Hipoacuzia se caracterizeaza prin scaderea brusca sau progresiva a acuitatii auditive, a capacitatii de a intelege si percepe sunetele. In functie de cauza, pierderea auzului poate varia ca severitate de la forma usoara pana la severa si poate fi reversibila (temporara) sau permanenta.
Pierderea auzului poate fi prezenta inca de la nastere sau se poate instala ulterior, pe parcursul vietii. In continuare ne vom referi doar la pierderea progresiva a auzului.
Scaderea progresiva a auzului afecteaza toate grupele de varsta si este ca frecventa pe locul trei dintre cele mai frecvente afectiuni pe termen lung (cronice) la varstnici.
Este intalnita intr-un procent de pana la 40% la persoanele cu varsta de peste 65 de ani si de 80% la persoanele cu varste peste 85 de ani.
Atunci cand se instaleaza progresiv, hipoacuzia poate sa nu fie sesizata de persoana afectata. Membrii familiei sau prietenii pot fi primii care observa acest lucru: persoana hipoacuzica are dificultati in a intelege ce se discuta in jurul sau, mai ales atunci cand vorbesc mai multi indivizi in acelasi timp sau daca exista un zgomot de fond (ex. radio pornit), vorbeste tare sau da volumul tare la televizor, fixeaza cu privirea gura interlocutorului sau pt a putea "citi pe buze" ( labiolectura). Scaderea acuitatii auditive poate sa afecteze, in functie de severitate, activitatile zilnice ale persoanei in cauza, poate predispune la accidente (de ex: nu aude claxonul sau semnalele de intevenie ale unei masini aflate in misiune, persoanele hipoacuzice au un risc de cadere de 3 ori mai mare), poate cauza retragere sociala si depresie ( aceasta afecteaza 1 din 10 persoane hipoacuzice) si pierderea independentei. Deficienta de auz poate fi compensata insa, in functie de situatie, de purtarea protezelor auditive particularizate in functie de severitate.
La adulti, cele mai frecvente cauze ale pierderii auzului sunt:
- expunerea la zgomot de intensitate mare poate determina scaderea brusca a auzului (daca sunetul este foarte puternic) sau progresiva (expunerea prelungita la sunete de intensitati si inaltimi diferite, ritmice sau aritmice) si poate afecta persoanele de orice varsta (in functie de sensibilitatea individuala). Trauma sonora instalata treptat este cauzata de expunerea profesionala la zgomot sau de alte activitati din timpul liber (mersul pe motocicleta, utilizarea motocositoarei pentru tunderea ierbii, ascultarea muzicii in casti la intensitate ridicata - exista o regula 60/60: nu mai mult de 60 de minute cu volum maxim 60%).
- varsta: diminuarea treptata a acuitatii auditive cauzata de imbatranirea fiziologica a structurilor neurosenzoriale de la nivelui urechii interne, a cailor nervoase auditive si a centrilor de integrare auditiva poarta numele de presbiacuzie, apare odata cu inaintarea in varsta, are caracter progresiv si ireversibil si poate afecta individul in diferite grade.
Alte cauze ale pierderii auzului:
- acumularea de cerumencu formarea dopului de cerumen in canalul auditiv extern sau prezenta in conduct a unui obiect strain; scaderea auzului in aceste situatii este usoara, cel mult moderata si este reversibila odata cu indepartarea cauzei;
- medicamentele (ex gentamicina, streptomicina si alte antibiotice aminoglicozide, furosemidul, chimioterapicele) sau alte substante chimice (arsenic, mercur, cositor, plumb si mangan) pot avea efect ototoxic;
- traumatismele regiunii auriculare sau cele craniene pot interesa urechea externa, medie sau interna, caile nervoase auditive, centrii nervosi de la nivelul ariilor corticale cerebrale cu pierderea brusca a auzului;
- infectiile urechiiexterne (otite externe, otomicoze, eczemele de conduct ) sau cele ale urechii medii (otite medii acute, cronice, nesupurate, supurate, seroase, precum si complicatiile de vecinatate ale acestora) determina hipoacuzie de severitate diferita;
- otoscleroza este o afectiune a lantului osicular din urechea medie, gradul de afectare al auzului fiind direct proportional cu caracter progresiv al acesteia;
- neuromul acustic este o tumora benigna ce se dezvolta din teaca nervului acustico-vestibular- prin cresterea progresiva, lenta cauzeaza lezarea nervului auditiv;
- boala Meniere (afectiune a urechii interne care se manifesta printr-un ansamblu de tulburari cuprinzand vertij, scaderea auzului si sunete auriculare- acufene); in primele stadii ale acestei afectiuni scaderea auzului survine in timpul crizei si este revesibila odata cu incetarea acesteia; ulterior, pe masura ce crizele se repeta, hipoacuzia se instaleaza definitiv si se accentueaza cu fiecare episod;
- tumorile benigne care se dezvolta in canalul auditiv ( ex: exostoza, osteomul ), in urechea medie (glomusul, colesteatomul etc); tumorile maligne- cancerele urechii externe sau medii;
- afectiuni medicale care deterioreaza vascularizatia urechii interne , cu scaderea aportului de sange la nivelul celulelor auditve sunt:hipertensiunea arteriala,ateroscleroza,diabetul zaharat;
- afectiunile autoimune (ex.artrita reumatoida), tulburari ereditare de coagulare (trombofilia).
Exista trei feluri de hipoacuzie: de transmisie ( atunci cand sunt afectate urechea externa sau medie), de perceptie (cand sunt afectate urechea interna-cohleea si caile nervoase auditive) si mixta (cand exista leziuni concomitente ce intereseaza mai multe segmente ale analizatorului auditiv).
- hipoacuzia de transmisie pura este usoara sau medie pana la 60dB, in functie de cauza determinanta- dopuri de ceara, exostoze, perforatii de timpan, leziuni de lant osicular, disfunctii tubare,otoscleroza;
- hipoacuzia neurosenzoriala (surditatea neurosenzoriala): trauma sonora, hipoacuzia brusc instalata, presbiacuzia, ototoxicitatea etc.-mixta ( este afectata atat transmisia, cat si perceptia): otoscleroza faze avansate. Poate fi de la usoara pana la cofoza (surditatea totala). Include hipocuzia de cauza centrala - structurile urechii functioneaza normal, insa exista o afectare corticala a centrilor de integrare si intelegere a auzului. Aceasta poate aparea in urma unui traumatism cranian sau a unui accident vascular cerebral(mai rar intalnita).
Hipoacuzia se poate manifesta astfel:
- auz redus (estompat);
- dificultatea de a intelege ceea ce se vorbeste in jur, in special cand in fundal se aud si alte sunete sau voci (persoana afectata poate auzi interlocutorul vorbind, dar nu poate distinge cuvintele rostite de acesta);
- ascultarea televizorului sau radioului la un volum mai ridicat decat in trecut;
- evitarea conversatiei si interactiunii sociale; situatiile sociale pot deveni astfel obositoare si stresante in cazul pierderii auzului; persoana respectiva va evita aceste situatii din ce in ce mai mult pe masura ce scaderea auzului se accentueaza;
- depresia - afecteaza 1 din 10 perosane hipoacuzice din cauza retragerii sociale
Alte simptome care pot aparea odata cu pierderea auzului sunt:
- sunete auriculare -acufene sau tinitus- acufene de tonalitate inalta;
- otalgie (durere auriculara), in cazul unor infectii sau traumatisme;
- scurgeri auriculare (otoree) cauzate de infectii responsabile si depierderea auzului;
- vertijulcare insoteste pierderea auzului in boala Meniere, neuromul acustic sau inflamatiile labirintului (labirintite).
Perceptia sunetelor este diferita in functie de tipul hipoacuziei si de severitatea acesteia :
- in cazul hipoacuziei de transmisie afectate cu precadere sunt frecventele joase si medii, dar poate interesa toate frecventele (inclusiv cele inalte);
- in cazul hipoacuziei de perceptie sunt afectate initial frecventele inalte (cu cateva exceptii- boala Meniere, ototoxicitea, chiar si hipoacuzia brusc istalata), ulterior, pe masura ce hipoacuzia progreseaza fiind afectate si frecventele medii, apoi joase.
Evaluarea auzului presupune atat teste subiective de auz (audiograma tonala liminara si vocala), cat si obiective, in functie de situatie si necesitate (impedansmetrie, potentiale evocate de trunchi cerebral). Acestea vor fi realizate dupa un consult prealabil ORL care va evalua posibilele cauze ale hipoacuziei si sunt in masura sa diagnosticheze tipul hipoacuziei si gradul acesteia.
Gradele de severitate ale hipoacuziei sunt:
- auzul normal- intre 0-25dB;
- hipoacuzie usoara- 25-40dB;
- hipoacuzie moderata- 40-70dB;
- hipoacuzie severa- 70-90dB;
- hipoacuzie profunda-90-120 dB;
- cofoza- peste 120dB
Hipoacuzia reprezinta urgenta medicala cu solictarea serviciilor aferente in urmatoarele situatii:
- pierderea auzului apare in urma unui traumatism la nivelul craniului sau regiunii auriculare;
- pierderea auzului apare brusc cu sau fara semne de focar neurologic:faciesul amimic,pierderea sensibilitatii sau deficit motor intr-un anumit teritoriu,afectarea vederii, inclusiv vedere incetosata, dubla sau pierderea completa a acesteia-cecitate, limbaj dificil, incapacitatea de a vorbi sau dificultatea intelegerii vorbirii, lipsa de orientare temporo-spatiala, amnezie temporara, dificultatea de a mentine pozitia sau de a merge (ataxia), varsaturi neprecedate de greata, in jet.
- pierderea auzului este brusca sau se insoteste de vertij intens, greata si varsaturi;
Consultul medical in ambulator :
- in cazul dopurilor de cerumen, corpilor straini, infectiilor de ureche medie;
- pierderea auzului a aparut dupa administrarea unor medicamente;
- acuitatea auditiva se agraveaza treptat;
- persoana respectiva considera ca are nevoie de proteza auditiva;
- parintii suspicioneaza pierderea auzului la copil.
Consultul de specialitate si realizarea testelor auditive sunt necesare ori de cate ori pacientul experimenteaza acufene, hipoacuzie, senaztie de "ureche infundata", vertij, auz fluctuent, auz "dureros", vertij. In functie de tipul hipoacuziei medicul va decide daca este nevoie de tratament de urgenta sau este vorba de o pierdere lenta si progresiva, ireversibila a auzului care va trebui monitorizata periodic.
Medici specialisti recomandati:
- medicii otorinolaringologi in prima instanta, iar in functie de cauza deteriorarii auditive pot fi necesare consulturi interdisciplinare: medic neurolog, cardiolog sau internist pediatru etc.
Atunci cand pacientul se adreseaza medicului de familie acuzand hipoacuzie, este necesara indrumarea sa catre un consult de specialitate ORL.
Initial, efectuarea unei anamneze complete privind simptomele, modul de debut, istoric, afectiunile asociate, cele prezente in familie si a unui examen clinic ORL complet.
Astfel, in urma unui examen de specialitate se ridica suspiciunea de hipoacuzie si, uneori, poate fi identificata cauza acesteia, in functie de aspectul clinic otologic (ex. otite externe/medii acute sau cronice).
Stabilirea diagnosticului de hipoacuzie, tipul acesteia si gradul scaderii auditive se realizeaza prin intermedul audiogramei tonale liminare. Teste suplimentare de auz care vin sa completeze rezultatul audiogramei tonale sunt: audiograma vocala (gradul de intelegere al vorbirii) si impedansmetria ( volumul conductului auditiv extern, complianta membranei timpanice, presiunea aerului din casa timpanului, mobilitatea lantului osicular).
Teste suplimentare utilizate numai in cazul suspiciunii unor afectiuni sau, in cazul confirmarii acestora,pentru evaluarea severitatii sunt: examene imagistice ( computer tomograf de inalta rezolutie stanca temporala si mastoida, RMN craniu cu substanta de contrast, angio-RMN, echografie doppler a vaselor cervicale), teste vestibulare, potentiale evocate de trunchi cerebral.
Evaluarea auditiva in cabinetul ORL poate sa includa, in functie de echipamentul din dotare:
- acumetria fonica = testul "soptitului": urmareste gradul de intelegere al vocii soptite la o distanta initiala de 6 m, utilizand cuvinte din registre diferite pentru a acoperi atat frecventele joase, cat si pe cele inalte;
- acumetria instrumentala- testul diapazonului
- audiometria tonala: verifica intensitatea prag a sunetelor pentru a putea fi auzite de persoana testata;
- audiograma vocala : gradul de intelegere al vorbirii;
- impedansmetria (timpanometria si testul de reflexului acustic): realizeaza masuratori de ureche externa si medie;
- testul emisiei otoacustice: masoara raspunsul urechii interne la sunete, realizeaza un screening auditiv, dar nu poate aprecia gradul scaderii auzului.Testul emisiei otoacustice este utilizat de obicei la screeningul nou-nascutilor pentru depistarea precoce a hipoacuziei, diagnosticul definitiv necesitand ulterior teste suplimentare.
Tratamentul hipoacuziei va fi orientat in functie de cauza determinanta, iar in cazurile hipoacuziei rezultate in urma alterarii perceptiei trebuie stiut ca nu exista tratament etiologic care sa restabileasca functia auditiva pierduta, dar ca, in aceste cazuri protezele auditive sunt de un real ajutor.
- inclavarea corpilor straini in conductul auditiv (inclusiv a dopurilor de cerumen) va necesita extragerea acestora cu restabilirea promta a auzului, in situatiile necomplicate.
- in infectiile urechii externe si medii - tratamentul consta in general in antiinflamatoare, picaturi auriculare cu antibiotic sau antimicotic, sprayuri nazale cu apa de mare, decongestionante nazale si la nevoie, antibiotice, mucolitice, aerosoli cu substante de nebulizat etc.
- ictusul urechii interne (hipoacuzia brusc instalata) - necesita tratament medicamentos de urgenta cu vasodilatatoar,antispastice, corticosteroizi, vitamine grup B;
- tratamentul chirurgical in cazurile complicate, care nu raspund la tratamentul antibiotic si in cazul anumitor afectiuni care au numai viza chirurgicala (otoscleroza, neurinom de acustic)
- protezele auditive pot fi amplificatoare (aparatele auditive), pot substitui anumite structuri ale urechii medii (implanturile de ureche medie, pistoane de titan in cazul otosclerozei) sau pot prelua in totalitate rolul cohleei (implanturile cohleare, implanturile de trunchi cerebral)
Alte metode de ajutor pentru persoanele hipoacuzice sunt:
- actualmente protezele auditive pot fi conectate la TV, mobil, computerul personal:
- sistemele de alarma - avertizeaza persoana asupra unor sunete particulare ( ex: clopotelul de la usa, atunci cand suna telefonul sau plansul copilului) prin folosirea sunetelor puternice, avertizarilor luminoase sau a vibratiilor care atrag atentia persoanei in cauza;
- titrarea programelor tv;
- telefon cu text - acesta este un dispozitiv special adaptat pentru persoanele hipoacuzice, convorbile fiind redate in timp real sub forma de mesaje text pe ecranul telefonului.
Metode de profilaxie a hipoacuziei:
- evitarea zgomotelor de intensitate ridicata sau purtarea echipamentuui de protectie in cazul activitatilor ce presupun expunerea la zgomot puternic ( ex: masina de tuns iarba, drujbele, activitati precum mersul cu motocicleta);
- controlul volumului atunci cand este posibil: nu se recomanda achizitionarea jucariilor zgomotoase, se recomanda ascultarea la un volum potrivit a televizorului, casetofonului, radioului din masina si in special a diferitelor aparate cu casti
- este interzisa introducerea in urechi a betisoarelor, a agrafelor de par sau a altor obiecte pentru scoaterea dopurilor de ceara sau pentru gratajul urechii; in general, cea mai buna metoda de a preveni problemele datorate dopurilor de ceara este indepartarea acestora la medicul specialist;
- in cazul administrarii medicamentelor cu potential ototoxic se va analiza raportul risc-beneficiu sau daca exista alternative ale acestor medicamente; daca auzul scade in timpul administrarii acestor medicamente trebuie consultat de urgenta medicul
- profilaxia infectiilor respiratorii, tratamentul promt al sinuzitelor, otitelor;
- in timpul zborului cu avionul calatorii vor fi indrumati sa execute exercitii de egalizare a presiunii in urechea medie- mestecat guma, inghitit in "sec";
- in cazul scufundarilor se recomanda o buna cunoastere si exersarea indelungata, sub supraveghere a tehnicilor de scufundare;
- evitarea traumatismelor craniene prin purtarea centurii de siguranta in timpul deplasarii cu autovehiculele, a castii de protectie atunci cand se merge cu bicicleta, role, skateboard sau la schi
- incetarea fumatului- studiile sunt controversate in acest sens.
Pierderea auzului presupune un efort suplimentar privind comunicarea cu cei din jur si integrarea in societate a persoanei afectate. In timp, aceasta poate rezulta in retragerea sociala, oboseala, stres, depresie. Tehnologia actuala permite persoanelor hipoacuzice sa comunice printr-o mare diversitate de gadget-uri si device-uri. De asemenea, constientizarea hipoacuziei drept o problema importanta de sanatate, care afecteaza un procent insemnat din populatie, a permis aparitia diverselor organizatii de ajutorare a persoanelor hipoacuzice.
Pentru a inlesni comunicarea cu persoanele cu surditate severa a fost dezvoltat limbajul mimico-gestual ( "limbajul semnelor").
Recomandari pentru familia si apropiatii persoanelor cu surditate:
- asigurarea ca persoana cu surditate intelege faptul ca cineva i se adreseaza (se recomanda folosirea numelui acestei persoane);
- vorbirea de la o distanta mica (de la 1 m pana la 1,8 m); persoana cu surditate trebuie sa vada fata, gura si gesturile celeilalte persoane; mediul in care se vorbeste trebuie sa fie luminat, astfel incat persoana cu surditate sa poata vedea interlocutorii;
- nu se recomanda vorbirea directa in urechea persoanei cu surditate; expresiile fetei si gesturile ajuta mult mai mult la intelegerea vorbirii;
- trebuie sa se vorbeasca putin mai tare decat in mod normal, fara a se striga; de asemenea trebuie vorbit mai rar si mai clar; nu trebuie repetat acelasi cuvant de mai multe ori. Daca un anumit cuvant sau fraza nu este inteleasa, trebuie gasit alt mod de exprimare;
- persoana cu surditate trebuie anuntata ori de cate ori subiectul conversatiei se schimba;
- trebuie indepartat pe cat posibil zgomotul de fond; in timpul unei conversatii, radioul si televizorul trebuie oprite; la restaurant se recomanda spatiile linistite, iar la teatru sau la cinematograf se recomanda evitarea locurilor de langa usa;
- includerea persoanei cu surditate in discutii si conversatii;