Faringita virala este de fapt o boala de natura infectioasa determinata de agresiunea unor virusuri cu potential patogen asupra mucoasei faringelui. Faringele este partea gatului situata imediat in spatele limbii (orofaringe) si al cavitatii nazale (nazofaringe) si superior de esofag (laringofaringe), laringe si trahee.
Cele trei parti ale faringelui se continua una cu cealalta, in ordinea nazo, oro, laringofaringe. Faringele are un dublu rol in organism deoarece apartine atat tubului digestiv, cat si aparatului respirator, iar germenii implicati in afectiunile aparute la nivelul lui sunt foarte variati.
Faringita virala are drept agenti etiologi foarte multe si diferite virusuri. Faringita poate sa apara in cadrul unor infectii generalizate ale tractului respirator sau poate fi specifica, localizata strict doar la nivel faringian. Faringita afecteaza atat adultii cat si copiii, dar cele mai frecvente cazuri sunt totusi, la cei mici.
Faringita ramane o mare cauza de absenteism scolar sau de la serviciu si este una din principalele cauze de prezentare a pacientului la medic. Majoritatea adultilor au aproximativ 3- 5 episoade de infectii respiratorii superioare pe an (inclusiv faringita).
Faringita virala este determinata de infectia cu diverse virusuri care au tropism pentru mucoasa faringiana. Faringita poate fi o boala de sine statatoare, care sa nu aibe si alte cointeresari sistemice (infectii de cai respiratorii, de exemplu) sau poate sa evolueze in contextul unor afectiuni plurisistemice, de cel mai multe ori fiind vorba de patologie pulmonara sau intestinala.
Agentii etiologici cei mai frecvent intalniti in astfel de afectiuni sunt rhinovirusurile si adenovirusurile, fiind incriminate in peste 40% dintre cazurile de faringita. Alte virusuri mai putin frcevent intalnite, dar care nu trebuie excluse sunt virusul Epstein Barr, virusurile influenza, parainfluenza si coronavirusurile.
Rhinovirusurile singure sunt raspunzatoare de peste 20% dintre faringitele virale si jumatate din racelile banale din sezonul rece. Aceste virusuri au transmitere aerogena, patrund in organism pe la nivelul narinelor, unde sunt raspunzatoare de simptome locale: hiperemie (inrosire) si edemul mucoasei nazale. Virusul determina si o activitate secretorie crescuta la nivelul glandelor mucoase nazale si fenomene obstructive. Transmiterea se face pirn aerosoli, iar receptivitatea este generala.
Adenovirusurile sunt incriminate in faringita necomplicata si au un efect patogen direct asupra mucoasei faringiene. Gatul este foarte dureros, insa poate sa nu fie rosu sau sa fie lipit de alte modificari macroscopice. Virusul Epstein Barr este agentul etiologic al mononucleozei infectioase, o afectiune care caracterizeaza mai ales perioada adolescentei. El se poate transmite de la adulti la copii si intre adolescenti prin saliva. Datorita caii de transmitere, aceasta afectiune se mai numeste si 'boala sarutului'. Faringita sau faringoamigdalita apare la peste 80% dintre pacientii cu mononucleoza infectioasa.
Virusurile herpetice 1 si 2 pot fi raspunzatoare de aparitia faringitei in contextul unei boli virale mai raspandite in organism. Ei determina de obicei faringita asociata gingivitei si stomatitei. Faringita acuta este insa, cea mai frecventa manifestare a primoinfectiei cu virus herpetic. Dupa ce virusul se replica local si invadeaza mucoasa faringiana, poate difuza de-a lungul radacinilor nervoase si ajunge sa determine si leziuni la distanta de zona inocularii primare.
Virusurile gripale pot determina aparitia faringitei la peste 50% dintre pacientii infectati. Cel mai adesea faringita apare cand agentul infectios este virusul influenza tip A, mai putin cand este vorba de tipul B. Virusurile gripale invadeaza epiteliul respirator determinand zone de necroza care predispun pacientul la suprainfectie bacteriana.
Agentii etiologici foarte rar intalniti si doar in conditii de alte boli ce deprima activitatea sistemului imun sau doar daca tulpinile respective sunt foarte virulente sunt: enterovirusurile (echovirusurile, virusul poliomielitei), cytomegalovirusurile, rotavirusurile, virusul varicelo-zosterian sau cel rubeolos.
Simptomul de baza al faringitei este durerea in gat, pe fond de hiperemie locala (inrosire) si edematiere. In functie de agentul patogen propriu zis, pacientii prezinta si alte simptome. Acestea sunt insa destul de putin specifice intre ele si ajuta putin in diferentierea intre virusuri. Majoritatea simptomelor sunt insa, comune.
Pe langa durerea de gat, pacientul cu faringita virala mai poate prezenta si:
1. Febra inalta, disfagie (dificultati la inghitire) si conjunctivita, daca este incriminat un adenovirus. Sindromul se numeste febra faringoconjunctivala. Conjunctivita apare la peste 1/3 dintre pacienti, iar febra este si ea cvasiconstanta.
2. Simptomatologie nazala (catar nazal) caracterizata prin: rinoree, congestie nazala, stranut. Ele preced adesea aparitia durerii in gat daca este vorba de etiologie rhinovirala. Disconfortul faringian poate fi sub forma de iritatie locala, usturime, sau durere.
Faringita acuta herpetica se manifesta mai frecvent la copii si adultii tineri. Durerea de gat este acompaniata de gingivostomatita, febra, alterarea starii generale (maleza), disfagie si odinofagie, iritabilitate. Daca faringita apare in cadrul mononucleozei infectioase, pacientul descrie o modificare semnificativa a starii generale, astenie, lipsa poftei de mancare.
Majoritatea simptomelor faringitei virale sunt asemanatoare, indiferent de agentul patogen. Exista insa si diferente, care tin mai mult de experienta medicului in a le descoperi si de starea de sanatatea de fond a organismului infectat.
De cele mai multe ori, faringita virala se caracterizeaza, din punct de vedere clinic, prin:
- Durere in gat;
- Disfagie;
- Febra;
- Mialgii, artralgii;
- Limfadenopatie cervicala.
De cele mai multe ori diagnosticul faringitelor virale se stabileste in urma efectuarii unui control fizic general, in care se examineaza foarte atent gatul pacientul precum si ganglionii din regiunea cefalica. In general, gatul apare foarte rosu, uneori mucoasa faringiana are si exudat, iar amigdalele pot sa fie usor marite in dimensiuni.
In mononucleoza infectioasa amigdalele sunt foarte crescute in dimensiune si sunt acoperite cu pseudomembrane groase si de aspect cenusiu. Anamneza este si ea foarte importanta deoarece poate evidentia particularitati legate de simptomatologie sau de starea de sanate a pacientului. Coexistenta unor boli infectioase virale sau nu poate fi foarte sugestiva pentru diagnosticarea faringitei.
Datorita aspectului clinic foarte asemanator intre diverse forme de faringita virala, investigatiile de laborator sunt foarte necesare. Identificarea exacta a virusului nu are o mare importanta deoarece tratamentul si prognosticul sunt aceleasi in toate faringitele virale. Examenele bacteriologice ies negative cat timp etiologia este strict virala, iar culturi virale nu sunt recomandate pentru a fi efectuate decat daca exista un interes epidemiologic.
Se pot face culturi din secretiile nazale sau faringiene, teste serologice sau reactii de polimerizare in lant pentru a se stabili etiologia exacta. Hemograma poate fi utila. In faringitele virale se observa o leucocitoza, urmata de o leucopenie dupa 4 - 7 zile de evolutie.
Daca exista mononucleoza infectioasa apare o limfocitoza atipica precum si un tip particular si specific de celule, care au dimensiuni si caracteristici speciale, care le difera de cele din jur. Toate aceste investigatii sunt utile si in realizarea diagnosticului diferential. Cele mai frecvente boli care intra in diagnosticul diferential al faringitei virale sunt: faringita bacteriana (streptococica), faringita gonococica, abcesul periamigdalian, difteria, candidoza faringiana.
Strategiile si schemele terapeutice aplicate pacientilor cu faringita virala se bazeaza in general pe informatiile furnizate de anchetele epidemiologice (virusul cu cea mai mare frecventa in populatie), semne si simptome specifice, precum si rezultatele testelor de laborator.
Masurile terapeutice includ de cele mai multe ori doar administrarea de fluide, pentru a preveni deshidratarile, odihna, gargara cu apa sarata de cateva ori in cursul zilei (pentru calmarea durerilor) sau administrarea de medicamente usoare pentru ameliorarea simptomelor infectioase: febra, cefalee, artralgii.
Pentru calmarea febrei si durerilor cel mai indicat este paracetamolul deoarece are efecte adverse mai putine. Aspirina este contraindicata in astfel de situatii (faringite virale), mai ales daca apar in contextul unor boli gripale). In cazul in care disfagia nu permite pacientul sa se alimenteze, se recomanda internarea acestuia in vederea hidratarii sau alimentarii parenterale.
Este foarte important ca pacientul sa evite administrarea antibioticelor, pana in momentul in care se prezinta la medic. Faringita virala nu raspunde la tratamentul cu medicamente destinate distrugerii bacteriilor. Daca se administreaza antibiotice fara sfatul medicului cel mai probabil se va agresa flora bacteriana locala, care poate dezvolta rezistenta la acesti compusi. In plus, reactiile adverse ale antibioticelor nu sunt usor de suportat, acest tip de medicamente avand impact sistemic important.
In perioada de stare a bolii pacientul poate consuma orice tip de aliment doreste, existand posibilitatea ca datorita durerii locale sa le prefere pe cele foarte moi si reci. Specialistii recomanda consumarea unor cantitati crescute de lichide. Tratametul farmacologic simptomatic este destinat evitarii complicatiilor.
Se pot administra analgezice si antipiretice, anestezice topice care sa calmeze mucoasa faringiana iritata. Exista si tratament antiviral, care este preferat doar in anumite cazuri, cand sistemul imun al pacientului nu poate lupta singur impotriva infectiei. Antiviralele sunt folosite doar impotriva catorva virusuri, dar mai ales impotriva virusurilor gripale, varicelor - zosterian si herpetice.
In cazul limfadenopatiilor care nu se remit, chiar si pe masura ce boala evolueaza si ajunge spre sfarsit, se pot administra antiinflamatoare mai puternice, de tipul prednisonului.
Tratamentul poate include administrarea de medicamente specifice mai ales in cazul faringitei din:
- Infectia cu virusul Epstein Barr (mononucleoza infectioasa) - se recomanda administrarea de aciclovir sau famciclovir;
- Infectia cu virusuri gripale - se poate administra amantadina sau rimantadina inca de la debutul simptomelor. Aceste medicamente sunt insa mai active pe anumite tulpini de virus gripal comparativ cu altele (mai active pe tipul A decat pe tipul B);
- Infectia cu herpes virusuri - se poate administra aciclovir, care la un pacient cu un sistem imun competent, determina scurtarea perioadei simpotmatice si diminua contagiozitatea. Daca pacientul este imunocompromis, administrarea de aciclovir va stimula vindecarea leziunilor si va diminua durerea.
Prognosticul pacientilor cu un sistem imun bun este favorabil, iar simptomele se remit in aproximativ o saptamana, iar in cazul copiilor, in 14 zile. Daca pacientii au mononucleoza simptomele dispar in 10 zile, iar limfadenopatia in 4 saptamani.
Complicatiile faringitelor virale sunt destul de rare, insa pot include:
- Abcese periamigdaliene (in cazul mononucleozei infectioase);
- Epiglotita necrotica;
- Complicatii hematologice;
- Encefalite, pneumonite;
- Obstructii de cai respiratorii;
- Amigdalita, epiglotita;
- Complicatii bacteriene - pneumonii bacteriene, dintre care cea mai grava este pneumonia stafilococica.
Pacientii sunt sfatuiti sa se prezinte la medic in cazul in care prezinta simptome sugestive de raceala sau gripa care nu se remit, dar care se complica cu simptome faringiene. Daca pacientul observa ca are gatul mai rosu, mai dureroas si poate chiar si cu pete albicioase, este sfatuit sa se prezinte pentru un control de specialitate. Consultul trebuie facut cu atat mai repede cu cat pacientul are si disfagie si dispnee.
Majoritatea cazurilor de faringita nu pot fi prevenite deoarece virusurile care sunt raspunzatoare de aceasta afectiune se gasesc in mediul inconjurator.
Totusi, specialistii considera foarte utile urmatoarele recomandari cu caracter preventiv:
1. Spalarea atenta si frecventa a mainilor;
2. Utilizarea servetelor de hartie si nu a batistei;
3. Limitarea contactului cu persoanele bolnave, evitarea utilizarii la comun a paharelor, lingurilor, furculitelor, evitarea sarutarii persoanelor infectate.