Simptomele generale ale depresiei pot face imposibila desfasurarea in conditii normale a unei zile de lucru; depresia poate schimba modul de percepere a lucrurilor, a mediului inconjurator, poate face totul sa para fara speranta; depresia poate induce un profund sentiment de singuratate.
Conform Organizatiei Mondiala a Sanatatii (OMS) peste 10% din populatia planetei sufera de diferite forme de depresie, insa o mare parte nu recunoaste simptomele acestei afectiuni sau este suficient de bine informata cu privire la posibilitatile de tratament existente.
De asemenea, tot OMS sustine ca tulburarile depresive ocupa primul loc in cadrul celor mai invalidante boli, atat din punct de vedere psihic, cat si fizic.
Simptomele depresiei pot fi divizate in 2 mari categorii:
- simptome psihice si emotionale;
- simptome fizice.
Printre simptomele cele mai des intalnite la o persoana cu depresie, observam tristetea, senzatia de gol interior, deznadejdea, lipsa sperantei sau indiferenta;
Aceste sentimente sunt resimtite zilnic. Adaugam la lista de mai sus si alte simptome, senzatii sau emotii traite in timpul unui episod depresiv sever:
- lipsa interesului fata de toate activitatile agreate in trecut;
- renuntarea la vechile hobby-uri, evitarea grupului de prieteni, lipsa interesului pentru sex;
- iritabilitate, irascibilitate, toleranta scazuta la frustrari minore si nelinistea psihomotorie;
- schimbarea temperamentului si anxietate marcata fizica si psihica;
- schimbarea temperamentului, agresivitate inexplicabila, imposibilitatea relaxarii;
- dificultate in luarea deciziilor;
- depresia impiedica gandirea limpede si concentrarea, astfel incat pana si cele mai simple decizii par dificil de adoptat; o simpla decizie devine o sarcina coplesitoare.
- sentiment de vinovatie sau inutilitate.
De regula, aceste sentimente sunt exagerate si apar in situatii inadecvate. Sentimentul de vinovatie poate aparea la savarsirea unor greseli minore, neidentificate de cei din jur, sau in situatii care nu tin de cel in cauza; persoana depresiva are intentia de a se considera invinovatit/vinovat pentru greselile altor persoane.
- tendinte sinucigase/contemplare asupra mortii
Unele persoane considera ca moartea lor ar reprezenta un bine general, viata fiind lipsita de importanta. Alte persoane alcatuiesc planuri foarte explicite prin care sa se autovatameze.
Suicidul reprezinta principala cauza a mortalitatii in bolile psihice (mai ales in tulburarea depresiva), dar inca nu s-au gasit tipare sau modalitati care sa prezica 100% finalizarea unui gand/ideatie autolitica pentru persoanele depresive. In ultima perioada s-au studiat diverse tipare cu ajutorul inteligentei artificiale folosind baze de date uriase si care au dat rezultate convingatoare, dar aceste metode se afla inca in faza incipienta si nu pot fi aplicate la scala larga.
Unii specialisti sunt de parere ca suicidul, desi greu predictibil, ar trebui sa fie usor prevenibil (uneori chiar in 100% din cazuri). O singura conversatie deschisa poate fi extrem de importanta in balanta vietii unui depresiv.
Desi simptomele emotionale ale depresiei sunt destul de populare, o foarte mica parte din populatie cunoaste faptul ca depresia se poate cauza manifestari fizice.
- Durerea de cap/migrena
Durerea de cap este cel mai comun simptom fizic al depresiei. In cazul persoanelor care sufera de migrena cronica, in perioada depresiva simptomele se intensifica.
- Dureri de spate
La fel ca in cazul migrenei, starea depresiva intensifica durerea de spate, in cazul in care aceasta este cronica.
- Dureri musculare si articulare
- Durere in piept
In cazul resimtirii durerii in piept, este recomandat de urgenta consultul de specialitate. Desi durerea in piept este de regula asociata cu bolile cardiovasculare, ea poate fi si o consecinta a depresiei.
- Probleme digestive
Pe perioada depresiei persoana in cauza poate deveni sensibila la mirosul de mancare, poate avea senzatie de greata, diaree sau constipatie cronica.
- Epuizare si slabiciune
Indiferent de numarul de ore de somn, persoana depresiva se poate simti obosita si epuizata; ridicarea din pat dimineata poate parea o sarcina tot mai grea sau chiar imposibila.
- Insomnii
In general, persoanele depresive intampina probleme cu somnul: fie nu reusesc sa adoarma seara, fie se trezesc la ore foarte matinale, fie dorm multe peste media normala.
- Modificarea apetitului si/sau a greutatii
Majoritatea persoanelor depresive isi pierd apetitul alimentar si scad in greutate; exista insa si cazuri in care depresia creste nevoia de carbohidrati din organism si astfel se ajunge la cresteri masive in greutate.
- Ameteala/vertij
Deoarece simptomele fizice ale depresiei nu sunt cunoscute, majoritatea persoanelor nu apeleaza la ajutor specializat; deasemenea, exista si medici care nu fac asociere intre simptomele prezentate de pacient si depresie.
Aceste simptome sunt reale si nu sunt "inchipuite" de persoanele depresive; depresia poate favoriza modificari ale organismului: poate incetini procesul de digestie, ceea ce poate duce la probleme ale stomacului.
Totodata, depresia este asociata cu dezechilibrul anumitor neurotransmitatori din creier, cu rol important in resimtirea durerii; din acest motiv, in caz de depresie, orice durere este resimtita la intensitate mai mare.
In conditiile in care durerea se asociaza cu depresia, tratarea simptomelor fizice poate avea efecte pozitive asupra starii psihice; deasemenea, tratamentul cu antidepresive poate fi eficient si asupra durerii.
Anumite terapii orientate, cum ar fi terapia cognitiv-comportamentala, pot fi de ajutor in intelegerea si combaterea depresiei.