii notiunilor dobandite medicul de familie va elibera atestatul de absolvire a cursului de puericultura.
(4) In cazul in care tatal are studii de specialitate (medic, asistent medical) nu mai este necesara absolvirea cursului de puericultura, ci numai obtinerea atestatului in conditiile prevazute la alin. (3).
(5) Atestatul reprezinta actul doveditor prin care se constata insusirea notiunilor prevazute la alin. (1) si cuprinde, impreuna cu aceasta constatare, datele personale din cartea de identitate a tatalui, locul sau de munca, data eliberarii, semnatura si parafa medicului de familie.

ART. 8
(1) Tatal copilului nou-nascut beneficiaza de concediul de lauzie neefectuat de mama, in situatia in care aceasta a decedat in timpul nasterii sau in perioada concediului de lauzie.
(2) Acordarea concediului de lauzie neefectuat se face de conducerea unitatii la care tatal isi desfasoara activitatea, la cerere, pe baza actelor doveditoare privind calitatea de tata al copilului nou-nascut, precum si a certificatului de deces al mamei si, dupa caz, a certificatului de concendiu de lauzie al mamei in situatia in care acesteia i s-a eliberat un certificat de acest fel.

ART. 9
(1) Pe perioada in care tatal efectueaza concediul de lauzie neefectuat de mama decedata tatal are dreptul la o indemnizatie acordata de unitatea la care isi desfasoara activitatea.
(2) Cuantumul indemnizatiei prevazute la alin. (1) se calculeaza, potrivit prevederilor legale, in functie de felul indemnizatiei pentru care opteaza tatal.
(3) Indemnizatia va fi platita din fondul de salarii al unitatii in care tatal isi desfasoara activitatea.