Ati aflat ca sunteti, in sfarsit, insarcinata ! Dar, oare cat de vigilenta trebuie sa fiti la pericolele care sunt prezente in mediu? Poluare, substante toxice, virusuri si medicamente. Parca toate ameninta bucuria unei sarcini si evolutia normala a bebelusului.
Desigur, stiti cu siguranta ca trebuie sa evitati tutunul, alcoolul si sa fiti mai retinuta in legatura cu mangaiatul si alintatul pisicutelor din vecini, oricat de dragalase ar fi. Dar oare ce alte pericole mai exista ? Cat de sigure sunt lacurile de unghii ? Dar produsele de menaj ? Aditivii alimentari si apa imbuteliata ? Mediul devine din ce in ce mai putin ospitalier, iar o viitoare mamica trebuie sa fie pregatita pentru orice.
Ca sa nu va autoizolati intr-o camera perfect decontaminata si ferita de orice contact cu lumea inconjuratoare, va oferim cateva sfaturi in legatura cu ce este bine sa evitati cat timp sunteti insarcinata, ce este adevarat si ce este mit referitor la interactiunea substanelor toxice cu sarcina. Din pacate insa, agentii nocivi din mediu sunt foarte variati si pot interactiona in nenumarate moduri cu evolutia unei sarcini.
Specialistii au constat ca peste 70% dintre defectele congenitale au inca o etiologie necunoscuta. Dintre cele ale caror cauze pot fi decelate, un procent semnificativ se datoreaza defectelor genetice si altor factori asupra caror nu se poate interveni. Asupra celorlalti, insa, putem actiona. Deci, cam ce ar fi de facut in vedere diminuarii riscurilor de aparitie a problemelor de sarcina ?
Toate substantele care pot determina defecte congenitale se numesc teratogeni. Specialistii estimeaza ca aproximativ 10% dintre defectele congenitale se datoreaza expunerii fatului la actiunea acestor factori. Actiune teratogena poate avea mai multi agenti decat ne-am inchipuit initial. Insa, actiunea lor nociva poate fi evitata prin prevenirea intrarii in contact cu ei.
Susceptibilitatea fatului la actiunea teratogenilor variaza de-a lungul sarcinii, fiind maxima in primul trimestru si scazand pe masura ce varsta gestationala creste. Perioadele critice sunt cele caracterizate prin organogeneza (dezvoltarea organelor).
Acesti agenti au mecanisme foarte variate de a actiona si a declansa o serie de modificari care sunt capabile sa influenteze apoi in mod definitiv dezvoltarea fatului. In functie de intensitatea teratogenului, stadiul de dezoltare, gradul expunerii organismului matern la influenta lui, produsul de conceptie poate fi afectat in mai multe feluri: leziunile sunt incompatibile cu viata si produsul de conceptie moare, apar malformatii congenitale grave, apare retard de crestere si dezvoltare intrauterina sau apar defecte functionale.
Trebuie precizat insa ca expunerea la diversi teratogeni nu implica neaparat aparitia unor defecte sau unor restrictionari de dezvoltare in utero.
Esentiali in aprecierea modului in care respectivul agent poate afecta evolutia sarcinii sunt urmatorii factori:
- Natura agentului teratogen;
- Calea prin care a venit in contact cu organismul matern;
- Gradul de expunere a mamei;
- Rata de absorbtie sistemica;
- Stadiul evolutiei sarcinii si varsta gestationala.
Conform specialistilor, printre cei mai frecventi si de temut agenti teratogeni, capabili sa determine defecte congenitale grave, se numara drogurile, substantele farmaceutice, infectiile (temutul sindrom TORCH), radiatiile, pesticidele, dezechilibre metabolice.
Cand este vorba de droguri si stupefiante, specialistii sunt intransigenti: drogurile afecteaza atat mama, cat si fatul, deci au un dublu risc si trebuie evitate. Drogurile pot afecta capacitatea unei femei de a suporta o sarcina. Anumite droguri, precum cocaina si metamfetaminele scad foarte mult apetitul, determina tahicardie, vasoconstrictie si hipertensiune arteriala.
Aceastea se reflecta negativ si asupra organismului fetal, aparand riscul de avort spontan, nastere prematura sau decolarea partiala a placentei de uter, cu aparitia unor hemoragii intense. Daca aceste droguri se administreaza spre sfarsitul sarcinii bebelusul se poate naste dependent de drogul consumat de mama si cu risc de dezvoltare a sindromului de abstinenta in perioada imediat postnatala.
Heroina si narcoticele cresc si ele foarte mult riscul de nastere prematura si de restrictie a dezvoltarii intrauterine, manifestata clinic prin greutate mica sau foarte mica la nastere. Unele medicamente pot fi si ele contraindicate in sarcina doarece cresc riscul de aparitie a anomaliilor congenitale. In cazul in care administrarea lor este necesara, medicul dumneavoastra trebuie sa analizeze foarte atent riscurile si beneficiile.
In cazul in care boala pe care o aveti necesita tratament, reactiile adverse ale medicamentelor indicate trebuie cunoscute foarte precis. In sarcina nici macar medicamentele ce pot fi administrate fara prescriptie medicala, cum ar fi banalul ibuprofen sau siropul de tuse, nu trebuie luate fara o consultare cu medicul, sau cel putin cu farmacistul.
Specialistii va recomanda sa incercati pe cat posibi sa evitati urmatoarele medicamente, substante chimice si sa nu consumati sub nici o forma droguri in perioada sarcinii:
- Alcool este cu atat mai periculos cu cat sarcina se afla la inceput. In organismul matern alcoolul este metabolizat, rezultand compusi cu actiune toxica asupra celulelor, si care sunt foate rapid absorbiti de organismul fetal. Alcoolisml mamei determina aparitia unor multiple suferinte ale bebelusului : microcefalie, defecte cardiace congenitale, retard mintal, dezoltare somatica lenta;
- Fumatul creste riscul de inducerea a nasterilor premature si chiar creste sansele de avort spontan. Insa cel mai mare risc asociat fumatului in timpul sarcinii este cel de restrictionare a dezvoltarii intrauterine a fatului. Nicotina scade foarte mult apetitul mamei si reduce capacitatea plamanilor de a absorbi oxigen. Astfel, fatul est privat in mod cronic atat de nutrienti esentiali cat si de oxigen, si in final nu se va dezvolta asa de mult precum ar trebui;
- Hormoni androgeni si derivati de testosteron, cum ar fi danazol;
- Inhitori ai enzimei de conversie a angiotensinei, cum ar fi enalapril, captopril;
- Derivati cumarinici de tipul warfarinei - administrati timpuriu in cursul sarcinii ei pot determina malformatii faciale si retard mintal;
-Antagonisti de acid folic, metotrexat;
-Plumb, litiu, mercur;
-Fenitoin, carbamazepina- sunt medicamente cu actiune anticonvulsivanta, administrati pentru prevenirea crizelor epileptice.
Sunt asociati cu aparitia defectelor congenitale cu localizare cardiaca si faciala si induc retard mintal fatului:
- Streptomicina si kanamicina;
- Tetracicline;
- Acid valproic;
- Vitamina A si derivatii ei - isotretinoin, retinoizi, etretinat. Se utilizeaza in tratarea acneei cronice si a psoriazisului. Sunt recunoscuti ca agenti capabili sa induca malformatii in toate stadiile oragnogenezei;
- Substante cu actiune antimigrenoasa - ergotamina sau metisergida pot induce nastere prematura;
- Antiinflamatoare nesteroidiene (aspirina, ibuprofen) sunt capabile sa interfere cu coagularea sangelui, crescand riscul de hemoragii atat pentru mama cat si pentru fat. Catre sfarsitul sarcinii pot reduce concentratia de hormoni care induc travaliul, asfel incat nasterea poate fi amanata periculos de mult.
In timpul sarcinii trebuie sa fiti cat mai atenta cu putinta si sa evitati contactarea unor boli infectioase. Sarcina este o perioada foarte fragila pentru organism si orice virus sau bacterie poate fi daunator. Exista insa o serie de infectii mult mai periculoase decat altele, infectii care daca sunt contactate in afara sarcinii, in copilarie sau adolescenta, pot trece neobservate, dar daca se manifesta in timpul sarcinii pot determina grave malformatii produsului de conceptie.
Aceste infectii sunt grupate sub titlul de complex/sindrom TORCH si includ:
- Toxoplasmoza - parazitoza transmisa de la pisica;
- Rubeola;
- Infectia cu cytomegalovirus;
- Infectia cu virusurile herpetice;
- Alte infectii - sifilis, hepatita B, virusul varicelo - zosterian, infectia HIV, infectia cu parvovirusul B19.
Infectia cu oricare dintre acesti agenti se manifesta prin malformatii de sistem nervos central, cord, ochi si tegument. Bebelusul se naste cu greutate mica si are inca de la inceput o eruptie petesiala pe tot corpul. Pot sa apara si tulburari de auz, afectiuni oftalmologice (mai ales in toxoplasmoza) retard mintal si autism.
Pentru a preveni astfel de infectii, cel mai bine este sa discuati cu medicul dumneavoastra anterior incercarii de a concepe un copil. Vi se vor face teste speciale si se poate determina cu precizie prin ce boli ale copilariei ati trecut, daca ati facut sau nu toxoplasmoza asimptomatica, sau daca sunteti protejata impotriva hepatitei B. Unele boli pot fi prevenite prin vaccinare, insa aceasta trebuie facuta anterior aparitiei sarcinii.
Pentru evitarea contactarii unor infectii in perioada de sarcina, specialisitii recomanda:
- Prepararea termica adecvata a carnii;
- Spalarea corespunzatoare a fructelor si legumelor anterior consumarii lor;
- Spalarea cat mai frecventa a mainilor cu apa si sapun sau servetele si solutie dezinfectanta;
- Evitarea pisicilor;
- Evitarea colectivitatilor de copii in care exista cazuri de rujeola, rubeola daca nu ati facut aceste boli inainte de sarcina.
In timpul sarcinii, dar nu numai, sunt considerate ca periculoase si teratogene toate tipurile de radiatii ionizante, chiar si iodul radioactiv. Dar mai ales radiatiile X. Radiatiile X sunt capabile sa influenteze rata de diviziune celulara, sa altereze materialul genetic al celulelor si sa modifice dezvolatrea fatului.
Organismul fetal este caracterizat printr-o diviziune celulara si proliferare tisulara foarte rapida. Daca sunteti expusa la concentratii semnificative de radiatii, exista un risc foarte crescut ca bebelusul sa aibe de suferit. Daca doza a fost suficient de mare, radiatiile pot produce malformatii atat de grave incat sa fie incompatibile cu viata iar sarcina sa se piarda.
Din acest motiv medicii trebuie sa evite pe cat posibil efectuarea de radiografii femeilor insarcinate. Daca vi se explica faptul ca in vederea diagnosticarii unor afectiuni trebuie sa vi se efectueze o explorare radioimagistica si mai ales o radiografie, trebuie sa anuntati medicul ca sunteti, sau ca s-ar putea sa fiti, insarcinata.
De asemenea, daca ati aflat ca sunteti insarcinata dupa ce ati efectuat radiografie, cel mai sigur ar fi sa discutati cu medicul dumneavoastra si acest aspect, pentru a putea investiga din timp starea bebelusului.
Talidomida are o poveste foarte controversata, care incepe de prin anii 1950. Atunci a fost introdusa pe piata ca tratament impotriva anxietatii, greturilor matinale si insomniei, fiind strict adresata femeilor insarcinate. Cativa ani mai tarziu a fost rapid retrasa de pe piata deoarece medicii au constantat ca poate determina malformatii congenitale foarte grave.
In perioada in care thalidomida a fost pe piata, peste 10000 de copii din intreaga lume s-au nascut cu anomalii severe deoarece mamele lor au luat acest medicament. Bebelusii s-au nascut cu membre foarte scurte, bilateral, adesea fiind implicate si membrele superioare si cele inferioare (focomelie).
In unele cazuri membrele lipseau cu desavarsire. Medicamentul determina si malformatii cardiace, genitale, renale si de tract gastrointestinal. Din aceste motive thalidomida este complet interzisa femeilor insarcinate, chiar si o sigura doza fiind considerata extem de periculoasa.
Thalidomida a fost retrasa de pe piata, insa exista si alti compusi, foarte populari, care pot determina aparitia unor malformatii aproape la fel de grave ca si aceasta. Unul dintre acesti compusi este isotretinoin, sau acutan. Medicamentul este foarte eficient in combaterea acneei severe, nodulare precum si a celei chistice.
Este un medicamnet care se elibereaza pe baza de reteta medicala, iar producatorii au avertizat ca are risc teratogen, fiind clasificat in grupa X de risc pentru sarcina (trebuie evitat cu orice pret, deoarece este extrem de periculos si determina embriopatii grave).
Cu toate acestea, izotretinoin se elibereaza si fara prescriptie medicala si uneori fara a avea indicatie. Nu toate cosurile si comedoanele au nevoie de isotretinoin ! Acesta este un medicament foarte riscant, care trebuie administrat doar in cazuri selectionate, depasite de alte tratamente.
Specialistii afirma ca daca o femeia ia isotretinoin in timpul sarcinii, exista un risc de minim 30- 35% ca fatul sa sufere malformatii congenitale. Anomaliile induse de administrarea de isotretinoin includ; absenta timusului, malformatii cardiace, absenta urechi medii si pavilionului sau hidrocefalie.
Exista cazuri de avort spontan sau de moarte posnatala a fatului deoarece malformatiile erau incompatibile cu viata. In plus, peste jumatate din bebelusii care nu se nasc cu malformatii congenitale de natura somatica, au un grad semnificativ de retard mintal.
Paroxetin este un medicament cu actiune antidepresiva, anxiolitica, ce poate fi administrat si in tratamentul tulburarii obesiv compulsive si in atacurile de panica. Apartine unei clase farmaceutice de antidepresive numite inhibitori selectivi ai recaptatii serotoninei.
Desi initial se considera ca fiind un medicament relativ sigur, studii noi efectuate au prezentat ipoteza ca administrarea de paroxetin in cursul sarcinii poate sa creasca riscul de aparitie al malformatiilor cardiace. Ulterior publicarii acestor rezultate au fost realizate si alte studii, dintre care 4 studii care au inclus un numar mare de femei insarcinate ce au luat paroxetin in timpul evolutiei sarcinii, studiile urmarind apoi copiii nascuti din acestea sarcini pana la varsta de 9 ani.
Nu s-a observat un risc crescut de dezvoltare a unor malformatii sau a altor defecte ce ar fi putut fi atribuite administrarii de paroxetin. De aceea, specialistii sunt inca rezervati in catalogarea acestui medicament ca avand potential teratogen.
Pericolele mult mai reale ale paroxetinului sunt, insa, altele. Administrarea acestui antidepresiv, dar si a altor substante din aceasta clasa farmaceutica si a antidepresivelor triciclice in timpul sarcinii, mai ales in ultimul trimestru, poate determina dezvoltarea sindromului de abstinenta la bebelus. Acesta nu se poate adapta vietii extrauterine, mai ales in primele zile postpartum.
Cele mai frecvente simptome ale sevrajului aparute in urma administarrii de antidepresive pe perioada sarcinii includ: dispnee, hipertonie musculara, iritabilitate, tulburari ale somnului, dificultati de alimentatie si tremor. Se pare ca simptomele enumerate pot sa apara la orice doza de paroxetin, insa sunt cu atat mai grave cu cat dozele sunt mai crescute.
Un alt pericol indus de administrarea de paroxetin in timpul ultimului trimestru de sarcina este reprezentata de aparitia hipertensiunii pulmonare la nastere. Pentru a se stabili care este impactul antidepresivelor, dar si al bolii depresive a mamei netratatate, asupra fatului, au fost mai multe studii tip cohorta.
Rezultatele lor au fost suprinzatoare deoarece au aratat ca efectele pe termen lung ale bolii asupra fatului sunt mai importante decat cele ale terapiei: copii nascuti din mame cu depresie, care nu au fost tratate pe durata sarcinii au avut un anumit grad de retard intelectual care ii impiedica sa aibe rezultate scolare satisfacatoare, comparativ cu copii nascuti din mame care au fost sub un tratament antidepresiv efectuat strict sub supraveghere medicala, care aveau rezultate mai bune.
In cazul in care sunteti insarcinata si ati fost in tratament cu antidepresive sau inca le mai luati, cel mai bine este sa discutati cu medicul aceasta problema. Tratamentul va fi oprit sau mentinut in functie de riscurile si beneficiile asupra sanatatii dumneavoastra precum si a dezvoltarii fatului. In cazul in care depresia este lasata netratata exista un risc crescut de pierdere a sarcinii, aparitia preeclampsiei, a nasterilor premature si a greutatii mici sau foarte mici la nastere.
In Statele Unite din ce in ce mai multi bebelusi se nasc cu niveluri foarte crescute de mercur in organism: peste 630 de mii de nou nascuti prezinte semne ale intoxicatiei cu mercur ca urmare a expunerii mamei in timpul sarcinii la acest metal.
Mercurul poate afecta dezvoltarea neurologica, cognitiva si somatica, lasand sechele pe termen lung. Cauza ? Alimente, in special peste, contaminate cu mercur, expunere profesionala sau chiar existenta unor concentratii crescute de mercur in mediul inconjurator.
Mercurul poate determina multiple leziuni: renale, cerebrale, pulmonare, oftalmice si auditive, iar gravitatea lor se coreleaza in mod direct cu gradul expunerii. Cu cat expunerea a fost mai de lunga durata, cu atat si fatul va fi mai afectat. Daca organogeneza este foarte afectata, fatul poate chiar muri in utero.
Pentru evitarea pericolelor alimentare specialistii va recomanda:
1. Evitarea consumului de peste exotic si a carnii de rechin;
2. Limitarea consumului de peste la nu mai mult de 2 portii/ saptamana de ton, somon, creveti;
3. Limitarea consumului de fructe de mare la maxim o portie pe saptamana.
Chiar daca unele tipuri de pesti sunt considerate mai periculoase, specialistii nu va sfatuiesc sa eliminati complet pestele din dieta. Consumat corect, in cantitati bine proportionate, pestele reprezinta una dintre cel mai importante surse de proteine de calitate superioara si de acizi grasi omega 3 si in plus, are un continut scazut de grasimi saturate.
Pentru a evita orice risc de contaminare, puteti varia tipul de peste pe care il consumati si puteti incerca mai mult pestele sigur, de apa dulce, care este mai putin periculos. Pentru ca dumneavoastra sa va puteti bucura din plin de acesta perioada, iar bebelusul sa se dezvolte cat mai sanatos, o dieta echilibrata este foarte importanta.
Ce trebuie sa evitati si ce nu ar trebui sa va lipseasca din regimul alimentar va prezentam in continuare:
- Ar trebui sa evitati toate produsele nepasteurizate: lactate, sucuri si branzeturi usoare. Daca nu sunt preparate termic adecvat ele pot constitui o sursa foarte periculoasa de numeroase bacterii cu potential patogen cum ar fi E.coli, Shigella, Salmonella;
- Ar trebuie sa evitati carnea insuficient preparata termic (indiferent ca este vorba de carne de vita, porc, peste sau pasare) precum si ouale de provenienta necunoscuta si data a expirarii nesigura. Carnea insuficient preparata poate fi infestata cu o serie de paraziti, iar ouale vechi pot avea bacterii enterotoxigene;
- Spalati-ve pe maini cat mai des. Spalati atent toate fructele si legumele pe care le cumparati;
- Tineti carnea cruda separat de alte produse alimentare;
- Nu tineti produsele congelate mai mult de 2 ore afara din congelator si nu le recongelati. Principiile alimentare se pot distruge foarte usor daca sunt tinute la temperaturi necorespunzatoare, iar decongelarea - recongelarea creste riscul de dezvoltare a bacteriilor;
- Limitati consumul de cafea la maxim 200 de mililitri de zi;
- Evitati suplimentele naturiste si ceaiurile de origini necunoscute.
Sarcina nu presupune neaparat ca trebuie sa mancati pentru doi ! De fapt, majoritatea specialistilor sustin faptul ca o sarcina normala necesita aproximativ 300 de calorii in plus, in fiecare zi. Acestea sunt suficiente pentru a asigura o crestere si dezvoltare armonioasa bebelusului. Uneori, trebuie sa va monitorizati aportul caloric mai strict deoarece puteti consuma destul de mult, fara sa va dati seama.
Incercati ca, pe cat posibil, sa consumati in fiecare zi alimente din toate cele 5 grupe esentiale. Vor aduce cu siguranta nutrienti si vitamine de care aveti nevoie atat dumneavoastra, cat si bebelusul dumneavoastra.
Specialistii va recomanda ca din dieta sa nu va lipseasca:
- Cereale integrale - minim 250 de grame zilnic. Surse importante sunt: paine integrala, cereale pentru micul dejun si batoane cu cereale, paste, orez;
- Legume - minim 500 de grame pe zi. Puteti incerca sucuri naturale de rosii, morcovi (unul sau mai multe pahare), legume frunze, cartofi copti, legume fierte. Incercati sa evitati sa prajiti legumele sau le adaugati sosuri bogate in grasimi sau unt, deoarece imbogatesc numarul de calorii, fara sa asigure si nutrienti esentiali;
- Fructe - minim 300 grame pe zi. Pot fi consumate sub forma de sucuri naturale, fructe proaspete, congelate sau confiate;
- Lactate - minim 600 de grame pe zi : laptele,iaurtul, branzica de casa sunt cele mai recomandate tipuri, deoarece au si un procent redus de grasime;
- Proteine - 200 de grame pe zi. Foarte bogate in proteine sunt carnea de peste, vita si pasare, ouale (nu mai mult de un ou pe zi), legumele uscate (fasole, linte), alunele, unt de arahide;
Regimul alimentar, oricat ar fi de complex, trebui completat si cu suplimentele vitaminice pe care vi le recomanda medicul. Daca este cazul, va puteti consulta medicul cu privire la necesitatea administrarii si unor suplimente cu calciu, magneziu sau fier. Astfel de suplimente trebuie administrate doar la recomandarea medicului deoarece, daca ele nu sunt necesare, pot dauna fatului.
Specialistii avertizeaza ca exista o serie de produse, in special medicamente, a caror actiune teratogena nu a fost cert demonstrata, dar care nu pot fi considerate nici sigure. Cercetatorii explica si motivul pentru care inca nu s-a putut stabili cu certitudine actiunea acestor substante: analizele de acest tip necesita efectuarea studiilor extensive in care sa fie comparate doua grupuri: unul alcatuit din femei insarcinate expuse la factorul studiat, si altul, alcatuit din femei insarcinate care nu sunt puse in contact cu acesta.
Acest lucru nu poate fi realizat deoarece nu este etic si nici uman sa expunem femeile insarcinate la un risc pe care nu il cunoastem. De aceea, majoriatea studiilor din aceste domenii ale medicinii se efectueaza pe animale de laborator, iar apoi rezultatele sunt extrapolate si la oameni.
Pana la noi dovezi cu privire la siguranta lor, cel mai bine ar fi sa incercati sa le evitati. Printre substantele aflate in asa numita 'zona gri' de risc inca nedeterminat, se afla aspirina, antihistaminice, anticonceptionale si o serie de substante chimice de tipul pesticidelor sau ingrasamintelor.
AINS (aspirina, ibuprofen) nu sunt recomandate a fi administrate in sarcina deoarece pot face rau atat mamei cat si produsului de conceptie. Aceste substante modifica numarul trombocitelor si timpii coagularii, predispunand la sangerari. Asupra fatului pot avea efect teratogen, determinand numeroase embriopatii. Mult mai sigur este acetaminofenul (paracetamolul), el putand fi administrat in combaterea durerilor minore sau moderate, cefaleelor si febrei.
Antihistaminicele pot fi periculoase, mai ales daca sunt administrate in primul trimestru de sarcina, deoarece determina vasoconstrictie. Ar trebui evitate atat antihistaminicele de generatie mai veche, cat si cele noi, deoarece mecanismul acestora nu este inca farte clar elucidat.
Aspartam - informatiile cu privire la actiunile lui sunt destul de limitate.
Cafeina ar trebui redusa in timpul sarcinii la o ceasca pe zi. Riscurile asociate ei se datoreaza si faptului ca majoritatea celor care consuma cafea, inclusiv femei, prefera sa si fumeze, iar actiunile acestor doi factori pot fi cumulative, daunand per ansamblu fatului si perturbandu-i dezvoltarea. Cafeina se poate gasi si in ceai, ciocolata, sucuri si chiar in unele medicamente, deci trebuie evitate si acestea.
Fertilizatori chimici sunt periculosi mai ales pentru femeile care lucreaza in agricultura si care sunt expuse in mod repetat la concentratii crescute ale acestor chimicale. Daca veniti in contact cu ei doar ocazional, cand udati plantele sau gazonul, riscurile sunt mult mai mici. Totusi, cel mai bine ar fi sa utilizati manusi speciale cand manipulati recipientele care ii contin.
Daca sunteti expusa la substante chimice la locul de munca ar trebui sa comunicati acest lucru medicului, chiar daca el omite sa va intrebe.
Contraceptivele orale sunt contraindicate in sarcina. Adesea ele continua a fi administrate deoarece femeia nu stie ca a ramas insarcinata, insa utilizarea lor trebuie sistata imediat. Daca medicul considera necesar, se pot efectua ecografii care sa investigheze daca fatul a avut sau nu de suferit. Utilizarea contraceptivelor a fost incriminata in masculinizarea fetilor de sex feminin.
Pesticidele si insecticidele pot fi periculoase doar daca sunteti in contact indelungat cu ele, daca lucrati in agricultura sau in alte sectoare cu potential pericol toxic. Daca, insa, veniti in contact cu ele rar, pericolele sunt mai reduse. Specialistii recomanda insa precautie si cel mai sigur ar fi ca dumneavoastra sa nu manipulati recipiente cu pesticide, si nici sa nu va aflati in incapere cand sunt folosite. Aceste substante au fost incriminate in aparitia defectelor congenitale mai ales daca femeile au venit in contact cu ele in trimestrul intai de sarcina.
In momentul de fata exista foarte multe temeri ca intregul mediu si tot ce ne inconjoara poate dauna viitorului copil. Acest fapt nu este in intregime adevarat. Exista foarte multe pericole, insa nu trebuie sa exageram. Nu trebuie sa consideram anumiti factori mai periculosi decat sunt si sa omite teratogenitatea altora.
Specialistii ne avertizeaza ca astfel riscam sa uitam cat de periculoase pot fi unele medicamente, mai ales izotretinoin, sau sa trecem cu vederea faptul ca banala aspirina nu este deloc recomandata in sarcina. Specialistii au intocmit o lista cu cateva produse care nu sunt periculoase pentru sarcina, dar despre care circula zvonuri ce pot speria viitoarele mamici.
Astfel, sunt considerate sigure:
- Lacurile de unghii;
- Cremele si demachiantele pe baza de alfa hidroxizi;
- Compusii de vinil, markerele permanente;
- Saltele si interiorul masinilor noi;
- Hainele curatate chimic;
- Apa imbuteliata;
- Apa de la robinet.
Produse nonorganice de tipul fertilizatorilor din fructe si legume sunt sigure, dar produsele trebuie spalate foarte bine inainte de a fi consumate
Daca va doriti sa ramaneti insarcinata ar trebui sa va consultati medicul cu privire la realizarea unor vaccinuri care va pot proteja de anumite infectii. Unele dintre acestea pot evolua chiar asimptomatic in copilarie sau in afara sarcinii, dar daca le contactati cat sunteti insarcinata, mai ales in trimestrul unu si doi de sarcina, pot determina embriopatii si malformatii congenitale foarte grave.
In cazul in care nu ati facut boala in copilarie sau nu ati fost vaccinata ar trebui sa va protejati impotriva: rujeolei, rubeolei, hepatitei B. Daca este cazul, va puteti face si vaccinuri antigripale, pentru a evita aparitia unor complicatii ale gripei. Sarcina este sensibila la influenta virusurilor gripale si paragripale mai ales in ultimele doua trimestre.
Specialistii insista ca in timpul sarcinii sa nu va ingrijorati din cauza unor substante banale din mediul exterior, cum ar fi apa de la robinet sau lacul de unghii, dar sa fiti foarte precauta in legatura cu receptivitatea la infectii, contactul cu copii bolnavi de rubeola, sa evitati sa veniti in contact cu pisici si sa nu luati nici un medicament fara a va consulta in prealabil cu medicul.
Foarte multe dintre substantele farmaceutice au un risc teratogen dovedit, iat altele sunt inca in zona gri. Evitati isotretinoinul, anticoagulantele, antiinflamatoarele nesteroidiene, antimigrenoasele. Nu luati suplimente vitaminice fara sa vi le fi recomandat medicul si in nici un caz nu consumati suplimente cu fier si calciu daca nu este cazul. Unele vitamine sunt recomandate mai ales inaintea dezvoltarii sarcinii si mai putin in cursul ei.
Exista substante toxice care raman foarte mult timp in organismul dumneavoastra, chiar daca expunerea a fost sistata. Daca ati lucrat sau inca lucrati in medii toxice sau sunteti in contact permanent cu substante chimice periculoase, cel mai bine este sa comunicati medicului aceste lucruri, pentru a putea realiza impreuna un plan terapeutic care sa fie benefic produsului de conceptie si care sa ii asigure o dezvoltare cat mai sanatoasa in cele 9 luni.