Medicamentele sedativ-hipnotice-tranchilizante sunt utilizate foarte frecvent, 15% din populatia globului folosind un sedativ cel putin o data pe an, iar 7% lunar.
Abuzul de sedativ-hipnotice-tranchilizante este totusi global mai mic de 10%, mult mai scazut decat abuzul de alcool, opioide, psihostimulante, cu o precizare - benzodiazepinele, ca si barbituricele, sunt implicate in abuzul polimedicamentos sau in politoxicomanii (frecventa de 40-50% in cadrul acestora).
Specificul consumului de medicamente cu actiune psihotropa, fara avizul medicului, de-a lungul vietii, consta in:
- frecventa mare inregistrata la populatia din grupa de varsta 25-34 ani (9,3%);
- persoanele din mediul urban (in special Bucuresti - in cazul Romaniei), cele cu venit ridicat si subiectii cu studii superioare par a fi consumat mai frecvent astfel de substante, probabil din cauza expunerii acestora la multipli factori de stres generati de un stil de viata alert.
O situatie aparte o constituie absenta consumului acestor medicamente in randul populatiei cu studii primare;
- comparativ cu barbatii, femeile consuma tranchilizante, sedative si antidepresive de aproximativ 2 ori mai mult.
Primii agenti care au fost introdusi ca sedative si apoi ca hipnotice au fost bromurile (1853, 1864). Incepand cu anul 1900, au fost introduse alte patru sedativ-hipnotice (cloralhidrat, paraldehida, uretan, sulfonal).
Barbitalul a fost introdus in 1903, iar fenobarbitalul in 1912; datorita succeselor inregistrate s-a trecut la sinteza si testarea a mai mult de 2500 de barbiturice, dintre care aproximativ 50 au fost comercializate.
Cercetarile s-au indreptat spre obtinerea de agenti cu mai mare selectivitate a actiunilor asupra functiilor SNC.
Prin introducerea in terapeutica in 1961 a clordiazepoxidului s-a intrat in era benzodiazepinelor; au fost mai mult de 3000 de benzodiazepine sintetizate si peste 25 sunt in utilizare clinica.
Efectele medicamentelor sedativ-hipnotice-tranchilizante (deprimante ale SNC) sunt:
- deprimare psihomotorie cu linistire;
- diminuarea reactiilor psihovegetative;
- micsorarea performantelor si uneori somnolenta;
- diminuarea anxietatii (medicamente ataractice) si mai putin sedare - pentru tranchilizante (hidroxizinul, meprobamatul) si benzodiazepine;
- relaxarea musculaturii striate - in cazul unora.
La doze toxice apar:
- somnolenta;
- stare ebrioasa;
- hipotonie musculara, hiporeflexie;
- midriaza;
- coma linistita, cu hipotensiune arteriala severa pentru diazepam si tulburari digestive pentru hidroxizin.
Toleranta determina cresterea dozelor cu aparitia unui sindrom de impregnare a organismului, caracterizat prin:
- mers ebrios;
- incoordonare motorie;
- instabilitatea genunchilor.
Abuzul si dependenta de sedativ-hipnotice-tranchilizante comporta doua modele:
1. Consumul medicamentului prescris pentru tratamentul unei afectiuni (insomnie, anxietate), cand pacientul isi creste singur doza si frecventa administrarii, justificand uzul pe baza afectiunii, desi comportamentul de cautare a substantei devine evident. Toleranta, de asemenea, poate creste apreciabil.
2. Consumul extramedical la adolescentii sau tinerii care consuma substante obtinute ilegal, avand drept obiectiv initial obtinerea unor senzatii placute. In acest context, diverse medicamente sedativ-hipnotice sau tranchilizante sunt asociate frecvent cu opiaceele, cu cocaina si amfetaminele (se mai folosesc ca "diluanti" adulteranti pentru alte droguri cum ar fi heroina, cocaina, amfetaminele, conducand la instalarea dependentei).
Barbituricele sunt preferate de toxicomani, dar benzodiazepinele sunt mai accesibile.
Consumul cronic de deprimante SNC este caracterizat de:
1. Dependenta psihica - de fapt singura caracteristica, atat necesara, cat si suficienta pentru a defini dependenta de drog.
Dependenta fizica si toleranta pot fi prezente, dar niciuna nu este nici necesara, nici suficienta, prin ea insasi pentru a defini dependenta de drog.
Dependenta psihica reprezinta necesitatea de ordin psihologic de a lua drogul, denumita in terminologia actuala "craving" (dorinta intensa de a retrai efectele substantei psihoactive), si reprezinta cauza recaderilor dupa perioade lungi de abstinenta.
2. Toleranta - caracterizata prin necesitatea de doze semnificativ crescute pentru a obtine starea de intoxicatie sau efectul dorit sau prin efect diminuat substantial la continuarea folosirii aceleiasi cantitati.
3. Dependenta fizica - implica dezvoltarea tolerantei si a simptomelor de retragere (abstinenta) la incetarea folosirii drogului, ca o consecinta a adaptarii organismului la prezenta continua a unui drog.
In cadrul sindromului de dependenta, dependenta fizica reprezinta factorul de conditionare secundara, legat de teama de privare de drog si de incercarea permanenta de a evita senzatiile neplacute cauzate de absenta drogului.
Dependenta fizica se dezvolta ca rezultat al unei adaptari a organismului in ceea ce priveste raspunsul la administrarea repetata aunei substante (drog), aceasta afectand echilibrul a diverse sisteme; ca rezultat, aceste sisteme sufera adaptari pentru a ajunge la un nou echilibru, pe fondul interventiei repetate a substantei respective.
In acord cu aceste mecanisme, dependenta fizica este definita ca o starede adaptare a organismului in care efectele primare ale unei substante (drog) si recontroalele generate de organism se echilibreaza deasemenea maniera incat nu functioneaza normal decat in conditiile prizelor regulate de substanta (drog).
La oprirea brutala administrarii, recontroalele nu mai sunt compensate de efectele substantei, conducand la o tulburare functionala, adesea cu manifestari clinice zgmomotoase, care pot imbraca aspecte periculoase, cu riscvital - sindromul de retragere.
4. Sindrom de abstinenta - este caracterizat prin simptomele (incadrare si grad de severitate variabile) care apar la incetarea sau reducerea dozei unui drog, in special narcotic, la care individul este adictiv si care a fost consumata in mod repetat, obisnuit, pe o perioada prelungita si/sau indoze mari.
Exista tendinta ca in prezent sa se inlocuiasca termenul de "sindrom de abstinenta" cu "sindrom de retragere".
Sindromul de retragere, expresie a dependentei fizice, este unul din indicatoriis indromului de dependenta.
In cazul deprimantelor SNC, intensitatea simptomelor de sevraj nu este reflectarea precisa a gravitatii starii de dependenta, ci este dictata in principiu de durata de sedere a substantei in tesuturi.
Dupa administrarea regulata de doze terapeutice uzuale pe mai mult de 6 luni, intreruperea brusca a consumului poate provoca simptome de abstinenta.
Evolutia sindromului de retragere depinde de rapiditatea eliminarii medicamentului "parinte" implicat.
Coma are un model fluctuant si ciclic, se produc convulsii, hipotensiune si stop respirator; au mai fost descrise edemul pulmonar si insuficienta renala.
Datorita similitudinii structurale intre glutetimida si barbiturice apar rezultate fals pozitive la analiza imunoenzimatica a urinei dupa administrarea de glutetimida.