Catinona

Descriere

Khat-ul, numit si "drogul verde", este un drog vegetal provenit de la planta Catha edulis, arbust asemanator arborelui de ceai si face parte din cultura si viata cotidiana a locuitorilor din Arabia de Sud-Vest si Africa de Est. Khat-ul (cath) reprezinta frunzele si mugurii proaspeti ai arbustului. Alte denumiri utilizate sunt kath, ceai abisinian, ceai african sau ceai arab.

Datorita proprietatilor stimulante, frunzele de Catha edulis sunt mestecate sau fierte, iar fiertura este consumata de localnicii din tari din Africa de Est si peninsula Arabica, tari in care mestecarea khat-ului depaseste consumul de cafea si reprezinta o practica utilizata intr-un context social similar, consumul de khat avand radacini in traditie si obiceiuri regionale. Se apreciaza ca 60-70% din populatia unora dintre aceste teritorii ar consuma frunze de khat. Deoarece numai frunzele proaspete au efectele dorite, obiceiul de a mesteca khat este aproape necunoscut in afara regiunilor unde creste planta. Totusi, in anii '90 si-a facut aparitia si in SUA si in unele tari europene.

Principalul constituent activ este catinona. Aceasta are actiune stimulanta si euforica si se gaseste in lastari in proportie de 50% din totalul alcaloizilor.
Catinona este privita ca un alcaloid cu actiune simpatomimetica indirecta avand proprietati eliberatoare de catecolamine atat la nivelul sinapselor centrale dopaminergice si serotoninergice, cat si la nivelul situsurilor de stocare periferica a noradrenalinei. Mecanismul de actiune este asemanator amfetaminelor ceea ce explica efectele stimulante de la nivelul SNC, observate la cei ce mesteca khat.

Forme de prezentare si comercializare

- snopuri de frunze sau ramuri, legate in frunze de banan, in hartie umeda sau in plastic (pentru a mentine prospetimea). Se vand in pachete de 125 sau 250 g si se consuma in termen de pana la 4 zile de la recoltare (deoarece frunzele uscate isi pierd efectul).

Denumiri in argou: chat, kat, quat, Mandonia, African tea, Somali tea, ceai abisinian, ceai african.

Modalitati de consum

- uzual, frunzele proaspete se mesteca; un consumator mesteca in medie intre 15 si 100 g/zi, dar marii consumatori pot ajunge la 250 g - 400 g zilnic; prin mestecare fractiunea de alcaloid din khat este foarte eficient extrasa si majoritatea componentelor se absorb in cavitatea bucala;
- infuzie sau pasta (preparata cu miere, cuisoare sau scortisoara, in perioadele secetoase, cand materialul vegetal proaspat este foarte scump);
- fumat (uneori).

Intoxicatia acuta

In cazul intoxicatiei acute apar halucinatiile, cresterea tensiunii arteriale, cresterea frecventei respiratorii, scaderea apetitului.

Intoxicatia cronica

Efectele dorite de consumatorii de khat sunt cele euforizante, insotite de impresia de crestere a fortei fizice si intelectuale. Acestea stau la baza dezvoltarii dependentei psihice asemanatoare celei produse de alte stimulante. In paralel cu producerea euforiei, are loc cresterea atentiei, dar apar totusi tulburari de concentrare si judecata.
Euforia se accentueaza progresiv, se manifesta o avalansa de idei si amintiri, o usurinta a gesturilor si vorbirii, putandu-se ajunge la manifestari de intensitate psihotica.

Efectele negative ale consumului cronic de khat sunt concretizate in:
- inapetenta cronica ce duce la casexie;
- efecte cardiovasculare importante (cresterea presiunii arteriale, cresterea alurii ventriculare);
- tahipnee;
- insomnie, lipsa oboselii, hiperactivitate;
- hipertermie;
- midriaza;
- cancer esofagian si tumori ale parotidelor (s-au observat la persoanele care mesteca khat mai mult de 25 ani) - aceste efecte se datoreaza compusilor polifenolici din taninuri;
- degradare fizica si psihica;
- afectarea spermatogenezei (la barbati);
- conform unui studiu realizat in Arabia Saudita, pe o perioada de 2 ani si publicat in 1991, exista o corelatie intre consumul de khat si incidenta cazurilor de cancer oral, intrucat in toate cazurile semnalate in studiul respectiv bolnavii erau persoane nefumatoare, dar consumatori de khat pe perioade lungi (25 de ani sau mai mult).

Tratamentul intoxicatiei acute

In cazul intoxicatiei acute ca antidot este folosit acidul ascorbic (anuleaza multe efecte neplacute).
In tratamentul dependentei de khat sunt utilizate:
- bromocriptina - 5-12 zile;
- desipramina - 6 saptamani, dozele fiind scazute progresiv;
- tioridazin - 1 saptamana.