Intepaturile de insecte si paianjeni se manifesta local prin aparitia unor zone pruriginoase, eritematoase si edematiate, mai mult sau mai putin dureroase. Aceste reactii sunt normale si au o durata variata, de la cateva ore la cateva zile.
Adesea, singurul tratament care trebuie aplicat este cel local, ce poate fi administrat si la domiciliu, nefiind necesara internarea pacientului. Exista si pacienti care au reactii mai intense la intepaturile de acest tip, organismul lor fiind mai sensibil. Cei mai afectati sunt bebelusii si copii, adultii suportand mai bine o astfel de agresiune.
Intepaturile de paianjeni si alte insecte se caracterizeaza de cele mai multe ori prin aparitia unei reactii locale care certifica agresiunea. Pacientul va observa o zona mai rosiatica,tumefiata, dureroasa (durerea variaza ca intensitate in functie de insecta ce a produs intepatura) eventual si pruriginoasa.
Toate aceste semne sunt determinate de procesul inflamator care a fost declansat in urma intepaturii, iar evolutia lor este progresiva. Initial simptomele sunt minore iar individul nici nu isi da seama ca a fost intepat. In minutele si orele care urmeaza organismul raspunde insa si incearca sa contracareze substantele exogene provenite de la insecta.
Pe langa semnele locale, pot sa apara si probleme mai grave, cum ar fi:
- Reactii alergice severe (soc anafilactic): ele apar mai rar, insa pot fi amenintatoare de viata si impun tratament medical de urgenta. Semnele si simptomele specifice acestei reactii intense includ: aparitia socului (cand sistemul circulator nu mai poate asigura fluxul sangvin adecvat catre organele vitale), tuse, dispnee, tulburari severe ale respiratiei, senzatie de sufocare, edematierea limbii, a buzelor, a pleoapelor, palmelor, talpilor si a mucoaselor (situatie intalnita adesea in cazul angioedemelor), confuzie, ameteala, greata, diaree, crampe abdominale, urticarii si inrosirea pielii;
- Reactii toxice dupa intepatura unica pot fi determinate de speciile de vaduva neagra, scorpioni, omizi;
- Reactii toxice dupa intepaturi multiple apar la intepaturile albinelor, viespilor sau furnicilor. Albinele isi lasa acul in tegumente sau mucoase si mor dupa ce inteapa victima. Albinele ucigase sunt o specie exotica, foarte agresiva, de albine ce ataca in grupuri compacte. Spre deosebire de albine, viespile pot intepa de mai multe ori aceeasi victima. Furnicile se ataseaza de tegument sau mucoase prin muscarea efectiva si prinderea maxilarului in pielea victimei. Apoi, prin pivotarea capului inteapa cu acul din abdomen, lasand un semn circular;
- Reactii tegumentare mult mai dureroase;
- Infectii locale;
- Boala serului: este o afectiune ce apare la anumite medicamente (antiseruri) utilizate in tratamentul intepaturilor de insecte. Boala serului se poate manifesta prin aparitia unor reactii urticariene si a simptomelor similare gripei comune la aproximativ 3- 21 de zile de la administrarea respectivului antiser;
- Infectii virale pot fi raspandite de tantari infectati. Una din cele mai periculoase astfel de infectii virale este cea cu virusul West Nile, care determina aparitia encefalitei;
- Infectii parazitare: tantarii pot raspandi si paraziti.Malaria este una din cele mai importante boli parazitare ai carei vectori sunt tantarii.
In cazul in care aveti simptome grave, intense, daca apare durere toracica, dispnee, hemoragie, amorteala la nivelul membrelor, stare de confuzie si ameteala, apelati imediat numarul de urgenta 112 si comunicati simptomele dumneavoastra, precum si contextul in care acestea au aparut.
Cele mai grave simptome sunt considerate:
- Semne sugestive de soc, care pot sa apara atat la adulti cat si la copii: marirea frecventei respiratorii (tahipnee), aparitia starilor de confuzie, aparitia unei stari de somnolenta, tahicardie, modificari ale pulsului, ale temperaturii corporale, tegumente reci, palide;
- Dispnee de intensitate moderata spre severa;
- Istoric de reactii anafilactice la alte intepaturi de insecte sau teren alergic general: manifestate prin prurit generalizat, aparitia wheezingului, edematierea palmelor, talpilor, aparitia crampelor abdominale, modificarea starii de constienta;
- Edematierea rapida a limbii, a gatului, a buzelor;
- Aparitia unor episoade convulsive;
- Edematierea pleoapelor (edem palpebral).
Exista numeroase conditii, boli si factori de risc care pot influenta foarte mult modul in care organismul face fata unei intepaturi de insecta. Cele mai importante astfel de conditii, sunt:
- Varsta: copii mici si batranii peste 60 de ani pot avea o evolutie mai grava comparativ cu adultii tineri sanatosi;
- Antecedente de reactii alergice: anafilaxie, sensibilitate cutanata exagerata, reactii toxice, boala serului;
- Calatorii recente in tari exotice, endemice pentru afectiuni transmisibile prin vectori cum sunt insectele;
- Operatie de splenectomie;
- Abuz de alcool sau sindrom de abstinenta;
- Consum dedroguri;
- Fumat.
In cazul in care pacientii au un anumit tratament de fond, acesta trebuie comunicat medicului. Atentie deosebita (din aceste considerente) trebuie acordata tratamentelor cu:
- Inhibitori ai enzimei de conversie (IEC) cum ar fi captopril, enalapril, lisinopril;
- Beta blocante;
- Corticosteroizi cum ar fi prednison;
- Medicatie specifica post transplant de organe;
- Chimioterapice;
- Radioterapie;
Afectiunile cronice care pot influenta modul in care organismul raspunde la agresiune dar si tratamentul care poate stopa evolutia grava a inflamatiei si alergiei sunt:
- Cancer;
- Diabet;
- Glaucom;
- Afectiuni cardiace, boala cardiaca ischemica;
- Hipertensiunea arteriala;
- Infectia HIV;
- Afectiuni pulmonare, in principal boala pulmonara cronica obstructiva;
- Arteriopatii periferice.
In cazul in care prezentati urmatoarele simptome, chiar daca tabloul clinic nu este complet, sunteti sfatuiti sa va adresati medicului sau sa va prezentati la o unitate de primiri urgente. Intepaturile de insecte, chiar daca initial par inofensive, pot declansa socuri anafilactice pe un teren alergic predispozant.
Socul anafilactic este o urgenta medicala ce nu trebuie ignorata, putand fi chiar amenintatoare de viata prin complicatiile asociate. In vederea evaluarii simptomelor si stabilirii gravitatii lor, specialistii ne invita sa raspundem unor intrebari care ne ajuta sa ne conturam o idee despre ce ni s-a intamplat, si astfel sa decidem daca trebuie sa anuntam serviciul de urgenta sau acest lucru nu este necesar, reactiile fiind minore.
Cele mai importante intrebari sunt:
- Ati fost intepat, muscat sau ati venit in contact cu un paianjen veninos, insecta, scorpion?
- Dupa contact ati dezvoltat simptome respiratorii sau wheezing (respiratie suieratoare)?
- Aveti urticarie ca urmare a contactului cu insecta?
- Observati ca pe corp sa fi aparut petesii (mici puncte rosiatice sau violacee, vizibile cu ochiul liber)?
- Aveti spasme musculare sau contracturi musculare?
- Au aparut vezicule, sau zone decolorate de tegument la locul intepaturii?
- Au aparut noi zone edematiate, poate chiar la distanta de zona agresata?
- Exista intepaturi multiple (poate de la mai multe tipuri de insecte)?
- Aveti mai mult de 2 simptome similare celor gripale (rinoree, cefalee, confuzie, astenie, respiratie dificila si alte) care au aparut in cateva minute de la intepatura?
- Credeti ca aveti o infectie locala de la insecta respectiva? Este zona dureroasa, rosie, a aparut si puroi?
- Au trecut mai mult de 5 ani de la ultima vaccinare antitetanica si acum aveti motive sa credeti ca plaga poate fi contaminata (cu resturi telurice, cu praf, cu dejecte animale)?
Alte amanunte de importanta clinica ce trebuie stabilite sunt:
- Prezenta febrei (pacientul este rugat sa se termometrizeze si sa retina valoarea pe care o indica termometrul, pentru a o comunica medicului);
- Prezenta frisoanelor (ele pot indica infectie sistemica, bacteriemie);
- Alterarea starii generale;
- Aparitia greturilor, varsaturilor, durerilor abdominale;
- Existenta durerilor articulare, musculare;
- Aparitia unor modificari tegumentare locale la mai mult de 24 de ore de la intepatura.
In cazul in care raspunsul la aceste intrebari este “Da”, cel mai sigur este ca pacientul sa se adreseze medicului, pentru ca acesta sa poata stabili magnitudinea simptomelor si sa aprecieze care este impactul acestei agresiuni asupra starii generale de sanatate. In anumite situatii pacientul poate avea nevoie de ajutor medical de urgenta, in vederea evitarii aparitiei unor dezechilibre sistemice care pot pune viata in pericol.
Majoritatea intepaturilor de insecte (furnici, tantari) sau paianjeni nu au nevoie de un tratament special si nu impun prezentarea la medic sau la camera de garda. Exista insa o serie de recomandari adresate pacientilor care se confrunta cu o asemenea situatie neplacuta, astfel incat sa amelioreze disconforul local.
Recomandari in cazul intepaturilor de paianjeni, albine si alte insecte:
- Indepartati-va de zona in care ati fost intepat. Albinele pot alerta si alte albine si astfel, exista posibilitatea ca si mai multe insecte sa devina agresive si sa apara la “locul faptei”;
- Incercati sa va mentineti calmul si sa nu intrati in panica. Stresul va declansa o reactie sistemica prin eliberarea de hormoni ce vor creste frecventa cardica si vor stimula circulatia sangelui, ceea ce va favoriza raspandirea generala a veninului in torentul sangvin;
- In cazul in care ati fost intepat de o albina sau de o alta insecta al carei ac (sau orice alta parte a corpului) este inca in contact cu tegumentul, indepartati acel fragment cat mai repede posibil. Orice intarziere poate creste cantitatea de venin care vine in contact cu organismul. Se pare ca peste 90% din veninul unei insecte este injectat in corp in mai putin de 20 de secunde. Nu incercati sa scoateti veninul din ac si nici un alt gest similar, deoarece eficienta acestuia nu a fost demonstrata. Cel mai sigur este sa scoateti (prin pensare, ciupire, abraziune) acul din tegument;
- Daca ati fost intepat in membrul inferior (coapsa, gamba sau picior) sau in cel superior (brat antebrat, mana), tineti membrul respectiv coborat, astfel incat sa nu stimulati circulatia de intoarcere si sa nu imprastiati si mai mult veninul prin corp. La cateva ore dupa ce s-a stabilit ca nu mai exista pericole de raspandire a veninului, pacientul poate sa ridice membrul si sa il tina in pozitie ridicata pentru mai mult timp, astfel incat sa favorizeze resorbtia edemelor (in cazul in care acestea au aparut);
- In cazul in care suspectati ca pe tegument au ramas orice fel de resturi contaminate din insecta agresoare, puteti lipi pe suprafata pielii (care a venit in contact cu insecta) o banda de celofan pe care ulterior o veti indeparta. Astfel, resturile se vor lipi de aceasta si vor fi eliminate.
Specialistii recomanda ca metode analgetice si care pot creste confortul pacientului, urmatoarele:
- Aplicare de comprese cu gheata pe zona agresata. Se insista asupra modului in care astfel de comprese trebuie aplicate, astfel incat sa nu se faca mai mult rau decat bine: gheata nu trebuie sa vina niciodata in contact direct cu tegumentul, ci doar prin intermediul unui material textil, cel mai bine bumbac. Temperatura scazuta poate determina leziuni termice daca nu se interpune si un alt material care sa mai amorseze efectele. Compresele pot fi tinute in jur de de 15- 20 de minute o data, cu pauze intre aplicari, astfel incat sa nu fie afectata circulatia locala prin stimularea prelungita a vasoconstrictiei. In primele 6 ore compresele pot fi aplicate o data pe ora (cele 15 minute sugerate). Cand compresele nu sunt folosite, se recomanda plasarea pe zona respectiva a unui prosop inmuiat in apa rece. Nici prosopul cu apa rece si nici compresele nu trebuie lasate mai mult decat intervalul de timp recomandat, si pacientul trebuie sa aiba grija sa nu adoarma cu compresele;
- Mentinerea zonei intepate cat mai ridicate (recomandarea este utila in special daca intepatura a fost la nivelul membrelor inferioare sau superioare);
- Administrarea unor antialergice disponibile in farmacii, a caror actiune este moderata si care pot fi eliberate fara prescriptie medicala speciala. Ele pot ameliora o parte a simptomelor, in principal pruritul local, eritemul si edemul ce caracterizeaza alergia. Administrarea unor astfel de medicamente trebuie facuta strict conform recomandarilor emise de producator. Pacientii trebuie sa citeasca cu atentie prospectul inainte sa ia respectivul compus si sa fie siguri ca nu au contraindicatii la antialergice.
Cele mai recomandate astfel de produse farmacologice sunt:
- Antihistaminice administrate oral. Astfel de medicamente nu sunt recomandate copiilor decat dupa vizita la medic si decat daca acesta le considera adecvate pacientului;
- Sprayuri cu anestezice locale, cum ar fi benzocaina, ce amelioreaza durerea. In cazul in care apare o reactie cutanata locala ca urmare a administrarii acestor produse, se recomanda sistarea aplicarii lor;
- Crema cu hidrocortizon sau lotiuni calmante care pot diminua roseata locala si pruritul (mancarimea). ATENTIE: utilizarea acestor creme nu este indicata copiilor mici decat daca medicul o recomanda. Aplicarea lor pe mucoase (rectala sau vaginala) este interzisa in cazul copiilor mai mici de 12 ani fara acordul medicului.
Alte recomandari utile:
- Dupa primele 6 ore de la intepatura, pacientii pot aplica local comprese calde, pentru sporirea confortului;
- Administrarea de analgezice usoare, disponibile in farmacii, in cazul in care durerea nu dispare si este deranjanta. Cele mai recomandate produse analgezice sunt: aspirina, ibuprofenul (medicamente din clasa antiinflamatoarelor nesteroidiene - AINS, care pe langa ameliorarea durerii pot stimula si reducerea intensitatii inflamatiei locale), paracetamolul (analgezic lipsit de efecte antiinflamatoare). Paracetamolul si aspirina trebuie administrate cu precautie in cazul copiilor, deoarece exista reactii adverse importante daca sunt depasite dozele maxim recomandate. Medicul pediatru sau medicul de familie trebuie anuntat in cazul in care parintii doresc sa administreze copiilor astfel de produse farmaceutice.
De retinut!
Daca doriti sa apelati la medicamente ce se elibereaza fara prescriptie medicala, specialistii va fac si cateva recomandari, pentru ca administrarea acestora sa fie facuta in siguranta:
- Cititi cu atentie prospectul medicamentului anterior cumpararii si administrarii sale, mai ales a contraindicatiilor si a reactiilor adverse;
- Nu depasiti doza maxima recomandata de catre producator. Mai mult nu inseamna mai bine, dimpotriva, in cazul medicamentelor, mai mult este intotdeauna mai periculos;
- Daca stiti ca trebuie sa evitati anumite medicamente, consultati medicul anterior administrarii celor pe care le doriti dumneavoastra;
- In cazul in care sunteti sau ati putea fi insarcinata, evitati orice alt medicament cu exceptia acetaminofenului, pana cand medicul va recomanda si alti compusi considerati ca fiind siguri. Foarte multe preparate pe care le administram uzual pot fi periculoase pentru fat, mai ales in primul trimestru de sarcina, caracterizat prin organogeneza (dezvoltarea organelor vitale);
- Evitati sa administrati aspirina copiilor mici si adolescentilor, deoarece exista riscul de aparitie a unor reactii adverse grave (sindrom Reye, alergie la salicilati);
- Incercati sa nu luati prea multe produse cu acelasi efect doarece exista riscul de cumulare a efectelor secundare (de exemplu aspirina si ibuprofenul pot determina iritatie gastrica semnificativa);
Remediile la domiciliu, chiar si cele naturiste, nu au fost demonstrate ca avand o eficienta foarte crescuta, insa in intepaturile necomplicate, specialistii sunt de parere ca ele nu pot face rau, daca pacientul doreste sa apeleze la acestea.
In vederea prevenirii complicatiilor de natura infectioasa, se recomanda:
- Curatarea atenta a zonei afectate, prin spalare cu apa si sapun antibacterian, prin dezinfectare cu alcool sanitar sau cu orice alt antiseptic la indemana;
- Evitati scarpinarea zonei, oricat de pruriginoasa ar fi, deoarece astfel se favorizeaza infectiile;
- Nu agresati zona, nu spargeti veziculele care pot sa apara, nu rupeti cojile ce se formeaza;
- In cazul in care apar iritatii locale aplicati un unguent sau un praf cu antibiotic, cum ar bacitracina, polimixin B si acoperiti zona cu un bandaj. Daca observati ca tegumentul nu suporta aplicarea cremei, pudrei sau unguentului si reactiile se intensifica sau apar semne locale noi de iritatie, opriti imediat unguentul si adresati-va unui medic specialist.
Daca intepatura nu pare a fi grava, simptomele sunt locale si de intensitate moderata si alegeti sa le tratati la dmiciliu, fara a consulta un medic, trebuie sa fiti foarte vigilenti si sa observati orice modificare a starii generale de sanatate. Specialistii considera ca oricare din urmatoarele simptome, ce apar in cursul evolutiei post agresiune, trebuie sa va determine sa va prezentati la medic in vederea investigatiilor si tratamentului de specialitate:
- Aparitia unor semne si acuze noi;
- Aparitia infectiei locale caracterizate prin durere, tumefactie, inrosire, modificarea temperaturii cutanate, aparitia limfadenopatiilor, aparitia colectiilor purulente, a febrei sau frisoanelor;
- Aparitia simptomelor similare unei raceli obisnuite (febra, frisoane, mialgii, atralgii, cefalee, maleza, astenie generala, adenopatii);
- Cresterea frecventei si intensitatii simptomelor.
Pacientii sunt sfatuiti sa isi ia urmatoarele masuri de precautie in vederea prevenirii intepaturilor de insecte:
- Folosirea de repelenti speciali atunci cand circula in zone cu populatii crescute de insecte, cand au activitati in aer liber, cand sunt pe pajisti, in paduri, in zone cu balti si lacuri. In farmacii exista o gama foarte variata de repelenti impotriva insectelor, fiecare persoana gasind cu siguranta produsul potrivit si adaptat nevoilor sale;
- Aplicarea de repelenti in mod sigur si eficient: in cazul in care dorim sa folosim repelenti pentru a tine insectele la distanta, cel mai sigur este sa aplicam aceste produse conform recomandarilor si instructiunilor de pe ambalaj. Exista variante de repelenti care trebuie aplicate exclusiv pe haine si nu pe piele, fiind mai toxici. De aceea, prospectele produselor trebuie citite cu foarte mare atentie. Se recomanda ca in cazul copiilor sa se foloseasca doar concentratii mici, care nu trebuie depasite. Nu trebuie aplicat repelent pe mainile copiilor, mai ales a celor mici, deoarece acestia baga foarte frecvent mana in gura sau o duc la ochii, si astfel repelentul vine in contact cu mucoasele, putand declansa reactiii alergice. Repelentul trebuie intotdeauna spalat cand intram in incaperi si daca nu mai iesim in mediu. Obligatoriu mainile trebuie spalate inainte de masa, mai ales daca luam masa in aer liber;
- Purtarea hainelor lejere, in culori usoare, dar nu prea vii (culorile vii atrag albinele), care sa acopere in intregime mainile, picioarele, abdomenul, sa alegem pantalonii lungi si bluzele cu maneci lungi, chiar daca afara este mai cald (putem prefera materialele naturale - in, bumbac, matase, care sunt si mai racoroase). Ar trebui sa evitam hainele largi deoarece in ele se pot prinde cu usurinta insectele. Specialistii ne recomanda sa nu iesim cu picioarele goale pe pajisti, in paduri, pe marginea raurilor, si nici cu sandale decoltate;
- Evitarea, pe timpul lunilor de vara, a parfumurilor florale, tari, a after shave-urilor prea intense, a produselor de par (creme, sprayuri, geluri, fixative) parfumate, deoarece atrag insectele;
- Incercarea izolarii impotriva insectelor a mediului in care ne aflam: sa tinem geamul de la masina inchis, sa aerisim incaperile in timpul diminetii cat inca activitatea insectelor nu este foarte mare, sa nu lasam mancarea pe care nu o consumam pe langa noi (daca suntem la picnic), sa nu lasam bauturi dulci, aromate si parfumate descoperite, sa evitam zonele in care sunt foarte multe plante inflorite.
- Evitarea adoptarii unei atitudini agresive fata de insecte: daca suntem atacati de insecte nu trebuie sa fugim de ele, sau sa incepem sa le indepartam prin miscari violente, bruste, deoarece nu facem decat sa le provocam. Dimpotriva, o atitudine mult mai eficienta este aceea de a ne indeparta usor, si cu calm.
Masuri preventive suplimentare sunt:
- Pentru prevenirea intepaturii de albine, viespi, bondari: evitati sa stati langa florile parfumate, inflorie, langa pomii cu fructe dulci, mai ales in sezonul de polenizare, evitati parfumurile tari, lotiunile de corp florale si chiar cremele de piele cu factor de protectie solara parfumate daca va duceti la tara, in paduri, pe campii, evitarea hainelor cu imprimeuri florale, evitati sa atacati o albina; acestea nu ataca decat daca sunt, la randul lor, agresate. Incercati sa va mentineti calmul ori de cate ori o albina sau o viespe ' va inspecteaza'.;
- Pentru prevenirea intepaturilor de paianjeni: purtati manusi daca lucrati intr-o zona in care traiesc paianjeni, evitati sa stati langa pietre, lemne, caci sub ele se vor gasi cu siguranta paianjeni, aruncati mobila veche, de care nu mai aveti nevoie, ziare vechi, haine vechi caci daca stau nefolosite paianjenii isi vor face casa in ele, aspirati locuinta des, si chiar dati cu insecticid daca va confruntati cu astfel de insecte in mod constant. In cazul in care observati un paianjen pe dumneavoastra, cel mai bine este sa il scuturati, nu sa il striviti;
- Pentru prevenirea ciupiturilor de pureci: nu stati in preajma animalelor nedeparazitate, nu permiteti animalelor sa doarma in acelasi pat cu dumneavoastra, aspirati covoarele zilnic, mai ales daca stati la casa sau in zone cu foarte multe animale comunitare;
bscuturati lenjeria de pat cat mai des, aruncati teancurile de ziare vechi pe care nu le mai rasfoiti, spalati lenjeria cat mai des, aspirati cu atentie colturile casei si dati cu sprayuri in zonele intunecate, unde astfel de insecte microscopice se pot localiza.
In situatia in care in trecut ati avut o reactie alergica (moderata sau chiar un soc anfilactic), specialistii va sfatuiesc:
- Sa aveti la dumneavoastra o trusa de prim ajutor, dotata cu un set antialergic. O astfel de trusa poate fi intocmita de catre medicul duneavoastra, astfel incat sa fie cat mai specifica si sa se adapteze cat mai bine nevoilor dumneavoastra.
- Luati in discutie posibilitatea imunoterapiei, in cadrul careia veti primi injectii ce isi propun sa reduca treptat gradul de sensibilizare fata de anumiti alergeni. Injectiile vor contine tocmai acesti alergeni, administrati in doze progresiv crescatoare, astfel incat organismul sa ajunga in final sa se obisnuiasca cu ei.
Pacientii isi pot ajuta foarte mult medicul in diagnosticarea rapida si exacta a afectiunii de baza, daca se pregatesc din timp si cunosc informatii legate de situatia in care au debutat simptomele, de antecedentele medicale personale, de factorii de risc. Pentru ca pacientul sa fie cat mai bine pregatit, specialistii au intocmit si o lista cu cele mai importante intrebari la care ar trebui sa existe un raspuns corect si adevarat:
- Ce fel de insecta v-a intepat?
- Cand ati fost intepat, de cate ori, si in ce regiune a corpului?
- Ati avut reactii alergice in trecut (indiferent de gravitatea lor, de la o simpla eruptie cutanata la soc anafilactic)?
- Care sunt principalele simptome? Cand au debutat? Care a fost evolutia lor? S-au agravat sau s-au ameliorat in urma administrarii unui eventual tratament la domiciliu (daca este cazul)?
- Ce fel de tratament a fost administrat pana in prezent pentru aceasta problema acuta (atat fara prescriptie cat si cu prescriptie medicala)? Care a fost rezultatul lui?
- Ati calatori recent in alte tari?
- Aveti afectiuni cronice? Luati un anumit tratament de fond? Care sunt medicamentele pe care le-ati luat in ultima saptamana? Aveti si alti factori de risc?