Scleroza multipla, denumita si scleroza diseminata, este o afectiune autoimuna in care sistemul imun al pacientului este hiperactiv si ataca celule si fibre nervoase (atat cerebrale cat si medulare) ducand, in final, la demielinizare.
Afectiunea are caracter debilitant si evolutie cronica.
Datorita distrugerii tecii protective de mielina este afectata comunicarea intre creier si restul structurilor nervoase, iar in final se ajunge chiar la distrugerea nervului in sine, nu doar a tecii sale.
Simptomatologia acestei boli variaza foarte mult de la pacient la pacient, depinzand in principal de numarul de fibre implicate in procesul distructiv.
Pacientii cu scleroza grava au tulburari de vorbire, de mers, de echilibru, precum si numeroase simptome oftalmologice (diplopie, scaderea acuitatii vizuale).
Scleroza multipla poate debuta la orice varsta, insa cel mai adesea pacientii sunt diagnosticati intre 20 si 40 de ani. Ca majoritatea afectiunilor autoimune, si aceasta apare mai frecvent la femei comparativ cu barbatii.
Scleroza multipla nu are deocamdata un tratament curativ dar are un tratament care poate ameliora semnificativ simptomele si care poate interfera cu agresivitatea sistemului imun asupra celulelor nervoase.
In prezent, schemele terapeutice pentru scleroza multipla includ:
1. Administrarea de corticosteroizi care pot reduce inflamatia care determina leziunile nervoase;
2. Administrarea de interferoni care se pare ca pot reduce rata de progresie si agravare a simptomelor in timp;
3. Medicamente care modifica evolutia bolii, cum ar fi natalizumab.
Aceste medicament difera foarte mult intre ele din punct de vedere al eficientei si al toxicitatii sistemice. In plus, nu toti pacientii raspund la astfel de medicamente.
Se cunoaste deja ca aproximativ 30% dintre cei diagnosticati cu scleroza multipla sunt nonresponsivi la tratamentul cu interferon. Indicatiile de intiere a terapiei depind si de forma clinica de boala.
Daca pacientul are forme usoare, adesea se prefera un tratament simplu, cu pacientul tinut sub observatie atenta.
Daca in schimb, evolutia este marcata de numeroase episoade de acutizare, tratamenul trebuie instalat cat mai repede iar combinatia aleasa trebuie sa asigure eficienta maxima.
In cadrul schemelor terapeutice interferonul beta s-a dovedi un aliat important in lupta impotriva recaderilor si in reglarea raspunsului imun al organismului.
Interferonul beta administrat in tratamentul sclerozei multiple seamana foarte mult cu interferon produs de catre organism ca raspuns natural la infectii si alte agresiuni care declanseaza reactii imune.
Mecanismul de actiune al interferonului beta in scleroza multipla este insuficient elucidat, insa se cunoaste ca interferonul in general, are actiuni imunomodulatoare si antivirale, iar in aceasta situatie poate sa previna demielinizarea accentuata a fibrelor nervoase.
De asemenea, interferonul beta poate sa reduca semnificativ actiunea interferonului gama, o proteina cu rol patogen important in scleroza multipla.
In prezent exista mai multe tipuri de interferoni beta: beta - 1a care poate fi injectat fie saptamanal, fie de trei ori pe saptamana, si interferon beta - 1b care se injecteaza o data la doua zile. Interferon beta - 1a este produs de celule de mamifere, in timp ce interferon beta - 1b este produs de catre o bacterie modificata.
Chiar daca mecanismul nu este complet inteles, specialistii sunt de acord ca interferonii actioneaza benefic prin reducerea reactiilor imune. Ei pot sa amelioreze integritatea si functionalitatea barierei hematoencefalice, care la pacientii cu sleroza multipla este destul de alterata si astfel o mare parte din substantele toxice din organism pot sa patrunda cu usurinta in creier.
Medicatia pe baza de interferon este recomandata pacientilor cu scleroza multipla agravata, care se caracterizea prin multiple atacuri si acutizari urmate de perioade de acalmie clinica.
Interferonul este recomandat si pacientilor cu scleroza secundara progresiva, o forma de boala in care simptomele sunt aproximativ constante si par sa nu se amelioreze in timp.
Mai mult, evolutia bolii este agravanta si defavorabila.
Interferonul beta, atat in forma 1a cat si 1b, poate fi o optiune terapeutica si in cazul altor forme de sleroza multipla, cum ar fi:
1. Forma clinica izolata de scleroza multipla, ce poate sa se manifeste doar sub forma nevritei optice, dar care are semne radioimagistice (mai ales RMN) de afectiune cronica.
Astfel de pacienti, chiar daca initial sunt paucisimptomatici, ajung sa dezvolte forme complexe de boala iar tratamentul este indicat inca de la diagnosticarea nevritei, deoarece pot interfera cu evolutia, ameliorand prognosticul si simptomatologia ulterioara a pacientului;
2. Forma juvenila. Chiar daca este considerat un tratament sigur pentru pacientii cu varsta de peste 18 ani, interferonul beta se administreaza cu succes si copiilor.
Interferonul poate sa reduca cu pana la 40% frecventa atacurilor si reacutizarilor si poate sa incetineasca evolutia bolii, insa nu poate vindeca scleroza multipla.
Studiile recente au demonstrat urmatoarele:
- Interferonul administrat imediat dupa stabilirea diagnosticului de certitudine poate influenta severitatea bolii si poate reduce cu o treime frecventa de aparitie a episoadelor acute de boala;
- Pacientii aflati in tratament cu interferon au mai putine zone cerebrale afectate de scleroza multipla, fapt confimat la efectuare de RMN;
- Tratamentul cu interferon poate reduce semnificativ riscul de aparitie a unor dizabilitati care sa afecteze independenta pacientului;
- Interferonul poate stopa sau incetini afectarea functiei congnitive a pacientului;
- Interferonul beta-1 a poate fi integrat in schemele terapeutice inca de la aparitia primului atac de scleroza multipla, chiar daca afectiunea in sine nu poate sa fie inca diagnosticata radioimagistic.
Cele mai frecvent raportate reactii adverse ale interferonului includ:
- Simptome pseudogripale de tipul asteniei, febrei, frisoanelor, mialgiilor, artralgiilor. Acestea apar la 1-2 zile dupa injectie, dar nu sunt prezente pe toata durata terapiei. In general, dispar dupa 2 sau 3 luni de tratament continuu.
O parte a pacientilor le resimt mai puternic si pot chiar sa le interfere semnificativ cu calitatea vietii si cu abilitatea de a-si indeplini treburile cotidiene. Severitatea simptomelor poate fi redusa prin administrarea unui analgezic de tipul ibuprofenului inaintea fiecarei injectii;
- Cefalee;
- Tumefactie, inrosire si durere la locul injectiei;
- Depresie. Acesta este un efect secundar care contraindica administrarea compusilor de interferon in cazul pacientilor cu depresie deja existenta, cu tulburari de dispozitie sau cu tentative si ganduri suicidale;
- Anxietate, confuzie, modificari ale apetitului si tulburari ale somnului.
Aceste reactii adverse nu sunt foarte frecvente si pot sa apara atat datorita tratamentului, cat si datorita bolii in sine. In cazul in care aceste simptome dureaza mai mult de doua zile, pacientii sunt sfatuiti sa se adreseze unui medic pentru a investiga situatia si poate pentru a-i modifica tratamentul.
Pacientii aflati in tratament cronic cu interferon trebuie atent monitorizati de-a lungul terapiei. Se recomanda efectuarea de controale generale la fiecare 3 luni, cu verificarea hemogramei si functiei hepatice, deoarece interferonul poate sa afecteze toxic ficatul in timp.
Depresia este o mare problema la pacientii cu scleroza multipla aflati in tratament cronic cu interferon.
Ea apare atat datorita bolii in sine cat si ca urmare a adminsitrarii terapiei. De aceea pacientii sunt sfatuiti sa discute cu medicul curant orice modificare aparuta in starea generala si in tonusul psihic, dar trebuie sa il anunte si anterior inceperii terapiei daca au un istoric pozitiv de tulburari psihice, sau daca se afla in tratament pentru depresie, tulburare bipolara.
In general, tratamentul cu interferon nu trebui initiat decat dupa ce medicul este sigur ca diagnosticul de certitudine este cel de scleroza multipla.
Terapia este recomandata pentru a evita progresia bolii si pentru a proteja sistemul nervos.
Exista si pacienti care isi revin dupa atacurile de scleroza multipla chiar si in lipsa tratamentului, insa majoritatea trec prin faze foarte neplacute, care le afecteaza semnificativ viata si care pot avea consecinte neplacute si nedorite in viitor.
Uneori, chiar daca simptomatologia este minima, procesul patogen evolueaza iar debutul este brusc, foarte brutal, iar starea poate fi depasita din punct de vedere terapeutic. In cazul pacientilor cu factori de risc, specialistii considera indicata administrarea tratamentului dupa primul atac al bolii, chiar daca procesul lezional pare sa nu fie extins.
Factorii de risc luati in considerare sunt:
1. Varsta si sexul: pacientii intre 20 si 40 de ani, mai ales femeile pot avea o evolutie defavorabila daca nu este instituit tratamentul;
2. Infectii concomitente sau in antecedente: mai ales cu virusul Epstein Barr, agentul etiologic al mononucleozei infectioase;
3. Afectiuni cronice: sindromul de intestin iritabil, diabet zaharat tip 1, patologie tiroidiana, si alte boli autoimune.
Reactiile adverse ale tratamentului cu interferon pot fi foarte importante si adesea afecteaza chiar viata pacientului.
Ele pot fi reduse prin administrarea concomitenta a unor analgezice si antitermice (pentru combaterea sindromului pseudogripal) care pot creste tolerabilitate medicamentului, si care pot permite medicului sa creasca doza administrata.
Acesta fapt este foarte important in cazul pacientilor aflati in tratament cronic cu interferon.
Pe langa reactiile adverse ale medicamentului in sine, interferonul are unele dezavantaje:
- Tratamentul nu este eficient in 100% dintre cazuri si este greu de apreciat daca va merge pentru un anumit pacient sau nu, deoarece nu se cunoaste exact care este motivul pentru care apar persoane nonresponsive;
- Riscurile administrarii tratamentului pe termen lung nu sunt cunoscute deocamdata deoarece interferonul nu este integrat de foarte mult timp in schemele terapeutice;
- Unii specialisti se tem ca in timp eficienta interferonului va scadea deoarece organismul devine capabil sa secrete anticorpi neutralizanti care sa reduca actiunea sa;
- Costurile tratamentului cu interferon sunt foarte ridicate.
In cazul in care dupa 6 luni de terapie cu interferon simptomele nu s-au ameliorat iar atacurile sunt la fel de frecvente, pacientii sunt sfatuiti sa se consulte cu medicul curant deoarece exista posibilitatea ca tratamentul sa fie schimbat.
Instituirea terapiei cu interferon trebuie facuta doar daca beneficiile administrarii depasesc riscurile, iar posibilitatea de aparitie a rezistentei la tratament este redusa.
Interferonul nu este un medicament sigur de administrat in sarcina.
Unele studii au demonstrat ca el asociaza un semnificativ risc de avort. De aceea, specialistii insista ca femeile aflate in tratament cu acest compus sa foloseasca o metoda contraceptiva, daca exista posibilitatea de a ramane insarcinata.
In cazul in care pacienta ramane insarcinata in timpul tratamentului, trebuie anuntat medicul curant, iar evolutia sarcinii trebuie tinuta sub control si urmarita in functie de particularitatile fiziologice si patologice ale fiecarei femei in parte.