Gripa - cum separam mitul de adevar

Generalitati

Gripa sezoniera, gripa aviara, gripa porcina - ne confruntam cu din ce in ce mai multe virusuri capabile sa determine imbolnaviri, insa parca si miturile care inconjoara transmiterea, evolutia si prognosticul acestor afectiuni sunt mai numeroase ca oricand.

Specialistii considera ca zvonurile sunt chiar la fel de greu de stapanit precum virusurile in sine, virusuri care alimenteaza ideile preconcepute referitoare la intregul spectru al bolii, iar acest fapt nu face decat sa se agraveze, tinand cont si de numarul din ce in ce mai crescut de pacienti diagnosticati sau posibil contaminati cu noul virus gripal porcin.

Gripa aviara si gripa porcina nu au facut decat sa ne arunce intr-un necunoscut de informatii contradictorii, de temeri si explicatii adesea insuficiente, in fata carora ne putem simti neprotejati si insuficient lamuriti.

Expertii sunt adesea alertati de magnitudinea acestor zvonuri care circula mai repede decat informatiile cu scop preventiv pe care autoritatile le emit periodic, iar miturile despre gripa au fost chiar catalogate ca urbane si rurale, fiecare avand un public-tinta.

Miturile despre gripa cirula peste tot, dar cum ne putem feri de ele? Cum putem scoate informatia cu adevarat utila, recomandarile medicale din tot ce ne trece pe la ureche? Este foarte important sa fim cat mai bine informati in aceasta perioada, cand pericolul gripei porcine pare a ne pandi.

Prognosticul nefavorabil al multor cazuri ne obliga sa fim mult mai atenti la starea de sanatate, precum si la metodele prin care putem preveni o eventuala infectie. De aceea, in continuare va prezentam cele mai frecvente mituri care circula in aceasta perioada, dar si ce se ascunde in spatele lor.

Cat de mult ar trebui sa dam crezare zvonurilor si care sunt de fapt sfaturile de specialitate pe care trebuie sa le luam in considerare, aflam in continuare.

Mitul 1. Vaccinul antigripal sezonier protejeaza impotriva gripei porcine

Din pacate, nu este adevarat. Virusul gripei porcine este un virus nou, aparut in aprilie 2009 in Mexic, si este foarte diferit de virusurile gripale obisnuite, cu care ne confruntam in fiecare sezon.

Virusul pare fi un mutant ce contine mai multe subtipuri de tulpini virale: una care infecteaza in mod frecvent omul, una care infecteaza pasarile si doua tipuri de tulpini endemice la porc.

Datorita acestei variabilitati genetice incredibile ce caracterizeaza acest nou virus, vaccinul clasic, elaborat in fiecare anotimp este ineficient. Chiar daca ati fost vaccinati cu un anumit tip de virus antigripal inainte sau la inceputul sezonului rece trecut, acesta nu ofera protectie impotriva gripei porcine.

Va exista un vaccin specific impotriva gripei porcine? Cercetarile au inceput in vederea elaborarii unui vaccin care sa fie eficient impotriva virusului gripei porcine, insa specialisti recomanda prudenta in prognozarea unei date la care acesta va fi disponibil pe piata si gata de a fi administrat.

Realizarea sa este un porces foarte anevoios si va mai trece ceva timp pana cand vom avea o arma puternica de lupta impotriva acestei boli infectioase.

Intre timp insa, exista cateva sfaturi pe care ni le recomanda specialistii si care ne pot feri de pericol:

- Sa ne spalam pe maini cat mai des, preferabil cu apa si sapun;

- Sa evitam zonele aglomerate;

- Sa evitam contactul cu persoanele diagnosticate sau suspectate ca fiind imbolnavite cu gripa porcina;

- Sa tusim sau sa stranutam intr-o batista sau servetel de unica folosinta.

Mitul 2. Gripa sezoniera este disconfortanta dar neagresiva

Desi in ultima vreme toata atentia a fost concentrata asupra gripei porcine, insa nu trebuie sa uitam de gripa sezoniera, deoarece si ea poate cauza probleme. Gripa sezoniera nu este doar o raceala mai lunga, ci poate avea o evolutie periculoasa daca tulpina virala este foarte virulenta si daca terenul gazdei este slabit si nu poate limita extinderea virusului.

Gripa este, intr-adevar, foarte disconfortanta: rinoree exagerata, nasul infundat, tusea suparatoare. Toate creeaza un tablou clinic pe care il descriem de cele mai multe ori ca fiind "ingrozitor", insa catarul nazal nu este singurul care strica starea generala.

Mialgiile si atralgiile care insotesc gripa, precum si febra nu fac decat sa agraveze toata aceasta situatie. Gripa este o perioada care se depaste cu greu si chiar dupa vindecare pot ramane sechele: apatie, astenie.

Nu suntem afectati doar de perioada acuta, ci suferim si in convalescenta, si dupa. Cu adevarat, gripa este o problema medicala ce trebuie tratata adecvat, pentru a se limita semnificativ zilele de boala.

De retinut!

Simptome sugestive pentru gripa sunt:

- Dureri generalizate, in tot copul, dar mai ales la nivelul muschilor;

- Febra cu valori relativ ridicate;

- Astenie;

- Cefalee;

- Conjunctivita si hiperlacrimatie;

- Eritem generalizat al fetei;

- Simptome gastrointestinale (mai ales la copii): diaree, dureri abdominale, greata.

Gripa implica insa si alte pericole. Pe langa afectarea acuta a starii generale si absenteismul indus de aparitia ei (de la scoala, facultate, serviciu), gripa ne poate face chiar mai mult rau.

Desigur, majoritatea trecem cu bine peste gripa, insa datele prezentate de specialistii americani pot avea caracter ingrijorator: in Statele Unite sunt anual peste 200 de mii de internari pentru gripa si se inregistreaza peste 36 de mii de morti din cauza complicatiilor. Aceasta suma a deceselor prin gripa o egaleaza pe cea a deceselor prin cancer de san (cifre raportate in SUA).

Chiar daca gripa nu pare grava, ea poate lasa in urma complicatii ce devin boli grave: sinuzite, otite, pneumonii si alte afectiuni pulmonare care cresc susceptibiliatea pacientului la a contacta noi tulpini virale si a face gripa recurenta.

Gripa survenita pe un teren imun deficitar, mai ales la pacientii infectati cu virus HIV sau pacientii aflati in tratament corticosteroid, la copii si la femeile insarcinate poate duce frecvent la complicatii.

De aceea, este foarte important de realizat profilaxia gripei in aceste cazuri. Gripa poate agrava probleme de sanatate cronice. Cei mai afectati sunt pacientii cu astm, bronsita cronica, emfizem pulmonar, dar si cei cu afectiuni cardiace cronice.

Mitul 3. Gripa porcina se poate transmite prin carnea de porc

Expertii afirma ca, desi numele sau o sugereaza, gripa porcina nu se poate transmite prin carnea de porc corect preparata termic. Se poate spune ca reactia intiala, in cadrul careia carnea de porc a fost distrusa, porcii au fost sacrificati sau toate alimentele pe baza de carne de porc au fost eliminate din magazine a fost inutila.

Desi virusul care sta la baza noii pandemii are provenienta porcina, el si-a modificat considerabil structura, astfel incat in prezent nu mai este un virus exclusiv porcin, ci un virus complex, a carui transmitere este interumana si nu se poate contracta de la animale.

Specialistii subliniaza faptul ca nu ne putem contamina de la carnea de porc, ci numai de la pacientii bolnavi si contagiosi. Virusul se transmite prin stranut.

Chiar si in aceste conditii, specialistii insista ca toate tipurile de carne sa fie corect preparate termic, doar astfel se pot distruge bacteriile, virusurile si parazitii care pot contamina produsele de provenienta animala. Atata timp cat temperatura interna a carnii gatite atinge sau chiar depaseste 75 de grade, ea poate fi consumata in siguranta.

Desigur, carnea poate contine anumite bacterii sau virusuri, insa transmiterea unei infectii este foarte putin probabila daca temperaturile sunt pastrate si alegem sa fim in siguranta mai degraba decat sa ne desfatam cu o friptura in sange. Bolile parazitare se pot transmite si ele prin intermediul carnii insuficient preparate, chiar mai frecvent decat bacteriile.

De retinut !

Carnea si produsele de porc nu reprezinta cai de transmitere a gripei porcine!

Mitul 4. Vaccinul antigripal poate favoriza infectia cu virusurile gripale

Acesta poate fi mitul despre gripa ce este contrazis si combatut cel mai frecvent de catre specialisti. Acestia insista ca nu se poate ca vaccinul sa determine imbolnavirea. Motivul? Vaccinul antigripal contine doar virus mort, inactiv, incapabil sa determine orice tip de manifestare in organism.

Exista mai multe tipuri de producere a unui vaccin. Cel mai adesea insa se prefera cresterea virusului pe un ou de gaina fertilizat. Dupa ce este purificat, acesta este inactivat si abia apoi este introdus intr-un vaccin. Vaccinul este sigur si este destinat in special persoanelor cu risc: copii, varstnici (varstele extreme), pacienti cu astm, diabet sau boli cardiovasculare.

In ciuda tuturor eforturilor facute de catre specialisti pentru a inlatura acest mit, nici ei nu cred ca o astfel de legenda va disparea curand. Ea este intretinuta de confuzia care exista intre reactiile adverse ale vaccinului antigripal si simptomele gripei in sine.

Unii pacienti nu simt decat un disconfort local, o durere localizata in zona injectata, insa in cazul altora simptomele pot fi mai intense, mimand o gripa usoara. Totusi, intensitatea simptomelor si durata lor este mult mai scazuta in cazul reactiilor adverse comparativ cu boala evolutiva.

Trebuie precizat ca vaccinul antigripal al sezonului ofera protectiedoar impotriva unor tulpini virale. In fiecare an specialistii prezic ce tip de tulpina virala este cel mai probabil sa circule in sezonul urmator si in functie de aceasta, companiile farmaceutice si institutiile de profil alcatuiesc vaccinul specific.

Producerea unui vaccin eficient poate dura si cateva luni, timp in care o tulpina noua sau una careia nu i s-a acordat suficienta importanta devine mai virulenta decat se preconiza si este raspunzatoare de un val de imbolnaviri. Vaccinati impotriva unui tip de virus, suntem vulnerabil in fata celui nou aparut.

De retinut!

Este posibil ca dupa vaccin sa fim atacati de alte virusuri, diferite de cel impotriva caruia ne-am imunizat, si astfel exista sanse de a dezvolta boala cu toate simptomele si neplacerile sale. Nu trebuie sa incriminam vaccinul ca fiind cel care ne-a imbolnavit, ci mai degraba persoanele contagioase de langa noi, de la care putem lua cel mai probabil noul virus.

Exista posibilitatea sa contactam chiar virusul pentru care urmeaza sa ne vaccinam cu cateva zile inainte de injectie. In aceasta situatie, gripa va aparea deoarece vaccinul are nevoie de aproximativ 2 saptamani pentru a deveni eficient in organism si pentru a ne putea proteja.

Mitul 5. Nu exista tratament specific impotriva gripei

In cazul in care va prezentati cat mai repede la medic, de preferat in primele 48 de ore de la debutul simptomelor, vi se pot prescrie medicamente ce va pot ajuta organismul sa faca fata virusului si astfel sa depasiti mai usor si mai rapid aceasta perioada neplacuta.

Exista doua clase de medicamente antivirale care sunt indicate in astfel de cazuri: inhibitorii neuraminidazei si inhibitorii proteinei M2. In momentul actual sunt preferati inhibitorii de neuraminidaza deoarece sunt mai putin agresivi fata de organism, iar efectele toxice asupra ficatului sunt restranse.

Inhibitorii de neuraminidaza (reprezentati in principal de oseltamivir si zanamivir) sunt capabile sa opreasca evolutia replicarii virusului si astfel sa stopeze infectarea organismului.

Medicamentele de acest tip pot reduce intensitatea simptomelor si riscul de aparitie al complicatiilor. Exista insa posibilitatea ca unele tulpini virale sa fi dobandit in timp rezistenta la actiunea acestor substante si din acest motiv specialistii nu garanteaza ca administrarea lor este eficienta in toate cazurile.

Inhibitorii de proteina M2 sunt substante capabile sa previna infectarea celulelor cu virus, insa rezistenta la aceste medicamente este foarte crescuta, atat de crescuta incat specialistii au interzis administrarea lor in epidemia de gripa din 2005, de aceea ele nu ar trebui considerate decat alternative de linia a doua si nu tratament de prima intentie.

Tratamentul specific exista deci, chiar daca virusurile tind sa capete rezistenta la multe dintre produsele disponibile in prezent. Acesta este motivul pentru care specialistii insista ca un tratament antiviral sa nu fie administrat decat daca medicul specialist il recomanda.

Administrarea prompta a unui tratament specific poate reduce perioada de stare a bolii (simptomele clinice) cu 1 - 2 zile si pot reduce semnificativ contagiozitatea. Ele sunt recomandate impotriva majoritatii tulpinilor virale care circula in prezent, iar studiile par a-i demonstra eficienta si impotriva gripei porcine.

De retinut !

Gripa este o afectiune de natura virala. Tratamentul de specialitate implica administrarea unor produse special adresate virusurilor, antivirale. Antibioticele si medicamente cu actiune antibacteriana sunt ineficiente in combaterea gripei sau oricarei alte boli de origine virala si din acest motiv administrarea lor este nerecomandata.

In plus, luate in absenta unei infectii bacteriene, ele pot realiza importante dezechilibre ale florei normale, ducand la aparitia unor complicatii nedorite.

Indicatiile de administrare a tratamentului antiviral includ pacienti cu factori de risc expusi la infectia cu virus gripal, aparitia infectiei la copiii mici sau la batrani si la femeile insarcinate. Administrate in cadrul tratamentului preventiv, antiviralele sunt eficiente in proportie de 70- 90% din cazuri.

Mitul 6. Antibioticele sunt recomandate in gripa

Dupa cum le spune si numele, antibioticele sunt substante ce pot lupta impotriva bacteriilor. Bacteriile si virusurile sunt agenti care ataca organismul, putand determina o serie foarte variata de afectiuni si avand� proprietati diferite, care impun o abordare terapeutica diferita.

Mecanismul de actiune al antibioticelor corespunde fazelor de replicare a bacteriilor, care difera de cele ale virusurilor. Din acest motiv, antibioticele nu au nici un fel de efect in amelioarea clinica a unei infectii virale, gripa sau orice altceva.

Din pacate, oricat de mult explica specialistii acest lucru, unii pacienti raman convinsi ca de fapt antibioticele sunt bune si eficiente in tratarea gripei si ca administrarea lor le va ameliora simptomele si va scurta perioada de boala. Acestia se prezinta deseori la medic solicitand chiar un tratament antibiotic pentru ei sau pentru copiii lor.

Exista insa cazuri de gripa complicata cu suprainfectii bacteriene cand antibioticoterapia este recomandata. Aceasta complicatie poate fi stabilita insa doar de catre medicul curant, in urma efectuarii unor examinari clinice si paraclince amanuntite.

In general, o infectie virala poate scadea foarte mult rezistenta organismului si astfel il face susceptibil in fata unor atacuri bacteriene. Suprainfectiile bacteriene sunt frecvente in ceea ce priveste patologia aparatului respirator. Cel mai adesea, gripa se poate complica cu pneumonii, bronsite, otite sau sinuzite.

Unii pacienti cu gripa solicita un tratament cu antibiotice din motive preventive. Medicii sunt insa de alta parere: o astfel de masura nu ajuta, ci poate agrava starea de sanatate. I

n plus, daca pacientul isi administreaza antibiotice si ajunge sa dezvolte o suprainfectie, exista o posibilitate crescuta ca bacteriile implicate in noua infectie sa fie deja rezistente la tratamentul administrat pana in acel moment.

Mitul 7. Gripa este periculoasa doar pentru varstnici

Gripa poate fi o afectiune cu risc important pentru grupele extreme de varsta: copii mici si varstnici, insa si pentru femeile insarcinate sau pacientii cu un sistem imunitar incompetent.

Experienta clinica a multor medici i-a determinat sa afirme ca cei mai multi pacienti care sunt grav afectati de aceasta infectie virala si pot chiar sa moara sunt cei trecuti de 65 de ani.

Copiii sunt insa la fel de expusi si pot dezvolta complicatii ale gripei care sa le decompenseze rapid starea de sanatate, ducand la instalarea unor probleme cu risc vital.

Copiii cu varsta sub 2 ani sunt cel mai frecvent internati in sectiile de pediatrie pentru tratarea simptomelor si complicatiilor gripei, iar copiii mai mici de 6 luni sunt cei mai expusi riscului de aparitie a complicatiilor.

Acestia sunt prea mici pentru a beneficia de vaccin antigripal, iar organismul lor este imatur si nu poate face fata in mod corespunzator unor infectii virale intense.

In vederea protejarii copiilor mici de infectarea cu virusuri gripale, specialistii ne sfatuiesc:

- Sa nu facilitam contactul persoanelor diagnosticate sau posibil infectate cu virus gripal cu copii mici;

- Sa ne asiguram ca noi sau cei care sunt in contact cu copiii sa fie vaccinati in fiecare sezon impotriva tulpinii care poate fi raspunzatoare de epidemii de gripa;

- Sa evitam aglomeratiile (mai ales in cazul masurilor preventive impotriva gripei porcine).

In cazul in care medicul pediatru considera util, copiii pot primi tratament medicamentos preventiv impotriva virusurilor gripale. Inhibitorii proteinei M2 sunt disponibili pentru copiii mai mari de 5 ani, in timp ce inhibitorii neurmainidazei pot fi administrati si copiilor cu varste mai mici.

In general, tratamentul antiviral nu este indicat copiilor mai mici de 3 luni, deoarece exista un risc mai mare al complicatiilor toxice, in special celor hepatice.

Mitul 8. Enterocolitele sunt tot o forma de gripa

In prezent, cuvantul "gripa" este atat de mult folosit, incat pare sa isi fi pierdut din semnificatia initiala pe care medicii i-au atribuit-o. Exista o gama foarte larga de virusuri cu diverse tropisme (pentru aparatul respirator, pentru tubul digestiv, etc), incat foarte multe afectiuni de care suferim au o etiologie virala.

Virusurile nu au insa legatura unul cu altul si nu isi pot modifica semnificativ tropismul, decat daca sufera anumite mutatii foarte importante, care sa le modifice proprietatile de supravieturie in diverse medii inospitaliere, de infectare a celulelor.

Virusurile cu tropism pentru tubul gastrointestinal, raspunzatoare pentru aparitia gastroenteritelor pasagere nu sunt in relatie cu virusurile gripale. De aceea, daca simptomele dumneavoastra includ voma, diaree, dar nu aveti febra sau dureri musculare generalizate nu aveti motive sa va ganditi la o etiologie virala a afectiunii.

De retinut!

In cazul copiilor mici gripa se poate manifesta prin greata, varsaturi si diaree, iar aceste simptome au fost descrise si la unii pacienti cu gripa porcina.

Eliminarea etiologiei virale a diareei si varsaturilor, in cazuri special selectionate, trebuie facuta doar de catre medicul specialist, in urma efectuarii unor investigatii ale probelor de scaun. La adultul imunocompetent gripa sezoniera nu se caracterizeaza prin greata, varsaturi sau diaree.

Mitul 9. Gripa nu are caracter recurent in cadrul unui sezon

Foarte multi dintre noi ne gandim ca daca am facut gripa la inceputul sezonului suntem protejati de recurente tot timpul lunilor reci si nu trebuie sa ne vaccinam. Acesta este un mit care ar trebui sa dispara, deoarece singuri constatam, de cele mai multe ori, ca nu este adevarat. Explicatia stiintifica este foarte simpla: nu exista un singur virus gripal care sa fie raspunzator de imbolnaviri.

In prezent se cunosc 3 genuri mari de virusuri gripale: influenza A, influenza B si influenza C. Fiecare are mai multe serotipuri. Fiecare serotip sufera periodic mutatii care il fac capabil sa dezvolte rezistenta la vaccinuric si medicamente.

Ce incearca specialistii sa ne transmita ?

Faptul ca varietatea serotipurilor virale este atat de mare incat nici vaccinul si nici trecerea prin boala nu ne pot proteja de alte infectii. In timpul sezoanelor reci in circulatia atmosferica se gasesc atat virusuri din genul A, cat si B, de aceea este o probabilitate destul de crescuta ca noi sa ne infectam cu cel putin unul dintre ele.

In aceste conditii, specialistii ne recomanda, chiar daca am facut un episod gripal, sa nu renuntam la vaccin. Astfel, putem reduce sansele de aparitie a unui nou episod de boala, si inca o data, specialistii tin sa ne aminteasca: vaccinarea in sine nu este eficienta in a ne proteja de gripa porcina.

Mitul 10. Vaccinul nu se adreseaza tinerilor sanatosi

Specialistii insista ca toti ar trebui sa ne vaccinam impotriva virusurilor gripale, indiferent de varsta (cu exceptia copiilor mici, care au un regim special) sau de starea de sanatate generala. Indiferent de cat de sanatosi suntem, putem contacta infectia.

O sanatate buna implica si un sistem imun puternic, insa virusurile au si ele arme pe care le perfectioneaza de la o generatie la alta, astfel incat sa iasa invingatoare din lupta cu organismul. Chiar daca starea de sanatate este optima, putem avea nesansa de a intalni o tulpina foarte virulenta, in fata careia sa fim vulnerabili.

Vaccinul antigripal aparut pe piata in fiecare sezon ne poate ajuta mai mult decat credem. Specialistii considera ca un organism sanatos se poate recupera mai repede in urma gripei, iar simptomele sunt resimtite cu o intensitate mai redusa, insa nu este complet ferit de o posibila infectie.

In plus, confortul personal nu este singurul motiv pentru care specialistii insista sa ne vaccinam. Chiar daca avem un risc mai redus de a face o infectie, ceilalti membri ai familiei pot fi in pericol. Astfel, chiar daca noi ne infectam, iar simptomele sunt usoare, putem fi contagiosi si transmite virusul celor apropiati.

Boala poate fi mai agresiva in cazul lor, mai ales pentru copii mici sau batrani. Vaccinandu-ne nu ne protejam doar pe noi, ci si pe cei dragi noua. Este esential de amintit ca bebelusii si copiii sub 6 luni nu pot fi vaccinati, deci ei depind de vigilenta noastra in a nu le transmite infectia.

In ceea ce priveste gripa porcina, starea generala de sanatate se pare ca nu influenteaza cursul clinic al bolii si nici aparitia complicatiilor. Specialistii inca studiaza modul in care virusul interactioneaza cu gazda umana si incearca sa descopere eventualii factor de risc in aparitia infectiei.

Spre surpinderea lor, cele mai multe decese ca urmare a gripei porcine s-au inregistrat in cadrul populatiei tinere, aparent sanatoase inaintea infectarii, iar aceasta observatie a fost facuta si in cadrul altor pandemii.

Mitul 11. Pot trece ani intre vaccinari

Specialistii afirma ca unii pacienti nu urmeaza sfaturile si recomandarile si nu inteleg ca vaccinul antigripal trebuie facut anual, inaintea inceperii sezonului rece, pentru a ii putea proteja impotriva gripei. Un vaccin facut anul trecut sau cu 2 ani in urma este directionat impotriva unei anumite tulpini si nu asigura niciun fel de protectie impotriva unui nou tip de virus.

In fiecare an circula noi si noi virusuri, diferite datorita mutatiilor care apar aproape continuu de cele din anii trecuti. Vaccinul antigripal este foarte diferit de restul vaccinurilor disponibile.

Daca impotriva hepatitei, de exemplu, trebuie sa ne vaccinam de doar cateva ori si apoi suntem protejati ani la rand, acesta nu este cazul si pentru vaccinul antigripal. El trebuie efectuat periodic pentru a fi eficient.

De aceea, afirmatia ca vaccinurile antigripale pot fi facute la ani distanta este eronata, nu are o baza medicala si trebuie eliminata din memoria colectiva. Sfaturile specialistilor sunt cele de care trebuie sa tinem cont de fiecare data cand ne facem vaccinul.

Mitul 12. Vaccinul antigripal este periculos

In ultimii ani au circulat foarte multe zvonuri care au sadit neincredere fata de vaccinurile antigripale si au determinat ca foarte multe persoane sa ocoleasca vaccinarile. Au existat chiar si pareri care sustineau legatura dintre vaccinarea antigripala sezoniera si aparitia autismului.

Pana in prezent nu au fost aduse insa dovezi care sa sustina aceasta sugestie. Trebuie precizat insa ca in momentul de fata se considera ca autismul este mai degraba o boala genetica ce apare in anumite circumstante favorizante, acestea nefiind reprezentate si de vaccinarea antigripala.

Specialistii considera ca vaccinurile sunt unul din cele mai importante progrese pe care medicina le-a facut de-a lungul timpului, fiind capabile sa previna mai multe imbolnaviri, complicatii si decese decat orice alt tip de tratament.

In plus, daca sunteti totusi ingrijorati din cauza pericolului teoretic ca un vaccin antigripal sa favorizeze aparitia autismului, ar trebui sa ne informam cu privire la continutul acestora. Componenta incriminata era thimerosal, insa acest tip de vaccin este disponibil doar in anumite tari.

Producatorii au preparat si vaccinuri fara thimerosal, deci cel mai bine ar fi sa intrebati medicul referitor la prezenta acestei substante in vaccinul pe care il recomanda copilului dumneavoastra.

Mitul 13. Vremea rece cauzeaza gripa

Vremea rece in sine nu cauzeaza gripa si nicio alta afectiune. Vremea rece este un factor de risc, insa nu un agent etiologic. Indiferent cat de mult insista bunicii sa nu iesim din casa iarna fara fular, manusi si caciuli cat mai groase ca sa nu ne imbolnavim, specialistii nu cred ca acesta este principalul factor care predispune la infectiile gripale din timpul sezonului rece.

Vremea rece creste riscul de imbolnavire prin faptul ca petrecem mai mult timp in casa sau la birou sau, in general, in interior. Acest fapt favorizeaza transmiterea mult mai rapida a virusurilor de la un purtator chiar si sanatos la o persoana receptiva, care poate dezvolta boala.

Mitul 14. Daca nu v-ati vaccinat pana in noiembrie, nu mai are sens sa o faceti

Acesta afirmatie nu are o baza reala. In trecut, majoritatea vaccinurilor erau epuizate pana la mijlocul lui noiembrie, insa in prezent nu mai este cazul. Producatorii sunt foarte atenti si distribuie cantitati mult mai mari de vaccin, astfel incat, daca doriti, va puteti vaccina chiar si in decembrie sau ianuarie.

In plus, gripa atinge un maxim de incidenta spre sfarsitul lui ianuarie, inceputul lunii februarie, deci vaccinarea tarzie tot va poate proteja de neplaceri. Specialistii recomanda sa va vaccinati, indiferent de luna, deoarece astfel va puteti proteja atat pe dumneavoatra, cat si pe cei apropiati.

Mitul 15. Mastile pot proteja impotriva gripei porcine

Mastile medicale de protectie au un anumit rol in evitarea infectarii, insa protectia oferita de acetesea este destul de redusa. Pentru a fi cu adevarat protejati impotriva contaminarii cel mai util ar fi sa purtati masti, dar sa va spalati cat mai frecvent pe maini cu apa si sapun si sa evitati aglomeratiile.

Specialistii recomanda o distanta de siguranta intre 90 - 120 de cm intre noi si cei din jur, mai ales daca nu suntem siguri ca acestia nu prezinta probleme de sanatate.

Mitul 16. Vitaminele si remediile naturale grabesc vindecarea

Astfel de afirmatii nu sunt sustinute prin studii clinice, insa specialistii recomanda totusi ca in perioada de stare a bolii sa consumam cat mai multe fructe bogate in vitamine pentru a ne stimula organismul sa lupte impotriva infectiei.

Vitamina C este una din cele care nu ar trebui sa lipseasca zilnic in aceasta perioada cat si in convalescenta. Remediile naturale impotriva gripei nu au o actiune benefica dovedita, de aceea specialistii nu le recomanda, in ciuda promovarii intense de care acestea au parte in ultima vreme.

Mitul 17. Supa este un adevarat remediu pentru gripa

Un bol cu supa calda poate ameliora o durere de gat sau o tuse deranjanta, insa acest lucru este realizat de orice lichid pe care il consumam in aceasta perioada.

Din acest motiv si specialistii ne recomanda sa bem cat mai multe lichide, indiferent de forma: ceaiuri, sucuri naturale sau supe. Supa de pui, remediul clasic al bunicii pentru gripa si raceala, nu are proprietati curative magice, nu mai mult decat o cana mare cu ceai cald.