Daca problema sexuala a unui cuplu este necunoasterea, medicul sau terapeutul pot invata cuplul despre ciclul raspunsului sexual si despre elementele stimularii sexuale. Avand aceste cunostinte, multe cupluri reusesc sa-si rezove singure problemele.
Psihoterapia poate ajuta o femeie sa identifice problemele de viata care pot avea exprimare sub forma problemelor sexuale.
- Pentru unele femei aceste probleme sunt clare, inclusiv un abuz sexual sau fizic in trecut, viol sau alte experiente sexuale traumatice;
- Pentru altele, problemele pot fi mai putin clare, incluzand probleme emotionale nerezolvate sau lipsa de satisfactie in alte arii ale vietii;
- In alte cazuri, terapeutul se concentreaza pe modificarea atitudinii pe care femeia o are fata de activitatea sexuala;
- Scopul este eliminarea vechilor atitudini care stau in calea placerii sexuale, stabilind noi atitudini pentru a creste responsivitatea sexuala.
Daca problema are legatura cu relatia de cuplu, se recomanda consilierea de cuplu.
Terapeutul specializat pe problematica sexuala poate ajuta cuplul concentrandu-se doar pe relatia fizica. Dupa identificarea atitudinii cuplului in ce priveste activitatea sexuala si problemele sexuale, terapeutul recomanda exercitii specifice pentru a modifica atentia si asteptarile cuplului.
Obiectivele specifice ale terapiei pot include urmatoarele:
- invatarea unor metode de relaxare si distragere a atentiei;
- invatarea comunicarii dorintelor intr-o maniera pozitiva;
- invatarea unor tehnici de atingere nonsexuala;
- cresterea stimularii sexuale;
- minimizarea durerii din timpului actului sexual.
Deseori terapeutii recurg la exercitii speciale pentru tratarea problemelor sexuale. Exercitiile incep cu atingeri nonsexuale si incurajarea partenerilor sa exprime cum le place sa fie atinsi. Scopul este ajutarea ambilor parteneri sa inteleaga cum sa recunoasca si sa-si comunice preferintele.
Terapeutii pot recomanda exercitii pentru tratarea vaginismului.
- O tehnica de succes este folosirea exercitiilor Kegel. Multe femei sunt familiarizate cu aceste exercitii de la orele de pregatire pentru nastere. Exercitiile Kegel includ contractia si relaxarea voluntara a musculaturii perineului. Femeile realizeaza aceste contractii in mod involuntar atunci cand simt nevoia sa urineze intr-un moment nepotrivit.
- Unele femei au fost ajutate de dilatatoare pentru relaxarea spasmelor vaginale. Un dilatator mic este inserat in vagin timp de 10 minute, apoi indepartat. Dilatatoare mai mari sunt folosite in timp pentru antrenarea musculaturii vaginale. Exercitiile Kegel pot imbunatatii sansele de succes cu aceasta tehnica. Terapia de grup sau de suport pot fi de folos pentru unele femei. In aceste grupuri ele pot discuta problemele cu alte persoane care au aceleasi probleme.
Deseori femeile gasesc solutii practice la probleme de pe urma acestor grupuri si de asemeni, obtin incredere mai mare in sine stiind ca nu sunt singurele cu acea problema. Grupurile pentru cupluri pot fi folositoare pentru ambii parteneri daca acestia sunt dornici sa participe. Aceste grupuri sunt recomandate de terapeut doar cuplurilor care pot beneficia de pe urma lor.