Sanatatea ficatului esentiala pentru organism

Generalitati

Ficatul este unul dintre cele mai importante organe interne ale omului, orice substanta care intra in organism – fie prin piele sau pe cale digestiva - afectand sau fiind afectata de catre ficat. Din aceasta perspectiva, esential pentru sanatate este mentinerea unui ficat curat si sanatos.

Ficatul este situat in asa-numita “loja hepatica”, aflata sub diafragm si este protejat de carcasa cartilaginoasa a coastelor. Fiind deopotriva atat o glanda cat si un organ, ficatul este cel mai mare organ/ glanda din organism, marimea lui fiind diferita la femei fata de barbati - la femei masoara aproximativ 1.5 kg iar la barbati 1.8 kg.

Ficatul indeplineste peste 500 de functii importante in organism si are capacitatea de regenerare, de refacere a celulelor afectate pe termen scurt de o leziune sau o boala. Ficatul este alcatuit din doi lobi inegali. Cel stang este mai mare si are atasati alti doi lobi mai mici - cuadrat si caudat. Fiecare lob este format din mii de unitati numite lobuli, prin centrul carora trec capilarele care conduc sangele afara din ficat, spre vena hepatica.

Functiile ficatului

Cele patru functii de baza ale ficatului:

1. Celulele hepatice secreta continuu bila, un lichid vascos si amar, de culoare galben-maro. Bila, sau fierea, cum este numita popular, contine saruri minerale necesare in digestia lipidelor la nivelul intestinului subtire. Prin canalele biliare interhepatice, bila ajunge in canalul hepatic si, de aici, in canalul coledoc. Fara bila, aproximativ 40% din grasimile pe care le primim prin alimentatie ar fi eliminate prin fecale, iar vitaminele A, D, E si K nu ar fi absorbite de organism.

2. Ficatul ajuta la distribuirea si stocarea nutrientilor din mancare - ficatul este cel care converteste carbohidratii si proteinele in exces in acizi grasi si trigliceride care sunt transportate si pastrate in tesutul adipos. Glucoza care ajunge in sange in urma alimentatiei este transformata de catre ficat in glicogen (depozite de energie) printr-un proces numit glicogeneza. Atunci cand nivelul de glucoza din sange scade, ficatul este cel care transforma glicogenul in glucoza, asigurand astfel un plus de energie organismului.

3. Ficatul are un rol deosebit de important in cadrul metabolismului lipidic si anume: oxidarea trigliceridelor pentru a produce energie; activarea si conversia vitaminelor B in depozite de fosfat necesare bunei functionari a organismului; sintetizarea inozitolului si a lecitinei - conversia colesterolului in saruri biliare si producerea proteinelor necesare coagularii sangelui.

4. Ficatul filtreaza toxinele din sange - toate toxinele acumulate de organism, fie prin alimentatie sau din cauza poluarii, odata ajunse in ficat sunt detoxifiate, metabolizate, selectate si eliminate prin secretia biliara.

Factori de risc

Tocmai datorita acestor numeroase si variate functii pe care le indeplineste in organism, ficatul este unul dintre cele mai expuse organe la factorii nocivi. Desi are o capacitate uimitoare de regenerare, nu trebuie sa ne bazam pe acest lucru, fiind cunoscut faptul ca ficatul poate suferi transformari ireversibile daca este expus factorilor nocivi de mediu, exceselor alimentare, medicamentelor sau abuzului de alcool. Cu peste saptezeci de mii de substante chimice diferite in cadrul lantului alimentar, este imperativ necesara curatarea periodica a ficatului si mentinerea unei bune sanatati hepatice, permitand astfel acestuia sa isi indeplineasca corect si eficient functiile in organism.

Printre amenintarile care pun in pericol sanatatea ficatului se numara proasta calitate a apei, o alimentatie dezechilibrata, poluarea, consumul de droguri sau alcool, bolile infectioase sau stresul. Daca unele dintre acestea cum ar fi alimentatia sau consumul de alcool pot fi controlate, factori precum poluarea, stresul sau calitatea apei nu depind de noi. In aceste conditii devine imperios necesar sa ne ocupam in primul rand preventiv de sanatatea ficatului, prin utilizarea remediilor naturale, total inofensive.

Modalitati prin care ficatul poate fi protejat

Ficatul este un organ uimitor care isi poate regenera celulele in cateva saptamani. De fapt, ficatul poate tolera o cantitate uimitoare de agenti ce il supun la stres negativ si va prezenta semne de ranire numai atunci cand daunele sunt foarte avansate, cum ar fi in cazul hepatitei sau a cirozei. Totusi, prevenirea este mai buna decat tratarea, asa ca adoptarea unor masuri de protectie este foarte importanta pentru sanatatea ficatului.

Adoptarea unei diete echilibrate

O alimentatie proasta cauzeaza rareori afectiuni hepatice, dar o alimentatie buna ce este oferita sub forma unei diete echilibrate ii va permite ficatului sa isi indeplineasca in mod eficient numeroasele functii, iar drept rezultat va exista o stare generala mai buna. De asemenea, o alimentatie corespunzatoare si sanatoasa va putea ajuta la regenerarea celulelor hepatice deteriorate. Chiar si suplimentele pe baza de vitamine si minerale pot fi de ajutor, dar parerea medicului trebuie solicitata inainte, deoarece excesul ar putea fi daunator pentru ficat.

Limitarea aportului de calorii

Excesul de calorii sub forma de carbohidrati poate contribui la disfunctia ficatului si poate provoca acumulari de grasimi la nivel hepatic. Discutia cu un medic nutritionist reprezinta solutia ideala atunci cand exista dificultati in a adopta o dieta adecvata.

Limitarea alcoolului

Bauturile alcoolice sunt dificil de metabolizat si supun ficatul la un stres suplimentar. Asadar, consumul de bauturi alcoolice ar trebui intrerupt sau macar limitat. Consumul excesiv de alcool poate duce la numeroase afectiuni de sanatate, inclusiv hepatita alcoolica si ciroza. In plus, persoanele cu boli hepatice nu ar trebui sa bea deloc alcool. Acest lucru este valabil si pentru persoanele care iau medicamente, deoarece combinatia de acest tip este foarte periculoasa pentru organism. Spre exemplu, amestecul de alcool si paracetamol ar putea provoca o forma de hepatita brusca si severa si chiar insuficienta hepatica fatala.

Oprirea fumatului si limitarea expunerii la substante toxice

Este foarte bine cunoscut faptul ca fumul de tigara are efecte distructive pentru organism, inclusiv pentru ficat. Acelasi lucru este valabil si pentru substantele toxice, cum ar fi diluantul pentru vopsea, spray-urile pentru insecte sau alte spray-uri cu aerosoli. Aceste substante sunt preluate de vasele mici de sange din plamani si apoi transportate in ficat.

Cantitatea si concentratia acestor substante chimice ar trebui controlate pentru a preveni afectarea hepatica, dar si a intregului organism. Masurile de protectie in acest caz sunt foarte importante si includ spalarea cu apa si sapun dupa expunerea la respectivele substante, dar si purtarea de echipamente de protectie eficiente.

Igiena mainilor

Mainile trebuie spalate cu apa si sapun inainte de prepararea si consumarea alimentelor, dar si dupa ce s-a mers la toaleta. Aceasta masura este foarte simpla, dar poate ajuta la prevenirea raspandirii hepatitei A.

Folosirea prezervativelor

Specialistii recomanda folosirea prezervativelor in timpul actului sexual. Hepatita B si hepatita C sunt doar doua afectiuni ce se transmit prin sange si prin fluide corporale. De asemenea, se recomanda evitarea impartirii obiectelor personale, precum periuta de dinti, aparatul de ras sau seturile de manichiura, mai ales daca partenerul sufera de o boala hepatica.

Vaccinarea

Vaccinarea pentru hepatita A si B este disponibila. Este esential ca nou-nascutii sa fie vaccinati impotriva hepatitei B, deoarece infectiile de acest tip vor duce in 90% din cazuri la o infectie cronica. Totusi, nu exista vaccin disponibil pentru hepatita C, asa ca adoptarea unor masuri de protectie suplimentare reprezinta un element foarte important ce trebuie luat in calcul.