Sforaitul apare atunci cand fluxul de aer inspirat prin gura sau nas in plamani este perturbat in timpul somnului. De obicei, cauza este ingustarea sau blocarea cailor aeriene la nivelul nasului, gurii sau gatului.
Ca urmare, tesuturile cailor aeriene vibreaza si se lovesc de partea posterioara a gatului, determinand aparitia unui sunet care poate fi moale, catifelat, inalt, aspru sau ragusit.
Este posibil ca persoanele care sforaie sa nu fie constiente de acest lucru. Uneori, partenerul/partenera observa ca persoana cu care dorm sforaie sau doarme cu gura deschisa.
Daca sforaitul devine deranjant pentru persoana care sforaie sau pentru partenerul ei, poate aparea oboseala diurna (oboseala in timpul zilei). In trecut, sforaitul era considerat doar o simpla neplacere pentru partenerul de viata.
Recent s-a demonstrat ca persoanele care sforaie pot suferi de sindromul de rezistenta al cailor aeriene superioare (boala in care fluxul de aer inspirat intampina un grad de rezistenta la trecerea prin caile aeriene superioare) si apnee de somn obstructiva, o afectiune serioasa a somnului, in cadrul careia persoana poate inceta sa respire (apnee) in timpul somnului, din cauza unui grad de obstructie la nivelul cailor aeriene superioare.
De aceea, este important ca atunci cand sforaitul devine o rutina sa fie consultat un medic. Sforaitul este o afectiune comuna, aproximativ 25-50% dintre barbati si 25-30% dintre femei sforaie frecvent.
Sforaitul apare atunci cand coloana de aer care patrunde prin gura sau nas in plamani provoaca vibrarea tesuturilor cailor aeriene.
De obicei, acest fenomen apare ca urmare o ingustarii sau obstructiei cailor aeriene la nivelul nasului, gurii (cavitatii bucale) sau gatului. In timpul somnului, in inspiratie, aerul patrunde prin gura sau nas si trece de palatul moale (partea posterioasa a peretelui superior al cavitatii bucale) pentru a ajunge apoi in plamani.
Partea posterioara a cavitatii bucale, acolo unde limba si partea superioara a gatului se intalnesc cu palatul moale si uvula (lueta sau omusorul) este colababila.
Daca aceasta zona colabeaza suficient, caile aeriene se ingusteaza sau se obstrueaza (blocheaza). Ingustarea sau obstruarea cailor respiratorii perturba traseul fluxului de aer, ceea ce face ca palatul moale si uvula sa vibreze, lovindu-se astfel de partea posterioara a gatului si cauzand sforaitul.
Amigdalele si vegetatiile adenoide (situate in spatele foselor nazale‚ numite popular "polipi") pot vibra si ele, provocand sforaitul. Cu cat caile aeriene sunt mai ingustate, cu atat tesuturile vibreaza mai tare si sforaitul devine mai zgomotos.
Sforaitul nu apare in afara somnului, deoarece musculatura gatului mentine fixe tesuturile din partea posterioara a gatului. In timpul somnului, aceasta musculatura se relaxeaza, permitand tesuturilor sa colabeze.
Persoanele care sforaie adesea se trezesc din somn obosite. Exista studii care arata ca sforaitul poate produce somnolenta diurna si ca intensitatea sforaitului este invers proportionala cu calitatea somnului, adica cu cat sunetul produs are o intensitate mai mare, cu atat somnul este mai putin odihnitor.
Caile aeriene pot fi ingustate sau blocate in mai multe situatii, printre care se numara:
- hipertrofia tesuturilor (cresterea in volum a tesuturilor) la nivelul nasului, gurii sau gatului; amigdalele crescute in volum sunt o cauza frecventa de sforait la copil;
- blocarea cailor aeriene nazale produce o respiratie dificila; in acest fel sunt afectate tesuturile de la nivelul gatului, care se pot contracta in timpul efortului suplimentar depus in incercarea de a respira si care are ca urmare ingustarea cailor respiratorii; blocarea cailor aeriene nazale poate fi cauzata de infectiile cailor respiratorii superioare (ca de exemplu raceala), alergii sau polipi nazali;
- septul nazal deviat care perturba fluxul de aer la nivelul nasului;
- pierderea tonusului muscular la nivelul gatului, care permite colabarea tesuturilor; aceasta se poate intampla in cazul lipsei de miscare sau odata cu inaintarea in varsta sau la persoanele supraponderale.
Alti factori care pot contribui la aparitia sforaitului sunt:
- consumul de alcool, care duce la inhibarea unei parti a creierului responsabile de controlul respiratiei; aceasta inhibitie determina o relaxare exagerata a limbii si musculaturii gatului, determinand o obstructie partiala a fluxului de aer;
- obezitatea, prin depunerea de grasime la nivelul gatului ingusteaza caile aeriene;
- medicamentele miorelaxante sau cele care provoaca somnolenta, cum sunt cele administrate in cazul alergiilor, depresiei sau in starile de anxietate.
Factorii care pot creste riscul de aparitie a sforaitului sunt:
- sexul masculin: sforaitul apare mai des la barbati decat la femei;
- varsta: sforaitul este mai des intalnit la persoanele de varsta medie; exista studii care au demonstrat ca printre barbati riscul sforaitului creste cu varsta, pana in jurul varstei de 50-60 de ani;
- factori ereditari: sforaitul poate apare la mai multi membri ai aceleiasi familii;
- cresterea in greutate si obezitatea;
- fumatul: expunerea copiilor la fumul de tigara poate creste riscul de aparitie a sforaitului;
- alcoolul si medicamentele sedative;
- congestie nazala cronica in timpul somnului: este adesea cauzata de alergii sau infectii acute ale cailor respiratorii superioare (raceli);
- malformatii ale mandibulei, cum sunt retrognatia (mandibula are dimensiuni mai reduse decat in mod normal, dand impresia de barbie mica) si inversarea muscaturii; aceasta din urma este o mal-ocluzie de clasa a doua (proasta asezare a dintilor de pe un maxilar, in raport cu cei de pe mandibula), in care maxilarul si dintii superiori depasesc in timpul muscaturii mandibula si dintii inferiori; aceste malformatii sunt mai frecvente in randul femeilor.
Trebuie solicitat ajutorul unui medic specialist atunci cand:
- sforaitul este de tonalitate joasa si de intensitate mare;
- persoana care sforaie se simte obosita in timpul zilei;
- persoana care sforaie adoarme in momente inadecvate, precum in timpul conversatiilor sau in timpul meselor;
- in afara sforaitului in timpul somnului, apar perioade de apnee, momente in care persoana pare ca se ineaca sau gafaie.
Sforaitul este principalul simptom al apneei de somn, care este o tulburare mult mai grava, caracterizata de perioade de oprire a respiratiei (apnee) in timpul somnului.
Expectativa vigilenta este o perioada de timp in care medicul specialist impreuna cu pacientul, supravegheaza boala si simptomele ei, fara a folosi tratamentul medical.
Perioada de expectativa vigilenta se impune atunci cand sforaitul nu este deranjant pentru cei din jur sau daca sforaitul nu provoaca somnolenta excesiva in timpul zilei. Daca tratamentul ambulatoriu nu este de ajutor in oprirea sforaitului, trebuie contactat medicul specialist.
Perioada de expectativa vigilenta nu este indicata daca sforaitul este de tonalitate joasa si de intensitate mare, daca pacientul are un somn nelinistit sau este somnoros in timpul zilei sau prezinta perioade de apnee in timpul somnului.
Aceste simptome pot indica faptul ca pacientul are apnee de somn si in aceste conditii se indica efectuarea unui consult medical de specialitate.
Sforaitul poate fi tratat de urmatorii medici specialisti:
- medicul de familie;
- medicul de medicina interna;
- medicul pneumolog;
- medicul neurolog;
- medicul pediatru, in cazul copiilor;
- medicul specialist O.R.L. (otorinolaringologie).
Daca medicul are suspiciunea existentei unei apnee de somn, un medic specializat in tratamentul afectiunilor somnului poate efectua si interpreta testele necesare diagnosticului.
Acesti medici sunt de obicei medici specialisti neurologi sau pneumologi. Daca acestia recomanda folosirea unui dispozitiv pentru respiratie orala, este necesar consultul unui medic stomatolog.
In diagnosticul sforaitului, o parte importanta o are evidentierea prezentei sau absentei la acel pacient a apneei de somn. Medicul specialist va efectua examenul fizic al pacientului si istoricul bolii sale, dar pentru ca prin acestea nu se poate diagnostica apneea de somn, de obicei se efectueaza un studiu al somnului (pacientul este urmarit si i se efectueaza anumite investigatii in timp ce doarme) daca aceasta afectiune este suspicionata. Polisomnografia este principala metoda de diagnostic.
Sforaitul se trateaza prin modificarea stilului de viata, care cuprinde scaderea in greutate (daca este necesara), renuntarea la fumat, schimbarea felului de a dormi (se recomanda somnul pe o parte in defavoarea celui pe spate) si evitarea consumului de alcool sau sedative inainte de culcare.
Daca congestia nazala cronica este cauza sforaitului se pot folosi medicamente precum corticosteroizii inhalatori, insa nu este indicat ca acestea sa fie folosite un timp indelungat. Aparatele pentru respiratie orala imping limba si mandibula inainte, imbunatatind astfel respiratia.
Daca sforaitul persista, in ciuda tratamentului de mai sus, se poate incerca folosirea unor dispozitive care asigura continuu un flux de aer cu presiune pozitiva. O alta optiune de tratament este interventia chirurgicala.
Tratamentul sforaitului prin schimbarea stilului de viata are de cele mai multe ori succes.
Modificarile stilului de viata cuprind:
- scaderea in greutate (daca este necesara);
- aceeasi ora de culcare in fiecare seara si o durata suficienta a somnului;
- se recomanda ca pozitia din timpul somnului sa fie pe o parte, nu pe spate;
- evitarea consumului de alcool si sedative inainte de culcare;
- renuntarea la fumat;
- tratarea prompta a afectiunilor respiratorii, cum sunt alergiile si racelile;
- folosirea unor dispozitive nazale speciale, care maresc diametrul narilor si imbunatatesc fluxul de aer care patrunde prin nari.
Daca congestia nazala este prezenta, se recomanda curatirea narilor sau folosirea unor medicamente cum sunt decongestionantele nazale si corticosteroizii cu administrare inhalatorie (pe cale nazala).
Aceste medicamente cresc deschiderea cailor aeriene, permitand patrunderea mai usoara a coloanei de aer si reducand astfel sforaitul.
Cu toate acestea, decongestionantele nazale nu trebuie folosite pentru o perioada lunga de timp. Aparatele pentru respiratie orala pot fi de folos uneori in tratamentul sforaitului, mai ales daca acesta este cauzat de pozitia mandibulei in timpul somnului.
Daca partenerul de somn este deranjat de sforait, el/ea pot folosi dopuri pentru urechi sau casete audio cu muzica ambientala sau cu sunete din natura, care pot acoperi sforaitul.
Daca persoana continua sa sforaie este necesar un consult medical de specialitate pentru a se evidentia prezenta sindromului de rezistenta a cailor aeriene superioare si apneei de somn obstructive.
Daca sforaitul se agraveaza este recomandat un consult medical de specialitate. Se impun teste suplimentare pentru diagnosticarea sindromului de rezistenta a cailor aeriene superioare si apneei de somn obstructive.
Medicul poate indica folosirea unor dispozitive care asigura continuu un flux de aer cu presiune pozitiva. Acestea reprezinta tratamentul standard pentru apneea de somn, dar sunt rar folosite in tratamentul sforaitului.
In cazuri extreme se practica urmatoarele interventii chirurgicale:
- uvulopalatofaringoplastia: este o tehnica chirurgicala care indeparteaza tesutul adipos (gras) de la nivelul gatului, largind astfel caile aeriene si facilitand pasajul coloanei de aer;
- uvulopalatoplastia: este o tehnica chirurgicala care indeparteaza tesutul adipos (gras) de la nivelul gatului, folosind tehnologia laser;
- amigdalectomia si adenoidectomia: pot fi folosite daca amigdalele si vegetatiile adenoidiene sunt hipertrofiate (crescute in volum) si blocheaza caile aeriene in timpul somnului;
- septoplastia nazala: este interventia prin care se repara osul si tesutul care separa cele doua nari (sept nazal); aceasta procedura se practica daca exista o modificare a formei nasului care afecteaza fluxul de aer inspirat;
- polipectomia nazala.
Se apeleaza la acestea foarte rar, doar in cazul in care este prezent un sforait sever si care nu a putut fi tratat prin alte mijloace.
Interventiile chirurgicale sunt folosite pentru:
- indepartarea tesutului in exces de la nivelul gatului, pentru a largi caile aeriene superioare; aceasta poate insemna chiar si extragerea amigdalelor sau a tesutului adenoidian sau a altor tesuturi din partea posterioara a gatului (uvulopalatofaringoplastia);
- corectarea unor malformatii ale septului nazal sau indepartarea unor polipi nazali ce blocheaza fluxul de aer prin cavitatile nazale;
- modificari de pozitie ale structurilor osoase din caile aeriene superioare, permitand o mai buna circulatie a aerului inspirat, mai ales in timpul somnului; in cazul acesta sunt necesare mai mult decat o singura interventie chirurgicala.
De retinut!
Tehnicile chirurgicale sunt rareori folosite la tratamentul sforaitului si pot sa nu vindece in totalitate afectiunea, iar riscurile pot sa fie prea mari fata de beneficiul net adus, insa aceasta problema este studiata din ce in ce mai mult in ultimii ani, facandu-se progrese atat in ceea ce priveste metodele de diagnosticare, cat si metodele terapeutice.
Exista multe produse care pretind ca au efect in vindecarea sforaitului. In timp ce unele au intr-adevar efect, altele sunt total ineficiente sau chiar periculoase.
Chiar daca sunt produse care reduc sforaitul, este foarte important consultul medicului specialist, deoarece sforaitul este simptomul principal al apneei de somn, care este o afectiune mult mai grava.