Sub aspectul atitudinii adolescentilor in ceea ce priveste interventia parintilor in viata lor sexuala, raspunsurile la afirmatia: ”Sexualitatea nu-i priveste pe parinti”, au fost:
De acord: 78% dintre baieti si 67% dintre fete;
Impotriva: 19% dintre baieti si 29% dintre fete. (Dragostea si sexualitatea adolescentilor – pentru baieti, 2001).
Copilul care vorbea intruna si punea o mie de intrebari pe minut si-a redus vocabularul acum la expresii monosilabice de genul: „nu stiu”, „poate”, „am uitat", „ha?”, „nu”, „aha”, „cine... eu?” etc.
In afara de acestea, aparatul de receptie nu mai inregistreaza decat mormaieli, maraieli, bombaneli si tanguieli, iar puntea de comunicare a disparut, parintii si adolescentii par a vorbi doua limbi diferite.
Multi dintre parinti provin din familii in care nu li s-au oferit decat putine informatii (sau niciuna) despre schimbarile fizice din adolescenta, despre principiile privind intalnirile de prietenie cu persoanele de sex opus sau despre cum sa faca fata presiunii anturajului.
De fapt, majoritatea parintilor de azi provin din generatia care a spus „da” la toate si le vine greu sa-si invete copiii sa spuna ”nu”. Acesti parinti considera ca ar fi ipocriti daca ar proceda astfel, asa ca evita subiectul sau transmit mesaje derutante.
Implicarea parintilor, comunicarea si, mai presus de toate, dragostea, au o influenta pozitiva fantastica asupra deciziilor adolescentilor cu privire la relatii si sex.
In educatia sexuala a adolescentilor, sabloanele sunt ineficiente pentru ca nu tin de profilul personalitatii adolescentului – factor critic pentru o dezvoltare sexuala sanatoasa.
Se intampla des ca parintii care se inteleg cu copiii lor, care “comunica”, sa afle brusc ca fata lor are o viata amoroasa despre care nu stiau nimic; lucru de multe ori greu de admis: dreptul la intimidate si nevoia crescuta de intimidate a adolescentului fata de acest aspect al vietii lui.
Nu este obligatoriu ca adolescenti sa abordeze subiectul vietii lor sexuale cu parintii.
Parintii nu vorbesc in general despre viata lor sexuala cu copiii lor – fiecare cu gradina sa secreta, si asta pentru ca este mai usor sa se vorbesca despre probleme generale decat despre problemele intime.
Exista parinti care accepta ca fiul sau fiica lor sa aiba o poveste amoroasa si sexuala, cu conditia sa fie informati despre tot ce se intampla.
Exista mame care procura pilule contraceptive pentru fetele lor inainte ca aceasta sa fi pomenit de ea.
Uneori, fetele reactioneaza violent la aceast imixtiune in viata lor intima, pentru ca se simt umilite si suporta greu ca mama lor sa le priveasca astfel sexualitatea. Unele, din provocari sau ciuda, nu vor folosi aceasta contraceptie fortata, ceea ce poate sa duca la mari riscuri.
Unii parinti sunt linistiti de o relatie amoroasa regulata a copilului lor: el sau ea nu va face prostii, el sau ea isi organizeaza viata ca sa invete bine si sa fie indragostita.
Altii sunt preocupati de instalarea intr-o viata de cuplu, chiar in casa lor, cand exista perspectiva unor ani de studii.
Chiar daca parintii inteleg atitudinea adolescentului lor, au putin nostalgia acelui timp cand „copilasul” lor le era complice si usor de manuit; cand ii admira gratuit si fara conditii; acum parintii nu mai sunt eroi si parerea lor poate fi discutata, criticata, ba chiar ignorata.
Prin opozitia lui, adolescentul simte ca exista.
Gasindu-si propriul loc, devine el insusi, deci neaparat diferit de parintii sai. Aceasta etapa de afirmare de sine se face mai mult sau mai putin lent, in functie de personalitatea fiecaruia si de familia de care incearca adolescentul sa se demarce.
Uneori, „ruptura” se limiteaza la o simpla distantare, alteori, la un adevarat razboi deschis: piercing, tatuaje, par vopsit, certuri, mici delicte, orice lucru care sa exprime revolta si sa-l faca remarcat, unic.
Unii parinti, prea autoritari sau, dimpotriva, prea protectori, nu faciliteaza deloc lucrurile. Intervenind prea mult in viata copilului lor, ii provoaca o lipsa de incredere, care va sta la originea dificultatilor de elationare.
Multi adolescenti refuza sa semene cu parinti lor sau sa devina ca ei. „Prea multa angoasa!” spun ei. Nu se jeneaza ca sa remarce ca, la 40 de ani, parintii sunt „scosi din circuit” sau depasiti, incapabili sa faca sport, sa asculte adevarata muzica sau sa fie mai sensibili la cauzele importante”.
Acesti parinti sunt „plesniti” peste fata de entuziasmul si cautarea absolutului al adolescentului; isi dau seama ca idealurile lor s-au tocit odata cu trecerea timpului.
Ei observa ca parinti sunt mai putin antrenati in pasiune si lucruri usuratice, prea dominati de constrangeri si teama (de boala, moarte, de a pierde ceea ce au).
Au invatat sa cantareasca lucrurile, sa vada reversul medaliei, sa gandeasca inainte de a actiona, sa le fie teama de dorintele lor.
Unii adulti isi dau seama atunci ca au fost infideli lor insisi. Astfel, intre cele doua generatii se pot instala amaraciune, agresivitate sau distanta.
Unii parinti refuza sa admita ca odorul lor a crescut nu ca sa-l sacaie si ca sa abuzeze de puterea lor, ci ca sa incetineasca trecerea timpului „personificata” de copilul lor.
Cu cat il vor trata ca pe un copilas imatur, cu atat timpul va ramane pe loc si ei se vor simti tineri.
Alti parinti constata ca, intelectual, adolescentul lor devine un adult, dar nu-l inteleg din punct de vedere emotional. Accepta nevoia lui de autonomie, dar in acelasi timp sufera pentru ca se simt respinsi, apar reprosuri de tipul: „Dupa tot ce am facut pentru tine!”.
Relatiile in familie se complica odata cu aparitia, mai mult sau mai putin oficiala, a primei iubiri.
Parintii viseaza sa regaseasca nepasarea si atitudinea usuratica a adolescentului, iar atunci cand adolescentul lor incepe sa se intalneasca cu o fata, acestia retraiesc in felul lor acele emotii trecute.
In consecinta, fara sa-si dea seama, pot sa fie in competitie cu el si sa pozeze ca rival. Nu ca sa o seduca pe prietena in locul fiului, (evident nu e ceva sexual), dar tatal ar putea sa faca o reflectie asupra felului in care fiul sau abordeaza aventurile sau sa faca o remarca ofensatoare despre lipsa lui de experienta.
Nici mama nu va ramane mai prejos: o va gasi pe iubita vulgara, stearsa, prost crescuta; din aceasta cauza, din cauza nostalgiei persistente, unele reactii par excesive sau de neinteles.
Cand un adolescent vrea sa zboare cu propriile sale aripi, parintii nu se pot abtine sa nu se ingrijoreze. Capcanele de care se tem, uneori pe buna dreptate, nu lipsesc deloc: frecventarea unor persoane nepotrivite, alcoolul, fumatul, drogul, sexualitatea, violenta.
Atitudinile parintilor si implicatiile lor in dezvoltarea sex-rolurilor sunt diverse, dar deloc lipsite de importanta. Potrivit cercetarilor facute (Psihologia vietii de cuplu, p.155, 2002) au fost identificate patru tipuri de atitudini parentale in legatura cu inceperea vietii sexuale la adolescentii liceeni, si anume:
- dezaprobare (79% in cazul fetelor si 30% in cazul baietilor);
- aprobare (11% in cazul fetelor si 39% in cazul baietilor);
- sustinere (10% in cazul fetelor si 11% in cazul baietilor);
- ignorare (0% in cazul fetelor si 20% in cazul baietilor).
Aceste atitudini au rol de bariere psihologice si sociale pe care familia le interpune intre tentatia de a-si incepe viata sexuala, in crestere la adolescenti si autoreglarea responsabila, matura a comportamentului sexual al acestora.