Disfagia orofaringiana (dificultatea transferarii alimentelor din gura in esofag, asociata adesea cu simptome de regurgitatie nazofaringiana si cu aspiratie pulmonara) trebuie deosebita de disfagia esofagiana care se caracterizeaza prin senzatia de greutate a trecerii alimentelor in jos prin esofag. O anamneza atenta orienteaza de obicei diagnosticul corect.
Disfagia necesita de obicei cautarea unui proces esofagian obstructiv sau a unei tulburari a motilitatii (acalazie, spasm esofagian difuz). Progresivitatea simptomelor se constata de regula in neoplasme si in tulburarile de motilitate; retelele si inelele esofagiene produc simptome intermitente. Debutul acut al disfagiei, de regula in relatie temporala cu masa, sugereaza impactarea alimentelor.
Odinofagia se refera la deglutitia dureroasa si indica prezenta esofagitei, in special a esofagitei infectioase si a celei datorate unor medicamente.
Disfagia orofaringiana este produsa de obicei de tulburari neuromusculare sau structurale care implica orofaringele si esofagul proximal. Evaluarea se incepe prin videofluoroscopie cu bariu si poate include examinari amanuntite ale urechilor, nasului si faringelui, examen CT si analize de laborator (pentru polimiozita, miastenia gravis si alte tulburari neuromusculare).
Disfagia esofagiana cu debut insidios se investigheaza de regula prin endoscopie superioara; cu toate acestea inelele si retelele subtile pot sa nu se vizualizeze daca nu se administreaza o inghititura de bariu utilizand un bolus solid. Inghititura de bariu este de asemenea un test initial in disfagia esofagiana cu toate ca biopsiile si dilatatia esofagiana necesita endoscopie. Manometria esofagiana poate sa precizeze tulburarile esofagiene motorii atunci cand alte investigatii sunt normale sau sugereaza o tulburare a motilitatii.
Obstructia esofagiana acuta se investigheaza cel mai bine prin endoscopie. La pacientii cu disfagie prelungita, care produce scadere in greutate este necesar sa se rezolve nevoile nutritionale; pacientilor cu disfagie li se recomanda sa mestece bine alimentele si sa consume alimente de consistenta moale.
Endoscopia superioara este investigatia de electie pentru evaluarea pirozisului persistent, odinofagiei si anomaliilor structurale decelate la examenul cu bariu. In afara de vizualizarea directa, endoscopia permite biopsia mucoasei modificate si dilatatia stricturilor.
Videoesofagoscopia cu secventa rapida evalueaza disfagia orofaringiana cel mai bine mai ales daca este realizata de un specialist cu experienta.
Esofagografia cu substanta de contrast furnizeaza informatii limitate fata de endoscopie privind motilitatea esofagiana. Multi clinicieni efectueaza direct endoscopia cand suspicioneaza o leziune mecanica. La pacientii cu disfagie esofagiana datorata unei posibile tulburari de motilitate, trebuie efectuata mai intai esofagoscopia cu bariu.
Manometria esofagiana investigheaza cel mai bine motilitatea esofagiana. Introducerea unui cateter nazofaringian sensibil la variatii mici ale presiunii permite aprecierea dinamicii sfincterelor esofagiene superior si inferior si a peristalticii esofagului. Acesta este examenul optim pentru evaluarea disfagiei la pacientii la care endoscopia sau examenul baritat au exclus obstructia mecanica.
Monitorizarea ambulatorie a ph-ului esofagian. Acesta poate fi monitorizat continuu cu ajutorul unei sonde nazoesofagiene de dimensiuni reduse care este atasata la un dispozitiv portabil de inregistrare a ph-ului. Sonda si dispozitivul de inregistrare sunt purtate de pacient pana la 24 de ore. Inregistrarea poate fi analizata pentru a cuantifica refluxul acid gastroesofagian si pentru a corela simptomele pacientului cu refluxul inregistrat.
Disfagia. Pacientii cu disfagie orogfaringiana pot beneficia de modificarea dietei si de manevre de deglutitie. Alimentarea enterala pe tub prin gastrostomie poate fi indicata la pacientii cu aspiratie traheala franca la incercarea de a inghiti. Pacientii cu sialoree pot fi tratati cu medicatie anticolinergica (scopolamina transdermica).
Miopatiile inflamatorii si miastenia pot sa raspunda la terapia medicala in timp ce tumorile benigne sau cele in stadiu initial si diverticulii Zenker se trateaza chirurgical. Leziunile structurale benigne, incluzand retelele si inelele, pot fi dilatate folosind dilatatoare rigide. Poate surveni recurenta disfagiei dar, de obicei, aceasta raspunde la repetarea dilatarii.
Amplasarea unui stent esofagian poate elimina disfagia din neoplaziile inoperabile. Extragerea endoscopica a unui bolus alimentar obstruant poate sa duca la rezolutia spectaculoasa a disfagiei acute prin impactarea alimentelor. Se poate incerca glucagon (bolus IV de 2-4 mg), dar frecvent acesta nu da rezultate; se poate administra, de asemenea, nitroglicerina sublingual, dar nu trebuie administrate amestecuri pentru fragezirea carnii. Se va programa dilatarea si atunci cand este necesara manometria esofagiana ulterioara si se va prescrie supresarea aciditatii.
Odinofagia. Aceasta raspunde in general la tratamentul specific al leziunii care a cauzat esofagita. Concomitent, supresarea aciditatii si solutiile vascoase de lidocaina de tip “clatire si inghitire” permit ameliorari suplimentare ale simptomelor.